Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Casa de Cultură a Sindicatelor, «moșia» Elenei Neagu

Se întîmplă la Slobozia

Casa de Cultură a Sindicatelor, «moșia» Elenei Neagu

Încremenită în funcție de peste 20 de ani, Elena Neagu tratează Casa de Cultură a Sindicatelor ca pe propria «moșie». Deși a declarat în repetate rînduri faptul că poate face dovada modului în care gestionează imobilul, președintele Uniunii Județene a Sindicatelor Libere Ialomița pare să privească nepăsătoare cum clădirea se dărîmă. Reprezentanții Direcției de Cultură a Primăriei Slobozia susțin că au făcut demersuri pentru a prelua «ruina» comunistă și de a o transforma într-un centru cultural, însă Elena Neagu s-a opus în permanență acestei inițiative publice.

Indiferența distruge cultura
Aflată în administrarea Uniunii Județene a Sindicatelor Libere Ialomița, Casa de Cultură a fost transformată în propria «moșie» a președintei Elena Neagu și lăsată în paragină. Încercarea reporterilor noștri de a obține un punct de vedere de la Elena Neagu cu privire la soarta Casei de Cultură a Sindicatelor a fost sortită eșecului. Aceasta a refuzat categoric să răspundă la telefon, iar la birou a fost imposibil de găsit! Cu toate acestea, anterior acestei relatări, Elena Neagu a declarat public: «Nu putem renova, pentru că nu sînt bani. Datoria mea este să conserv aceste spații. Nu sînt bunurile Elenei Neagu, sînt bunurile Sindicatelor. Dacă cineva mă întreabă ce am făcut cu ele pot să fac această dovadă...». Eficiența administrării imobilului este redată de starea avansată de degradare în care se află. În sala de spectacole este frig, mizerie, iar la fiecare ploaie puternică plouă prin acoperiș. Într-o situație similară se află și Biblioteca imobilului care, deși se bucură de o importantă colecție de carte, stă încuiată de mai bine de 5 ani. Iar exemplele pot continua... Singura utilitate a clădirii care stă să se dărîme sînt cele cîteva spații de la parter, închiriate la metru pătrat de către președinta Elena Neagu.

Impozit de doar 50 de lei pe an
Detaliile cu privire la modul în care președintele UJSL Ialomița a abandonat bunurile din patrimoniul Sindicatelor sînt uluitoare. Administrația locală a Sloboziei susține faptul că, în ciuda aspectului impresionant, pentru Casa de Cultură a Sindicatelor se plătește un impozit anual de doar... 50 de lei! Această situație este cauzată de faptul că imobilul nu a mai fost reevaluat de mai bine de 3 decenii... Mai mult decît atît, reprezentanții Direcției Municipală de Cultură a Primăriei Slobozia susțin că au făcut demersuri administrative în sensul preluării și modernizării imobilului. Încercările au eșuat prin refuzul categoric al Elenei Neagu de a preda colosul de beton, amplasat la capătul Bulevardului Unirii. «Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor este foarte spațioasă, scena are multe beneficii pentru că este mare și are un sistem inedit. Altfel se făceau lucrurile în trecut... Noi am făcut demersuri pentru preluarea imobilului, însă doamna Elena Neagu s-a opus tot timpul acestor inițiative. Să sperăm că legea se va schimba și va fi în favoarea noastră!» a precizat Ionel Constantin, directorul Direcției Municipale de Cultură din cadrul Primăriei Slobozia.

1 Iulie 2016, 12:10 (8834 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Biblioteca-fantomă de la Casa de Cultură

Comentariile cititorilor:


Allan:
(13 August 2016, 05:14)
Mno
Tin minte ca am fost la ceva film sau spectacol cand eram clasa a 8-a parca in cladirea aia,de intram prin magazin la romstal sau ce e acolo.
Foarte frumos,frig si mucegai.
Anton :
(6 Iulie 2016, 14:48)
Doar casa de cultura in discuții va rog garajele doamnei Neagu din spatele primăriei adevărate ateliere de reparații tuning spălătorie auto ( folii auto ) taximetre acolo cine este proprietar ?
Andrei:
(4 Iulie 2016, 22:37)
Tara lu' Papura Voda.
utecist:
(4 Iulie 2016, 16:19)
Madam Neagu nu mai are niciun sindicat. ia bani din chirii .și își vede de treabă. Dar luați la puricat și Statutul Fundației pentru tineret și spuneți-ne ce se face pentru tineri. Au dispărut scaunele din sală și avem chiriaș, avem și cârciumă cu pitici și un Cornel condamnat . Bravo.
tudor65:
(4 Iulie 2016, 13:37)
S-au schimbat presedinti;
S-au schimbat prim ministri,ministri......;
S-au schimbat mentalitati;
S-au schimbat...?????
Lideri de sindicat "corupti si avizi de putere"sunt eterni (sunt mentionati si in biblie ca sunt intangibili pe viata);
Cand o sa avem lideri de sindicat (conform DEX) salariatul roman va avea incredere in el,momentan noi avem un esalon doi al puteri executive prin sindicatele (in mare majoritate corupte) si salariatul nu are drepturi decat ipotetice si pe hartie,sindicatul (nu al crimei)apara mai mult administratia (si ea corupta)decat salariatul.
Tamy:
(3 Iulie 2016, 23:25)
Ai dreptate Anton carae toarna n are antrenament la furat....le fel se intampla si la Galax,furaciuni din bilete si altele....parca este mosia lui , nimeni nu face nimic! De ce oare?
mircea:
(2 Iulie 2016, 19:06)
Vad ca Sulica e prezent si pe aici, imi spun doar parere, nu atac pe nimeni, in consecinta nu gresesc cu nimic, sulica, comenteaza articolul nu te lua de mine crezand ca doar asa o sa intrii in  gratiile Lolei...deci, la articol sulica la articol....
Anton care toarna'n ...:
(2 Iulie 2016, 14:21)
Daca Nuti Neagu lasa mostenire lu'fiica sa administrarea...blestemul va continua? Pen'că costantin ion l a lăsat pă fra-su'acolo..sa fie poate cel mai vechi chirias(care a si distrus cu caterele marmura din fata atelierului),pen'că acum administrator e fi-su lu'ăla care a ieșit la pensie(argintoianus).Norocul orasului e ca băiatu'lu contabila si a băgat picioru'n Romania si face poze pă vapoare...iar cea mai bogată fată-bibliotecara,are copiii total dezinteresati dă moștenirea ceceseului... Auzi ionele! Să l pui pă fractu sa repare stricaciunile produse cu atelieru'lui! Si nu mai plânge atat,ca oricum platește adrian chiriile cam cnd vrea,adica o sabotează pă nuti din toate pozitiile! Ai uitat câte articole ai avut in presa locală costantine in anii 1993-1995?Inclusiv ca o"ciomârteai"pă secretara aia,parca mirela? si că ati furat banii din incasări,(manevra cu bilete)...Ai uitat ca ii furai pă toti: rătunzeanu(alta pramatie),paznicu'ion,pă vancu,p'ăia dân AGA...ai uitat,ionele...ce bine ai trait tu acolo,ionele...Da'tu n'ai furat...nuuuu...Era militia si ziaristii prea răi! Si nici cu"secsoasa"aia de o bătea interlopu'ăla,n-ai avut nimic...Nuuuuuu Aici statut CCSR http://www.anccsr.ro/despre-noi/regulament/
mai, mircea:
(2 Iulie 2016, 13:00)
Lola are dreptate, nu poti rasfoi un articol ca neaparat trebuie sa aflam parerea ta, de multe ori de-a dreptul imbecila. Mai abtine-te, omule! Lasi impresia unui ins  dezamagit si frustrat in viata care si-a gasit usurarea refuland in postarile lui pe net, indiferent de subiectul dezbatut.
mircea:
(2 Iulie 2016, 09:04)
@Lola, daca tu esti obosita, este problema ta, eu mi-am spus parere despre ceea ce se intampla acum cu aceasta cladire si consecinte lipsei unei activitati culturale reale...te-a deranjat ceva?
BLEAH CearMi :
(2 Iulie 2016, 02:34)
ai scris corect mircea-'feisbuc".Dar ce naiba facem cu tine ca ala era singurul cuvant asteptat de la tine.In rest am vrea sa taci! ..bla..bla..bla...tineri fara...generatia actuala...Cine dracu te-a lasat asa cretin aici,in povestea noastra mă,nimicule?? Maimutoi de cafenea! Frustrat abuzat de ...burtosi transpirati! Ce varsta ai mă nimicule?? Ce profil de "succes"ai măscăriciule?? Ce ai tu cu tinerii mă zeroule? Tu ai urechile prinse cu ata intre ele?? Esti penibil deja!! Du te si comm la revista"Pentru Patrie"! ..generatie degradata...Ce gradatie in plus ai adus tu societatii mă zebra neagra?? Ce merite ai tu fata de tinerii orasului? Inadaptatule! Sunt isteti,frumosi dar necajiti de la necazurile parintilor si a celor din jur. Nu toti o ducem asa bine ca tine! Cautam raspunsuri si pe "feisbuc",căcănarule!! Da! Pentru ca suntem intr o perioada dificila de tranzitie, ierbivorule!! Ne este greu si ne mobilizam ori "tragem cu urechea"pe fb!! Subiectul articolului era despre o cladire,nicidecum despre altceva! Penibilule!! ( ms Lola, te pup! )
Casa d:
(2 Iulie 2016, 01:35)
"Aflată în administrarea" ... UJSLI doar o administraza... nu o au si in proprietate....
Dar nimeni nu s-a folosit de acest aspect pana acu.

Daca nu ma insel, exista legi in romania, in care, o cladire nerevendicata de nimeni trece in proprietatea statului, dupa o perioada de timp.

Lola:
(2 Iulie 2016, 01:01)
Mircea, mai taci! Ești obositor! Gata! Mai dă-ne ocazia să ne fie dor de tine, așa cum simțim lipsa lui Sorin. Unde o fi?! Pauză, Mircea!
mircea:
(1 Iulie 2016, 21:43)
Impropriu spus „Casa de cultura...”, de mult, de foarte mult timp acolo nu se mai face cultura, pacat, mare pacat, poate si asta este o cauza a degradarii generatiei tinere...pentru ca vrem nu vrem, trebuie sa recunoastem ca genertia actuala, tinerii sunt intr-o totala deruta, sunt de fapt ca o turma de oi feisbuciste, asta este cultura lor, feisbucul (intentionat am scris asa, aviz celor care se pregatesc sa ma critice ca am scris gresit)!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
443 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tineri din Bărbulești, cercetați pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni au deschis un dosar penal pe numele a doi tineri de 16 ani, din comuna Bărbulești, sub acuzația de «furt calificat». Din cercetări a reieșit faptul că tinerii ar fi pătruns, în timpul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2021, 14:50
(1903 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au efectuat acțiuni privind modul în care, la nivelul județului, sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Ca urmare a abaterilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 19:15
(8194 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: A intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier petrecut în seara zilei de miercuri, 27 octombrie a.c., pe raza localității Fierbinții de Jos. Aflat la volanul unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 19:00
(2441 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 28 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17165, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 16:20
(6682 vizualizări - 0 comentarii)


Rata de vaccinare anti-COVID-19 la Slobozia a depășit 50%

Conform datelor oficiale avansate de autoritățile județene, Slobozia are cea mai mare rată de vaccinare din întreg județul. La 26 octombrie 2021, procentul înregistrat oficial era de 50,09%. Următoarele ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 15:05
(10974 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Centrul de testare gratuită COVID-19, deschis

Slobozia: Centrul de testare gratuită COVID-19, deschis

Miercuri, 27 octombrie a.c., în Piața Revoluției din Slobozia s-a deschis Centrul de testare gratuită COVID-19. Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de slobozeni s-au așezat la rând pentru a se testa ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 18:10
(3944 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de furt de electricitate

Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de furt de electricitate

Miercuri, 27 octombrie a.c., în intervalul orar 6,00-10,00, 55 de polițiști din structurile de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice, Serviciului ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 17:25
(4563 vizualizări - 1 comentariu)


Persoană urmărită la nivel național, depistată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 17:10
(3309 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 329 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 27 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17015, fiind înregistrate 329 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:55
(1835 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Marți, 26 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:45
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cele 9 zile care s-au scurs de la startul Campaniei 2021 de plată în avans, a autorizat la plată suma de 745,29 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 13:05
(10566 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Independenței, din localitatea Fetești, echipele RAJA vor fi nevoite să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 12:40
(8756 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de informare a cetățenilor desfășurată de polițiști

În contextul măsurilor suplimentare adoptate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virsul SAR ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 17:15
(3593 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 232 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 26 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16686 , fiind înregistrate 232 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 16:55
(4624 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

În seara zilei de luni, 25 octombrie a.c., într-una dintre anexele Unității de Primiri Urgențe s-a petrecut un incendiu minor, «cauzat de o defecțiune constructivă a unui corp de iluminat cu led care s-a aprins ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 02:10
(30392 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

26 de polițiști ialomițeni au pus astăzi umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 17:20
(7769 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16454, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 16:55
(7770 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» au desfășurat vineri, 22 octombrie 2021, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor». Din cauza ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 15:50
(5502 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 130 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 24 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16304, fiind înregistrate 130 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 16:50
(7767 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A murit într-un accident rutier

Urziceni: A murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie a.c., pe DN2, în zona municipiului Urziceni. În timp ce se deplasa în direcția Buzău-București, un conducător auto a pierdut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 11:45
(7563 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16174, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2021, 17:10
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


Accident pe raza localității Ciochina

Accident pe raza localității Ciochina

Vineri, 22 octombrie a.c., în jurul orelor 13,30, trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 18:05
(3897 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Grupul de Comunicare Strategică: 153 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 22 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16015, fiind înregistrate 153 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 17:05
(6029 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

Șapte elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni și-au încheiat stagiul de practică desfășurat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Timp de aproape 3 luni ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(4168 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii că luni, 1 noiembrie 2021, este termenul limită de depunere a Formularului 398 «Declarație specială de TVA (VAT Return)», pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(6260 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 59 de societăți comerciale, peste 140 de locații de interes, 22 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:15
(5831 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul tehnic

Angajatorii care se încadrează în categoria domeniilor supuse restricțiilor conform HG nr. 1090/2021 și a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, din cauza pandemiei de COVID-19, vor depune ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 15:00
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 14:30
(5426 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Ciochina s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 12:00
(4287 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Primăria Slobozia: Campanie gratuită de testare COVID-19

Administrația locală din Slobozia dă startul unei campaniei de testare antigenică rapidă gratuită «Slobozia se testează». Astfel, în fața Instituției Prefectului va fi amplasat un punct de testare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 19:20
(8397 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...