Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Parlament ialomițean în formula «6+1»

Parlament ialomițean în formula «6+1»

La alegerile locale PSD a mizat pe alegătorii care au stat acasă, PNL a mizat pe votul anti-PSD, iar ALDE a obținut un scor la care nici măcar nu visa. Iar pe aceste rezultate de la locale (PSD-50%, PNL-30%, ALDE-8%), strategii politici ai Ialomiței construiesc deja trambulinele electorale pentru viitorii parlamentari. Calculele electorale susțin că toamna aceasta istoria o va scrie tot PSD. Dar la gardul parlamentarelor, potrivit unor informații din culisele filialelor, se pregătesc să lase sacoșa la rînd și oameni noi. Noi e un fel de-a spune, evident... Dar să nu anticipăm!

O rezervare pentru senatorul «Vuvuzelă» Potrivit calculelor electorale și revenirii la alegerile tip «listă», PSD va obține la alegerile din toamnă 1 mandat de senator și 2 de deputați. Locul din Senat a fost rezervat, pe drept, pentru senatorul Marian Pavel, alintat de prieteni «Vuvuzelă». Acesta a obținut rezultate incredibile în cele 22 de primării pe care le-a «păstorit» pe perioada campaniei electorale și chiar a smuls, intrînd în istoria filialei, orașul Fetești din mîinile păgînilor de la PNL. Modest din fire și devotat interesului propriu, domnia sa a susținut în cercul personal de prieteni că nu a făcut nimic altceva decît să muncească pentru a ajunge la aceste rezultate. «Am întrat în sediu la 8 dimineața și am ieșit la 12 noaptea. Asta trebuie să faci dacă vrei să cîștigi alegerile în Ialomița!» s-ar fi exprimat el. Subscriem la acest rețetar și declarăm de bună voie și nesiliți de nimeni că Marian Pavel este un senator după chipul și asemănarea electoratului PSD din bazinul electoral pe care îl controlează. Adică îl doare la 11 metri în fața cotului de lege atîta timp cît îi iese și lui ceva, se crede buricul pămîntului și este capabil de orice compromis pentru a-și atinge scopul. Vorbeam de electorat, domnule Pavel! Nu vă enervați, că vă crește tensiunea...
Nimic nou la Cameră Celelalte două rezervări ale PSD Ialomița sînt pentru deputații Mihăiță Găină și Marian Neacșu. Primul a făcut cu decență figurație la alegerile locale, a cîștigat cîte primării au putut cîștiga candidații din fostul său colegiu și are pretenția de a continua să doarmă în fotoliul de deputat și în mandatul 2016-2020. Trist nu e că o va face, ci că nimeni nu are curajul să-i sufle în ciorba electorală pe care ne-o pregătește. Așa că resemnați-vă! Cel de-al doilea, Marian Neacșu, ar merita o odă. Din păcate, spațiul tipografic nu ne permite. Așa că vom spune în treacăt, ca să rămînă consemnat, că Marian Neacșu este condamnat să candideze din nou în Ialomița pentru că Nicolae Văcăroiu a rămas lipit de fotoliul de președinte al Curții de Conturi a Românei și nu mai vrea să plece. În lipsa acestui titlu pe care și-l dorește cu ardoare trecut în CV-ul său, Marian Neacșu va juca cartea patriotismului local, se va sacrifica pentru Organizație și electorat și va renaște mai ceva ca pasărea Phoenix, fără de păcatele ultimelor mandate. Fiind singurul produs politic de export al Ialomiței, nu îi purtăm ranchiună. Ba, dimpotrivă, îl informăm plini de solicitudine că, așa cum și el a procedat cîndva, o grupare radicală a PSD Ialomița rămasă nesupravegheată a fost surprinsă săpîndu-i de zor o groapă cît cea din Piața Revoluției, pardon de așa comparație neinspirată. Ar mai fi de completat că există posibilitatea ca, după redistribuire, PSD să mai obțină încă un mandat de parlamentar. Probabil, de deputat. Domnu’ Mușoiu, pregătiți-vă!

O lege care rărește Parlamentul
Potrivit Legii privind alegerea parlamentarilor din Senatul și Camera Deputaților, la alegerile parlamentare din noiembrie 2016 va exista un număr mai mic de aleși, întrucît normele de reprezentare sînt de un deputat la fiecare 73000 de locuitori si un senator la fiecare 168000 de locuitori. Astfel, urmează să avem 308 deputați, 134 de senatori, 18 parlamentari ai minorităților și 6 parlamentari ai diasporei. Aceste reglementări reduc cu 122 numărul parlamentarilor de la acest moment. În Ialomița, potrivit acestui calcul, numărul parlamentarilor va fi redus la 6. Conform aceleiași legi, se păstrează pragul electoral de 5%, iar pentru alianțe se adaugă 3% pentru al doilea partid intrat în alianță și cîte un procent pentru următoarele, fără a se putea depăși 10%.

La PNL Ialomița
Tinel împarte electoratul cu Martin
Dușmani de moarte, dar legați prin ironia sorții de același lanț politic, Ioan Martin și Gheorghe Tinel sînt condamnați să împartă electoratul PNL care va supraviețui pînă la alegerile din toamnă. Pentru filiala PNL Ialomița, calculele electorale ar asigura un post de senator și unul de deputat...
Martin se lasă greu Făcut arșice la localele de la Slobozia, Ioan Martin n-ar spune «nu» unui fotoliu de senator al României. Contactat telefonic, el a declarat: «Nu spun nici da, nici nu. Rămîne de văzut ce se va întîmpla pînă atunci. Este o decizie pe care nu o pot lua în acest moment!». Indiferent ce se va întîmpla pînă la toamnă însă, în PNL Ialomița nu mai există un cadidat pentru alegerile parlamentare de calibrul și notorietatea lui Ioan Martin. Cu o Cristina Pocora ieșită în decorul politicii, cu un Gheorghe Catrinoiu învins de un pesedist anonim la Fetești și un Constantin Sava în pragul unei condamnări penale, PNL Ialomița nu are alternative. Singura problemă reală a domnului Ioan Martin este una morală: el trebuie să sărute ghiulul noului președinte al PNL Ialomița, Gheorghe Tinel.
Cezarul Tinel e securizat Devenit președinte unic al PNL Ialomița în 4 iulie 2016, grație unui vot de încredere în cadrul Biroului Politic Permanent Național al PNL, Gheorghe Tinel joacă rolul despotului iluminat și declară public: «Este o responsabilitate care mă onorează, dar mă și obligă în același timp. În perioada următoare voi face o analiză și sper să conștientizăm cu toții că bătălia politică din toamna aceasta este foarte importantă pentru noi deoarece dă trendul de dezvoltare al României pentru următorii 4 ani, trend pe care ni-l dorim a fi impus de noi printr-un program de guvernare coerent, adaptat nevoilor și necesităților societății românești și, mai ales, care să vină în întîmpinarea tuturor doleanțelor cetățenilor noștri!». În traducere liberă, declarația deputatului Gheorghe Tinel statuează poziția sa de candidat la parlamentare și oferă celor interesați de postul rămas liber posibilitatea de a licita pentru postul rămas liber. Că doar nu degeaba a cheltuit Gheorghe Tinel atîta amar de milioane la alegerile locale!

ALDE poate culege și «resturile»
Revelația alegerilor locale, ALDE Ialomița are rezervat, la rîndu-i, un post de parlamentar. Titular pentru acest post se anunță a fi actualul deputat Aurelian Ionescu, președintele ALDE Ialomița...
Aurică fără frică Păcălit de Marian Neacșu să renunțe la vrabia din mînă, respectiv funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, pentru cioara de pe gardul Camerei Deputaților, Aurelian Ionescu se pregătește activ de alegeri. E drept, la acest moment a luat o binemeritată pauză. Dar ca tot politicianul gospodar, s-a făcut frate cu dracii PSD din Consiliul Local Urziceni, i-a dat, discret, o mînă de ajutor lui Victor Moraru la alegerile de la județ și are grijă permanent să aplaneze orgoliile politice din teritoriu pentru a nu-și periclita potențialul electoral. Iar în pauzele de respirație decapitează opozanții din filiala proprie, vezi cazul Parepa, ca nu cumva să-i vină vreunuia năstrușnica idee de a-l concura.
Candidat din resturi Poate vă întrebați unde este al șaptelea parlamentar. Ei bine, este! Adică este posibil ca, în cazul în care resturile electorale ale celorlalte partide vor fi suficient de mari, ALDE să-și poată adjudeca chiar un al doilea parlamentar. Potrivit zvonurilor care circulă prin filială, pe banca de rezerve a organizației se încălzește la relanti actualul prefect Gigi Petre. Moașă oficală a ALDE Ialomița, actualul prefect al județului simte că epoleții guvernamentali atîrnă din ce în ce mai greu și și-ar dori să doarmă 4 ani liniștit în Parlamentul României. La prima vedere, acest scenariu electoral pare hazardat, iar prefectul Gigi Petre prea hîrșit pentru a se arunca în gol fără plasă de siguranță. Noi ne facem însă datoria de a vă informa și vă reamintim că sursele noastre sînt și ele... oameni!

15 Iulie 2016, 22:40 (12152 vizualizări - 34 comentarii)

Citiți și:
Biroul Electoral Județean Ialomița a înmînat mandatele de parlamentar
Mușoiu NU mai e deputat. Pericli a intrat în Parlament!
Ialomița a votat PSD-60%!

Comentariile cititorilor:


Alexandru:
(18 Iulie 2016, 13:11)
D-nul Tinel nu a spus ca demisionează dacă nu este ales președinte de CJ ? Oare cum stau la aceeași masa la București Tinel și Quintus !?
Marieta:
(18 Iulie 2016, 12:28)
Tinel va sacrifica pnl-ul local ca sa obțină încă în mandat în Parlament. Este 'buruiana' (ca tot suntem în Baragan) care va 'usca ' liberalismul în Ialomița!
@simbol:
(18 Iulie 2016, 12:25)
Nu ai cu cine, omule, lasa-i in plata Domnului... Tu le vorbesti de Vest in timp ce ei nu au mai parasit judetul din '89. Astia stau lipiti de Antena3 si ingana ce aud acolo. Nu inteleg cum un om normal la cap (daca nu are rude acolo sau nu e in partid) mai poate vota PSD in Ialomita. Dupa 26 de ani de PSD!
Paul:
(17 Iulie 2016, 23:26)
Adica schimbarea se numeste Tinel?puaaaah!Cum reuseste acest individ sa induca in eroare atata lume incat sa fie iar in pole position?Care o fi mecanismul ?Se trage la sorti din caciula?Ruleta?Cu ghiocul?Oricum ar fi este incredibil cum pnl moare pe limba lui avand drept cap de lista acest pedelist ...
mircea:
(17 Iulie 2016, 21:53)
@simbol, in primul rand nu sunt de la psd, in al doilea rand incerc sa fiu mai clar poate reusesti sa pricepi, la referendum pnl si psd se chinuiau sa-l dea jos pe basescu, care basescu cu guvernul lui(boc) a luat cele mai cretine masuri din istoria Romaniei, nu are rost sa le insir, Tinel, la vremea aceea, era in pdl daca nu ma insel si trambita peste tot urlete de sustinere pentru basescu, apoi s-a intamplat ruptura si ce sa vezi, pedelisti basescieni s-au transformat in penelei sadea, cu acte in regula, gata sa ne spuna ca daca ii votam pe ei o sa curga lapte si miere. Tinel, in stilu-i caracteristic, adica stilul japita, a pus mana pe filiala ialomita, acum gresesc daca asociez pnl ialomita cu fostul pdl?Crezi ca eu as vota pdl? Daca asa crezi, te inseli!
smart:
(17 Iulie 2016, 20:30)
Mai candidează si vuvuzela sa mai cumpere niste pământ de la prostii de lazareni !
Simbol:
(17 Iulie 2016, 19:12)
Mircea, dobândirea rațiunii se face cu respectarea adevărului,eu vorbesc de Ialomița iar tu îndrăgi chestiuni care se referă la altceva, vrei să spui că până acum ialomițenii au dus-o bine sub jugul PSD?Aștept aici un răspuns fără argumente.Divagatia și diversiunea discuției nu tine de raționalitatea dorinței de a scoate la lumină adevărul ci de a ascunde în continuare adevărul. Asta faceți voi PSD tot timpul spuneți electoratului naiv că atunci când sunt flamanzi de fapt ei sunt sătui dar nu își dau seamă, atunci când stau în întuneric ei stau de fapt la lumina dar ar trebui să mai treacă 4 ani să se obișnuiască și multe alte exemple.Eu nu mai dau exemple de persoane ca să nu mai deranjez,când spun schimbare mă gândesc la echilibru și la diversitate. Mircea încearcă să și citești un pic printre rânduri și o să înțelegi multe. Tu prin schimbare îl vezi pe Tinel?Nu ești rațional, ești îndoctrinat și atât, nu poți privi și înțelege mai departe de sediul PSD.
mircea:
(17 Iulie 2016, 15:26)
@simbol, gresesti, cand 9 mil de oameni i-au spus lui basescu sa se duca dracului, tinel era cu buzele lipite de c.rul lui, acum, ce sa vezi, este liberal, asazis liberal pentru ca de fapt pnl nu mai exista demult, tinel este asociat in mentalul colectiv cu taierea salariilor, inchiderea spitalelor, aroganta, minciuna...lista pe care tinel va aparea nu va fi votata, asta este clar!
@simbol:
(17 Iulie 2016, 12:55)
Pai ce schimbare?Schimbare la schimbare?Nu am avut pedelistii in frunte cu Tinel Gheorghe la putere si ne-au taiat salarii,au inchis spitale,au crescut TVA etc etc? Asta in timp ce Cocos,Videanu,Udrea si ceilalti sugeau sute de milioane.De euro.Fostii pedelisti au compromis pnl.Cat timp au lider un politruc compromis deja nu sunt o alternativa!
Simbol:
(17 Iulie 2016, 12:29)
Dragi Ialomițeni, pe repede gata ați ieșit să vă apărați cu argumente subțiri și mincinoase votul repetat dat psd-ului, eu fac doar constatări și vă comunic că la modul cum gândiți și vă exprimați votul cu siguranță și în viitor veți vota majoritar PSD și prin urmare vă vor hotărî tot hoții și analfabeții de până acum cum vă vor fi gestionați banii voștri. Din păcate pentru voi veți contribui la fel ca restul țării cu taxe și impozite dar în schimb nu veți trăi ca alții civilizat, veți trai precum animalele, fără canalizare, fără apă potabilă, fără gaze s.a. Ce v-ar costa să încercați măcar o schimbare?Nu v-ar costa nimic. Faceți schimbarea și dacă nu va da rezultate dați-o jos,fie la alegerile următoare fie faceți repede un referendum.
Cacao cu lapte:
(17 Iulie 2016, 11:39)
Cine mai crede in coincidente..Revolutia'89,Mineriada,Colectiv,Lovitura de stat Turcia...si cate naiba ...Aici,e joaca de pitici.Credea cineva in succesul democratiei,libertatea de exprimare? Pe klaus j. l-au votat ca se facuse de ras ponta.Pe mocioniu la fel...pe cine dracu sa pui stampila? Daca a avut rezultate ionascu!! Cum? Ala otraveste apa,face doar tampenii si il gasesti votat! Hai, las-o dracu,ce sa vorbim...Iar cu politicienii nostri,ce sa credem? Ca lasau ciolanul pentru drepturi si libertati...Eh,na! ( pe ionascu l-a votat un militian pensionat doar ca pe ceilalti nu ii cunostea personal dar cu zdreanta se vazuse o data si ala a dat mana cu el! Mesiaaaa...Auzi cultura si criteriu de vot!)
Sursa:
(17 Iulie 2016, 10:19)
Eu am înțeles că Moraru dorește la parlament
@simbol:
(17 Iulie 2016, 02:57)
Nu iti pui un semn de intrebare de ce nu s-a votat pnl desi psd a abut atatea sincope?Ialomitemii au identificat in raul mai mare pe cretinel,vuvuzeaua basista,lacoma si putred de corupta.Nimic nu poate fi mai rau decat fostul membru PCR,PDL si acum PNL, Gheorghe Tinel.El este ciuma pentru acest judet.
Mutu:
(17 Iulie 2016, 02:52)
In toate democratiile veritabile don lumea asta puterea e a poporului so el o da conducatorilor.La Tinel e altfel,el primeste puterea de la centru ca e mult mai usor sa santajezi sau sa faci trafic de influenta la o persoana decat la miile de alegatori.DEMISIA GHEORGHE TINEL!
Simbol:
(17 Iulie 2016, 01:47)
Măi fraților îi tot dați cu Tinel.Ce treabă a avut Tinel cu hoțiile din Ialomița??Nu a avut nici una.Cu hoțiile din banii publici din Ialomița au avut aproape exclusiv treabă numai PSD -iștii gen Neacșu, Ciupercă, Stoica, Băcanu și când aud și numele semianalfabetului Pavel chiar că Ialomițenii își merită soarta. Un județ furat și distrus din 1989 de Psd-isti votează în continuare cu cei ce vor răul națiunii adică cu Psd. Păcat, educația Ialomițenilor este precară, nu pot gândi mai departe de atât, nu vom fii niciodată măcar aproape de civilizație, vom fii tot timpul doar cu impresia că trăim civilizat, uitați-vă numai la averile celor de care v-am vorbit mai sus și cumpărați-vă cu ei și o sa înțelegeți care este diferența între rațiune și lipsa de educație. Dacă o să vreți măcar vreodată voi dragi ialomițeni să trăiți civilizat uitați-vă măcar o singură dată către județele din vestul tarii noastre si o să înțelegeți de ce acolo sunt locuri de muncă bine plătite, de ce acolo se trăiește bine,de ce acolo ajutorul social este ceva care aproape că nici nu există . Asta pentru că acolo oameni ca Pavel,Ciupercă, Neacșu,Găină sau Moraru nu ar lua mai mult de 2 procente în alegeri. Dar exact cum vă spuneam mai sus , vă meritați pe deplin soarta.! Păcat, aleșii au fost tot timpul exponenții stării de educație a electoratului.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
190 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(185 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(586 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(115 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(114 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(617 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(166 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(121 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(152 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(337 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(340 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(330 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1205 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(773 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(736 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(793 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1339 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1241 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1424 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1414 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1611 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1779 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1916 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2424 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1918 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1682 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1589 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1669 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4147 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2681 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...