Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Mușoiu și Pavel se lansează în diplomație

Curs de 6 luni la IDR

Mușoiu și Pavel se lansează în diplomație

Dacă vă întrebați ce fac pesediștii cînd sînt lăsați nesupravegheați, noi avem răspunsul. Dacă nu vă întrebați, noi tot vă spunem, pentru că ar fi păcat să ignorăm o informație care se pretează atît de bine la glume grobiene. Ei bine, nu vă mai fierbem! Marian Pavel tocmai a absolvit un curs de 6 luni la Institutul Diplomatic Român, iar Ștefan Mușoiu, rămas fără ocupație zilele astea, tocmai a fost admis săptămîna trecută la același Institut pentru un curs similar.

Doamne, mare e grădina IDR
Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu știu (n.red.: și pentru reporterii noștri care habar nu aveau!) IDR este acronimul de la Institutul Diplomatic Român, instituție de prestigiu a diplomației făcute la apelul bocancilor, care organizează pentru persoanele «interesate în perfecționarea cunoștințelor o pregătire aprofundată în domenii precum Relații Internaționale, Diplomație și Securitate, Protocol și Comunicare». Cursurile au o durată de 3 ani, confirmă site-ul instituției. Dar pentru cei cu adevărat interesați și însetați de cunoaștere precum cei despre care vom vorbi azi, există și o variantă de 6 luni. Cursul se numește Politică Externă și Diplomație, și se adresează persoanelor cu studii superioare, care funcționează în aparatul de stat sau în mediul privat, interesate de politica externă a României și de perfecționarea cunoștințelor și abilităților asociate domeniului diplomației. Cele 3 module pe care le parcurg cursanții sînt Relații Internaționale, Afaceri Europene și Tehnici Diplomatice.

Primul diplomat al județului
Deși are garantat un fotoliu de senator la alegerile din toamnă, Marian Pavel s-a gîndit că n-ar strica să își completeze CV-ul cu o specializare în diplomație. Drept pentru care, în perioada 13 octombrie 2015-31 martie 2016, el a participat cu sîrg diplomatic la cursul mai sus menționat, îmbogățindu-și cultura generală cu teme precum  Istoria diplomației, Teoria Relațiilor Internaționale, Drept Internațional, Instituții Financiare Internaționale, Geopolitică, Drept european, Gestionarea crizelor, Negociere Diplomatică etc. Surse din anturajul acestuia susțin că domnul senator nu a fost pe deplin mulțumit întrucît profesorii nu au inclus în tematica cursului teme precum Pokerul în diplomație, în care Marian Pavel excelează, sau Diplomația culturilor de pepeni la folie, în care acesta încearcă să se specializeze de cîțiva ani. Una peste alta însă, cursul a fost mulțumitor și îi permite domnului senator să se reorienteze în cazul în care, Doamne ferește!, rămîne fără mandat. Că în ziua de azi, nu mai poți avea încredere nici în tine, d-apăi în Marian Neacșu!

Mușoiu vine tare din urmă
Cel de-al doilea diplomat al județului, pentru că nu ne îndoim că va absolvi cursul, este Ștefan Mușoiu. Rămas fără obiectul muncii de administrație după alegerile de luna trecută, acesta a plecat urechea la sfatul colegului său de partid și s-a înscris și el la cursul de viitor diplomat. Săptămîna aceasta, mai precis joi, 30 iunie, acesta a participat la concursul de dosare organizat de institut, a prezentat regulamentar recomandarea «din partea unui superior ierarhic, a unui diplomat sau a unui cadru didactic universitar» și, în schimbul a 600 de euro, cît costă cursul, se pregătește să ia notițe timp de 6 luni, în toate zilele lucrătoare ale săptămînii, de la orele 17,00 la orele 21,00. Curioși din fire, l-am întrebat către ce țară se îndreaptă gîndurile sale de viitor diplomat. «Cursul acesta nu înseamnă neapărat că intenționez să urmez o carieră diplomatică. Este un curs pe care îl fac pentru că doresc să-mi lărgesc orizontul, să știu mai mult...». Nu-i așa că e o declarație înduioșătoare? Și că simțiți deja viitoarea stofă de diplomat a domnului Mușoiu? Mai ușor, mai ușor, să nu-l deocheați și să vă treziți cu el pe listele la generalele din toamnă!

12 Iulie 2016, 18:10 (7666 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu, Potor și Mușoiu candidează pentru Slobozia
Marian Neacșu, președinte!
PSD Ialomița are un nou președinte!

Comentariile cititorilor:


smart:
(17 Iulie 2016, 20:41)
Vuvuzela (pavel) face cursuri cum a facut si facultatea la apelul bocancilor si spune ca este mare avocat
Lorett:
(15 Iulie 2016, 20:18)
Heckle si Jeckle. Doi politicieni de carton
Lupu :
(14 Iulie 2016, 21:09)
@Gigi, esti dus cu pluta, ori esti pocnit tare.
Gigi:
(14 Iulie 2016, 10:55)
Sunt dezamagit de politicienii nostri locali. De musoiu am mai auzit si de bine si de rau dar de senator...nimic. Sa le ajute Dumnezeu sa faca ceva pentru judet.
Ioana:
(13 Iulie 2016, 15:01)
Doi maimutoi diplomati.
Mary:
(13 Iulie 2016, 14:02)
     S-a urcat scroafa-n copac si purta pantofi de lac. Ori, prostu' nu e prost destul, daca nu e si fudul. Cred ca am spus totul.
Iorgovan:
(13 Iulie 2016, 00:49)
Dom'le io zic să le acordăm o șansă ăstora și chiar lui Cristi de la Țăndărei, că doar așa mai scăpăm și noi de ei iar ei de noi....sau de-un dosar. E ca un divorț pe cale amiabilă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
347 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 18:49
(5527 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Patronul și-a reclamat barmanul că fură alcoolul din sticle

Slobozia: Patronul și-a reclamat barmanul că fură alcoolul din sticle

O femeie de 52 de ani din Slobozia este cercetată penal de polițiști pentru delapidare. Ea a fost descoperită în urma unei sesizări a administratorului firmei. În urma controlului s-a constatat că, în periada ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 17:58
(12018 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt alcool


Alexeni: Au furat găini de 500 de lei

Luni, 14 februarie, agenții postului de Poliție Alexeni au fost sesizați de un bărbat, de 39 de ani, din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras păsări din curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 17:57
(13375 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt găină


Fetești: 6 hoți de fier vechi, prinși în flagrant

Polițiștii ialomițeni au prins în flagrant 6 persoane care sustrăgeau bunuri feroase din incinta unei societăți comerciale. Acțiunea s-a desfășurat luni, 14 februarie, la Fetești. Suspecții identificați ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 17:56
(9786 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Mort în condiții neelucidate

Luni, 14 februarie, un bărbat de 42 de ani din comuna Miloșești a fost găsit mort pe o stradă laterală din localitate. În urma verificării cadavrului, polițiștii au constatat că nu prezintă urme vizibile ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 17:54
(13142 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Miloșești mort


Ialomița: O mașină cu deținuți, implicată într-un accident rutier

Luni, 14 februarie, o mașină a Pentenciarului Slobozia a fost implicată într-un accident rutier. Autospeciala transporta doi deținuți la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Galați. Incidentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 11:17
(11940 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident rutier între Slobozia și Amara

În cursul zilei de duminică, 13 februarie a.c., în jurul orei 18.20, pe DN2C, în afara localității Slobozia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
Din primele ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 22:34
(15617 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de lemne, prinși de polițiști

Duminică, 13 februarie a.c., o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Fetești a observat trei persoane care comercializează lemne și despre care existau indicii că provin din furturi. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 21:34
(12505 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești furt lemne


Ialomița: Beat mangă și fără permis la volan

Agenți de poliție din cadrul Posturilor de Poliție Ion Roată și Alexeni, care acționau pe raza celor două comune într-una dintre nopțile trecute, au observat în trafic un autoturism ce se deplasa pe direcția ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 19:48
(10936 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Reținut pentru comiterea mai multor furturi

Agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural-Slobozia au depistat un bărbat, de 55 de ani, din localitate care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 18:52
(10849 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 21 de șoferi au rămas fără permise, peste 76800 de lei amenzi

La sfîrșit de săptămînă, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii rutieri pentru disciplinarea paricipanților la trafic, au fost constatate 6 infracțiuni, au fost aplicate 330 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 17:46
(10366 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrînă de 70 de ani, acroșată pe trecerea de pietoni

Vineri, în jurul orei 19.30, Poliția Slobozia a fost sesizată despre producerea unui accident de circulație pe strada Gării din localitate. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 16:53
(9510 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Hyundai i10 facelift

Hyundai i10 facelift

După ce a încheiat anul 2010 pe podiumul celor mai bine vîndute modele ale clasei A, Hyundai i10 propune acum publicului o nouă versiune facelift. Noul model este disponibil în ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2011, 12:25
(10638 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil prins în flagrant la furat

În miez de noapte, un adolescent de 15 ani a fost prins în flagrant de polițiștii slobozeni în timp ce ieșea dintr-un magazin de unde furase mai multe bunuri. Deși magazinul era prevăzut cu alarmă, minorul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2011, 15:12
(9760 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


«Tu cui dai accept?», campanie desfășurată și în Ialomița

Polițiștii ialomițeni se înscriu în rîndul autorităților ce desfășoară în perioada februarie-iunie 2011, campanie «Tu cui dai accept?». Campania vizează educarea minorilor în privința pornografiei pe internet ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2011, 15:09
(9462 vizualizări - 0 comentarii)


BMW furat din Germania, depistat la Fetești

BMW furat din Germania, depistat la Fetești

Polițiștii feteșteni au reușit să depisteze un autoturism urmărit internațional. În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat un cetățean din municipiul Medgidia, județul Constanța, în vîrstă de 39 de ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:57
(10470 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomița: 16 mii de lei, amenzi aplicate de Poliția Rutieră într-o singură zi

Poliția Rutieră a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16 mii de lei în decursul unei singure zi. Acțiunile s-au desfășurat pe raza localităților Urziceni, Manasia, Gîrbovi, Valea Măcrișului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:54
(9241 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mașină radiată din circulație, descoperită de polițiști în trafic

Miercuri, 9 februarie, polițiștii slobozeni au identificat pe șoseaua Brăilei, la ieșirea din oraș, un autoturism înmatriculat în județul Mureș, condus de un bărbat, de 43 de ani, din județul Călărași. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:51
(11858 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoți după gratii

În cadrul unei acțiuni organizate de polițiștii Biroului de Ordine Publică Urziceni, în colaborare cu agenții Postului de Poliție Gîrbovi, au fost depistați doi infractori fugari. Tinerii, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:50
(9874 vizualizări - 0 comentarii)


Miting de protest împotriva desființării Spitalului din Țăndărei

Organizațiile Județene din Ialomița ale PSD și PNL vor organiza sîmbătă, 12 februarie 2011, începînd cu orele 13.00, un miting de protest în fața sediului Primăriei Țăndărei. Protestul se desfășoară ca ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 14:18
(9439 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Controale ale Poliției Rutiere la taxiuri

Slobozia: Controale ale Poliției Rutiere la taxiuri

În dimineața zilei de joi, 10 februarie a.c., în intervalul orar 07.00-09.00, efective din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului de Investigarea a Fraudelor au acționat pe raza municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 13:15
(12814 vizualizări - 4 comentarii)


Premiu pentru Primăria Slobozia de la Ministerul Mediului

Premiu pentru Primăria Slobozia de la Ministerul Mediului

Marți, 8 februarie 2011, Municipiului Slobozia i-a fost conferit «Premiul pentru promovarea conceptului de colectare selectivă și acceptarea acesteia de către locuitori», în cadrul primei ediții a programului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 13:02
(8069 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru accesare de credite

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților aferente Măsurilor 211-Sprijin pentru zona montană defavorizată, 212-Sprijin pentru zone defavorizate ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 08:46
(11595 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cartele telefonice în sacoșa cu ceapă pentru un deținut

O femeie de 57 de ani a încercat să introducă în Penitenciarul Slobozia mai multe cartele telefonice. Marți, 8 februarie, polițiștii slobozeni au fost sesizați de reprezentanții pușcăriei din localitate ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:40
(11409 vizualizări - 1 comentariu)


Malu: Copil de 13 ani, rănit grav după ce a fost lovit de o mașină

Un copil de 13 ani a fost grav rănit într-un accident rutier petrecut marți, 8 februarie, la Malu. Minorul, pieton pe marginea șoselei, a fost acroșat de o mașină condusă de un bărbat, de 56 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:39
(9025 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Slobozia: Băut și fără permis, la volan

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 8 spre 9 februarie, polițiștii slobozeni au depistat în trafic un conducător auto băut și fără permis de conducere. Individul, un tînăr de 20 de ani, cu domiciliul ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:39
(9742 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se fură șine de cale ferată și bucăți de macarale

«În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Urziceni pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale feroase și neferoase, au fost identificate mai multe persoane care au sustras astfel de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:38
(7402 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


ITM Ialomița: Vechimea în muncă, pe adeverință

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, începînd cu data de 1 ianuarie 2011, prevederile legale privind carnetul de muncă au fost aprobate. Dată fiind această nouă reglementare ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 13:22
(19019 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 36 de copii, duși în excursie de Protoierie

Urziceni: 36 de copii, duși în excursie de Protoierie

«Cu binecuvîntarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială al Protopopului Urziceni a organizat în data de 3 februarie 2011 o excursie pentru copiii de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 11:41
(8621 vizualizări - 1 comentariu)


Fierbinți-Tîrg: Copil fugit de acasă

Luni, 7 februarie, în jurul orelor 20,00, polițiștii din Fierbinți-Tîrg au fost alertați despre dispariția de la domiciliu a unui minor. Potrivit părinților, adolescentul de 14 ani ar fi plecat la școală ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 10:36
(13564 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...