Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Averile primarilor din Ialomița (I)

Averile primarilor din Ialomița (I)

Ialomița are 42 de primari PSD, 20 de primari PNL, 3 primari ALDE și un primar aparținînd Partidului Ialomițenilor. Din cele 66 de primării din județ, 3 orașe și 16 comune au edili noi. Cîțiva dintre ei, numărați pe degetele unei singure mîini, au mai fost primari. Ceilalți sînt nou-nouți în administrația locală. Un singur lucru îi unește pe toți la acest moment, dincolo de jurămîntul care îi pune timp de 4 ani «în slujba cetățeanului»: declarațiile de avere și de interese. Independent a avut curiozitatea de a face o trecere în revistă a acestor declarații și a spicuit pentru dumneavoastră cele mai interesante informații. Evident, declarațiile (n.red.: făcute publice la depunerea candidaturii, în mai 2016) oferă o imagine trunchiată a stării sau bunăstării aleșilor comunităților ialomițene... La fel de clar este și faptul că jumătate dintre acești edili sînt latifundiari cu acte în regulă, ei deținînd sau exploatînd suprafețe care, însumate, trec de 50 mii de hectare. Dar acesta este doar începutul mandatului și, timp de 4 ani, vom avea vreme să detaliem, să completăm sau să rectificăm imaginea pe care cei 66 de primari ai Ialomiței o oferă electoratului. Pînă atunci, haideți să aflăm ce au dorit domniile lor să ne arate.

Comune cu averi nou-nouțe
Deși electoratul ialomițean a lăsat Ialomița la cheremul PSD pentru încă un mandat, aproape un sfert dintre localitățile rurale ale județului (n.red.: 16 localități) au edili locali aflați la primul mandat. Declarațiile de avere ale acestora reflectă o bunăstare firavă, așa cum îi șade bine oricărui primar aflat la început de drum în administrație.
Case, apartamente, mașini Valentin Ionel Barbu, noul primar din Adîncata (PNL) deține împreună cu soția un teren intravilan de 1640 mp, o casă de locuit, două autoturisme vechi de vreo 15 ani și are datorii la CEC în valoare de 54 mii de lei. Mai muncitor, noul primar al comunei Andrășești, Adrian Vasile (PNL) deține 10 hectare de teren agricol și 1600 mp de intravilan, are două apartamente, unul la Slobozia și unul la București, o casă pe care a moștenit-o în 2013 și un spațiu comercial (plus casă de locuit) în suprafață de 382 de mp aflat în construcție din anul 2003. De asemenea,  Adrian Vasile deține active financiare de peste 110 mii de lei, precum și două autoturisme. Următorul primar nou-venit în administrație este Dănuț Mirel Simion, de la Balaciu (PSD). Acesta deține 6,38 hectare de teren de pe care obține venituri anuale de 4200 de lei, are o casă de locuit de 116 mp și un autoturism Skoda pe care l-a achiziționat în 2009. Pînă să ajungă primar, mai precizează Dănuț Mirel Simion, el a lucrat ca șef de fermă, obținînd un venit anual de 20 mii de lei. Dumitru Bacriță (PNL), primarul din Bărbulești, are o casă de 116 mp, un Audi A 4 și a trăit de cînd i-a luat locul în funcție lui Liță Vasile, prins în flagrant pentru luare de mită, din solda acestuia de primar, de 34 mii de lei și din ajutorul primit de soție, de 9 mii de lei. Următorul pe lista celor 16 este Vasile Bobocel Marin (PNL), primarul din Bordușani, fost pădurar de meserie. Veniturile lui pînă la alegeri au fost de circa 13 mii de lei, la care s-au adăugat alți vreo 40 de mii, aduși în casă de soție. Are două autoturisme, un BMW și un Daewoo, precum și o casă de locuit de 100 de mp...
Terenuri agricole și firme Primar a cărui avere estimată s-ar cifra, spun gurile rele, la 1 milion de euro, Vasile Cîmpulungeanu (PNL) din Ciochina are o declarație de avere muuult mai modestă. El deține 65 de hectare de teren agricol și un teren intravilan de 5500 de mp, o casă de 180 de mp... și are datorii la bănci de 38 mii de lei! Singurul lui venit declarat, confirmă aceeași declarație de avere, este cel de 24 mii de lei anual, bani obținuți în calitate de salariat al firmei Agrimar Prest pe care, deși o controlează, potrivit declarației de interese nu o deține. Următorul pe listă ar fi Lucian Tudorache (PNL), primarul comunei Coșereni. Acesta deține 2100 de mp de teren intravilan și 2,48 ha de teren arabil, un apartament, două case de locuit, două spații comerciale care însumează 350 de mp, un autoturism Mercedes și două utilitare. Toate acestea au fost obținute din veniturile modeste pe care le-a încasat, potrivit aceleeași declarații: adică 12 mii de lei anual-el și 27 mii de lei-soția. Costel Vieru (PSD), primarul comunei Grindu, a trăit pînă a fost ales în funcție dintr-un salariu anual de 28 mii de lei, la care s-au adăugat alți 9500 de lei ai soției. Prin urmare, acesta nu are în proprietate decît două autoturisme, o Dacie și un Opel. La Jilavele însă, unde este acum primar Petre Ene Nicolaevici (PSD) datele privind averea se schimbă. Dintr-un salariu de viceprimar de 32 mii de lei, la care se adaugă cel al soției de 17500 de lei, noul primar a reușit să cumpere 5,5 hectare de teren agricol, să construiască două case de locuit în suprafață de 250 de mp, două spații comerciale/producție în suprafață de 170 de mp și să achiziționeze două autoutilitare Mercedes Benz și un autoturism Toyota.
Mai sărăcuț, că-i mai drăguț Profesor la bază și chiar inspector școlar, Adrian Merlea (ALDE) de la Perieți are doar un hectar de teren agricol, 600 mp de teren intravilan, un credit la bancă pentru un Logan cumpărat în 2007 și o casă de locuit de 100 de mp. Nițu Barbu (PSD), primarul de la Reviga, a reușit să acumuleze pînă să ajungă primar, dintr-o slujbă de stat plătită cu 32 mii de lei anual și venituri agricole de 1500 de lei, două autoturisme Cielo și unul Mitsubishi și un apartament de 63 de mp la Slobozia. Gabriel Stoica (PSD) este noul primar din Sălcioara. În calitate de viceprimar și împreună cu soția, el a avut pînă anul trecut venituri de 30 mii de lei anual. Cu banii, Gabriel Stoica a achiziționat vreo 13 hectare de teren arabil și o casă de locuit de 173 de mp. Mădălin Teculescu (PNL) este noul primar al comunei Sfîntu Gheorghe. Fost prefect și primar al comunei Sfîntu Gheorghe timp de 4 mandate (1992-2012), Mădălin Teculescu are 4,5 hectare de teren agricol și o casă de locuit în construcție. Ion Marian (PSD), primarul comunei Sinești, deține 17 hectare de teren agricol, 5700 de mp de teren intravilan, are un autoturism Volskwagen din 2007 și a acordat recent «un împrumut în nume personal» de 70 mii de lei firmei Danexim Agricom SRL. Fănică Decu (PSD), primarul comunei Stelnica, are datorii de 34 mii de lei, scadente în 2019, 1,25 ha de teren extravilan și un teren intravilan moștenit în 2009 în suprafață de 1592 de mp. Și ultimul pe listă cu voia dumneavoastră, Marian Dinu (PNL), noul primar al comunei Vlădeni, a trăit pînă acum din cultivarea cerealelor, obținînd în ultimul an fiscal un venit de 57 mii de lei. El are un autoturism Skoda, un tractor cu remorcă și credite scadente, în 2019 și 2020, de 165 mii de euro.

Greii administrației rurale
O categorie interesantă de primari este cea grupată mai jos. Acești edili sînt puternici, au învățat tabla împărțirii în administrație, au o poftă de înavuțire insațiabilă și știu să pună ban pe ban în comunități unde investițiile, atîtea cîte vor fi fost, nu se reflectă în bunăstarea publică.
Hoțul neprins e primar cinstit Nicolae Mihăilă (PSD) este primarul localității Buești. Discretă, declarația sa de avere confirmă doar proprietatea asupra a vreo 43 de hectare de teren agricol, 5 terenuri intravilane, un apartament la Slobozia și vreo 5 spații-construcție în suprafață totală de 600 mp. De asemenea, Nicolae Mihăilă mai deține 3 autoturisme, un tractor și o combină, fiind totodată și asociat al firmei Robertyno SRL. Un alt primar cu greutate este Gheorghe Stelică (ALDE), primarul comunei Ciulnița. Legendele rurale spun că el ar fi achiziționat numai în ultimul mandat vreo 300 de hectare de teren arabil. Pe declarația de avere însă figurează doar 28 de hectare. O sămînță de adevăr tot trebuie să fie însă, căci cele 3 credite ale sale însumează 123 mii de euro. Nu insistăm acum, promitem să revenim pe perioada acestui mandat cu noi amănunte. Nuți Roșu (PNL) este primarul comunei Făcăeni de 5 mandate. Și, deși deține oficial doar 1000 de mp de teren intravilan și o casă de locuit de 128 de mp, și-a cîștigat dreptul de a fi inclusă în această categorie. Prietenii știu de ce, noi vă vom informa cu prima ocazie. Ion Mihai (PNL), primarul de la Gheorghe Doja, pare sărac. Dar oamenii din sat spun că nu e. Noi îi credem, dar declarația de avere reflectă doar ce se vede. Adică vreo 6 hectare de teren agricol pe numele soției, un autoturism Mercedes, un salariu de primar de 32 mii de lei anual și venituri din vînzarea de produse agricole de fix 8150 de lei anual. Spunem fix, pentru că fix de 8150 de lei a vîndut și soția acestuia... Nu mai insistăm că nu are rost! Vasile Stroe (PNL) este primar la Grivița. Și, dacă ar fi să ne luăm după declarația sa de avere, deține împreună cu soția, doar vreo 45 de hectare de teren agricol. Pentru că nu e nici timp, nici spațiu tipografic destul, consemnăm doar atît. Iar despre veniturile obținute tot cu soția din cultivarea cerealelor, care însumează 1,2 milioane de lei anual, vă povestim altă dată... Următorul pe această listă ar fi Cristinel Lambru (PSD), primarul de la Gura Ialomiței. Celebru în presa națională, el declară că deține împreună cu soția 6 hectare de teren, un apartament și 3 autoturisme. În casă însă, din vînzarea gogoșarilor și salariul de la primărie, au intrat oficial anul trecut 100 mii de lei. Mihai Ghiță (PNL) este primar la Ion Roată. Deși are doar 1,5 hectare de teren, el are tractor și remorcă și declară că a obținut în ultimul an fiscal venituri din vînzarea cerealelor de 38 mii de lei. Aproape cît salariul de primar, parol! Romeo Sorin Ciriblan (PSD) este primar la Mărculești. Și la vedere, pe declarația de avere, are fix ce trebuie. Adică vreo 6 hectare de teren pe care le deține alături de soție, două terenuri intravilane, 3 apartamente și vreo 3 spații comerciale. Iar ca venituri, pe lîngă salariul de primar, a declarat că în casă intră și vreo 500 mii de lei din «prestări servicii în agricultură». De care se ocupă tot soția, că doar el e primar, nu-i așa? Primarul Florin Stan (PSD) de la Munteni Buzău are 1,3 hectare de teren agricol, 4 autoturisme și active financiare de peste 600 mii de lei, fiind asociat unic al firmei Redalex SRL. La Rădulești administrează fără să-l întrebe nimeni de sănătate un alt despot local, Constantin Micu. Acesta controlează firma Mario Serv SRL, al cărei administrator unic este, a cumpărat sau a moștenit circa 250 de hectare de teren agricol și are venituri anuale declarate, împreună cu familia, de peste 600 mii de lei anual.

Administrație de milioane
O  categorie aparte de primari sînt primarii cu mai multe mandate la activ. Latifundiari, bogați sau doar celebri în lumea administrației locale, aceștia guvernează de ani, unii de zeci de ani de-acum, administrațiile locale fără ca nimeni să-i deranjeze. Alegerile noastre au, evident, și o doză de subiectivitate. Dar dacă greșim, sîntem gata să ascultăm/publicăm și alte opinii. Pînă atunci, lăsăm declarațiile lor de avere să vorbească.
O categorie aparte de primari este cea despre care oamenii spun că «nu-i știe nici vîntul, nici pămîntul». Și nici declarațiile de avere, am adăuga noi!
Fără număr, dar bine ascunse Ion Drăgușin este binecunoscut în Ialomița pentru firma sa de transport, Gabriel Com, unde este asociat unic. Totuși, pe declarația sa de avere, veniturile sale anuale sînt rezonabile: 150 mii de lei din activitatea Gabriel Com și 60 mii de lei din cultivarea terenurilor agricole. De asemenea, Ion Drăgușin mai deține în proprietare 20 de hectare de teren agricol, 1000 mp de teren intravilan și 1000 de mp de teren forestier. Lefter Sorin (PSD), primarul comunei Cocora, este un bau-bau administrativ. Stăpîn absolut al comunei, el deține oficial doar 22 de hectare de teren agricol și obține, tot oficial, venituri anuale de 200 mii de lei din creșterea animalelor. Și aici promitem să revenim, deși tare ne e frică pentru cititorii noștri, că Lefter nu știe de glumă și dă cu pumnul. Despre Niță Nichita (PSD), primarul comunei Colelia, gurile rele spun că ară, seamănă și culege peste 3000 de hectare de teren agricol. Pe declarația de avere însă figurează doar vreo 150 de hectare... Veniturile par și ele la fel, sfidînd legendele: 32 mii de lei din salariu de primar, 300 mii de lei din arendarea terenurilor sale și 730 mii de lei ca dividende de la SC Nimex SRL. Un alt primar care poate impresiona este primarul de la Movila. Valeriu Mihai (PSD) deține oficial 100 de hectare de teren, este arendaș pe o suprafață de 6 ori mai mare, are în conturi cam 400 mii de lei și, în ciuda a tot și a toate, declară că în casă îi intră anual venituri totale cumulate (de la el și de la soție) de 150 mii de lei. La o aruncătură de băț distanță, la Platonești, Florinel Negraru (PSD) declară că nici usturoi n-a mîncat... El deține 4 terenuri intravilane care, însumate, de-abia trec de 3500 de mp, un apartament la Constanța, 3 case în Platonești și 2 spații comerciale unde îmbată electoratul înainte de alegeri. În rest, liniște și pace. Nu tu agricultură, nu tu afaceri cu mașini (furate?), nu tu firme de pază pe la primăriile din județ, nu tu țepe, nu tu...
Edili cu bani și bijuterii La Sărățeni primar este și va rămîne cît va dori Eugen Tocileanu. Latifundiar cu vocație, Tocileanu ne jură că oficial nu deține decît 40 hectare de teren agricol. Și alea împreună cu soția. Iar veniturile, și ele comune, sînt mici, de nici 140 mii de lei anual. Și dacă n-ar fi bijuteriile de 11 mii de euro declarate oficial, ai jura că îl paște sărăcia.  Următorul pe listă ar fi un new-entry... Vasile Șincan! Primar PSD la Sudiți, Vasile Șincan se află în perioada acumulării de capital. Pe hîrtie însă, pardon, pe declarația de avere, Vasile Șincan deține împreună cu soția doar 7 hectare de teren agricol, două apartamente și două credite care însumează cam 160 mii de lei. Și în cazul acesta prietenii știu de ce, iar noi vom explica, că doar nu au intrat zilele în sac. Ar mai fi de amintit tot la acest capitol, Mariana Drăgoi (PSD), primarul comunei Săveni, a cărei declarație de avere este, de departe, cea mai interesantă. Ea a vîndut recent un apartament de 200 mii de lei, are bijuterii pe care le evaluează la 30 mii de euro, active financiare de 50 mii de euro, 22 de hectare de teren agricol și 4000 de mp de intravilan, precum și 3 autoturisme, 2 camioane, o furgonetă și 4 remorci. Cît despre veniturile familiei, acestea se cifrează în ultimul an fiscal la modesta sumă de 145 mii de lei, bani din care trebuie să fie plătit și un credit de 100 mii de euro, scadent în 2031.Trecem la Valea Măcrișului, acolo unde Mihail Bobeș (PSD) pozează în latifundiar de mic litraj, dar ascunde o avere care i-ar înverzi pe colegii de partid. Noroc cu declarația de avere. În ea figurează doar 200 de hectare de teren agricol aparținînd pe jumătate soției, 4 terenuri de dimensiuni rezonabile în intravilan, 2 case și un spațiu de depozitare de 4500 de mp și venituri totale anuale care baleiază în jurul cifrei de 600 mii de lei. Anual, repetăm, că Mihail Bobeș se află la al doilea mandat!

Edili care fac și desfac administrația
Mai există o categorie de primari ialomițeni extrem de interesantă. Ei nu au afaceri răsunătoare, nu au furat (nu într-atît încît să se vadă!), nu deranjează pe nimeni, nu fac nimic notabil în comune... Dar reușesc la fiecare rundă de alegeri locale să convingă electoratul că merită realeși. Vox populi, vox dei!
Administrație pe sponci Primar la al cincilea mandat, Ion Cărbune (PSD) ar putea fi catalogat drept sărac. El are un Logan, o casă de locuit și un teren intravilan de 1700 de mp pe care le deține împreună cu soția. Emil Jugănaru (PSD), care a preluat în mandatul trecut fotoliul de primar de la actualul subprefect Marin Constantin este ceva mai răsărit. El deține 2500 de mp de teren intravilan obținut prin reconstituirea dreptului de proprietate și un salariu confortabil de primar de 39 mii de lei anual el, la care se adaugă alți 40 mii de lei obținuți de soție, din activitatea unei întreprinderi independente. Trecut de la PD-L la PSD, Marius Carpen, primarul comunei Armășești, a obținut oficial în anul fiscal trecut venituri de 32 mii de lei. El are un autoturism Mercedes, un tractor Fendt și o autoutilitară, iar împreună cu soția deține 32,3 hectare de teren agricol, 2500 de mp de teren intravilan, o casă de locuit și un spațiu comercial. Grigore Tudor (PSD), primarul comunei Axintele, realizează împreună cu soția venituri de 40 mii de lei anual și a economisit 70 mii de lei la bancă. Daniel Popa (PNL), primarul comunei Bărcănești, are un autoturism din 1998 și credite în bănci de 29 mii de lei. Adrian Nae (PSD), primarul comunei Borănești, aflat la al doilea mandat, are o casă de 140 mp, 1000 mp de teren intravilan, două autoturisme și datorii de 22 mii de euro scadente la sfîrșitul acestui an. Bogdan Popescu (PSD), primarul comunei Cosîmbești, a fost primar degeaba pînă acum. El deține 7,5 hectare de teren agricol, o casă de 122 mp, 2 autoturisme, un salariu anual de 46 mii de lei și venituri din activități agricole de 4500 de lei...
Electoratul e suveran Un alt primar aflat la al treilea mandat fără acumulare de capital impresionantă este cel de la Dridu. După ce și-a făcut stagiatura două mandate la PSD, Valentin Turiga (PNL), se laudă doar cu garsoniera soției, de 32 de mp, în București, și salariul regulamentar de primar de 34 mii de lei, grevat de credite la 3 bănci, respectiv 32500 de euro și 72 mii de lei. Grigore Popa (PSD) de la Gîrbovi este un om bun. Și un primar asemenea. El deține în proprietate 29 de hectare de teren agricol și obține, împreună cu familia, venituri anuale însumate de aproximativ 125 mii de lei. Marian Buzea (PSD) a moștenit comuna de la senatorul Marian Pavel. Și întocmai ca sluga cea fricoasă din pilda talanților, se mulțumește cu salariul de primar de 32440 de lei anual. Atît și nimic mai mult! Un alt primar bun, numărați-i, vă ajung degetele unei singure mîini, este primarul comunei M. Kogălniceanu. Alexandru Dinu (PNL), căci despre el este vorba, deține 10 hectare de teren agricol, are două case de locuit și 3 autoturisme, 70 mii de lei în conturi și venituri din vînzarea legumelor, cu care se ocupă el și toată comuna, de vreo 50 mii de lei anual. La Maia este primar Marian Zamfir (PSD). El a declarat că soția deține un hectar de teren agricol, iar în casă intră anual, din salariul său de primar și vînzarea legumelor 55-60 mii de lei anual. Badea Lilian (PSD) este primar la Ograda, deține împreună cu soția două terenuri intravilane în suprafață de 1000 mp și o casă de locuit, are un autoturism din 2003 și obține venituri din «creșterea animalelor» care însumează 20 mii de lei anual.

Primari care trăiesc din salariu Există și o categorie aparte de primari, cei care trăiesc din salariu. Lista lor e pe cît de scurtă, pe atît de concludentă. Este vorba despre primarul de la Miloșești, Nelu Chițoiu (PNL), primarul de la Giurgeni, Valere Dinu, primarul de la Manasia, Gelal Oprea (PNL), care are un hectar de teren și un autoturism din 2001, Victor Alexandru Dumitru (PSD), primarul comunei Moldoveni, Nicu Cristea (PNL)-primarul de la Roșiori, Georgeta Ilie (PSD)-de la Scînteia, Năstase Fănel (PSD)-de la Traian, care cîștigă un salariu anual de 33840 lei de două mandate...

Absenți la apelul declarațiilor de avere
Din șirul declarațiilor de avere ale celor 59 de primari de comune din Ialomița lipsesc cele ale lui Ștefan Ionescu-PSD (Valea Ciorii), Ion Mitrea-PSD (Drăgoești) și Petre Petre-PSD (Movilița). Promitem să revenim asupra acestor trei edili locali (dacă va fi cazul) cînd toți primarii din județ își vor îndeplini obligația legală de a-și posta declarațiile de avere și interese pe site-urile primărilor pe care le administrează. De asemenea, în numărul viitor al ziarului nostru, vom face o trecere în revistă a declarațiilor de avere a aleșilor din orașele și municipiile județului. La bună (re)vedere!

26 Iulie 2016, 19:40 (22848 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Salariile obținute în 2023 de șefii celor mai importante instituții publice din Ialomița
Averile declarate ale funcționarilor publici din Ialomița (II)
Aleșii Ialomiței și-au făcut publice declarațiile de avere (I)
Averile primarilor din Ialomița (II)

Comentariile cititorilor:


Un cititor:
(30 Iulie 2016, 21:04)
La Ciochina Campulungeanu a dat cu bani in stanga si in dreapta sa iasa iar primar, asa e el milos, nu-i lipseste o inmormantare, il chemi, nu il chemi, el vine.Vorba lui taica, mai baiete eu l-am votat ca in campanie ne-a mintit ca nu o mai pune vice pe aia, pe Nicoleta Fotache, ca nu il votam in veci, daca o fi sa mor sa nu-l primesti in curte, a fost un mincinos toata viata lui. Sper ca tata sa mai traiasca sa nu ne mai rugam de Campulungeanu sa ne de-a pamanturile. Apropo, poate verifica cineva ce terenuri a vandut in zona Reviga, Ciochina, Cazanesti, etc, poate iese ceva. 
Despre doamna viceprimar Fotache, ce sa va mai zic, o stie toata lumea ce activa este, si cu cine este, macar ea nu are obligatii, dar il ruineaza pe alesul satului.
Luci U.:
(29 Iulie 2016, 20:14)
Fost consilier local PSD in 2006, apoi, viceprimar in 2008  si  primar PNL in 2012, la Gura Ialomitei, LAMBRU CRISTINEL CONSTANTIN, autointiulat ,,arheologul PESTE PRAJIT '', este acum, in 2016, primar ...PSD ! Probabil nu-i mai place ,,ideologia'' liberala ! I-a placut sa faca politica liberala cand trebuia sa ia fonduri europene pentru tinerii satului: fini, cumnati, nevasta si... ATAT, ori cand ,,lua'' miliarde lei vechi din fonduri APIA de pe un teren neagricol de peste 700 hectare, sa se ,,improprietareasca'' pe 49 de ani, fara licitatie cu 2 hectare din ,,situl arheologic'' al comunei, iar acum, cand este PSD-ist, tine cu... SARACII. Drept care, a dat  neamurilor ,,sarace''  din domeniul privat al comunei teren extravilan si locuri de munca fara concurs, in organigrama primariei si ajutoare sociale tinerilor saraci contra munca ,,la negru'' pe mosia... sotiei ,,sarace'' si a acolitilor sai arendasi ,,saraci''. Acum, se lauda ca... s-a rezolvat : ,,douazeci de ani de acum inainte, voi avea asigurat postul de... PRIMAR''    Mai un botez, mai o cumetrie, mai o canapea (nefacturata) la poarta ,,saracilor votanti'', si intradevar ,,s-a rezolvat'' ! Esti... prea bun, prea de la tara ! La mai mare, d-le PESTE PRAJIT! Poate DEPUTAT, sau, poate... SENATOR ! Avem modele!  Romania e tara tuturor... posibilitatilor !!!
localnic.M.Kogalniceanu:
(29 Iulie 2016, 10:19)
Cum e posibil ca acest primar Dinu Alexandru sa nu-l intrdbd nimeni de atata avere facuta de cand este primar.La primul mandat detinea o casa si o amarata de dacie fara teren ca nu avea de unde.A venit in comuna cand era profesor, cu prima sotie cu doi copii, intre timp a divortat, a lasat copii si sa recasatorit in comuna, apoi a urmat averile de cand adevenit primar, cand dai de miere te lingi pe degete.Acum aresi femeie de servici, cine sa faca curatenie, plateste lunar.ATENTIE in comuna animalele omenilor care l-au votat nu au unde pasuna, inainte de vot amenita pe cei cu ajutor social ca nu le mai dau daca n-ul voteaza, tot cu oameni care primesc ajutor social, pe ochi frumosi lucreaza la gradina lui.Soselele mai inalte si inguste la care se lucreaza, nimeni nu urmareste lucrarile cum sunt facute.Apa de baut la cismele, cu impuritati, nu se stie daca e avizata, controlata periodic.LEGILE ROMANIEI PERMIT PRIMARILOR SA FACA CE VOR MUSCHI LOR""MULT SUCCES"" TRAIASCA ROMANIA!
Mădălin Teculescu :
(28 Iulie 2016, 21:24)
Dragul meu -Corect- și eu aștept să vină instituțiile statului si să verifice.In ultimele 3 campanii electorale au tot crescut apartamentele , suprafețele de teren... Dacă tot ști, nu îmi spui si mie adresa apartamentului de 4 camere... poți să o faci și publică !
....de prin zona:
(28 Iulie 2016, 15:58)
Jumate din ce misca in Bucu e controlat de primarul Dragusin.Evident e o gluma proasta declaratia lui de avere!Noroc ca are rude multe si-l ajuta sa subziste. Sa le dea Dumnezeu putere de munca !
borisov :
(28 Iulie 2016, 13:25)
mai cautati sant multi si fost primar la bordusani Nica Constantin vila in mamaia si bani cheltuiti la digul de aparare al borcei hectare de pamant si multe altele a vandut lunca bordusani si lunca cegani und snt bani chiar nimeni nui vede nui intreaba asta
Bogdan Popescu (PSD),:
(27 Iulie 2016, 18:30)
Mai cautati Mai cautati . Nu a fost degeaba . 
Mia:
(27 Iulie 2016, 16:39)
Voi jurnalistilor de unde aveti aceste date, aveti certitudinea adevarului. Voi confundati nevestele din garsoniera cu amantele din marea cu medicamente. Voi ati cautat sa vedeti ca sunt primari si vice primari care de 8 ani nu si-au declarat averea nicaieri. Sunt primarii ale caror siteuri nu sunt actualizate din anul 2010,despre ce vorbiti. De fapt in serparia primarilor de ialomita numai parchetul general si mascatii pot aprinde lumina cu berbecul spargandu-le usile la 4 dimineata.
Violeta:
(27 Iulie 2016, 15:53)
   Dragă Independent,
Aș fi fost încântată dacă jurnaliștii tăi cercetau legalitatea, moralitatea veniturilor și averilor primarilor din județul Ialomița. Puteți să trageți un semnal de alarma , acolo unde este cazul, iar DNA să-și facă datoria, IAR JUSITIA SĂ LE CONFIȘTE FURĂCIUNILE. Aștept cu nerăbdare alte articole care să scoată la iveală hoția, corupția, imoralitatea, dorința de înavuțire ( rapidă, fără muncă) a unora care s-au cocoțat în vârful comunităților din care fac parte. Cinste celor care au realizat lucruri bune în comunele lor, care sunt cinstiți și omenoși.SPER CĂ există și astfel de  edili.
Corect:
(27 Iulie 2016, 14:38)
Dl TECULESCU minte cu nerușinare 10 ha teren , 3 mașini 1 apartament cu 4 camere la MB-uri 1 buc casa ,bani în conturi etc.DNA_ul când îl ridică ptr frauda si când are de gând să îl suspende din funcție HUO!!! Hotilor
latrau:
(27 Iulie 2016, 14:07)
Turcu de la Fierbinti se da lovit nu mai are nici masina cine stie unde sunt banii furati
Averea lui Lefter!:
(27 Iulie 2016, 02:48)
Independentule, de ce dezinformezi cand este vorba despre Lefter,primarul de la Cocora? Iti recomand  mai multa atentie cand scrii, in declaratia de avere a lui Lefter scrie 220 ha teren cumparat. Intrebati-l pe ce bani l-a achizitionat si sa detalieze suprafetele pe ani calendaristici, asa cum sunt trecute SI veniturile!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții domiciliare în comuna Axintele

Percheziții domiciliare în comuna Axintele

Miercuri, 10 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat trei percheziții domiciliare, în comuna Axintele, la proprietățile deținute de un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 17:50
(9804 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Luni, 15 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul Fiscal, care, în urma calculării cifrei ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 15:10
(14440 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 11 ianuarie 2024, pe strada Ialomiței din localitatea Sudiți, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 11:40
(4050 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5394 din 15 decembrie 2023, privind principalele aspecte legate de întocmirea și ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 17:55
(14886 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Luni, 8 ianuarie 2024, în jurul orei 09,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 32 de ani, din Urziceni, în vederea verificării documentelor personale precum și ale ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 17:45
(8236 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului Ciolacu să nu-și mai bată joc de elevi, să taie de la «speciali» și să dea banii pentru transport școlar, nu invers

Incompetența și ipocrizia Guvernului PSD-PNL îngroapă și Educația, după ce a adus Sănătatea într-o criză fără precedent, în care zilnic este pusă în pericol viața pacienților. În plină iarnă, elevii din ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 14:05
(19348 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va asigura implementarea la nivel județean a prevederilor Legii nr. 111 din 21 aprilie 2022, privind reglementarea ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 13:10
(15095 vizualizări - 1 comentariu)


244 controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 388 mii de lei

În perioada 30 noiembrie 2023-5 ianuarie 2024, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul structurilor de control, a realizat 244 de controale oficiale specifice în unități ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2024, 18:40
(3508 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Beat și fără permis, la volan

Joi, 4 ianuarie 2024, pe raza localității Platonești, polițiștii ialomițeni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 33 de ani. Cu ocazia testării cu aparatul din dotare, a reieșit o alcoolemie de 0,9 ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 15:50
(8902 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori că ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 15:20
(18066 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 9 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 12:40
(16284 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Ciolacu refuză să deblocheze posturi esențiale în zeci de spitale din România. PSD și PNL să înceteze bătaia de joc la adresa pacienților și a cadrelor medicale!

Situația dramatică de la Spitalul de Copii «Dr. Victor Gomoiu» din Capitală, unde Camera de Gardă riscă să fie închisă din lipsă de personal, este rezultatul deciziilor proaste ale Guvernului PSD-PNL și ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 12:15
(17748 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Permise și certificate de înmatriculare, retrase de polițiști

Slobozia: Permise și certificate de înmatriculare, retrase de polițiști

Pe raza municipiului Slobozia, în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32 mii de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2024, 15:30
(6010 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Platonești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost descoperit de polițiști conducând un autovehicul fără a deține permis de conducere. Acesta a fost oprit de oamenii ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 17:15
(3972 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 285 mii de lei, în minivacanța de Anul Nou

În minivacanța de Anul Nou, polițiștii au intervenit la 371 de evenimente, din care 343 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților din teren, polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 17:00
(16871 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători în siguranță cu jandarmii ialomițeni

Sărbători în siguranță cu jandarmii ialomițeni

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței de Anul Nou, 65 misiuni de ordine publică, dintre care 3 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 14:20
(10205 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false referitoare la RO e-Factura

ANAF atenționează asupra unei campanii de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabililor li se solicită «Fișele Client și Fișa Furnizor (dacă este cazul) pentru facturile emise ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 11:35
(15815 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 261,468 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului III/2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) prin Centrele Județene efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 iulie-30 septembrie 2023 (trimestrul ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2023, 13:05
(10147 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Groaznic accident rutier soldat cu trei morți!

Cotorca: Groaznic accident rutier soldat cu trei morți!

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că un grav accident s-a produs pe DN2, în zona localității Cotorca. Un autoturism s-ar fi izbit frontal de un autocamion ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2023, 09:05
(3492 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Percheziții la vânzătorii de articole pirotehnice. Peste 800 kg de petarde și artificii, confiscate!

Urziceni: Percheziții la vânzătorii de articole pirotehnice. Peste 800 kg de petarde și artificii, confiscate!

În urma a 3 percheziții domiciliare efectuate de polițiștii din Urziceni au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării peste 800 kg de articole pirotehnice. Astfel, miercuri, 27 decembrie ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2023, 13:55
(12349 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Tânăr de 17 ani fără permis, surprins la volanul unei mașini «sustrase» din curtea locuinței sale

Miercuri, 27 decembrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 25 de ani, din Bărbulești. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2023, 13:45
(5004 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și băuți, la volan

Sâmbătă, 23 decembrie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Slobozia, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 16:10
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


Raport al structurilor MAI după minivacanța de Crăciun

În contextul minivacanței de Crăciun, structurile teritoriale ialomițene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat, în perioada 22-26 decembrie 2023, o serie de acțiuni în scopul siguranței ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:35
(7406 vizualizări - 0 comentarii)


Jarul căzut din sobă, cauza unui incendiu produs la o casă din Nicolești

Marți, 26 decembrie a.c., în jurul orei 3,20, Detașamentul de Pompieri Slobozia a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Nicolești. Pentru misiune ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:20
(3993 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A intrat cu mașina într-un gard

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:15
(4341 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Fetești: Reținut pentru «furt»

Vineri, 22 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Fetești. Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile a doi bărbați, de 37 și ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2023, 21:00
(3706 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Fetiță de ani 10 ani, rănită de o petardă. A fost transportată de urgență la un spital din București!

Vineri, 22 decembrie a.c., o fetiță de 10 ani din localitatea Iazu a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, cu multiple răni în zona feței. Micuța s-a jucat cu o petardă pe care nu a manevrat-o ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 14:00
(13634 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Posibil drogat la volan

Joi, 21 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 27 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale, precum și a autoturismului ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:55
(3349 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:45
(6600 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 21 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia gorun. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:40
(2863 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...