Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Primarul Constantin Sava NU poate exercita funcția de primar

Rămîne cum am stabilit!

Primarul Constantin Sava NU poate exercita funcția de primar

Reales în funcție pe 5 iunie 2016, primarul Constantin Sava nu-și poate exercita prerogativele funcției. Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, măsura controlului judiciar și interzicerea exercitării funcției au fost prelungite pînă la data de 9 august 2016. Prefectul Gigi Petre a remis deja o adresă către Primăria Municipiului Urziceni prin care confirmă faptul că «urmează ca atribuțiile primarului să fie exercitate în conformitate cu prevederile legale de către viceprimar».

Funcția bate gradul
Constantin Sava (PNL) este singurul primar din județ care, deși a reușit să obțină un nou mandat de primar, nu-și poate exercita funcția! Deși validat, mandatul acestuia se izbește de Ordonanța 100/P/2016, prin care măsura controlului judiciar și interzicerea exercitării funcției, adoptate de procurorii DNA în luna aprilie a acestui an, se prelungesc pînă la 9 august 2016. În ciuda acestei situații inedite, constituirea noului Consiliu Local la Urziceni nu este blocată. O adresă a prefectului Gigi Petre, din 9 iunie, confirmă posibilitatea preluării mandatului de primar de către viceprimarul ales în cadrul primei ședințe de Consiliu Local. «Avînd în vedere comunicatul DNA, (...) urmează ca atribuțiile primarului să fie exercitate în conformitate cu prevederile legale de către viceprimar» se arată în adresa citată. Astfel, «la constituirea noului Consiliu Local, după alegerea viceprimarului, pot fi aplicate și prevederile art. 72, alin. 2, din Legea 2015/2001, cu privire la desemnarea unui consilier care să îndeplinească temporar atribuțiile viceprimarului» susține oficialul instituției Prefectului Ialomița.

Paradoxul alegerilor
Situația statuată prin adresa Instituției Prefectului l-ar putea propulsa în fruntea Primăriei Urziceni pe contracandidatul lui Constantin Sava, Liviu Cazan (PSD). Partidul din care face parte acesta a obținut, în urma alegerilor locale din 5 iunie 2016, un număr de 8 consilieri, fiind urmat de PNL, cu 7 consilieri și ALDE, cu 2 consilieri. Prefectul Gigi Petre susține că, din punctul său de vedere, situația reflectă votul alegătorilor. «Nu văd care este problema. DNA a spus că primarul nu-și poate exercita funcția pînă pe 9 august... Există înlocuitori! Consiliul Local se constituie, desemnează viceprimarul, iar acesta exercită temporar funcția de primar. Eu prin această adresă nu le-am spus decît că, pînă la data respectivă, un consilier poate să gireze și funcția de viceprimar. Majoritatea va decide! Nu este prima oară cînd se guvernează cu un consiliu local ostil sau cu un viceprimar al Opoziției...» a precizat Gigi Petre. La închiderea ediției, data ședinței de constituire a noului Consiliu Local de la Urziceni nu fusese stabilită. Vom reveni.

17 Iunie 2016, 15:55 (7837 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Dosarul primarului Urziceniului, Constantin Sava, trimis în judecată la Tribunalul Ialomița
Constantin Sava a fost suspendat din funcție

Comentariile cititorilor:


petru:
(21 Iunie 2016, 20:09)
Sa plateasca cu virf si indesat,ambitia il va costa,a vrut sa-si bata joc de noii alesi.
Jos cu tine ,Sava coruptule si cu clica ta care te-a ajutat sa faci asta....Rusine sa-ti fie pentru bataia de joc la adresa oamenilor! Ai distrus orasul  prin saracia creata ,crezi ca imparatesti pamantul!
Jos cu tine si cu mafia din primarie care te-a ajutat sa cheltuiesti cat ai vrut pe ce ai vrut,cu discriminarile facute intre oameni,cu cheltuielile masive facute din banii publici pentru inavutirea unora..cu romii care te-au sustinut !.Dumnezeu sa le aseze dupa faptele voastre! 
Coco:
(21 Iunie 2016, 19:44)
Sa plateasca impreuna cu tinel organizarea noului tur de scrutin...ii doare in spate de banii nostri,ai comunitatii...puscariasilor!uoooo
afinata:
(18 Iunie 2016, 12:01)
Cretinel a adunat toate jegurile penale in jurul lui.Pentru toti intervine pe la politie si procuratura. Traficantul basist cretinel.mancalar cancerul si bolile lumesti.Va spun eu ca sunt primari care in curand vor fii arestati sa speram ca si cretinel
Zaraza:
(18 Iunie 2016, 09:51)
Penalul sustinut de cretinel care s-a 2x3.14 pe criteriile de integritate doar doar o mai primi niste voturi pentru CJ.Calcule gresite tinele,deja ai zburat din peisaj cu toata stradania de a cumpara voturi.Cum ar zice romanul, si tufut si cu banii luati.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18448 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18130 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17704 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46532 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17388 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18763 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18488 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19664 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20073 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19669 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20356 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19987 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20389 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19394 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19445 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...