Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia caută șef de Protocol

Concursuri cu dedicație

Primăria Slobozia caută șef de Protocol

Numărul angajaților Primăriei Slobozia se ridică la aproximativ 700 de persoane. Dintre acestea, 150 de persoane fac parte din aparatul propriu al primarului, deservind exclusiv departamentele și direcțiile aflate în subordinea acestuia. Noul primar, Adrian Mocioniu, a organizat de la numirea sa în funcție nu mai puțin de 6 concursuri. Ultimul anunț postat confirmă faptul că instituția are nevoie urgentă de un «șef de Protocol»!

Angajați cîtă frunză și iarbă
Primăria Slobozia are, după Spitalul Județean, cel mai numeros personal. Astfel, în cadrul serviciului Public de Asistență Socială sînt aproximativ 260 de angajați, la  DADP 75, la Direcția Municipală pentru Cultură 16, la Poliția Locală 51, la Clubul Sportiv Municipal 25... Și exemplele ar putea continua! Însă cele mai importante posturi sînt cele din aparatul propriu al primarului, care sub administrația Stoica au ajuns la 150, iar sub administrația Mocioniu au toate șansele să se înmulțească... De altfel, Adrian Mocioniu deja a declarat public că numărul angajaților instituției i se pare insuficient și că noua organigramă, care va fi gata în cel mai scurt timp, va asigura o estimare exactă a numărului de angajați necesari pentru buna funcționare a instituției. «Nu facem o organigramă nouă ca să schimbăm fișa postului sau să dăm afară din personal. (...) Dorim să știm care sînt serviciile care au nevoie de mai mulți angajați, unde există surplus și cum putem transfera oamenii, dacă este legal, pentru a eficientiza activitatea administrativă!» a declarat acesta săptămîna trecută.

Șef de Protocol nou-nouț
În așteptarea organigramei, concursurile în cadrul Primăriei Slobozia se țin lanț. De la numirea în funcție a primarului, instituția a organizat nu mai puțin de 8 concursuri, majoritatea pentru ocuparea poziției de consilier în cadrul compartimentelor de Achiziție Publică sau Urbanism. Ultimul dintre acestea însă este unul special. La 1 august 2016, Primăria Slobozia organizează un concurs pentru ocuparea postului de șef serviciu în cadrul Serviciului Protocol, Activități Gospodărești. Potrivit anunțului postat pe site-ul instituției, viitorul angajat trebuie să aibă studii juridice și o vechime minimă de 3 ani «în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției». Noul șef de Protocol va primi, pe lîngă atribuții specifice (n.red.: cum ar fi, ne dăm noi cu părerea, gestionarea stocurilor de băuturi răcoritoare sau a pungilor de alune pentru protocol la vizitele delegațiilor chineze, singurele care mai ajung la Slobozia...) și sarcini administrative mai complexe, el aflîndu-se exclusiv la dispoziția primarului în funcție. Înscrierile, pentru cei care îndrăznesc fie și să gîndească că pot ocupa acest post, se realizează pînă la data de 22 iulie 2016, la sediul instituției, urmînd ca pînă la 28 iulie să fie afișată lista candidaților agreați.

Rezervare pentru Gina Palantin
Spunem «cei care îndrăznesc fie și să gîndească» pentru că pe holurile instituției circulă deja numele viitorului șef de Protocol. Acesta ar fi Gina Palantin, consilier I și secretară de ocazie la biroul de «vici» ai municipiului. Calitatea care o recomandă însă drept cîștigătoare este aceea de activist politic personal de campanie al domnului Adrian Mocioniu, ea reușind să se facă indispensabilă acestuia timp de o lună și de-atunci încoace în fiecare zi. Doamna Gina Palantin, am adăuga noi în favoarea desemnării ei în funcție, chiar fără concurs, are veleități reale de șef de Protocol, fiind binecunoscută pe FB pentru rîvna cu care postează cît e ziua de lungă, de la fotografii cu «cea mai bună cafea de dimineață» și pînă la «ceaiul de la ora 5». De asemenea, susțin colegii ei mai avizați decît noi, ea deja și-a intrat în rol, asigurîndu-i primarului Adrian Mocioniu informații pertinente despre fiecare angajat în parte, de la numărul de țigări fumate și pînă la dialogurile purtate în baia... fetelor, evident! Pe această cale ne facem datoria de a-i ura succes și sperăm ca salariul ei să fie la fel de mare ca al celor 4 consilieri personali ai domnului primar...

Serviciul de Urbanism nu e funcțional!
În timp ce Primăria Slobozia organizează concursuri pentru șefi de Protocol, Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Slobozia continuă să funcționeze fără arhitect-șef. Să funcționeze este evident doar o expresie, căci la acest moment, susțin surse interne instituției, nu se eliberează nici avize de urbanism și nici autorizații de construcție. Domnul primar știe, evident, dar cere «un bob zăbavă»... Și, așa cum am promis, i-l vom oferi că doar pînă la anunțarea rezultatelor pentru viitorul șef de Protocol, pe 3 august, mai sînt zile numărate!

21 Iulie 2016, 21:40 (29000 vizualizări - 56 comentarii)

Citiți și:
Concurs amânat pentru șefia DADP Slobozia
Ginuța e șefă ilegal
Ginuța vrea să fie șeful Serviciului Administrativ al Primăriei
Gina Palantin, sub control judiciar pentru 60 de zile
Șefa Serviciului Administrativ al Primăriei Slobozia, suspectă într-un dosar instrumentat de DIICOT-Structura Centrală

Comentariile cititorilor:


Rodica:
(22 Iulie 2016, 20:29)
Adiță, să nu te dai cu poamele că te fac astea din ochi! Nu uita de ce ești acolo! Mai dă afară din scorpii și fă Primăria un loc de muncă, nu ca Muzeul Județean unde se iau salarii degeaba. Ai rămas fără protocol! Mare pagubă!
Andrei:
(22 Iulie 2016, 20:04)
Daca fiecare angajat ar astupa cate o groapa din carosabil, am avea un oras model.
Angela C.:
(22 Iulie 2016, 19:10)
Dom'le,e multa rautate pe pamant.Ar fi spus Gina,care scrie pe fb ceva legat de grija altora.Dom'le,e multa prostie scriem noi,ca biata gina e bagata in rahatul administratiei locale,adica sta pe fruntea omului ca paduchele cu ghiul nou.Nu te am baga in seama,duduie dar asa cum te f#te grija de toata lumea din jurul tau,nu este elegant sa iti naucim orizontul?? Ca daca vindeai patrunjel in piata...sanatate! Dar asa...vino aproape de hartie si ironie...In toate fotografiile de fb ai"cafelute",fructisoare...toate aratand priceperea in ale aromelor maronii...Dupa elefantica prezenta pe care o dovediti,va plac"cefele de purcelus"...Adica mancare,masa,tacamuri..protocol,d'asta de care va chinuiti sa dovediti ca stiti...Numa'asa se obtin posturile pe acolo?Ori va folositi si limbutele ptr scuturat cerumul?? Nebunie mare pe acolo...Daca va supara ca va abordam,de ce umblati la aditza cu fofarlica??Pentru post? Urat!
Vorba MARE:
(22 Iulie 2016, 17:21)
Vorba aia " pune-l sef ca sa-i vezi caracterul" .... e vorba extraordinar de mare, care se adevereste intotdeauna. Inainte de alegeri iti manca din palma...... acum te mananca cu totul..... Daca ar incepe de jos , ar fi bine.
Serena:
(22 Iulie 2016, 16:43)
Moliciune, ocupă-te de lucruri grave, urgente, vitale! Lasă dracu protocolul! La nevoie, poate redirecționezi spre WC școli, fonduri de la "protocol"... Chitia de mărgăritar ne lipsește. Murim cu zile in Spital și tu n-ai mândră să-ți țină socoteala...la apa minerală. Ia dă tu apă de la Slobozia, să ni se ducă pomina ce ospitalieri suntem!! Beți, oameni buni, că e lichidul tinereții veșnice!
sorin:
(22 Iulie 2016, 14:32)
Traducatoare de-aste sunt si la muzeu. Este greu sa lucrezi cu lingaii care fac c... palnie de argint sefilor pe sema altora. Prin orice mijloace incearca sa te faca sa te certi pentru a te dezbina. Scanteile de la muzeu joaca foarte bine.
in trecere,pe langa ales...:
(22 Iulie 2016, 12:47)
Speram ca noul primar sa fie altceva,ca om politic,manager si ales votat.Serveste omu'masa ca tot bogatu'la restaurant,ca nu poa'in birou....Avea ieri o figura de om interesant in parcarea de la "T"uri,de jurai ca ii explica interlocutorului greutatile Creatorului in decizia de a lasa Romaniei conducatori.Tradatori sau tradati...Mocioniule,vrem solutii eficiente,integrate la orasul tau.Chiar,ai plecat pe jos? Ca fiind inalt,te puteai lovi de crengile netoaletate de pe Cosminului.Cum,nu crescusera cand zambeai tâmp,in campanie? Afla ca si vegetatia,la fel ca si animalele au stadii de dezvoltare si trebuiesc ingrijite,toaletate.Noi,cei mai inalti din trecatorii orasului avem mari probleme datorita netoaletarii ramurilor ce se atarna spre trotuare.Siiiii,auzi...Daca tot servesti masa la restaurantul"mica pasarica",nu ai putea externaliza serviciile?Angajeaza amicii tai la local cam tot ce vrei,ideea e sa faceti chiolhanele acolo...Hai ma,ca tine de vointa,aveti majoritate...
Cetateanul turmentat:
(22 Iulie 2016, 12:35)
Mi se parea normal ca pe final de mandat Stoica si Bacanu s-o promoveze pe Gina, la cat de multe a vazut si auzit in ultimii 4 ani
...:
(22 Iulie 2016, 07:20)
Primaria sa caute un primar ...
Gianina:
(22 Iulie 2016, 04:24)
Protocolul ne lipsește că-n rest le avem pe toate! Șefa de protocol! Veniră investitorii și n-avem limbile de tradus!
tery:
(22 Iulie 2016, 03:09)
Se stie de mult de Ginuta ca va fi sefa de protocol si se stie cavorbeste si citeva limbi straine pentru ai traduce primarului când vin delegatiile de straini

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
11 Oct 2026
178 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: 825 kg de lapte praf fără documente de proveniență, confiscate de polițiști

Vineri, 20 ianuarie a.c., o patrulă de siguranță publică a depistat în trafic, pe strada Calea București, din Urziceni, un tînăr în vârstă de 32 ani, din Constanța, în timp ce transporta cantitatea de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:19
(14867 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Grad de colectare a veniturilor bugetare de 110,55% în decembrie 2011

În luna decembrie 2011 au fost încasate la bugetul general consolidat peste 42,16 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 110,55 ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:14
(11320 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 2 accidente, 5 persoane rănite doar într-o singură zi!

Sîmbătă, 21 ianuarie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente de circulație soldate cu rănirea a cinci persoane.
Primul eveniment rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:44
(10554 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Surprinși în timp ce furau un capac de canalizare!

Un tînăr de 23 ani, din orașul Țăndărei, a sesizat Poliția cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie din localitate a observat două persoane care au sustras un capac de canalizare, după care au fugit ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:41
(12118 vizualizări - 1 comentariu)


Enel Distribuție Dobrogea: 2 linii de medie tensiune și 2 posturi de transformare din Ialomița, afectate de condițiile meteo

Din cauza condițiilor meteo deosebite, a ninsorii abundente, a viscolului și a chiciurei depuse pe elemente de rețea , în noaptea de sîmbătă, 21/22 ianuarie, au fost afectate rețelele electrice din raza ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:40
(18286 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist băut, acroșat de un vehicul. Șoferul a refuzat testarea alcoolscop!

Vineri, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Țăndărei au fost sesizați despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident rutier. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:38
(10425 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Arestat pentru «vătămare corporală»

În cursul zilei de vineri, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza orașului Amara, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:37
(19566 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara arestare


Căzănești: Slobozean depistat beat la volan

O patrulă de siguranță publică aflată în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Căzănești a depistat sîmbătă, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, un tînăr de 27 ani, din Slobozia, care ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:36
(15300 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton lovit pe trecerea de pietoni, femeie acroșată de un autoturism!

În dimineața zilei de vineri, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 6.30, în municipiul Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui pieton. În urma cercetărilor polițiștilor, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:35
(11594 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Depistat pe autostradă cu peste 20 tone de fier vechi fără tiche de cîntar!

Un bărbat de 38 ani, din Constanța, a fost depistat pe autostrada A2, în timp ce conducea un ansamblul auto, cu care transporta cantitatea de peste 20 tone deșeuri din fier, pentru care nu a putut prezenta ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:12
(10525 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 7 permise reținute, amenzi de peste 65000 lei

La acest sfîrșit de săptămână, 21-22 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:08
(14391 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 55 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 23 ianuarie 2012, sînt disponibile 55 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:05
(15733 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Echipajul SMURD a intervenit la un accident pe autostradă

Sîmbătă, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 18,45, în dreptul kilometrului 140, pe autostrada A2, s-a produs un accident de circulație. Echipajul SMURD al ISU Ialomița a fost solicitat să intervină, după ce ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:03
(13742 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lovite de o mașină pe trecerea de pietoni!

Două adolescente de 15 ani au fost lovite de o mașină în timp ce încercau să traverseze strada pe trecerea de pietoni. S-a întîmplat, joi, 19 ianuarie a.c., la Slobozia, cînd un bărbat de 46 ani nu a acordat ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:45
(12006 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Gura Ialomiței: Țigări de contrabandă, confiscate

Gura Ialomiței: Țigări de contrabandă, confiscate

Peste 330 de pachete de țigări au fost descoperite de polițiști în portbagajul unui autoturism, joi, 19 ianuarie a.c., la Gura Ialomiței. Mașina era condusă pe raza localității Gura Ialomiței, iar cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:44
(12959 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestată pentru evaziune fiscală

O femeie de 32 ani, din Slobozia, a fost prinsă de polițiști și încarcerată. Individa a fost condamnată de judecătorii Tribunalului Ialomița la 1 an și 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală. Femeia ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:37
(15184 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Muzeul Județean marchează Unirea Principatelor Române

Marți, 24 ianuarie a.c., la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», Muzeul Județean Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean organizează conferința «Contribuția ialomițenilor la Unirea Principatelor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:36
(14887 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: 50 de ialomițeni au solicitat restituirea taxei auto

În perioada 17-19 ianuarie, ialomițenii au depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița nu mai puțin de 50 cereri de restituire a diferenței dintre taxa de poluare/taxa specială și taxa pentru ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:33
(17084 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Adeverințe pentru credite

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor și, respectiv, a bunăstării ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:30
(18585 vizualizări - 0 comentarii)


Un șofer nu a oprit la semnalele polițiștilor prahoveni. Mașina a fost găsită la Bărbulești. În interior, o bîtă și o sabie!

Miercuri, 18 ianuarie a.c., polițiștii prahoveni au solicitat ajutorul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița după ce șoferul unui autoturism s-a sustras de la verificarea documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:25
(13360 vizualizări - 1 comentariu)


Ford furat din Italia, găsit la Slobozia

Ford furat din Italia, găsit la Slobozia

O femeie de 41 ani, din Slobozia, a fost prinsă în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia și care figura urmărit internațional în bazele de date ale Interpolului. S-a întîmplat miercuri, ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:20
(20263 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: Peste 5400 de somații emise

Potrivit unui comunicat de presă, «în luna decembrie 2011, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a emis peste 5400 de somații în valoare totală de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:15
(15230 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două incendii într-o singură zi

Peste 50 hectare de stuf și vegetație uscată au ars după ce o persoană rămasă deocamdată neidentificată a aprins focul în mod intenționat. Cel puțin aceasta este concluzia pompierilor ialomițeani, cei care ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:12
(13966 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: O șoferiță s-a rostogolit de cîteva ori cu mașina într-un șanț!

Marți, 17 ianuarie 2012, în apropierea orașului Fetești s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o femeie, de 39 ani, din Amara, conducea o mașină din direcția Fetești către Movila, din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:33
(15470 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești accident


Țăndărei: Înșelat prin SMS

Marți, 17 ianuarie, un bărbat de 30 ani din Țăndărei a sesizat Poliția cu privire la faptul că a fost înșelat cu 850 lei prin SMS. Victima a povestit polițiștilor că, în aceeași zi, a primit pe telefonul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:32
(13658 vizualizări - 1 comentariu)


Sudiți: Băut și fără permis, la volan

O mașină condusă de un bărbat, de 36 ani, din Țăndărei, a fost oprită de polițiști pentru un control de rutină, marți, 17 februarie, la Sudiți. Pentru că mirosea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:31
(15667 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Se restituie taxa auto

Începînd de luni, 16 ianuarie a.c., contribuabilii interesați pot găsi la toate administrațiile financiare teritoriale formularele-tip prin care se poate solicita returnarea diferenței de taxa auto plătită ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:27
(23872 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, fără permis

Un tînăr de 23 ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Alături de tînărul teribilist, în autoturism se afla și proprietarul mașinii, un alt individ ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:20
(13862 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:30
(7709 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 11,7 milioane lei, rambursări de TVA

Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, în prima lună a anului 2012, instituția va rambursa peste 11,7 milioane lei, drept taxă pe valoare adăugată aferentă unui ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:27
(13006 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
*Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...