Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Angajații Primăriei Slobozia vor fi evaluați administrativ

Atenție, după 25 de ani se lucrează!

Angajații Primăriei Slobozia vor fi evaluați administrativ

Primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu, a promis alegătorilor «o administrație performantă, orientată către nevoile cetățenilor». Prima măsură a noului edil este aceea de a transparentiza activitatea instituției pe care o conduce. Potrivit primelor concluzii ale noii administrații, schema de personal actuală este insuficientă pentru nevoile contribuabililor. «Evaluarea angajaților va fi făcută la sfîrșitul anului...» a declarat Adrian Mocioniu.

Mocioniu limpezește Primăria
Devenit, la nici 40 de ani, primarul unui oraș falimentar, Adrian Mocioniu încearcă să-și respecte promisiunile făcute în campanie. Unele dintre ele ramîn pentru următorul mandat. Altele sînt la îndemîna oricărui edil care dorește să demonstreze că poate și că vrea. Așa se face că prima măsură a administrației Mocioniu a fost aceea de a transparentiza activitatea instituției. De două săptămîni, activitatea DADP a devenit publică, locuitorii interesați de activitatea orașului putînd urmări activitățile desfășurate în această perioadă, respectiv dezinsecția și toaletarea zonelor verzi. Acțiunile sînt mediatizate intens atît în presa locală cît și pe FB, una dintre rețelele de socializare favorite ale noului edil al orașului. «Sînt permanent on-line. Pot fi contactat, insist ca locuitorii orașului să mă sprijine în primele demersuri administrative pe care le fac alături de angajații instituției...» a declarat acesta.

Evaluări la sfîrșitul anului
Entuziasmul edilului Mocioniu nu este unul general împărtășit. Cei peste 150 de angajați din aparatul propriu al primarului sînt vizibil iritați sau, după caz, speriați de noile pretenții administrative ale edilului. În acest context, zvonul privind concedierea unora dintre angajații Primăriei a devenit viral, paralizînd instituția. Primarul Adrian Mocioniu confirmă însă public faptul că, pînă la sfîrșitul anului 2016, toți angajații instituției pot dormi, pardon, pot munci liniștiți. «Evaluarea personalului se va face potrivit Legii 188, privind statutul funcționarilor publici. La sfîrșitul anului, fiecare șef de serviciu va face evaluarea personalului din subordine, iar șefii de servicii vor fi la rîndul lor evaluați de către director. Ceea ce vreau eu să transmit public e că am făcut o ședință cu personalul de conducere... Am ales să responsabilizez foarte mult acești oameni cu privire la personalul din subordine... Șefii de servicii vor răspunde pentru activitatea celor din subordine și au libertatea de a-i pune la muncă! Eu vorbesc cu acești oameni pentru că așa mi se pare normal...» a declarat Adrian Mocioniu.

O nouă organigramă
Printre noile măsuri propuse de către Adrian Mocioniu se numără și cea a realizării unei noi organigrame de personal. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Adrian Mocioniu a cerut tuturor șefilor de servicii să evalueze activitatea serviciilor pe care le conduc și să estimeze personalul necesar pentru ca aceste departamentele să funcționeze normal. «Nu facem o organigramă nouă ca să schimbăm fișa postului sau să dăm afară din personal... Nu! Dorim să știm care sînt serviciile care au nevoie de mai mulți angajați, unde există surplus și cum putem transfera oamenii, dacă este legal, pentru a eficientiza activitatea administrativă! Și mi se pare normal ca acest proces să fie realizat de jos în sus, nu ca pînă acum, pentru a nu exista comentarii sau justificări ulterioare...» a mai declarat Adrian Mocioniu. Noua organigramă a instituției va fi supusă aprobării Consiliului Local Slobozia la ședința de Consiliu Local de la sfîrșitul acestei luni.

Mocioniu are 4 consilieri personali O altă decizie adoptată imediat de către Adrian Mocioniu a fost  aceea a angajării a 4 consilieri personali. Primul dintre aceștia este consilierul local PSD Gheorghe Puia, un apropiat al primarului în campania electorală. Al doilea este Teodor Ștefan, fost director al DADP. Iar celelalte două posturi de consilieri personali sînt ocupate de Cristina Mihai și Roxana Pirpiliu, cunoscute drept fervente susținătoare ale lui Adrian Mocioniu în campania electorală de acum două luni...

12 Iulie 2016, 19:50 (28354 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu
«Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu

Comentariile cititorilor:


@pentru Cetatean:
(14 Iulie 2016, 22:42)
Tu nu ai vazut decat salariu in textul scris de" cetatean". Mai departe nu comentezi.  De fapt pe tine te roade altceva. Hai sa nu  ne lasam frustrati!
privat:
(14 Iulie 2016, 22:27)
Eu zic sa- i distrugem pe toti . Sa eliminam toti functionarii din primarii.  Sa-i trimitem la munca la capsuni. Sau sa desfiintam primariile. Ce sa mai spunem de politisti , de angajatii din spitale, din invatamant , etc. De fapt toti sunt bugetari. Si ce salarii au fata die angajatii din primarii. Si sunt platiti tot din bani publici.Si daca numai la privat se munceste hai sa-i trimitem la munca in strainatate sau sa privatizam tot sistemul bugetar . Si observ ca doar de primarie se vorbeste. Politica asta aduce numai frustrari. 
Arată-le pisica!!:
(14 Iulie 2016, 21:52)
Adriane, fii foarte autoritar! Nicio obligație nu-ți face! Fii demn! Evaluarea este o idee genială' Ca idee. Nu se pote face. Ai intrat într-o cloacă cu pipițe cu picioare până la gât, dar seci la minte. Pute Primăria ta! Dacă pui biciul pe ele poate va fi ceva.... măcar le-ai speriat puțin! Ești în minoritate, te vor asimila!!
@pentru cetatean:
(14 Iulie 2016, 21:22)
Cred ca te referi la sefi sau directori de serviciu.
Nicu:
(14 Iulie 2016, 21:15)
Sefii au salarii mari. Executantii au salarii f.mici. Si tot iei duc tot greul.
ana:
(14 Iulie 2016, 18:57)
mergi din birou in birou si pune biciu pe ele sa nu mai stea rezemate de zidurile primariei la tigare si cafea madam nitu jicnea pe toata lumea barbasu la cantina taie si spinzura le jicneste pe angajate ca la usa cortului umbla numai beat si fura pe rupte dar nimeni nu vede si nu aude se bucura ca a esit  tot ai nostri si nu ne e frica sas ca adriane fii putin mai autoritar macar pe cit a fost tatal tau cind intra pe usa primariei inpunea respect nu se tragea de bracinari cu nimeni si era respectat  
pentru Cetatean:
(14 Iulie 2016, 16:11)
Nu mai vaita salariatii primariei..ca au minimul pe economie....doamna R.A...de la spas are 28 de milioane...., sau poate atat o fi minimul pe economie..
Amatoru:
(14 Iulie 2016, 15:11)
Si pe doamna secretara cine o evalueaza toti 3 sefii odata ? Ii evalueaza si cafeaua de dimineata?
Andrei:
(14 Iulie 2016, 13:23)
@veterinar, se pare ca esti inteleptul orasului. 
grija de altu':
(14 Iulie 2016, 12:18)
Raspuns ptr mircea.Da,in blocurile ANL poate functiona orice atat timp cat este profitabil.Dar ce facem cu bulangii ca tine? Vrei sa faci si dragoste cu capra vecinului ori te multumesti cu invidia,continuand cu onanismul?Esti prost rau cu notarile tale! Bă bulangiule,cine te suporta in imediata apropiere? In burta lui mircea se pot dezvolta paraziti?Dar in creier,pot fi gauri negre?Poate face mircea pipi ca femeile?Daca mircea este atat de invidios si prost crescut,poate trai in armonie cu cineva?( Da,evalueaza adriane ca faci bine.)
veterinar:
(14 Iulie 2016, 03:24)
Of Adriane, credeam ca esti un astfel de om .Ce vrei sa faci tu de fapt? Esti totusi un om politic. ESTI PROPUS POLITIC. Cand toate primariile din tara vor fi privatizate atunci sa dai cu biciul. Sau cand si primarii nu  vor  mai fi alesi de catre cetateni si vor ocupa postul de primar doar printr-un  concuncurs.  Iar cerintele postului vor fi clare: Studii  universitare in administratia publica si experienta peste 10 ani in domeniu. HAI MAI INTAI SA INVATAM SI DUPA ACEEA SA JUDECAM !
Canicula:
(13 Iulie 2016, 23:22)
Adriane Mocioniu! Ne lași!? Cine mai crede in evaluâri noi intre noi? Ai venit după Marte, copile? Articolul trebuie luat pa primul din seria ,,Ce minuni a mai făcut Adrian"!
mircea:
(13 Iulie 2016, 23:06)
cred ca o evaluare este necesara, foarte bine, s-o faca, dar am o intrebare, in locuintele anl poate functiona o firma? adica poate avea sediul acolo?
ioana:
(13 Iulie 2016, 17:04)
 Ce calitati are evaluatorul si criteriile dupa care evalueaza ?, se intimpla sa fie un salariat profesionist si sa munceasca pentru el, pentru sef si pentru cei angajati pe pile. Nu e corect, dar se intimpla , celor angajati pe pile sa le faca lucrarile cei care i-au angajat, ca de regula acestora nu le prea place munca. Una din greselile conducatorilor fie ei si primari este aceea ca pleaca urechea , asculta doar ce le spun unii sefi, acestia fiind interesati, speculeaza incep sa cunoasca punctele slabe, si pot ramane salariati profesionisti  afectati si urand conducatorii tocmai pentru lipsa lor de IQ. Sucesul unei decizii este aceea de a o verifica personal si nu prin intermediari si fara incredere absoluta.
Geo:
(13 Iulie 2016, 16:41)
Ce gluma ! ! ! Dar pe sefi cine -i evalueaza ? ? ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:26
(13450 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12538 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10688 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(12984 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16519 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14821 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17205 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12470 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(12016 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14845 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12303 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12274 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15169 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10128 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16774 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12732 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(13033 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(12018 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(12745 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15126 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12212 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13339 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13083 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13636 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13081 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(12380 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11124 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11325 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13764 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14284 vizualizări - 10 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...