SPORT
Fotbal, Liga 3, Unirea Slobozia continuă amicalele
Se încheagă echipa
Unirea Slobozia a avut parte săptămîna trecută de 3 meciuri amicale. A fost un program încărcat prin care antrenorul Ion Ionescu a căutat soluții pentru următoarea formulă de joc. Două victorii și o înfrîngere reprezintă bilanțul celor 3 teste, unul deloc rău avînd în vedere nivelul a două dintre adversare. Ca aspecte pozitive, putem nota aportul ofensiv adus de cei doi jucători nou veniți în această vară, Dumitru și Răduca, dar și faptul că un prim 11 tinde să se cristalizeze.
Victorie cu Brăila, eșec cu Dunărea
Unirea a continuat seria meciurilor amicale, galben-albaștrii deplasîndu-se la Dacia Unirea Brăila. Gazdele, echipă de prim rang în eșalonul secund, au pornit bine și au deschis scorul în minutul 20, prin Pușcașu. Pînă la pauză, Răduca a avut în două rînduri ocazia egalării, dar n-a concretizat. Au rezolvat problema Ibrian, în minutul 68, și Drăguț, în minutul 75, ei răsturnînd rezultatul și stabilind scorul final, 2-1 pentru Unirea, care a evoluat în următoarea formulă: Cristică-Drăguț, Soare, Lazăr, Bucurică-Lemnaru-Dumitru, Ibrian, Răduca, Toma-Khalil. Au mai jucat Teodorescu, Alexe, Gherasim, Năstase și Marin. Tot 2-1 s-a terminat și jocul de vineri, 22 iulie, disputat pe «1 Mai», dar victoria a revenit Dunării Călărași. Dobra și Kanda au adus Dunărea în avantaj liniștitor pînă la pauză. Unirea a redus din handicap în partea secundă prin Toma, care a reluat cu capul, imparabil, centrarea lui Bucurică. Ion Ionescu i-a folosit pe: Cristică-Drăguț, Soare, Lazăr, Bucurică-Lemnaru-Adăscăliței, Ibrian, Răduca, Toma-Khalil. Au mai jucat Topor, Gherasim, Alexe, Teodorescu, Dumitru. Cu această ocazie, la Unirea a debutat Mihai Adăscăliței, mijlocaș central în vîrstă de 22 de ani, venit de la Galați. Sîmbătă, 23 iulie, Unirea a jucat cu Recolta Gheorghe Lazăr. Slobozenii au trecut cu 10-0 de reprezentanta Ligii a IV-a. Răduca, Dumitru, Teodorescu și Gherasim au bifat cîte o dublă, tabela fiind completată de Ibrian și Toma. Pe 30 iulie, uniriștii se deplasează la Olimpia Rîmnicu Sărat.
50 de fotbaliști la Memorialul «Prietenia» Sîmbătă, 23 iulie, Orășelul Copiilor a găzduit a III-a ediție a Memorialului «Prietenia». Au fost prezenți peste 50 de fotbaliști amatori care au cinstit din nou memoria fraților Moise, practicînd sportul lor preferat. S-au alcătuit 4 echipe, la una din ele activînd și băieții lui Adrian și George. Cîștigătoare a ieșit echipa condusă de fotbalistul lui Andrias Andrășești, Cătălin Scurtu. Trofeul competiției a fost înmînat echipei cîștigătoare de soția regretatului George Moise...
26 Iulie 2016, 14:25 (3705 vizualizări - 0 comentarii)
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare










