Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Mușoiu și Pavel se lansează în diplomație

Curs de 6 luni la IDR

Mușoiu și Pavel se lansează în diplomație

Dacă vă întrebați ce fac pesediștii cînd sînt lăsați nesupravegheați, noi avem răspunsul. Dacă nu vă întrebați, noi tot vă spunem, pentru că ar fi păcat să ignorăm o informație care se pretează atît de bine la glume grobiene. Ei bine, nu vă mai fierbem! Marian Pavel tocmai a absolvit un curs de 6 luni la Institutul Diplomatic Român, iar Ștefan Mușoiu, rămas fără ocupație zilele astea, tocmai a fost admis săptămîna trecută la același Institut pentru un curs similar.

Doamne, mare e grădina IDR
Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu știu (n.red.: și pentru reporterii noștri care habar nu aveau!) IDR este acronimul de la Institutul Diplomatic Român, instituție de prestigiu a diplomației făcute la apelul bocancilor, care organizează pentru persoanele «interesate în perfecționarea cunoștințelor o pregătire aprofundată în domenii precum Relații Internaționale, Diplomație și Securitate, Protocol și Comunicare». Cursurile au o durată de 3 ani, confirmă site-ul instituției. Dar pentru cei cu adevărat interesați și însetați de cunoaștere precum cei despre care vom vorbi azi, există și o variantă de 6 luni. Cursul se numește Politică Externă și Diplomație, și se adresează persoanelor cu studii superioare, care funcționează în aparatul de stat sau în mediul privat, interesate de politica externă a României și de perfecționarea cunoștințelor și abilităților asociate domeniului diplomației. Cele 3 module pe care le parcurg cursanții sînt Relații Internaționale, Afaceri Europene și Tehnici Diplomatice.

Primul diplomat al județului
Deși are garantat un fotoliu de senator la alegerile din toamnă, Marian Pavel s-a gîndit că n-ar strica să își completeze CV-ul cu o specializare în diplomație. Drept pentru care, în perioada 13 octombrie 2015-31 martie 2016, el a participat cu sîrg diplomatic la cursul mai sus menționat, îmbogățindu-și cultura generală cu teme precum  Istoria diplomației, Teoria Relațiilor Internaționale, Drept Internațional, Instituții Financiare Internaționale, Geopolitică, Drept european, Gestionarea crizelor, Negociere Diplomatică etc. Surse din anturajul acestuia susțin că domnul senator nu a fost pe deplin mulțumit întrucît profesorii nu au inclus în tematica cursului teme precum Pokerul în diplomație, în care Marian Pavel excelează, sau Diplomația culturilor de pepeni la folie, în care acesta încearcă să se specializeze de cîțiva ani. Una peste alta însă, cursul a fost mulțumitor și îi permite domnului senator să se reorienteze în cazul în care, Doamne ferește!, rămîne fără mandat. Că în ziua de azi, nu mai poți avea încredere nici în tine, d-apăi în Marian Neacșu!

Mușoiu vine tare din urmă
Cel de-al doilea diplomat al județului, pentru că nu ne îndoim că va absolvi cursul, este Ștefan Mușoiu. Rămas fără obiectul muncii de administrație după alegerile de luna trecută, acesta a plecat urechea la sfatul colegului său de partid și s-a înscris și el la cursul de viitor diplomat. Săptămîna aceasta, mai precis joi, 30 iunie, acesta a participat la concursul de dosare organizat de institut, a prezentat regulamentar recomandarea «din partea unui superior ierarhic, a unui diplomat sau a unui cadru didactic universitar» și, în schimbul a 600 de euro, cît costă cursul, se pregătește să ia notițe timp de 6 luni, în toate zilele lucrătoare ale săptămînii, de la orele 17,00 la orele 21,00. Curioși din fire, l-am întrebat către ce țară se îndreaptă gîndurile sale de viitor diplomat. «Cursul acesta nu înseamnă neapărat că intenționez să urmez o carieră diplomatică. Este un curs pe care îl fac pentru că doresc să-mi lărgesc orizontul, să știu mai mult...». Nu-i așa că e o declarație înduioșătoare? Și că simțiți deja viitoarea stofă de diplomat a domnului Mușoiu? Mai ușor, mai ușor, să nu-l deocheați și să vă treziți cu el pe listele la generalele din toamnă!

12 Iulie 2016, 18:10 (7758 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu, Potor și Mușoiu candidează pentru Slobozia
Marian Neacșu, președinte!
PSD Ialomița are un nou președinte!

Comentariile cititorilor:


smart:
(17 Iulie 2016, 20:41)
Vuvuzela (pavel) face cursuri cum a facut si facultatea la apelul bocancilor si spune ca este mare avocat
Lorett:
(15 Iulie 2016, 20:18)
Heckle si Jeckle. Doi politicieni de carton
Lupu :
(14 Iulie 2016, 21:09)
@Gigi, esti dus cu pluta, ori esti pocnit tare.
Gigi:
(14 Iulie 2016, 10:55)
Sunt dezamagit de politicienii nostri locali. De musoiu am mai auzit si de bine si de rau dar de senator...nimic. Sa le ajute Dumnezeu sa faca ceva pentru judet.
Ioana:
(13 Iulie 2016, 15:01)
Doi maimutoi diplomati.
Mary:
(13 Iulie 2016, 14:02)
     S-a urcat scroafa-n copac si purta pantofi de lac. Ori, prostu' nu e prost destul, daca nu e si fudul. Cred ca am spus totul.
Iorgovan:
(13 Iulie 2016, 00:49)
Dom'le io zic să le acordăm o șansă ăstora și chiar lui Cristi de la Țăndărei, că doar așa mai scăpăm și noi de ei iar ei de noi....sau de-un dosar. E ca un divorț pe cale amiabilă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 24 Aug 2026
332 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 22 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19184, fiind înregistrate 25 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 15:50
(4589 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Albești, Făcăeni și Amara

Sâmbătă, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11,15, 3 echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 14:20
(3083 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 2 decembrie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 2 decembrie 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 12:50
(5238 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: 7 mașini avariate din cauza unei întoarceri efectuată neregulamentar

Coșereni: 7 mașini avariate din cauza unei întoarceri efectuată neregulamentar

În dimineața zilei de luni, 22 noiembrie a.c., în afara localității Coșereni, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a patru persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 11:00
(5999 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 27 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 21 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19159, fiind înregistrate 27 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2021, 15:40
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19132, fiind înregistrate 38 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2021, 16:05
(2422 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 10 persoane, evacuate din cauza unui incendiu

Slobozia: 10 persoane, evacuate din cauza unui incendiu

Joi, 18 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la tabloul electric al unui bloc de locuit, situat pe strada Aleea Nordului. Pompierii s-au deplasat la fața ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 17:20
(4973 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Campanie pentru sprijinul persoanelor defavorizate

Protopopiatul Slobozia: Campanie pentru sprijinul persoanelor defavorizate

În colaborare cu Școala Gimnazială «Sfântul Andrei», reprezentanții Protopopiatului Slobozia au desfășurat miercuri, 17 noiembrie a.c., campania umanitară «Prieteni și solidaritate». În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 16:20
(4072 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni cu scop preventiv. Cu această ocazie, au fost legitimate 464 de persoane și controlate în trafic 200 de autovehicule, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:45
(3062 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 23 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 19 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19094, fiind înregistrate 23 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:40
(2075 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei potabile către ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:30
(3433 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști

Joi, 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sărățeni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 40 de ani, ar fi fost lovită de concubin. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:20
(2584 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificări ale polițiștilor în contextul COVID-19

Joi, 18 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat în colaborare cu celelalte structuri, în sistem integrat, privind verificarea respectării normelor legale impuse în contextul pandemic actual. ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:15
(10766 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: În doar 24 de ore, 5 dosare penale pentru infracțiuni rutiere!

Miercuri, 17 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat în flagrant, pe DN2A, în orașul Țăndărei, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 36 de ani, care nu deține permis de conucere ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 15:30
(5343 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 53 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 18 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19071, fiind înregistrate 53 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 15:15
(1760 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Miercuri, 17 noiembrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, alături de toate ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 14:55
(2363 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutor de minimis în sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează apicultorii că în perioada 19-26 noiembrie 2021 inclusiv se depun cereri de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 14:05
(8222 vizualizări - 0 comentarii)


CHAT, un nou serviciu electronic al ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală lansează CHAT, un nou serviciu electronic disponibil pe www.anaf.ro, începând cu data de 22.11.2021. Acest serviciu se află în fază de testare până la sfârșitul ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 13:20
(6493 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 58 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 17 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19018, fiind înregistrate 58 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2021, 15:40
(4046 vizualizări - 0 comentarii)


Călărășean arestat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2021, 14:30
(1528 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni în zona școlilor

Marți, 16 noiembrie a.c., în intervalul orar 8,00-16,00, polițiștii din Fetești au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2021, 14:25
(5403 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Farmacii amendate pentru că nu au eliberat bonuri fiscale

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești au sancționat cu o amendă în valoare de 21500 de lei un operator economic cu puncte de lucru în municipiul Fetești și comunele ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2021, 14:10
(6540 vizualizări - 1 comentariu)


Perieți: Conducea cu 108 km/h în localitate

Un bărbat de 38 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier. Luni, 15 noiembrie a.c., acesta a fost depistat conducând în interiorul localității Perieți cu 108 km ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 16:40
(4151 vizualizări - 1 comentariu)


Surprinsă la volan fără permis pe străzile Sloboziei

O tânără de 19 ani, din Călărași, și iubitul acesteia, în vârstă de 31 de ani, din Cernavodă, s-au ales cu dosare penale pentru că au încălcat Codul Rutier. În seara zilei de luni, 15 noiembrie a.c., aceștia ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 16:25
(3124 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posturi scoase la concurs din sursă externă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița scoate la concurs 4 posturi de ajutor șef de post, 1 de agent în cadrul structurii de Financiar Contabilitate, 2 posturi agent în cadrul Serviciului de Comunicații ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 16:15
(13827 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 16 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18960, fiind înregistrate 46 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 16:05
(4667 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 42 de evenimente, din care 40 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 9 infracțiuni și au aplicat 312 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 15:55
(4207 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 15 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18914, fiind înregistrate 15 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2021, 15:30
(2736 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Sâmbătă, 13 noiembrie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din Țăndărei au depistat în trafic un autoturism ce transporta pește fără documente de provenineță. Autovehiculul în cauză, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2021, 14:05
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 25000 de lei pentru purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție

La sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni au desfășurat 18 acțiuni punctuale în mediul rural și urban, organizate atât independent, cât și împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2021, 13:55
(3263 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...