Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

ISU Ialomița: 11 incendii în 48 de ore

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu, la locuința unui cetățean din localitatea Smirna. Evenimentul a fost anunțat la 112 în data de sîmbătă, 16 iulie 2016, în jurul orei 10,15, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda de Intervenție Slobozia. În momentul sosirii acestora, flăcările se manifestau la aproximativ 70% din suprafața casei și la bunurile aflate în interior. Pompierii au intervenit în cooperare cu SVSU din localitate, iar după aproximativ 30 de minute, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Un alt eveniment la care a fost solicitată intervenția pompierilor s-a produs în aceeași zi, în jurul orei 11,00, cînd depozitul de furaje al unui cetățean din localitatea Amara a fost cuprins de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un foc deschis executat în imediata apropiere, iar vîntul puternic a favorizat extinderea flăcărilor la circa 120 baloți de mazăre. Pompierii au acționat cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar după aproximativ o oră incendiul a fost lichidat.
Sfîrșitul de săptămînă a fost marcat și de izbucnirea a 9 incendii de miriște, vegetație uscată și gropi de gunoi, pe raza județului Ialomița. Cea mai mare suprafață a fost înregistrată în localitatea Ciocîrlia, sat Cotorca, unde, în seara zilei de sîmbătă, 16 iulie a.c, aproximativ 20 ha de miriște de grîu au fost mistuite de flăcări. Suprafețe mai mici au ars pe raza localităților Slobozia, Urziceni, Amara, Gîrbovi și Cocora. Pentru stingerea acestora au acționat pompierii de la Secția Urziceni și de la Garda de Intervenție Slobozia.

19 Iulie 2016, 11:15 (4143 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore
ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești
Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
366 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 62 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 23 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20609, fiind înregistrate 62 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 16:15
(8629 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier provocat de un tânăr băut

IPJ Ialomița: Accident rutier provocat de un tânăr băut

În dimineața zilei de duminică, 23 ianuarie 2022, pe DJ102 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat, din comuna Cotorca, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 12:40
(3772 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Incendiu produs la o anexă gospodărească

Malu Roșu: Incendiu produs la o anexă gospodărească

Duminică, 23 ianuarie 2022, pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă din gospodăria unui cetățean din Malu Roșu. Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 11:40
(4900 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Ars de viu în propria casă

Un bătrân de 87 de ani, domiciliat în satul Condeești, și-a pierdut viața în urma incendiului care i-a cuprins locuința. În seara zilei de sâmbătă, 22 ianuarie a.c., vecinii acestuia au alertat pompierii ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 10:00
(2821 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 52 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 22 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20547, fiind înregistrate 52 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 16:05
(10348 vizualizări - 0 comentarii)


Casă cuprinsă de flăcări la Orboești

Casă cuprinsă de flăcări la Orboești

Pompierii din Slobozia au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 21/22 ianuarie a.c., la ora 1,25, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Orboești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 12:00
(4607 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Două tinere și un copil de 4 ani, victime ale unui accident rutier

În seara zilei de vineri, 21 ianuarie 2022, în localitatea Condeești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a 3 persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 10:00
(10439 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Minori loviți de mașină pe trecerea de pietoni

Vineri, 21 ianuarie 2022, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație, soldat cu rănirea a doi minori. În urma verificărilor efectuate a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 09:30
(10347 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 21 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20495, fiind înregistrate 74 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 15:30
(8805 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termene limită pentru depunerea Formularului 107

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care efectuează sponsorizări, potrivit legii, că Formularul 107 ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 13:15
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Rezervă de furaje cuprinsă de flăcări

Axintele: Rezervă de furaje cuprinsă de flăcări

Joi, 20 ianuarie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din comuna Axintele. Militarii ISU Ialomița au intervenit ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 12:35
(2393 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 20 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20421, fiind înregistrate 119 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 16:10
(8647 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Bucu, Adâncata și Bărbulești

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Bucu, Adâncata și Bărbulești

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 3 incendii de vegetație uscată, produse pe raza localităților Bucu, Adâncata și Bărbulești. În total, militarii ISU au stins ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 12:30
(9304 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în ziua de luni, 24 ianuarie 2022

Luni, 24 ianuarie 2022, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile on-line, precum contul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 10:30
(16906 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Căzănești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe Șoseaua București din Căzănești echipele de intervenție RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 18:15
(2771 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 85 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 19 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20302, fiind înregistrate 85 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 16:00
(6057 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Eveniment dedicat Unirii Principatelor Române, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia organizează vineri, 21 ianuarie a.c., un eveniment dedicat Unirii Principatelor Române. Denumit «Unirea Principatelor Române-temelia unei națiuni», evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 15:15
(12471 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 7500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție

Prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice sunt sănătate și siguranța cetățenilor, context în care, în această perioadă sunt desfășurate zilnic activități de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 12:20
(9365 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea ISU Ialomița, în atenția Instituției Prefectului

Activitatea ISU Ialomița, în atenția Instituției Prefectului

Luni, 17 ianuarie a.c., prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, a desfășurat o vizită de lucru în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița. Reprezentantul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2022, 18:05
(4448 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 101 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 18 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20217, fiind înregistrate 101 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2022, 15:50
(10488 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Căzănești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe Șoseaua București din Căzănești, echipele de intervenție RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2022, 13:45
(2781 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sinești

19 percheziții domiciliare se desfășoară marți dimineață, 18 ianuarie 2022, în județele Călărași și Ialomița, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializată în furturi din societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2022, 10:50
(2197 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosare penale în cazul unor bărbați care au prezentat «certificatele verzi digitale» ale altor persoane

Polițiștii ialomițeni au întomit două dosare penale în cazul unor bărbați care au prezentat certificatele verzi digitale ale altor persoane. În primul caz, polițiștii de Investigații Criminale din cadrul ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 17:40
(2930 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

La sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 17:15
(1625 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 24 de amenzi pentru nerespectarea carantinei/izolării

În zilele de sâmbătă și duminică, 15/16 ianuarie 2022, peste 150 de polițiști au fost la datorie pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, fiind desfășurate 14 acțiuni ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 17:05
(8944 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 42 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 17 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20116, fiind înregistrate 42 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 15:50
(8866 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 80,78 milioane de lei

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în luna decembrie a anului 2021, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 80,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 14:10
(4295 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Ion Roată și Albești, mașină arsă la Munteni-Buzău

Case în flăcări la Ion Roată și Albești, mașină arsă la Munteni-Buzău

Sâmbătă, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 22,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă a unui cetățean din Ion Roată. Trei echipaje de pompieri ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 13:35
(8603 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Vaccinare antirabică la câini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță crescătorii și deținătorii de câini și pisici că, în această perioadă, desfășoară prin medicii veterinari de liberă practică ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 13:05
(9795 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grivița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 17 ianuarie a.c., pe DN2C, la ieșire din localitatea Grivița, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a alteia. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 11:15
(5676 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...