Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Demersuri pentru reabilitarea Conacului Bolomey

După 10 ani

Demersuri pentru reabilitarea Conacului Bolomey

Soarta monumentelor istorice abandonate din Ialomița pare să se schimbe în bine. Un exemplu în acest sens este Conacul Bolomey, din Cosîmbești. După mai bine de 10 ani în care obiectivul a fost abandonat, acesta urmează să fie inclus într-un program cu finanțare europeană pentru a fi reparat. Reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Ialomița precizează că în momentul de față se fac demersuri pentru realizarea unui proiect tehnic în baza căruia să fie accesate liniile de finanțare necesare deschiderii șantierului.

Istoria județului s-a scris la Cosîmbești Construit aproape de sfîrșitul secolului XIX, mai exact în anul 1898, de o echipă de arhitecți italieni, monumentul istoric a fost inclus pentru prima dată într-un program de reabilitare în anul 1997. După aproximativ 2 ani de la debutul lucrărilor, șantierul este sistat, iar Ministerul Culturii a făcut somații pentru ca fondurile să fie returnate. În anul 2003, Conacul Bolomey din Cosîmbești a intrat în patrimoniul Consiliului Județean Ialomița și dat spre administrare Muzeului Județean Ialomița. Noii proprietari au încercat de cîteva ori să redeschidă șantierul din Cosîmbești, însă toate eforturile au fost zadarnice. Ultimul demers administrativ în acest sens a încetat în cursul anului 2006... În anul 2010, în urma unei evaluări, Ministerul Culturii decide să includă Conacul Bolomey pe lista monumentelor istorice clasate, adică imposibil de reabilitat. La 6 ani distanță de la această decizie, reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Ialomița susțin că există posibilitatea ca monumentul să poată intra într-un nou proiect de reabilitare, iar importanța sa istorică să fie repusă în valoare. «Reprezentanții Consiliului Județean Ialomița au făcut demersuri în sensul obținerii de fonduri europene pentru a include Conacul Bolomey într-un amplu proiect de reabilitare. În prezent, ei au nevoie de note de fundamentare și de proiecte tehnice prin care să demonstreze necesitatea și utilitatea demarării unui astfel de proiect. «Anvergura demersului este destul de mare, însă cu siguranță lucrurile se vor îndrepta în direcția care trebuie. Conacul Bolomey este într-adevăr un obiectiv destul de reprezentativ pentru județul Ialomița...» ne-a declarat Elena Pacală, directorul Direcției Județene pentru Cultură  Ialomița.

Monumente istorice, uitate în timp
În anul 2015, potrivit unui raport de activitate al Direcției Județene pentru Cultură Ialomița, din cele 90 de obiective istorice aflate în supravegherea instituției, doar 22 se prezentau în stare foarte bună. Restul fie au fost considerate mediocre, din punct de vedere al conservării lor, fie în stare critică. Pentru cele în stare critică, aproape orice demers în sensul reabilitării este imposibil. Pe listă au fost trecute mai multe biserici și conace care există pe raza județului Ialomița. Marea problemă o reprezintă, practic, fondurile necesare demarării unor lucrări de reabilitare. La momentul de față, singurul monument istoric din Ialomița salvat de la degradarea definitivă îl reprezintă Conacul Hagianoff din Manasia. Printr-o investiție privată, obiectivul a fost reabilitat cu suma de 3,9 milioane de lei...

14 Iunie 2016, 15:30 (5935 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ali Baba:
(17 Iunie 2016, 15:47)
Circuit turistic ialomitean:  Slobozia, cu vizitarea statuii lui Mihai Viteazu, Conacul Bolomey, Targul de floci, cu vizitarea statuii Mihai Viteazul Cel Plimbat, Slobozia. Circuitul se va desfasura numai noaptea ca ziua este prea cald si se vede. :))))))))))))))))))))))) Serios, nu este nicio pacaleala!
SORIN:
(15 Iunie 2016, 19:08)
Sa vedeti puhoi de turisti.
iulian:
(15 Iunie 2016, 12:29)
ha, ha, nu mai au bani ! Sa terminat cu sala de spectacole ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
325 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Raport al structurilor MAI după minivacanța de Crăciun

În contextul minivacanței de Crăciun, structurile teritoriale ialomițene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat, în perioada 22-26 decembrie 2023, o serie de acțiuni în scopul siguranței ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:35
(7417 vizualizări - 0 comentarii)


Jarul căzut din sobă, cauza unui incendiu produs la o casă din Nicolești

Marți, 26 decembrie a.c., în jurul orei 3,20, Detașamentul de Pompieri Slobozia a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Nicolești. Pentru misiune ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:20
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A intrat cu mașina într-un gard

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:15
(4346 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Fetești: Reținut pentru «furt»

Vineri, 22 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Fetești. Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile a doi bărbați, de 37 și ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2023, 21:00
(3706 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Fetiță de ani 10 ani, rănită de o petardă. A fost transportată de urgență la un spital din București!

Vineri, 22 decembrie a.c., o fetiță de 10 ani din localitatea Iazu a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, cu multiple răni în zona feței. Micuța s-a jucat cu o petardă pe care nu a manevrat-o ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 14:00
(13652 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Posibil drogat la volan

Joi, 21 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 27 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale, precum și a autoturismului ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:55
(3350 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:45
(6602 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 21 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia gorun. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:40
(2863 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un slobozean și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul o femeie, în vârstă de 51 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că între cei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2023, 18:10
(3374 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 20 decembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii din Căzănești, în timp ce acționau într-un filtru rutier pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2023, 18:05
(2683 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 85,97 milioane de lei în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-noiembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 85,97 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 17:30
(9083 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Miercuri, 20 decembrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural. În cadrul întâlnirii au fost prezentate rapoarte privind starea factorilor de mediu, pentru anul 202 ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 15:00
(4391 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: 37 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Urziceni: 37 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au desfășurat mai multe activități de control pe raza de competență, în baza Planului de acțiune «PIROTEHNIC 2023/2024», ocazie cu care au depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 13:55
(5419 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 19 decembrie 2023, în jurul orelor 20,30, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 13:45
(3397 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 27 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 390

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA, conform art. 316 sau 317 din Legea 227/2015, că miercuri, 27 decembrie 2023, este termenul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 12:30
(12676 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere ale ASF, falimentele tot românii le plătesc!»

Deputatul USR Claudiu Năsui acuză PSD și PNL că și-au împărțit cu cinism posturile de conducere de la ASF. Au numit în funcții persoane cu o pregătire precară în domeniu, oameni care nu pot răspunde la ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 18:40
(17639 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,1 miliarde de lei, încasate la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului de peste 1,1 miliarde de ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 17:10
(5789 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

Luni, 18 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Slobozia. Acțiunea s-a derulat în cadrul Programului «Școala Altfel» al unității ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 15:00
(6067 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, posibil drogat la volan

Sâmbătă, 16 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 30 de ani, din Bărbulești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 15:40
(5155 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:30
(12707 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la un adăpost de animale din Urziceni, la o anexă din Andrășești și la o casă din Malu. A luat foc un camion!

Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale în Urziceni. La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:25
(17603 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Crunți, Urziceni, Slobozia și Țăndărei

Vineri, 15 decembrie a.c., în jurul orei 8,00, trei echipaje de la Stația de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:20
(5205 vizualizări - 0 comentarii)


MF/ANAF oferă suport în vederea completării și depunerii Declarației 112

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 și din 1112 Bis din 11 decembrie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:55
(9499 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 21 decembrie 2023, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 21 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscală, respectiv Formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:40
(15212 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Conducea un autoturism neînmatriculat

Joi, 14 decembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic pe raza orașului Fierbinți-Târg un tânăr, de 20 de ani, din Sinești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Oamenii legii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:10
(4310 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan sub efectul substanțelor interzise

Doi tineri, de 21 și 25 de ani, domiciliați pe raza orașelor Țăndărei și Urziceni, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic de polițiști, iar în urma testelor anti-drog, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:00
(4172 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Joi, 14 decembrie 2023, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XI-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor». Evenimentul s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:50
(4257 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:40
(10995 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Crăciun la Muzeu»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia organizează spectacolul «Crăciun la Muzeu». Evenimentul se desfășoară luni, 18 decembrie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 17:50
(17194 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive ale polițiștilor în școli

Miercuri, 13 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au desfășurat activități în 6 unități de învățământ în domeniul prevenirii delincvenței juvenile, faptelor cu violență și victimizării minorilor Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:40
(3820 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
soluția ! în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ionut M în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara @ Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia goe în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Beyi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia ioan în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Ion Marcel în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia NEAMȚU ! în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Tot EL în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Cetatean în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...