Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Bilanț la extra-școala de la Ciulnița

Clean Tech susține performanța în Educație

Bilanț la extra-școala de la Ciulnița

Pe 15 iunie, la împlinirea unui an școlar de la debutul proiectului educațional susținut financiar de Clean Tech, administratorul acestei firme, Shimon Kashti, a participat la o întîlnire cu elevii clasei a VII-a. Alături de acesta, au participat la întîlnire directorul școlii Ciulnița, dar și primarul Gheorghe Stelică. Întîlnirea a fost un bun prilej pentru a face bilanțul acestui proiect, dar și pentru a stabili coordonatele viitoare a proiectului. «Este imposibil să ne oprim acum!» a apreciat Shimon Kashti, administratorul firmei Clean Tech.

Un proiect etalon
De la începutul anului școlar 2015-2016 și pînă acum, la Ciulnița, în școala din localitate, 25 de elevi au beneficiat de ore suplimentare de Limba Română, Matematică și Engleză, în cadrul unui program extra-școlar susținut de autoritățile locale și firmele care își desfășoară activitatea pe raza acestei comune. Valoarea proiectului s-a ridicat la 30 mii de lei, iar eforturile tuturor celor implicați în acest demers se concretizează în rezultatele elevilor. Oamenii care au susținut acest proiect sînt Shimon Kashti, administratorul firmei Clean Tech, Valeriu Nedelcu, reprezentantul firmei Relagris și Gheorghe Alexandru, reprezentantul firmei Somalex. Miercuri, 15 iunie 2016, primul dintre cei nominalizați a fost invitat la școală pentru a participa la bilanțul primului an al acestui proiect educațional pilot. Încîntat de progresele școlare înregistrate de elevi, Shimon Kashti a declarat că este decis să sprijine acest proiect școlar și în anul următor. Mai mult decît atît, el a pledat în fața autorităților locale pentru extinderea lui. «Este imposibil să ne oprim acum. Rezultatele obținute de către elevi sînt bune și, prin urmare, trebuie să continuăm. Dar e nevoie să facem mai mult pentru copii și pentru școală. Propunerea mea este de a extinde acest proiect la nivelul a două clase!» a declarat acesta în cadrul întîlnirii preliminare cu autoritățile și conducerea școlii. La fel de entuziastă s-a dovedit și directorul școlii Ciulnița, profesorul Ana Mirela Nicolescu. Ea a apreciat că rezultatele obținute de-a lungul anului, în condițiile în care jumătate dintre elevi au obținut progrese evidente la cele 3 materii studiate suplimentar, sînt foarte bune pentru acest prim an. «E un proiect care a dat rezultate. Să nu uităm că este un proiect-pilot. Am avut rezerve, pentru că a fost mai solicitant pentru copii. Dar s-au descurcat bine și au obținut progrese remarcabile. Ar fi excelent să putem extinde proiectul la nivelul a două clase!» a apreciat aceasta.

Un an de extra-școală
Din cei 25 de elevi care s-au înscris anul trecut la extra-cursurile finanțate de către Clean Tech Internațional au «absolvit» 24. Ultimul a renunțat din motive medicale. Potrivit datelor seci, rezultatele a 50% dintre elevi au crescut cu 20%. Asta înseamnă că cel puțin 12 elevi au reușit să mărească media fiecărei materii la care au lucrat suplimentar cu cel puțin 1 punct. Dirigintele clasei, preotul Gheorghe Felician Lungu, crede că ceea ce s-a întîmplat nu este surprinzător, mai ales atunci cînd vrei să obții rezultate mai bune: «Au fost mereu o clasă bună. Dar acum sînt și mai buni! Iar anul viitor, în clasa a VIII-a, vrem să nu lăsăm în urmă niciun elev, iar la examenul de Capacitate să ne bucurăm toți la fel. Sîntem ambițioși și vom reuși!». Pentru elevi, notele nu înseamnă la fel de mult ca sentimentul că au fost diferiți, că au fost altfel decît colegii lor. Iar acest sentiment se reflectă cel mai bine în ochii părinților, prezenți și ei în clasă la încheierea acestui proiect școlar. «Nu am conștientizat cît de important este acest proiect pînă azi-dimineață cînd, întîmplător, la o emisiune de știri, l-am auzit pe ministrul Educației spunînd că problemele sistemului educațional nu sînt de competența Guvernului, iar vina e a cadrelor didactice și a administrațiilor locale. Mi-a fost milă de el pentru că am auzit că el și-a făcut studiile în străinătate... Și aș vrea să-i spun că, iată, se poate face Educație și în mediul rural, atunci cînd vrei și există oameni cu suflet. Aici și primarul, și dirigintele, care este un om minunat, și toți ceilalți profesori, demonstrează că nu trebuie să te specializezi. Știm demult că cei de sus nu dau doi bani pe Educația copiilor din mediul rural, dar noi am avut noroc și le mulțumim că s-au gîndit la copiii noștri. În special domnului Shimon care, deși vine dintr-o altă țară, a ales să dea o parte din banii pe care îi cîștigă aici pentru educația copiilor noștri!» explică sentimentele care o încearcă Gilda Pleșa, mama uneia dintre eleve.

Viitorul bate la ușile tuturor
Povestea extra-școlii de la Ciulnița va merge mai departe și în anul școlar 2016-2017. Entuziaste, autoritățile locale promit că își vor dubla eforturile administrative pentru a extinde acest proiect. «Pînă acum nu am avut niciun sprijin concret în această direcție. Acum însă, alături de domnul Shimon Kashti, ne vom dubla eforturile pentru a include și alți investitori în acest proiect. Iar promisiunea domnului Shimon de a extinde finanțarea la două clase, ne obligă și mai mult. Sînt convins că acești elevi de care avem grijă acum vor înțelege șansa pe care o primesc și, într-o bună zi, se vor întoarce pentru a ajuta la rîndul lor comunitatea!» a declarat primarul comunei Ciulnița, Gheorghe Stelică. Dincolo de performanțele la care, inevitabil, toată lumea visează, proiectul educațional susținut de Clean Tech ar putea avea, în timp, un impact pozitiv asupra întregii comunități școlare din Ciulnița. Ca peste tot în Ialomița, școala se confruntă cu pericolul abandonului școlar, în condițiile în care mulți dintre elevi au situații materiale dificile, iar părinții nu se pot ocupa constant de pregătirea lor școlară. Reamintim că unul dintre obliectivele principale enunțate de reprezentanții firmei Clean Tech la debutul proiectului l-a reprezentat susținerea performanței școlare în mediul rural, acolo unde elevii nu beneficiază de aceleași condiții și susținere de care se bucură cei din școlile urbane. Shimon Kashti, administratotrul firmei Clean Tech, este conștient că eforturile de pînă acum sînt unele modeste, dar așteaptă ca exemplul oferit la școala din Ciulnița să se multiplice. «Fiecare comunitate poate susține activ Educația elevilor. Performanța, în acest caz, este să poți oferi tuturor șansa unui rezultat mai bun. Fiecare dintre acești copii este minunat și eu cred că niciun ban cheltuit pentru Educația copiilor nu este pierdut. Dimpotrivă, este o investiție care va aduce beneficii tuturor!» a declarat el.

28 Iunie 2016, 11:20 (6464 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Start nou în proiectul educațional de la Ciulnița
Ultima zi de extra-școală
Ora de programare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 21 Oct 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(222 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(165 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(667 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(93 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(142 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(160 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(882 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1974 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1599 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1904 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1784 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1719 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1199 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2144 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5879 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5943 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2584 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2414 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1902 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2433 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2783 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2331 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2338 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2727 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1801 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2235 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Inhalosedatul în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Maria în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...