Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Rezultate parțiale la Evaluarea Națională 2016

4 elevi din Ialomița cu medii de 10

Ministerul Educației a făcut publică lista rezultatelor parțiale la Evaluarea Națională 2016. Raportat la nivelul județului Ialomița, datele arată că 4 elevi au obținut medii de 10, în timp ce peste 200 au primit note cuprinse între 5,00 și 5,92. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 iulie 2016, după rezolvarea contestațiilor.

Elevii, salvați de telefoanele inteligente
Oficialii din cadrul Ministerului Educației au anunțat public faptul că rezultatele parțiale la Evaluarea Națională 2016 vor fi făcute publice vineri, 1 iulie 2016, la orele 16,00. La Slobozia, în curtea Școlii Gimnaziale «Sfîntul Andrei», zeci de copii așteptau cu sufletul la gură să vadă listele cu rezultate cînd au fost înștiințați că afișarea notelor va mai dura, pentru că aplicația informatică s-a blocat. Absolvenții de gimnaziu s-au folosit astfel de telefoanele mobile inteligente pe care le-au avut la îndemînă și au putut să vadă notele pe care le-au primit.

Peste 200 de medii de 5 în Ialomița
Datele preliminarii arată faptul că, la nivelul județului Ialomița, au fost obținute doar 4 medii de 10. Una dintre ele este a Alexiei Gîndac, elevă la Școala Gimnazială Gimnaziale «Sfîntul Andrei». Cunoscută pe plan local datorită performanțelor pe care le-a obținut la tenis, adolescenta susține că anul acesta s-a pregătit temeinic pentru a avea parte de rezultate deosebite la Evaluarea Națională. Ea va merge la una dintre cele mai bune clase ale Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia. «M-am pregătit tot timpul anului școlar pentru aceste rezultate. Nici nu-mi vine să cred că am luat aceste note... Sincer nu mă așteptam...» ne-a declarat Alexia, vizibil emoționată. Medii maxime au obținut și Teodor Buzoianu, dar și Andreea Maria Dinu, ambii elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 3  Slobozia, precum și Andreea Ilie, elevă a Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia. Ca și în anii trecuți, cea mai mare pondere o reprezintă cea a notelor cuprinse între 5,00 și 5,99. Potrivit Ministerului Educației, în Ialomița au fost obținute peste 200 de astfel de medii. De asemenea, alți 42 de candidați înscriși au fost declarați absenți prin neprezentare.

1 Iulie 2016, 19:35 (20068 vizualizări - 21 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@interzis scolarilor:
(3 Iulie 2016, 18:18)
le amesteci: nici tu nu te-ai prins( vorba ta,"nu ti-e rusine, idiot, nobel-esti ?") ca sunt doua postari diferite, una@antoanto, alta@Neutru, tontule! Si doar ti-a zis ma-ta sa nu mai iesi in soare fara palariuta.
Interzis școlarilor!:
(3 Iulie 2016, 17:30)
Da prost mai este @antoanto ăsta !!! Recitiți să vedeți cum scrie. Arătați copiilor: om de 64 de ani, cu pensie mare (el a menționat !) să scrie in așa hal?! Nu ți-e rușine, idiot ,, nobel"?!!
@Vecin,:
(3 Iulie 2016, 16:53)
sau altul care se baga singur in seama. Unde ai invatat cuvantul'idiot', in familie sau la scoala l-ai auzit, cand erai apelat? Si inca ceva,senil e ala care nu mai are proprietatea cuvintelor, ori nu face diferenta intre doua postari simple. Nu-i asa ca simti o furnicatura-n cap cand citesti? Aia e, baiete, pa si vezi cum faci ture la groapa lui Stoica daca tot o pomenisi!
Vecin:
(3 Iulie 2016, 14:25)
@neutru tontule. E clar, tu ești senilule plin de noblețe! Idiot bun de umplutură la Groapa Stoica!! Câte 'ture' mai reziști, voinicule? Hai, tărie, pa!
Neutru, tontule,:
(3 Iulie 2016, 11:45)
esti in eroare: cand cineva isi mentioneaza varsta nu inseamna ca e aceeasi persoana care te-a taxat pe tine. Puteai simplu sa remarci diferenta dintre postari ca sa realizezi ca sunt  insi diferiti. Pt asta insa ai nevoie de ceva "noblete". Nobel esti, nobil ramai..
eu:
(3 Iulie 2016, 08:10)
Felicitări copiilor deștepti
Silviu:
(3 Iulie 2016, 02:35)
Cei cu medii de10 intră in liceu cu aere de genii. Nu judecă bine circumstanțele in care s-au obținut aceste note! Fumuri de copil încurajat de părinți: ești genial și vei avea numai 10....Nu-i așa! Nu-l amăgiți! Așteptările nerealiste ale părinților vin des in conflict cu posibilitățile și interesele copilului. De aici, doar un pas până la permanente reproșuri și certuri in familie. Concluzie: 10 este cea mai bună notă. O meriți, o obții. Când o meriți, o ai!
Neutru:
(3 Iulie 2016, 01:11)
Bătrâne tont de la Centrl, care fugi pe stadion! Dacă com. voastre ar fi fost afișate la timp, nu s-ar mai fi dat ocazie la ceartă. Se întârzie mai ales sâmbăta și duminica Afișarea. Înjurați vă pe cauze nobile!
antoanto:
(2 Iulie 2016, 22:25)
pt.adriana ...tu nu vezi cum te exprimi .....esti mai departe decit mine ??? eu am avut curajul sa spun ca nu am copii la scoala , nu sustin  profesorii, am 64 de ani ,  mi-am dat o parere a mea ,am facut mentiunea ca e posibil sa nu fie buna parerea mea  ...mi-am cerut scuze ...DAR IN MAREA TA DISPERARE NICI NU VEZI NICI NU AUZI ..... EU RAMIN ASA CUM SPUNETI DVS . si daca ma faci ma si prezint , TU RAMII CU ,, BUZA UMFLATA " , la virsta mea am o pensie onorabila .....NU AM LUAT EU Si COPIII MEI O NOTA LA EXAMEN (SIC!!!), .......CARE SA MA TRIMITA SA MUNCESC CU CIRCA sclav......Pa fetito , cei care sunt prezenti aici , isi dau seama ce vocabular ai tu si MOSTENITORII TAI .......(SIC!!!!!!) POTI SA-MI ZICI CE VREI ....refuz sa discut cu asa ,,intelectuala " ,ca dvs, nu ma pot ridica la ,,inaltimea " dvs ,(eu sunt mica ,ma simt COMPLEXATA  ca nu ma ridic la vocabularul dvs )(sanchi) Daca nu eram noi prostii si analfabetii cum iti etalai ASA EXPRESII LA ADRESA UNEI PERSOANE ?????  crezi ca eu nu stiu sa injur de pomeni ,parastase ,de git ,beregata ,?????? te inseli scumpo ...BAFTA , daca iti mai poate consola durerea ...CONDOLEANTE pentru esec....
ADRIANA:
(2 Iulie 2016, 19:06)
@antoanto, ești paralel cu adevărata situație sau ești interesat să aperi slaba pregătire a cadrelor didactice actuale. Te numeri printre cei cu ,,diplomă" dată de ,,universități"?! Bravo ție! Ai fentat, ai marcat, dormi liniștit! Salariul îți vine că ai dilpomă. ,,Creierul" nu ți-l ia nimeni!? Tontule! Vai de capul românilor ca al tău! Și dacă ai manual, carte, cu autor pe ea, de ce să-ți mai trimiți copilul la școală? Să-nvețe singur, că e sârguincios și isteț! Judecată de om prost! Și vezi că tu ai învățat fără învățător! De-aia scrii ca un analfabet! Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?! Duceți-vă dracu de proști! Nu meritați, până la urmă, nicio replică!
antoanto :
(2 Iulie 2016, 18:23)
pentru ,,adriana " ......stimato , vorbesti ,, despre profesorii care au patruns fara carte , care sunt jigodii """ perfect ..nu ma deranjeaza .......si acum la fel .....,, sita " a cernut UNII PLEACA altii ramin jigodii ,CUM SPUNETI DVS .... ATUNCI PE CINE DERAJEAZA DE NE CONTRAM AICI ???? noi probabil nu avem avem ce face (eu recunosc ,nu am copii elevi) de cautam sa rezolvam fisurile din educatia unor copii care nu au stiut ASA SUBIECTE USOARE CUM SPUNETI .....EU NU MAI DAU REPLICA  ...ma retrag ...a fost o parere , cum as face eu ,cum gindesc eu (si poate nu e bine ) ...scuzati -ma ....daca credeti ca se rezolva problema dvs.cu copiii , BLAMATI IN CONTINUARE , SUCCES ...
antoanto:
(2 Iulie 2016, 18:07)
Lasati reprosurile la elevii care au luat nota 10......si la profesori ....si acum pe rind : elevii (copii dvs .,a celor care faceti git ..nu au avut aceelasi subiecte ???? de ce nu au luat 10 .....????? daca a fost asa de usor ,voi nu sunteti constienti  de cultura copiilor dvs ...... profesorii : au invatat in dreptul lor ,atit cit  sa obtina o functie in aceasta tara .... buni ,rai ,prosti ,destepti ,cum considerati dvs ....toti profesorii sunt asa cum spuneti dvs....???? aveati dreptul sa alegeti scoala ....NU VA ESTE RUSINE ,ei tot PROFESORI ramin ,nu le anuleaza nimeni diploma ,nu le confisca nimeni ,,CREIERUL'' ...DAR RODUL PROGENITURII DVS . RAMINE TOT LA USA DVS ....Eu ca parinte mi-as face mie repros acum , ca nu i-am spus ,   (mama ,profesorul este asa cum este , TU invata CARTEA DE LA autor  .. pina la cuprins ) Nu va e rusine ,CINE SUNTETI VOI SA STABILITI COMPETENTA UNUI DASCAL ...????? COMPETENTELE LOR SE STABILESC IN UNIVESITATI ,DE OAMENI CAPABILI ,nu de voi .....asta nu o stiti ???? ce marunta este lumea .....CE CREDETI CA DACA BLAMATI AICI SI ORIUNDE ,ati rezolvat problema ?????
ADRIANA:
(2 Iulie 2016, 15:23)
Să vă intre bine in cap: NU SALARIILE AU PROVOCAT DEZASTRUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI! Unii merită, alții sunt încântați, se miră, dau mită, fac parada modei...CĂ SUNT PROFESORI!! Aceștia au pătruns fără putință, fără voință, fără pasiune, fără carte! S-au făcut "profesori". Sunt supramulțumiți! Iau bani mai mulți decât ar merita. Nu salariile sunt problema nr.1. Adevărat că au intrat jigodiile pentru că cei buni au fugit! Au fugit unde sunt plătiți după muncă, eficiență, rezultate! Rămân in continuare ROMALINELE CLAUDINELE. Nu se revoltă, nu au pretenții, atât timp cât fură pe un dosar cu hârtii ștampilate, GRADAȚIE DE MERIT. Mai latră ele la stele uneori, să nu uităm că există și ele degeaba! Nu mai sunt profesori, cei în care mai aveam speranțe sunt șpăgarii. Aveau profesionalism, dar nu principii morale. Au găsit și ei o cale de a face lux și opulență! Adică de ce numai țganii?! Hai și noi, ce să rămânem de proști!?? Și vor rămâne, un timp, să scrie în liniștea....
Note false, medii false!:
(2 Iulie 2016, 13:35)
4 medii de 10, română și matematică. Cu meditații, cel puțin un an școlar, la profesorul care le și predă la clasă. Sibiul n-are nicio medie de 10. Ce bilanț fals am ajuns să facem! Ia scuturați-i puțin pa ,,elevii de 10"....Habar n-au: istorie, geografie, latină, civică...și alte materii care sunt! Salariul este același, indiferent de răspunderea profesorului! Doi au răspundere, dar au și meditații, că vin chiauni la ore și acolo.. dorm pe catedre!!!!
Alt părinte:
(2 Iulie 2016, 13:06)
PĂRINTE, lasă-l pe Eminecu, "Criticilor mei"! Vrei să te bagi in seamă cu o spoială de "cultură ialomițeană"! A luat odrasla ta 10?! Felicitări! La așa subiecte, la așa "examen", două medii de 10 pe județ, este un fâssssss!! Unii se miră de unde ni se trage prostia.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
358 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3445 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4878 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3936 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(3013 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2909 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1757 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3456 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(954 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(4129 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(4050 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(5037 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7842 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10641 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(4010 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2147 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3154 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9563 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(23595 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7363 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2122 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3396 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3146 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4955 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10463 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6311 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(27006 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16959 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2331 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5971 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...