Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Rezultate parțiale la Evaluarea Națională 2016

4 elevi din Ialomița cu medii de 10

Ministerul Educației a făcut publică lista rezultatelor parțiale la Evaluarea Națională 2016. Raportat la nivelul județului Ialomița, datele arată că 4 elevi au obținut medii de 10, în timp ce peste 200 au primit note cuprinse între 5,00 și 5,92. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 iulie 2016, după rezolvarea contestațiilor.

Elevii, salvați de telefoanele inteligente
Oficialii din cadrul Ministerului Educației au anunțat public faptul că rezultatele parțiale la Evaluarea Națională 2016 vor fi făcute publice vineri, 1 iulie 2016, la orele 16,00. La Slobozia, în curtea Școlii Gimnaziale «Sfîntul Andrei», zeci de copii așteptau cu sufletul la gură să vadă listele cu rezultate cînd au fost înștiințați că afișarea notelor va mai dura, pentru că aplicația informatică s-a blocat. Absolvenții de gimnaziu s-au folosit astfel de telefoanele mobile inteligente pe care le-au avut la îndemînă și au putut să vadă notele pe care le-au primit.

Peste 200 de medii de 5 în Ialomița
Datele preliminarii arată faptul că, la nivelul județului Ialomița, au fost obținute doar 4 medii de 10. Una dintre ele este a Alexiei Gîndac, elevă la Școala Gimnazială Gimnaziale «Sfîntul Andrei». Cunoscută pe plan local datorită performanțelor pe care le-a obținut la tenis, adolescenta susține că anul acesta s-a pregătit temeinic pentru a avea parte de rezultate deosebite la Evaluarea Națională. Ea va merge la una dintre cele mai bune clase ale Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia. «M-am pregătit tot timpul anului școlar pentru aceste rezultate. Nici nu-mi vine să cred că am luat aceste note... Sincer nu mă așteptam...» ne-a declarat Alexia, vizibil emoționată. Medii maxime au obținut și Teodor Buzoianu, dar și Andreea Maria Dinu, ambii elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 3  Slobozia, precum și Andreea Ilie, elevă a Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia. Ca și în anii trecuți, cea mai mare pondere o reprezintă cea a notelor cuprinse între 5,00 și 5,99. Potrivit Ministerului Educației, în Ialomița au fost obținute peste 200 de astfel de medii. De asemenea, alți 42 de candidați înscriși au fost declarați absenți prin neprezentare.

1 Iulie 2016, 19:35 (19944 vizualizări - 21 comentarii)

Comentariile cititorilor:


antoanto:
(2 Iulie 2016, 09:56)
de ce pareti mirati ???? nu i-ati vazut ,,behaind " ziua pe strazi ,noapte in fata blocurilor ???......parintii erau absenti de la lectia ,, educatia si indrumarea odraslelor lor """" ce semeni aia culegi .....
Croitoru L.:
(2 Iulie 2016, 04:39)
Nivelul este slab. Ce caută acești elevi în liceu? Meserii profitabile și gata! Examene adevărate, cu trei materii și probe orale! Cine era capabil făcea liceul, ceilalți, școli profesionale. Să vedem și bacalaureatul! Nivelul va fi și mai scăzut că nu se mai pot face meditații. Ori, la clasă....după noroc!
UN PĂRINTE :
(2 Iulie 2016, 04:08)
Pt. Traianu: "E ușor a scrie versuri, Când nimic nu ai a spune, Înșirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune" Autorul și opera ... dar repede, fără sa cauți pe "goagăl" cu telefonul mai inteligent decât tine.
mircea:
(1 Iulie 2016, 22:12)
@geta, cnmv a fost ce a fost, acum s-a cam dus...liceul de arta i-a cam luat locul, trebuie sa recunoastem, cnmv-ul se duce in jos rapid s sigur, nu-ti poti construi valoarea pe faima apusa....
Geta:
(1 Iulie 2016, 21:15)
Cei mai buni merg ca oile la CNMV! Mai gâdiți-vă! Cum veniți și cum plecați??!
Traianu:
(1 Iulie 2016, 20:51)
4 medii de 10 la așa subiecte ușoare, rușine! Mai bine nu le evidențiați! Puzderie de absolvenți, subiecte nivel sub mediu și doar 4 note de 10...Nu e bine!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(1083 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(3568 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(7854 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(6607 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(625 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(5855 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1668 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(6455 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(688 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(2328 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(1076 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(9722 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(1086 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3917 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2567 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(3681 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(4170 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1513 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2633 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(970 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(677 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(985 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1740 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(4167 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2508 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1386 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3290 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...