Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Debutăm acasă cu Roman

Handbal, CSM Unirea Slobozia și-a aflat programul pentru Liga Națională

Debutăm acasă cu Roman

Într-o perioadă în care o nouă rafală de controale avînd drept centru de greutate ITM-ul s-a abătut asupra Clubului, echipa de handbal Unirea Slobozia caută să-și pregătească în liniște un al treilea sezon de Ligă Națională, al cărui țintar a fost definitivat luni, 18 iulie. În primul eșalon al handbalului feminin românesc vor activa, și în sezonul 2016-2017, 14 echipe. Au dispărut retrogradatele Rapid și Alba Sebeș, precum și desființata HCM Baia Mare. Au apărut pe prima scenă, Danubius Galați, CSM Bistrița și HC Buzău. Campionatul va cuprinde 26 de etape, nici în această ediție neexistînd play-off și play-out. Cu Ion Crăciun și Marian Simion pe banca tehnică și cu Diana Petrecut, Ana Maria Horobeț, Alexandra Iovănescu și Alina Moroianu drept noutăți, Slobozia țintește o clasare superioară locului 11 din sezonul trecut și, implicit, evitarea barajului de menținere. Dacă lucrurile vor sta așa și, mai ales, dacă factorii sportivi vor prima și de acum înainte în viața echipei, vom vedea în perioada următoare. Deocamdată, vă prezentăm programul turului care se întinde pe durata a 4 luni, incluzînd aici și pauzele competiționale impuse de acțiunile Echipei Naționale:

Etapa I, 11 septembrie 2016
CSM Unirea Slobozia-HC Roman
Etapa II, 18 septembrie 2016
Dunărea Brăila-CSM Unirea Slobozia
Etapa III, 22 septembrie 2016
CSM Unirea Slobozia-SCM Craiova
Etapa IV, 25 septembrie 2016
U. Cluj-Unirea Slobozia
Etapa V, 29 septembrie 2016
CSM Unirea Slobozia-HC Buzău
Etapa VI, 16 octombrie 2016
HCM Rîmnicu Vîlcea-CSM Unirea Slobozia
Etapa VII, 23 octombrie 2016
CSM Unirea Slobozia-Măgura Cisnădie
Etapa VIII, 27 octombrie 2016
CSM Bistrița-CSM Unirea Slobozia
Etapa IX, 6 noiembrie 2016
CSM Unirea Slobozia-Corona Brașov
Etapa X, 13 noiembrie 2016
CSM Unirea Slobozia-CSM Ploiești
Etapa XI, 17 noiembrie 2016
CSM București-CSM Unirea Slobozia
Etapa XII, 8 ianuarie 2017
CSM Unirea Slobozia-Danubius Galați
Etapa XIII, 15 ianuarie 2017
HC Zalău-CSM Unirea Slobozia

Crăciun, cu «bronz» la reunire
Revenirea din vacanță a handbalistelor de la Unirea Slobozia s-a amînat cu o zi, motivul fiind revenirea tîrzie în țară a Naționalei de Tineret după prestația foarte bună pe care a avut-o la Campionatul Mondial din Rusia. Astfel, ședința de reunire a Sloboziei a avut loc marți, 19 iulie 2016, orele 17,00. De remarcat că Naționala de Tineret a fost condusă în Rusia de noul antrenor al Unirii, Ion Crăciun și le-a avut în componență pe Mădălina Ion, Alina Ilie și Lorena Ostase, jucătoare care au evoluat pentru Slobozia în sezonul precedent. România a ocupat la această competiție locul 3, obținînd medalia de bronz după o victorie la limită, 26-25 cu Germania.

Geo Martin, despărțire de Slobozia
După 3 sezoane petrecute la CSM Unirea Slobozia, portarul Georgiana Martin a părăsit echipa ialomițeană, iar în aceste zile își caută o nouă destinație. «Mi-a părut foarte rău pentru faptul că Georgiana nu va mai continua la Slobozia, dar în sport, ca și în viață, din motive obiective, apar inevitabil aceste despărțiri. Georgiana Martin ne-a ajutat foarte mult, așa cum și noi am ajutat-o în momente delicate din această perioadă. Este o fată deosebită, dintr-o familie frumoasă, iar eu le urez tuturor multă sănătate. Sper ca pe viitor să reluăm colaborarea cu Geo, ori ca sportivă, ori chiar ca antrenor cu portarii...» ne-a declarat președintele CSM Unirea Slobozia, Constantin Prepeliță.

19 Iulie 2016, 16:25 (6944 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Au câștigat grupa de play-out!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo

Comentariile cititorilor:


Ionica:
(24 Iulie 2016, 03:24)
Contntralele de la itm credca au fost chitite trimise ...sa contrpeze salariile handbalistelor care sunt imense pentru cat produc bani publici chetuiti degeaba o echipa mai mica era mult mai bine dar va dati seama atatea angajati cu conventii civile care iau salariu fara sa faca nimic cum si VIctorina sa facut ca joaca handbal a adus toate batraniturile care avea ea obligatii fata de ele impreuna cupresedintele de sectie Nica si Prepelita ceia mairamas handbalul ca sracu nu are din ce sa reaiasca salariu de director al clubului e mic si aici trebuie schimbate anumite lucruri ca deacolo e mare jaf cu banii publici acum salarii enorme pentru handbaliste si antenori nu unul ci doi va dati seama ce eacolo dar sa vedem macar de ar face treaba dar nu cred sunt oameni care mananca banidin handbal fara sa miste nimic si iau bani frumosi mi controlati voi itm natiaflatinca nimic .



Suporter:
(22 Iulie 2016, 01:55)
Prepeliță a uitat de fotbal de la controlul Curții de conturi,acum se axează pe handbal , dar sa nu uite de unde a mancat o pâine.acum se vede adevăratul lui caracter!
Suporter:
(21 Iulie 2016, 19:30)
Prepelita ai fost fotbalist. Lasă handbalul să se dezvolte sanatos
Superb:
(21 Iulie 2016, 03:16)
NEPTUN SLOBOZIA....
Tu!:
(20 Iulie 2016, 21:51)
Sa nu se destrame fetele,fotbalistii ce fac??..se plictisesc singuri...
Eu:
(20 Iulie 2016, 15:58)
Nu le ati desfintat?...desfintati odata mercenarele acestea ca ne fac orasul de ras......rusine orasului ca sustineti niste mercenare care stau toata ziua in cafenele.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 16:02
(9825 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 15:57
(10585 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 16:02
(14543 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 12:15
(10914 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:13
(10096 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 15:05
(11356 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 14:20
(10738 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:55
(11735 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:25
(10914 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 09:00
(13676 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 08:00
(14219 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(11586 vizualizări - 2 comentarii)


Soluții pentru deșeurile menajere

Miercuri, 28 octombrie, la Căzănești, se va desfășura o dezbatere publică pe tema «Salubritatea în orașul Căzănești». Acțiunea are loc în cadrul unui proiect aministrativ mai larg, desfășurat sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:48
(11961 vizualizări - 4 comentarii)


Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:01
(13689 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 07:00
(14553 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 13:00
(10870 vizualizări - 0 comentarii)


Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 08:00
(10382 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 12:05
(14178 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13172 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10365 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10071 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9581 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10628 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15220 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15571 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14575 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16473 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12473 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12553 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13609 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...