Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Averile primarilor din Ialomița (I)

Averile primarilor din Ialomița (I)

Ialomița are 42 de primari PSD, 20 de primari PNL, 3 primari ALDE și un primar aparținînd Partidului Ialomițenilor. Din cele 66 de primării din județ, 3 orașe și 16 comune au edili noi. Cîțiva dintre ei, numărați pe degetele unei singure mîini, au mai fost primari. Ceilalți sînt nou-nouți în administrația locală. Un singur lucru îi unește pe toți la acest moment, dincolo de jurămîntul care îi pune timp de 4 ani «în slujba cetățeanului»: declarațiile de avere și de interese. Independent a avut curiozitatea de a face o trecere în revistă a acestor declarații și a spicuit pentru dumneavoastră cele mai interesante informații. Evident, declarațiile (n.red.: făcute publice la depunerea candidaturii, în mai 2016) oferă o imagine trunchiată a stării sau bunăstării aleșilor comunităților ialomițene... La fel de clar este și faptul că jumătate dintre acești edili sînt latifundiari cu acte în regulă, ei deținînd sau exploatînd suprafețe care, însumate, trec de 50 mii de hectare. Dar acesta este doar începutul mandatului și, timp de 4 ani, vom avea vreme să detaliem, să completăm sau să rectificăm imaginea pe care cei 66 de primari ai Ialomiței o oferă electoratului. Pînă atunci, haideți să aflăm ce au dorit domniile lor să ne arate.

Comune cu averi nou-nouțe
Deși electoratul ialomițean a lăsat Ialomița la cheremul PSD pentru încă un mandat, aproape un sfert dintre localitățile rurale ale județului (n.red.: 16 localități) au edili locali aflați la primul mandat. Declarațiile de avere ale acestora reflectă o bunăstare firavă, așa cum îi șade bine oricărui primar aflat la început de drum în administrație.
Case, apartamente, mașini Valentin Ionel Barbu, noul primar din Adîncata (PNL) deține împreună cu soția un teren intravilan de 1640 mp, o casă de locuit, două autoturisme vechi de vreo 15 ani și are datorii la CEC în valoare de 54 mii de lei. Mai muncitor, noul primar al comunei Andrășești, Adrian Vasile (PNL) deține 10 hectare de teren agricol și 1600 mp de intravilan, are două apartamente, unul la Slobozia și unul la București, o casă pe care a moștenit-o în 2013 și un spațiu comercial (plus casă de locuit) în suprafață de 382 de mp aflat în construcție din anul 2003. De asemenea,  Adrian Vasile deține active financiare de peste 110 mii de lei, precum și două autoturisme. Următorul primar nou-venit în administrație este Dănuț Mirel Simion, de la Balaciu (PSD). Acesta deține 6,38 hectare de teren de pe care obține venituri anuale de 4200 de lei, are o casă de locuit de 116 mp și un autoturism Skoda pe care l-a achiziționat în 2009. Pînă să ajungă primar, mai precizează Dănuț Mirel Simion, el a lucrat ca șef de fermă, obținînd un venit anual de 20 mii de lei. Dumitru Bacriță (PNL), primarul din Bărbulești, are o casă de 116 mp, un Audi A 4 și a trăit de cînd i-a luat locul în funcție lui Liță Vasile, prins în flagrant pentru luare de mită, din solda acestuia de primar, de 34 mii de lei și din ajutorul primit de soție, de 9 mii de lei. Următorul pe lista celor 16 este Vasile Bobocel Marin (PNL), primarul din Bordușani, fost pădurar de meserie. Veniturile lui pînă la alegeri au fost de circa 13 mii de lei, la care s-au adăugat alți vreo 40 de mii, aduși în casă de soție. Are două autoturisme, un BMW și un Daewoo, precum și o casă de locuit de 100 de mp...
Terenuri agricole și firme Primar a cărui avere estimată s-ar cifra, spun gurile rele, la 1 milion de euro, Vasile Cîmpulungeanu (PNL) din Ciochina are o declarație de avere muuult mai modestă. El deține 65 de hectare de teren agricol și un teren intravilan de 5500 de mp, o casă de 180 de mp... și are datorii la bănci de 38 mii de lei! Singurul lui venit declarat, confirmă aceeași declarație de avere, este cel de 24 mii de lei anual, bani obținuți în calitate de salariat al firmei Agrimar Prest pe care, deși o controlează, potrivit declarației de interese nu o deține. Următorul pe listă ar fi Lucian Tudorache (PNL), primarul comunei Coșereni. Acesta deține 2100 de mp de teren intravilan și 2,48 ha de teren arabil, un apartament, două case de locuit, două spații comerciale care însumează 350 de mp, un autoturism Mercedes și două utilitare. Toate acestea au fost obținute din veniturile modeste pe care le-a încasat, potrivit aceleeași declarații: adică 12 mii de lei anual-el și 27 mii de lei-soția. Costel Vieru (PSD), primarul comunei Grindu, a trăit pînă a fost ales în funcție dintr-un salariu anual de 28 mii de lei, la care s-au adăugat alți 9500 de lei ai soției. Prin urmare, acesta nu are în proprietate decît două autoturisme, o Dacie și un Opel. La Jilavele însă, unde este acum primar Petre Ene Nicolaevici (PSD) datele privind averea se schimbă. Dintr-un salariu de viceprimar de 32 mii de lei, la care se adaugă cel al soției de 17500 de lei, noul primar a reușit să cumpere 5,5 hectare de teren agricol, să construiască două case de locuit în suprafață de 250 de mp, două spații comerciale/producție în suprafață de 170 de mp și să achiziționeze două autoutilitare Mercedes Benz și un autoturism Toyota.
Mai sărăcuț, că-i mai drăguț Profesor la bază și chiar inspector școlar, Adrian Merlea (ALDE) de la Perieți are doar un hectar de teren agricol, 600 mp de teren intravilan, un credit la bancă pentru un Logan cumpărat în 2007 și o casă de locuit de 100 de mp. Nițu Barbu (PSD), primarul de la Reviga, a reușit să acumuleze pînă să ajungă primar, dintr-o slujbă de stat plătită cu 32 mii de lei anual și venituri agricole de 1500 de lei, două autoturisme Cielo și unul Mitsubishi și un apartament de 63 de mp la Slobozia. Gabriel Stoica (PSD) este noul primar din Sălcioara. În calitate de viceprimar și împreună cu soția, el a avut pînă anul trecut venituri de 30 mii de lei anual. Cu banii, Gabriel Stoica a achiziționat vreo 13 hectare de teren arabil și o casă de locuit de 173 de mp. Mădălin Teculescu (PNL) este noul primar al comunei Sfîntu Gheorghe. Fost prefect și primar al comunei Sfîntu Gheorghe timp de 4 mandate (1992-2012), Mădălin Teculescu are 4,5 hectare de teren agricol și o casă de locuit în construcție. Ion Marian (PSD), primarul comunei Sinești, deține 17 hectare de teren agricol, 5700 de mp de teren intravilan, are un autoturism Volskwagen din 2007 și a acordat recent «un împrumut în nume personal» de 70 mii de lei firmei Danexim Agricom SRL. Fănică Decu (PSD), primarul comunei Stelnica, are datorii de 34 mii de lei, scadente în 2019, 1,25 ha de teren extravilan și un teren intravilan moștenit în 2009 în suprafață de 1592 de mp. Și ultimul pe listă cu voia dumneavoastră, Marian Dinu (PNL), noul primar al comunei Vlădeni, a trăit pînă acum din cultivarea cerealelor, obținînd în ultimul an fiscal un venit de 57 mii de lei. El are un autoturism Skoda, un tractor cu remorcă și credite scadente, în 2019 și 2020, de 165 mii de euro.

Greii administrației rurale
O categorie interesantă de primari este cea grupată mai jos. Acești edili sînt puternici, au învățat tabla împărțirii în administrație, au o poftă de înavuțire insațiabilă și știu să pună ban pe ban în comunități unde investițiile, atîtea cîte vor fi fost, nu se reflectă în bunăstarea publică.
Hoțul neprins e primar cinstit Nicolae Mihăilă (PSD) este primarul localității Buești. Discretă, declarația sa de avere confirmă doar proprietatea asupra a vreo 43 de hectare de teren agricol, 5 terenuri intravilane, un apartament la Slobozia și vreo 5 spații-construcție în suprafață totală de 600 mp. De asemenea, Nicolae Mihăilă mai deține 3 autoturisme, un tractor și o combină, fiind totodată și asociat al firmei Robertyno SRL. Un alt primar cu greutate este Gheorghe Stelică (ALDE), primarul comunei Ciulnița. Legendele rurale spun că el ar fi achiziționat numai în ultimul mandat vreo 300 de hectare de teren arabil. Pe declarația de avere însă figurează doar 28 de hectare. O sămînță de adevăr tot trebuie să fie însă, căci cele 3 credite ale sale însumează 123 mii de euro. Nu insistăm acum, promitem să revenim pe perioada acestui mandat cu noi amănunte. Nuți Roșu (PNL) este primarul comunei Făcăeni de 5 mandate. Și, deși deține oficial doar 1000 de mp de teren intravilan și o casă de locuit de 128 de mp, și-a cîștigat dreptul de a fi inclusă în această categorie. Prietenii știu de ce, noi vă vom informa cu prima ocazie. Ion Mihai (PNL), primarul de la Gheorghe Doja, pare sărac. Dar oamenii din sat spun că nu e. Noi îi credem, dar declarația de avere reflectă doar ce se vede. Adică vreo 6 hectare de teren agricol pe numele soției, un autoturism Mercedes, un salariu de primar de 32 mii de lei anual și venituri din vînzarea de produse agricole de fix 8150 de lei anual. Spunem fix, pentru că fix de 8150 de lei a vîndut și soția acestuia... Nu mai insistăm că nu are rost! Vasile Stroe (PNL) este primar la Grivița. Și, dacă ar fi să ne luăm după declarația sa de avere, deține împreună cu soția, doar vreo 45 de hectare de teren agricol. Pentru că nu e nici timp, nici spațiu tipografic destul, consemnăm doar atît. Iar despre veniturile obținute tot cu soția din cultivarea cerealelor, care însumează 1,2 milioane de lei anual, vă povestim altă dată... Următorul pe această listă ar fi Cristinel Lambru (PSD), primarul de la Gura Ialomiței. Celebru în presa națională, el declară că deține împreună cu soția 6 hectare de teren, un apartament și 3 autoturisme. În casă însă, din vînzarea gogoșarilor și salariul de la primărie, au intrat oficial anul trecut 100 mii de lei. Mihai Ghiță (PNL) este primar la Ion Roată. Deși are doar 1,5 hectare de teren, el are tractor și remorcă și declară că a obținut în ultimul an fiscal venituri din vînzarea cerealelor de 38 mii de lei. Aproape cît salariul de primar, parol! Romeo Sorin Ciriblan (PSD) este primar la Mărculești. Și la vedere, pe declarația de avere, are fix ce trebuie. Adică vreo 6 hectare de teren pe care le deține alături de soție, două terenuri intravilane, 3 apartamente și vreo 3 spații comerciale. Iar ca venituri, pe lîngă salariul de primar, a declarat că în casă intră și vreo 500 mii de lei din «prestări servicii în agricultură». De care se ocupă tot soția, că doar el e primar, nu-i așa? Primarul Florin Stan (PSD) de la Munteni Buzău are 1,3 hectare de teren agricol, 4 autoturisme și active financiare de peste 600 mii de lei, fiind asociat unic al firmei Redalex SRL. La Rădulești administrează fără să-l întrebe nimeni de sănătate un alt despot local, Constantin Micu. Acesta controlează firma Mario Serv SRL, al cărei administrator unic este, a cumpărat sau a moștenit circa 250 de hectare de teren agricol și are venituri anuale declarate, împreună cu familia, de peste 600 mii de lei anual.

Administrație de milioane
O  categorie aparte de primari sînt primarii cu mai multe mandate la activ. Latifundiari, bogați sau doar celebri în lumea administrației locale, aceștia guvernează de ani, unii de zeci de ani de-acum, administrațiile locale fără ca nimeni să-i deranjeze. Alegerile noastre au, evident, și o doză de subiectivitate. Dar dacă greșim, sîntem gata să ascultăm/publicăm și alte opinii. Pînă atunci, lăsăm declarațiile lor de avere să vorbească.
O categorie aparte de primari este cea despre care oamenii spun că «nu-i știe nici vîntul, nici pămîntul». Și nici declarațiile de avere, am adăuga noi!
Fără număr, dar bine ascunse Ion Drăgușin este binecunoscut în Ialomița pentru firma sa de transport, Gabriel Com, unde este asociat unic. Totuși, pe declarația sa de avere, veniturile sale anuale sînt rezonabile: 150 mii de lei din activitatea Gabriel Com și 60 mii de lei din cultivarea terenurilor agricole. De asemenea, Ion Drăgușin mai deține în proprietare 20 de hectare de teren agricol, 1000 mp de teren intravilan și 1000 de mp de teren forestier. Lefter Sorin (PSD), primarul comunei Cocora, este un bau-bau administrativ. Stăpîn absolut al comunei, el deține oficial doar 22 de hectare de teren agricol și obține, tot oficial, venituri anuale de 200 mii de lei din creșterea animalelor. Și aici promitem să revenim, deși tare ne e frică pentru cititorii noștri, că Lefter nu știe de glumă și dă cu pumnul. Despre Niță Nichita (PSD), primarul comunei Colelia, gurile rele spun că ară, seamănă și culege peste 3000 de hectare de teren agricol. Pe declarația de avere însă figurează doar vreo 150 de hectare... Veniturile par și ele la fel, sfidînd legendele: 32 mii de lei din salariu de primar, 300 mii de lei din arendarea terenurilor sale și 730 mii de lei ca dividende de la SC Nimex SRL. Un alt primar care poate impresiona este primarul de la Movila. Valeriu Mihai (PSD) deține oficial 100 de hectare de teren, este arendaș pe o suprafață de 6 ori mai mare, are în conturi cam 400 mii de lei și, în ciuda a tot și a toate, declară că în casă îi intră anual venituri totale cumulate (de la el și de la soție) de 150 mii de lei. La o aruncătură de băț distanță, la Platonești, Florinel Negraru (PSD) declară că nici usturoi n-a mîncat... El deține 4 terenuri intravilane care, însumate, de-abia trec de 3500 de mp, un apartament la Constanța, 3 case în Platonești și 2 spații comerciale unde îmbată electoratul înainte de alegeri. În rest, liniște și pace. Nu tu agricultură, nu tu afaceri cu mașini (furate?), nu tu firme de pază pe la primăriile din județ, nu tu țepe, nu tu...
Edili cu bani și bijuterii La Sărățeni primar este și va rămîne cît va dori Eugen Tocileanu. Latifundiar cu vocație, Tocileanu ne jură că oficial nu deține decît 40 hectare de teren agricol. Și alea împreună cu soția. Iar veniturile, și ele comune, sînt mici, de nici 140 mii de lei anual. Și dacă n-ar fi bijuteriile de 11 mii de euro declarate oficial, ai jura că îl paște sărăcia.  Următorul pe listă ar fi un new-entry... Vasile Șincan! Primar PSD la Sudiți, Vasile Șincan se află în perioada acumulării de capital. Pe hîrtie însă, pardon, pe declarația de avere, Vasile Șincan deține împreună cu soția doar 7 hectare de teren agricol, două apartamente și două credite care însumează cam 160 mii de lei. Și în cazul acesta prietenii știu de ce, iar noi vom explica, că doar nu au intrat zilele în sac. Ar mai fi de amintit tot la acest capitol, Mariana Drăgoi (PSD), primarul comunei Săveni, a cărei declarație de avere este, de departe, cea mai interesantă. Ea a vîndut recent un apartament de 200 mii de lei, are bijuterii pe care le evaluează la 30 mii de euro, active financiare de 50 mii de euro, 22 de hectare de teren agricol și 4000 de mp de intravilan, precum și 3 autoturisme, 2 camioane, o furgonetă și 4 remorci. Cît despre veniturile familiei, acestea se cifrează în ultimul an fiscal la modesta sumă de 145 mii de lei, bani din care trebuie să fie plătit și un credit de 100 mii de euro, scadent în 2031.Trecem la Valea Măcrișului, acolo unde Mihail Bobeș (PSD) pozează în latifundiar de mic litraj, dar ascunde o avere care i-ar înverzi pe colegii de partid. Noroc cu declarația de avere. În ea figurează doar 200 de hectare de teren agricol aparținînd pe jumătate soției, 4 terenuri de dimensiuni rezonabile în intravilan, 2 case și un spațiu de depozitare de 4500 de mp și venituri totale anuale care baleiază în jurul cifrei de 600 mii de lei. Anual, repetăm, că Mihail Bobeș se află la al doilea mandat!

Edili care fac și desfac administrația
Mai există o categorie de primari ialomițeni extrem de interesantă. Ei nu au afaceri răsunătoare, nu au furat (nu într-atît încît să se vadă!), nu deranjează pe nimeni, nu fac nimic notabil în comune... Dar reușesc la fiecare rundă de alegeri locale să convingă electoratul că merită realeși. Vox populi, vox dei!
Administrație pe sponci Primar la al cincilea mandat, Ion Cărbune (PSD) ar putea fi catalogat drept sărac. El are un Logan, o casă de locuit și un teren intravilan de 1700 de mp pe care le deține împreună cu soția. Emil Jugănaru (PSD), care a preluat în mandatul trecut fotoliul de primar de la actualul subprefect Marin Constantin este ceva mai răsărit. El deține 2500 de mp de teren intravilan obținut prin reconstituirea dreptului de proprietate și un salariu confortabil de primar de 39 mii de lei anual el, la care se adaugă alți 40 mii de lei obținuți de soție, din activitatea unei întreprinderi independente. Trecut de la PD-L la PSD, Marius Carpen, primarul comunei Armășești, a obținut oficial în anul fiscal trecut venituri de 32 mii de lei. El are un autoturism Mercedes, un tractor Fendt și o autoutilitară, iar împreună cu soția deține 32,3 hectare de teren agricol, 2500 de mp de teren intravilan, o casă de locuit și un spațiu comercial. Grigore Tudor (PSD), primarul comunei Axintele, realizează împreună cu soția venituri de 40 mii de lei anual și a economisit 70 mii de lei la bancă. Daniel Popa (PNL), primarul comunei Bărcănești, are un autoturism din 1998 și credite în bănci de 29 mii de lei. Adrian Nae (PSD), primarul comunei Borănești, aflat la al doilea mandat, are o casă de 140 mp, 1000 mp de teren intravilan, două autoturisme și datorii de 22 mii de euro scadente la sfîrșitul acestui an. Bogdan Popescu (PSD), primarul comunei Cosîmbești, a fost primar degeaba pînă acum. El deține 7,5 hectare de teren agricol, o casă de 122 mp, 2 autoturisme, un salariu anual de 46 mii de lei și venituri din activități agricole de 4500 de lei...
Electoratul e suveran Un alt primar aflat la al treilea mandat fără acumulare de capital impresionantă este cel de la Dridu. După ce și-a făcut stagiatura două mandate la PSD, Valentin Turiga (PNL), se laudă doar cu garsoniera soției, de 32 de mp, în București, și salariul regulamentar de primar de 34 mii de lei, grevat de credite la 3 bănci, respectiv 32500 de euro și 72 mii de lei. Grigore Popa (PSD) de la Gîrbovi este un om bun. Și un primar asemenea. El deține în proprietate 29 de hectare de teren agricol și obține, împreună cu familia, venituri anuale însumate de aproximativ 125 mii de lei. Marian Buzea (PSD) a moștenit comuna de la senatorul Marian Pavel. Și întocmai ca sluga cea fricoasă din pilda talanților, se mulțumește cu salariul de primar de 32440 de lei anual. Atît și nimic mai mult! Un alt primar bun, numărați-i, vă ajung degetele unei singure mîini, este primarul comunei M. Kogălniceanu. Alexandru Dinu (PNL), căci despre el este vorba, deține 10 hectare de teren agricol, are două case de locuit și 3 autoturisme, 70 mii de lei în conturi și venituri din vînzarea legumelor, cu care se ocupă el și toată comuna, de vreo 50 mii de lei anual. La Maia este primar Marian Zamfir (PSD). El a declarat că soția deține un hectar de teren agricol, iar în casă intră anual, din salariul său de primar și vînzarea legumelor 55-60 mii de lei anual. Badea Lilian (PSD) este primar la Ograda, deține împreună cu soția două terenuri intravilane în suprafață de 1000 mp și o casă de locuit, are un autoturism din 2003 și obține venituri din «creșterea animalelor» care însumează 20 mii de lei anual.

Primari care trăiesc din salariu Există și o categorie aparte de primari, cei care trăiesc din salariu. Lista lor e pe cît de scurtă, pe atît de concludentă. Este vorba despre primarul de la Miloșești, Nelu Chițoiu (PNL), primarul de la Giurgeni, Valere Dinu, primarul de la Manasia, Gelal Oprea (PNL), care are un hectar de teren și un autoturism din 2001, Victor Alexandru Dumitru (PSD), primarul comunei Moldoveni, Nicu Cristea (PNL)-primarul de la Roșiori, Georgeta Ilie (PSD)-de la Scînteia, Năstase Fănel (PSD)-de la Traian, care cîștigă un salariu anual de 33840 lei de două mandate...

Absenți la apelul declarațiilor de avere
Din șirul declarațiilor de avere ale celor 59 de primari de comune din Ialomița lipsesc cele ale lui Ștefan Ionescu-PSD (Valea Ciorii), Ion Mitrea-PSD (Drăgoești) și Petre Petre-PSD (Movilița). Promitem să revenim asupra acestor trei edili locali (dacă va fi cazul) cînd toți primarii din județ își vor îndeplini obligația legală de a-și posta declarațiile de avere și interese pe site-urile primărilor pe care le administrează. De asemenea, în numărul viitor al ziarului nostru, vom face o trecere în revistă a declarațiilor de avere a aleșilor din orașele și municipiile județului. La bună (re)vedere!

26 Iulie 2016, 19:40 (23096 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Salariile obținute în 2023 de șefii celor mai importante instituții publice din Ialomița
Averile declarate ale funcționarilor publici din Ialomița (II)
Aleșii Ialomiței și-au făcut publice declarațiile de avere (I)
Averile primarilor din Ialomița (II)

Comentariile cititorilor:


Buză:
(23 Aprilie 2018, 10:31)
Sa nu uitam că primarul din Sălcioara are și consilier personal,nume de cod Jean,numele său real Anghel Nicolae,care este director peste Comuna Sălcioara,de fapt nu Gabi Stoica conduce primăria Sălcioara ci dl Anghel Nicolae,comuniști și turnătorul la securitate.
Recall:
(3 Aprilie 2018, 13:58)
Domnule primariile,au devenit un fel de las Vegas,și-au făcut primării consilieri personali,cu salarii cuprinse intre 3.000-4.000 lei lunar și niște salarii gigant cuprinse intre 6000-16.000 lei plus indemnizații speciale,un primar de oraș are un salariu de 5.700 lei net,PSD a dat liber la primării sa își fac salarii cum vor ele,dar populația votanta nu face nimic.
Ana Maria:
(2 Martie 2017, 16:56)
V-as ruga sa precizati in articol si ca unii primari au aceste"averi"dobandite inainte sa detina functia de Primar!AColo unde este cazul precizati si acest detaliu!
lui@Gyany:
(5 August 2016, 13:32)
Câinele latră...ce-ti mai place să miști din părțile dorsale!!!
Gyany:
(5 August 2016, 08:42)
Câinii latră...ce vă mai place să mișcați din părțile dorsale!!!
ionita:
(4 August 2016, 00:29)
Mergeti la Dridu sa vedeti vice de primar meserie de meserieecani utilj cadar insemna ceva de genul buldozerist ori pe tavalugul ce turteste piatra pe drumurile satului. Adevarat vice va dati seama cata carte are si ce exemplu pentru cetateni. Da neicutule multa lume proasta anul asta dar sa vezi cand o scoate pui
Dan vasile:
(3 August 2016, 11:09)
Bogdane,taci din gura...tu ca primar la cosambesti ai divortat de sotie sa nu apari cu avere....rusine
Ninel:
(3 August 2016, 04:07)
Cinste celor care isi fac datoria. 
olga:
(2 August 2016, 06:02)
Te întrebi cum de s-a ajuns ca unii semianalfabeți, dar ,, gospodari" ai satelor,să conducă administrații locale ani buni,ca într-o idiotocrație perfectă, genul celui de la Valea Ciorii care dintr-un fost electrician pe la stațiile de irigat a devenit jurist cu acte-n regulă și multi milionar...în euro, aservind la cheremul său o întreagă comunitate și gonind orice concurență,singurul loc de muncă din localitate fiind ,,la primarul Bobaru",jenat chiar el de avere ce trebuie să o declare, obținută printr-o performantă agricultură pe terenurile proprietate privată a primăriei sau inginerii financiare cu fonduri europene,ajutat de personaje dubioase de pe la APIA Ialomita.
Cetățean Mihail Kogalniceanu:
(2 August 2016, 03:11)
Interesantă aceasta disputa legată de primarul Dinu Alexandru.Se pare ca toată lumea are dreptate.Nu neagă nimeni meritele lui Dinu chiar daca sunt puțin exagerate .Dar daca tot se spune adevarul haideți sa vedem totul:așa este Dinu conduce o Dacia Sandero,dar fata lui ce conduce?Sa treacă in declarația de avere si apartamentul fetei din Bucuresti.Sa explice de ce utilajele de la școala sunt folosite le grădina,si nu numai,lucru interzis clar de lege si de proiectul prin care au fost luate.Sa dea pe site ul primăriei,raportul Curții de Conturi legat de cheltuielile de la căminul cultural.Sa explice de ce a asfaltat un drum județean cu fonduri de la bugetul local(drumul de la stadion).Ar mai fii multe de spus,asta o sa facă alții .Intradevar sau făcut multe pentru ca a venit după un primar PSD care nici măcar nu a văruit un gard.Dar sa ne aducem aminte Cati bani s au dat in perioada 2007-2008 in guvernul Tariceanu primarilor PNL.Personal nu am avut nimic cu Dinu ,însă ca locuitor al acestei comune ma intriga atitudinea sa de ai desconsidera pe cei care nu împărtășesc aceleași idei politice cu el,si toată lumea din Kogalniceanu știe la ce ma refer.Pe de alta parte ,sa nu mai fie considerat imaculatul administrației din Ialomita ,ca nu este si el știe foarte bine acest lucru. La alegerile din vara asta opoziția a obținut 5 posturi de consilieri ceea ce spune ceva.
vicePRIMARUL:
(1 August 2016, 19:55)
Primăriei, confirmat de CAMERA DE CONTURI Ialomița, de 500.000 RON. Viceprimarul PNL din 2008-2012 și primar PNL in 2012-2016(in prezent primar PSD (!?)), accesase in 2007-2010 si folosise subvenții APIA(?!)  de miliarde de lei vechi pe cele739  ha teren neagricol, faptă asimilată cu faptele de corupție și primise în contrapartidă, o  ,,concesiune’’ pentru soția lui, pe 49 de ani, practic fiind împroprietariți cu două hectare din situl arheologic, pe care a înființat cu fonduri europene o exploatație viticolă și a construit fără autorizații o vilă, ajungând vestit la nivel național. Si exemplele pot continua, cu putine excepții,la Gura Ialomiței fiind  11 consilieri locali.  Am  încercat, în sedințele de Consiliu să îndrept nelegalitățile. M- am ales cu înjurături și amenințări, unele materializate.  Apoi, am făcut greșeala de a sesiza despre aceste nereguli și abuzuri,  conform obligațiilor de serviciu stipulate în art.291 C.p.p. și în Legea 571/2004, autoritățile abilitate: Consiliul județean, Prefectura, Camera de conturi, Poliția, Parchetul, etc. NU RECOMAND  !!! Rapid, în 30.04.2014, Consiliul local, exercitând ,,votul  secret’’ la vedere (nu într-o cabină special amenajată, așa cum spune art.11 alin.(4) al OG nr.35/2002) cu 8 voturi pentru și 2 împotriva, m-a schimbat din funcție, NEANLOCUINDU-MA cu altul, Primăria funcționând apoi fără viceprimar timp de peste doi ani, până la alegerile din acesta vară.  Tot de atunci, sunt purtat prin Sedințele de judecată, încercând să scot adevărul și dreptatea la lumină.  Protecția celor care avertizează în interesul public : O VRAJEALA !   Aviz,  VICEPRIMARILOR  !!!

vicePRIMARUL:
(1 August 2016, 19:54)
Nu toți sunt cu gândul la furat. Mai sunt și  NAIVI (a se citi ,,PROSTI’’). Va dau exemplul personal. Am intrat în politică,in 2012, pe ,,valul  USL’’, și am ajuns viceprimar PSD, la Gura Ialomiței, comună cu primar PNL. M-am îngrozit cand am văzut ca administrația locală constituită pentru apărarea interesului public, este folosită DOAR, ca PARAVAN pentru ,, învârtelile ‘’personale ale aleșilor locali, si nu numai. O consiliera locală PNL, folosea  în interesul  particular al său și al soțului medic de familie, incinta Dispensarului  uman aparținând Primăriei, fără să plătească consumabile birotice, chirie, apa sau energia electrică, contrar legii. Un consilier local PSD, în prezent viceprimar, își proteja soția, angajată și plătită de Primăria Gura Ialomiței ca și asistentă medicală comunitară pentru munca de teren, din casă în casă, dar care, lucra pe banii publici, doar ca ,,asistentă medicală’’(la negru) în cabinetul  medicului de familie pomenit mai sus. Alt consilier local PNL(în prezent PSD-ist), arendaș și proprietar de terenuri agricole, folosea abuziv, de ani buni, fără contract de închiriere sau concesionare,  incinta fostului SMA Luciu(dotată cu împrejmuire, rețea de energie trifazată, acces la drum asfaltat și la retelele  publice de canalizare și de apă potabilă), în care, în locul unor garaje și ateliere de reparat utilajele agricole a înființat o livadă, cu scopul de a împiedica concesionarea respectivului amplasament de cei interesați pentru constructia unor astfel de ateliere. Fostul primar PNL, consilier local PDL in 2012-2014, ce semnase in 2009 un contract de concesionare pe 49 de ani, cu iz de corupție, pentru construcția de centrale eoliene și fotovoltaice, a unui teren neagricol de 739 ha din domeniul public, scutindu-i  pe Concesionari (ce se ocupau cu COLECTAREA de deșeuri nepericuloase(!?)), împotriva art.124 al Legii nr.215/2001 de chiria/redevența pe doi ani, ceeace a produs un prejudiciu la bugetul
CETATENII DIN KOGALNICEANU:
(1 August 2016, 17:17)
TOVARASULUI POSTAC CARE ARUNCA CU NOROI INTR-UN OM DEOSEBIT II RASPUNDEM ELEVAT,ADICA FRUMOS CA SA INTELEGI CHIAR DACA AI DOUA CALSE CA TRENUL! DACA FACEM O ANALIZA, COMUNA NOASTRA ESTE PRINTRE CELE MAI FRUMOASE DIN IALOMITA,STRAZI ASFALTATE,APA POTABILA LA PRETUL DE UN LEU METRUL CUB NON STOP,SCOALA SI GRADINITA LA STANDARE EUROPENE,CAMIN CULTURAL,SALON DE NUNTI,STADION,PARC,CURATENIE!SINGURUL PRIMAR CARE MAI CONDUCE O DACIA SANDERO ESTE DL.SANDU DINU,ALTII CONDUC BOLIZI CHIAR DACA AU SCOALA MAI DELOC.MAI PARACIOASA MICA PAI TU DACA TE MAI NASTI DE 10 ORI CU TOATA SLEAPCA VOASTRA NU CALCATI IN URMA OMULUI ASTUIA,DACA ADUNATI TOATE HARTIILE DIN CASA VOASTRA NU AVETI DIPLOMELE SI PREMIILE PRIMARULUI! DACA EXISTA O LEGE CARE INTERZICE SA TE RECASATORESTI SA NE ANUNTI SI PE NOI.APROPO DL PRIMAR S-A RECASATORIT,DECI E DIFERENTA CU MARITISUL TAU!DECAT SA ARUNCATI CU CE VA REPREZINTA MAI BINE MERGETI SI MAI FACETI CURSURI DE OMENIE,DE SCOLARIZARE CA RAMANETI NECOPTI PANA MURITI!SA NE TRAITI DOMNULE PRIMAR,SUNTETI UN OM VRENIC,DESTEPT,MODEST,GOSPODAR,BUN ORATOR,CU UN SUFLET IMENS!
localnic corect Mihail Kogalni:
(1 August 2016, 16:30)
Mai postacule,pai tu ai tupeul sa vorbești de Dl.Dinu asa ca vrei tu sa arunci cu noroi ca de alceva nu ești în stare.Eu stau de ceva vreme în comuna asta care după părerea multora este printre cele mai frumoase din Ialomița. Despre celelalte minciuni o rezolvam ușurel paracioasa mica! Singurul primar care nu conduce mașini de zeci de euro și încă conduce o dacie Sandero.este Dinu Alexandru,ca omul s-a recăsătorit este asa o tragedie?,chiar este împotriva legilor umane și morale? Mai voi ăștia cu doua clase ca trenul,nu calcati voi în urma primarului nici dacă va nastesti.de 10 ori.Avem primar destept,modest,sociabil,vrenic,cu suflet de milioane.Sa ne trăiți domnule Sandu Dinu!
.Martha Bathori: zij mirceoo:
(1 August 2016, 06:53)
Nu gasrsti in Ialomita primar s-au viceprimar cinstit onest care sa nu aiba in gand hotia,inselaciunea si dementa avida dupa putere.Unii fiind copii xe fosti C.A.P.isti care plecati din bordeie cu traista in bat sau imbogatit. Dintre ei primari alesi cinstit prin vot liber exprimat,platit chiar cu 50 lei si transport gratuit pana la urne cu masina frizerului se pot rvidentia unio care s-au remarcat si au ajuns caveleri de malta. Ori ca sa ajungi cavaler de onoare.....malta trebuie sa fii bun in sensul,sa te duca zdravan pisoiul dau sa dai intre 20-50 mii euro s-a cumperi titlu de cavaler cu ata rupta de sectetare.contabile si nevestele postarilor.Dar lasamd gluma la stanga cauza si mergand spre dreapta observam ca nici tractoristi nu mai sunt aia din epoca regretatului.Ei au urcat pe buna dreptate si cinstit pe galgara lor spusa oamenilor cu clasele trenului,pana la functii de vice primari €hee smacherie mare cand ajunge tractoristul nu prea mare meserias vreodata s-a semneze adeverinte cu desca tec pentru obtinerea de fonduri europene inseamna ca traim democtatie nu gluma. Totusi averile le-ati cautat domnilot de la independent ori ai scri la misto poate prinzi niste ponturi de la tarani si cetateni. Eu as intreba totusi tractoristul de ce nu isi face publica averea de ce nu o pune la vedere. De ce nu spune si nu scrie din ce bani odrasle lor studente in timpul mandatului au cumparat case pe ici pe co u de mai pui ca odraele isi fac si vacantele pe la PERIS . Slabut domnilor de la independent. Daca doriti va dau un privat investigator,detectiv si cu ceva banisori in maxim 50 zile va spune si va scrie in raport si de cate ori a mancat intr-0 zii alesul din comuna,. ciorditorul. Zici primari hmmm multa grija si preocupare pentru imbogatire.......... .sufleteasca dar nu la popa si la buzunar:

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Drumuri deblocate, fără localități izolate!

Comitetul pentru Situații de Urgență Ialomița informează că sîmbătă, 18 februarie a.c., ora 8.00, rămîn impracticabile următoarele drumuri județene:
- DJ102H între localitățile Colelia ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2012, 11:39
(13633 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Prins de proprietar în timp ce vroia să fure

Un bărbat de 30 ani a fost prins în flagrant de polițiștii slobozeni în timp ce încerca să sară un gard. S-a întîmplat, marți, 14 februarie a.c., la Munteni Buzău, unde polițiștii Secției de Poliție Rurală ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2012, 17:05
(12388 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Patron din Oradea, cercetat penal

Un tînăr de 31 ani, administrator al unei firme din Oradea, a fost reclamat polițiștilor feteșteni pentru înșelăciune. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie-decembrie 2011, firma din Oradea a cumpărat ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2012, 17:04
(13894 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestați pentru tăierea și furtul de arbori

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 30 și 37 ani, toți din Slobozia, sînt cercetați pentru tăierea și furtul de arbori din fondul forestier național. Cei patru, în noaptea de 11 spre 12 februarie a ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2012, 17:03
(12153 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Au furat componentele metalice de la trei ambarcațiuni

Un adolescent de 15 ani și un bărbat de 34 ani, ambii din Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Pe scurt, indivizii au furat, în noaptea de 11 spre 12 februarie a.c., mai multe componente ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2012, 17:01
(13788 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 80 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 15 februarie 2012, sînt disponibile 80 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2012, 11:05
(13832 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de pictură, grafică, artă decorativă și sculptură

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia și Dan Tudor Truica-curator general îi invită pe slobozeni și nu numai la vernisajul expoziției de pictură, grafică și artă decorativă «Balcic-Eterna Provocare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2012, 10:58
(9896 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2012, 17:31
(8014 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Aplicația IPA Online, disponibilă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că începînd cu data de 13 februarie 2012, pe site-ul oficial www.apia.org.ro este accesibilă aplicația IPA Online.
Prin intermediul acestei ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2012, 17:01
(20254 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: În luptă cu zăpada și cu focul la Colelia și Ciocîrlia

După ce în ultimele zile pompierii ialomițeni au intervenit pentru deszăpezirea mai multor gospodării de pe raza localităților Colelia și Ciocîrlia, aceștia au fost solicitați să intervină pentru lichidarea ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2012, 14:06
(15609 vizualizări - 1 comentariu)


Toate localitățile din Ialomița, alimentate cu energie electrică

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița anunță că duminică, 12 februarie 2012, orele 20,30, toate localitățile de pe raza județului sînt alimentate cu energie electrică. Echipajele ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2012, 21:41
(11460 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol

Ialomița: Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol

De luni, 13 februarie 2012, orele 12,00, pînă marți, 14 februarie 2012, orele 14,00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2012, 19:20
(10800 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoț din locuințe, reținut de polițiști

Polițiștii au reținut joi, 9 februarie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 ore, un bărbat în vîrstă de 40 ani, din Țăndărei, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2012, 16:40
(16560 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: A acroșat cu mașina un copil pe trecerea de pietoni

Poliția Fetești a fost sesizată de un localnic despre faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Călărași, din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2012, 16:39
(13701 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Slobozia: Beat la volan, a refuzat testarea alcoolscop

Joi, 9 februarie a.c., o echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a oprit pentru control, în trafic, pe raza municipiului Slobozia, un autoturism condus de un bărbat de 44 ani, din orașul Amara ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2012, 16:38
(11459 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Doi tineri, arestați pentru furt

Efectivele Secției Poliție Rurală Ion Roată au identificat joi, 9 februarie a.c., doi tineri de 23 și 26 ani, ambii domiciliați pe raza comunei Manasia, pe numele cărora instanța de judecată emisese mandate ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2012, 16:27
(16086 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia arestare


Ialomița: Trei bolnavi, aduși cu elicopterul MAI la spital

Ialomița: Trei bolnavi, aduși cu elicopterul MAI la spital

Un elicopter MAI a aterizat din nou la Slobozia joi seara, 9 februarie 2012. Elicopterul a avut la bord trei bolnavi ce necesitau îngrijiri medicale de specialitate în regim de urgență. Cei doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2012, 20:37
(11009 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Elicopter MAI pentru un dializat din Nicolești

Ialomița: Elicopter MAI pentru un dializat din Nicolești

Un bărbat cu insuficiență renală din Nicolești va fi preluat de un elicopter al Ministerului Administrației și Internelor. De la Tulcea, elicopterul MAI a decolat cu destinația Miloșești pentru a-l prelua ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2012, 10:27
(8635 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Concert Valentine’s Day» cu Liceul de Artă

Liceul de Artă «Ionel Perlea» și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» adresează tuturor slobozenilor și nu numai o invitație pentru un concert de Ziua Îndrăgostiților. Evenimentul se va desfășura marți ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2012, 12:43
(22437 vizualizări - 5 comentarii)


ISU Ialomița: Autospeciala SMURD a preluat trei persoane din Andrășești. Printre acestea, o femeie care a născut acasă!

O autospecială destinată transportului de persoane și victime multiple a fost adusă zilele trecute de la ISU Mureș și va asigura intervenția în zona de competență a Inspectoratelor pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2012, 12:28
(9901 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai Elantra a obținut prestigiosul titlu AUTOBEST 2012

Hyundai Elantra a obținut prestigiosul titlu AUTOBEST 2012

Sedanul compact Hyundai Elantra a fost desemnat oficial cîștigătorul AUTOBEST 2012, într-o ceremonie recentă ce a avut loc la Praga, Cehia. Nu mai puțin de 10 din cei 15 membri ai juriului AUTOBEST au votat ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2012, 12:23
(9613 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Termene pentru depunerea Declarațiilor 200, 205 și 201

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice autorizate care desfășoara activități independente că trebuie să depună Declarația 200 privind veniturile realizate în România ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2012, 12:21
(7559 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Avertizarea de Cod Portocaliu pentru viscol, prelungită

Ialomița: Avertizarea de Cod Portocaliu pentru viscol, prelungită

«În intervalul menționat, 7 februarie 2012, orele 12,00-8 februarie 2012, orele 22,00, vîntul va continua să prezinte intensificări susținute ce vor depăși la rafală 70-80 km/h în Dobrogea ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2012, 14:20
(12336 vizualizări - 0 comentarii)


Brăilean suprins beat la volan pe bulevardul principal din Slobozia

Polițiștii au oprit în trafic duminică, 5 februarie a.c., pe bulevardul Matei Basarab, din Slobozia, un autoturism condus de un tînăr, de 27 ani, din comuna Tufești-Brăila. Întrucît conducătorul auto emana ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:47
(10739 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: L-a lovit pe trecerea de pietoni

Sîmbătă, 4 februarie a.c., în timp ce un tînăr, de 35 ani, din Constanța, conducea un autoturism pe DN2A, pe raza localității Andrășești a accidentat un pieton, care a traversat partea carosabilă prin zona ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:46
(13199 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: I-a furat motorina din casă!

Poliția a fost sesizată sîmbătă, 4 februarie a.c., de către administratorul unei întreprinderi individuale, un bărbat de 37 ani, din comuna Făcăeni, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:45
(14825 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi pentru șoferii nepregătiți de iarnă

În perioada 3-5 februarie a.c., efectivele de Poliție Rutieră au acționat pentru asigurarea fluenței traficului rutier, precum și pentru dirijarea și supravegherea utilajelor de deszăpezire pentru înlăturarea ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:44
(13348 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune preventivă pe raza municipiului Fetești și a comunelor arondate

Efective din cadrul Poliției Fetești, în colaborare cu cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au acționat, în noaptea de 4/5 februarie a.c., în intervalul orar 22,00-02,00, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:43
(14398 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidentat în timp ce încerca să traverseze

Duminică, 5 februarie a.c., un bărbat de 55 ani, din comuna Bărcănești, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat un pieton care s-a angajat în traversarea DJ201 prin loc nepermis și fără să se asigure ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:42
(12651 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetați pentru contrabandă cu țigări

Polițiștii ialomițeni au reținut joi, 2 februarie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 ore, un bărbat de 45 ani, din comuna Rovine, pentru săvîrșirea infracțiunii de deținere și ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2012, 07:38
(16969 vizualizări - 5 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...