Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sportivi angajați ilegal la CSM Unirea Slobozia

Sportivi angajați ilegal la CSM Unirea Slobozia

Acuzații grave la adresa Clubului Sportiv Municipal Slobozia. Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița susțin că 60 de sportivi legitimați la CSM Slobozia au fost angajați ilegal. Concret, handbalistele și fotbaliștii clubului beneficiau de contracte de muncă «mascate». Cazul a intrat în atenția procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, care au deschis o anchetă. Reprezentanții CSM Unirea Slobozia precizează însă că angajarea tuturor sportivilor s-a făcut cu respectarea Legii Sportului din România. «Nu este nimic ilegal. Vom demonstra acest aspect...» declară Constantin Prepeliță, președintele Clubului Sportiv.

Anchetă penală la CSM Unirea Slobozia
La începutul lunii iulie 2016, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, în baza unei acțiuni tematice desfășurate la nivel național, au demarat un control privind modul în care au fost legitimați la Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia cei 60 de fotbaliști și handbaliste. În urma verificărilor s-au descoperit o serie de deficiențe în ceea ce privește maniera în care sportivii au semnat contractele în baza cărora își desfășoară activitatea. Concret, susțin inspectorii ITM, reprezentanții Clubului Sportiv au semnat cu fiecare sportiv în parte convenții civile în locul contractelor individuale de muncă. Potrivit legii, în baza documentelor semnate, sportivii CSM Unirea Slobozia ar fi trebuit să beneficieze de drepturi de muncă restrînse, însă oficialii Clubului le-au conferit drepturi similare unui angajat de sine stătător. «Potrivit documentelor pe care sportivii le-au semnat, aceștia ar fi trebuit să beneficieze de un alt statut. De exemplu, ei ar fi trebuit să-și asigure singuri echipamentele sau să plătească pentru cantonamentele de pregătire la care participau sau mesele care le-au fost asigurate... La Slobozia, reprezentanții CSM le-au oferit toate aceste condiții în baza hîrtiilor pe care i-au pus să semneze, ceea ce contravine legii!» a explicat pentru ziarul nostru, Marius Petcu, director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița.

Parchetul face verificări
Oficialii Inspectoratului de Muncă Ialomița explică faptul că situația constatată la CSM Unirea Slobozia este similară celei de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, ai cărei reprezentanți, tot pe bază de convenții civile, au angajat ilegal peste 100 de asistente, medici și infirmiere. Ca și în cazul Spitalului Slobozia, dosarul angajărilor suspecte constatate la CSM Unirea Slobozia a fost înaintat organelor de cercetare penală. Surse din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au confirmat că la momentul de față a fost deschisă o anchetă în acest caz. «Pentru acest caz se lucrează împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Ancheta este în curs, iar la momentul de față nu putem oferi mai multe informații...» precizează reprezentanți ai Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia.

Un demers legal
În timp ce procurorii și polițiștii fac verificări, reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia susțin faptul că rezultatele controlului desfășurat de ITM Ialomița sînt neconcludente. Aceștia explică faptul că angajarea fotbaliștilor și handbalistelor s-a făcut cu respectarea Legii Sportului. «În momentul de față ne consultăm cu juriștii Primăriei Slobozia pentru a vedea care este cadrul legal... Contractele au fost încheiate cu respectarea condițiilor legale, prevăzute în Legea Sportului. Nu am făcut nimic de capul nostru...» ne-a declarat Constantin Prepeliță, președintele Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia.

26 Iulie 2016, 22:10 (11648 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Razie a polițiștilor
Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei
Sute de tone de deșeuri, depozitate ilegal în curtea unei firme din Slobozia
Clubul Sportiv Municipal a contestat decizia Camerei de Conturi Ialomița

Comentariile cititorilor:


sorin:
(2 August 2016, 01:52)
Ce vocabular!!!!!! Mai usor cu jignirile. Daca s-ar face controale incrucisate intre judete nu ar mai fi asa. Se cunosc intre ei (nasi, fini, vecini, prieteni, slugi ) si se apara unul pe altul. Lasati oamenii sa spuna , nu le mai bagati pumnul in gura lasilor! Felicitari jurnalistilor care isi fac meseria corect! Felicitari Independent!!!
Ptr Lasii Comentatori:
(1 August 2016, 22:35)
Bai tudor 65, geta si toti comentatorii de aici..... Pai bai daca tot stiti si de Petcu , Muzeu , Spital , Prepelita ... Basarab, de ce dracu nu faceti ma denunturi sau aduceti probe ca fura.....va ca...ti pe voi de a-ti imputit netu. Nu va e rusine ma latrailor din spatele tastaturii. Nesimtitilor si Putorilor
geta:
(31 Iulie 2016, 21:35)
Verificati si la muzeul de istorie conventiile civile . Nu este mai departe de spital!!! Curte de Conturi nu vede nimic?
tudor65:
(29 Iulie 2016, 13:12)
chiar am 65 de ani,sunt nascut in 1951 fa socoteala si nu fac acuzatii,doar vrem sa stim si altceva decat.......
Nelutu fan sport:
(29 Iulie 2016, 03:25)
ITM -ul ca si Curtea de Conturi au venit cu ,,dedicatie,, ce nu intelegeti ? voi credeti ca daca Prepelita era vinovat pentru ceva (adica ca si-ar fi nsusit bani sau alte bunuri de la Fotbal sau Handbal (voi sunteti zdraveni la cap pana acum ar fi avut catuse de mult ) dar trebuie sa pricepeti ca nu a facut nimic ilegal, cum in alte orase din tara fotbalul si handbalul  au fost controlate de ITM si Curtea de Conturi ? si acestea au angajati jucatori si jucatoare cu conventie civila la care se platesc toate contributiile catre stat: nu intelegeti ca peste tot este la fel dar la Slobozia s-au gasit Aripa tanara din PSD (Petcu si gasca Tinta, Musoiu, Mocioniu, mai nou cu ajutorul lui Tudoran care el si-pus semnatura pe unele hartii legale dar si el a contribuit la infiintarea AFC la inceputuri si era prezent tot timpul la sedintele de la club si acum vine slab pregatit si cu alti consilieri PSD isti care nu si - au pregatit legile la prima sedinta de consiliul local, mai invatati consiliri locali PSD isti inteleg ca ati fost numiti la comanda lui Tinta si echipa (tata Neacsu) si unii dintre voi consilieri locali care ar trebui sa sustineti orasul asta ca moare atat a mai ramas sportul (singurul care l-a sustinut a fost Stoica ) nu ati fost niciodata membrii PSD ati picat ca musca in oala imi pare rau ca am votat PSD. Anticipatele ar fi o cale pt. ca si Mocioniu are o echipa slab pregatita nu il vad terminand mandatul, pacat am sustinut PSD crezand ca sunt oameni seriosi si ca vor pune umarul sa construiasca nu sa darame ! Pacat oameni foarte slab pregatiti in primarie si in PSD se mananca unii pe altii nu ii intreseaza orasul daca au pus niste leagane cica avem un oras curat ! 
Ptr Vlase:
(29 Iulie 2016, 02:07)
De ce nu folosesti ma un nume calumea sau ai scris Vlase sa se uite lumea la ce ai scris tu, adica sa vada cat esti de bou. Ce ti-e si cu netu-l asta toti prostii au calculator sau tel.......offfff..... unde esti tu Tepes Doamne..
Ptr. Tudor65:
(29 Iulie 2016, 02:03)
Mai domnu Tudor sau doamna tudor ( cred ca esti nascut in 1965) asa ca fapt divers , ca doar nu o ai de 65 de cm?!!!! Daca stii atatea nereguli si stii si de banii din vila de pe Penes Curcanu, de ce nu depui domne o sesizare fundamentata cu dovezi pentru a se verifica??? Sau doar vb ca prostu din spatele unei tastaturi si arunci vorbe aiurea. Cu privire la intrebarea ta de clasa 1 , toti sefii de descentralizate si nu numai din toata tara , au fost , sunt si vor fi cu sprijin politic. Asa ca sa stai in banca ta Tudorele ca nu ai scris ceva de ne-ai dat pe spate.
neaVlase,bre!:
(28 Iulie 2016, 18:54)
Mesajul pare corect dar te exprimi ca un cocalar. Pur si simplu ucizi limba romana, asa ca, vorba ta, mai bine "taci draq!"
Vlase:
(28 Iulie 2016, 10:50)
Taceti draq ma incapabililor ca nu este nici o mafie....marele ITM si cu marea CURTE de CONTURI s Au sesizat Sa strice si ei ceva ca sportul Mai era singurul lucru care Mai ramasese frumos la acest oras.......celelalte orase cum draq Au echipe de fotbal si Handbal in liga intai si nu a Mai fost nici o problema....la noi un oras de hotii si de prosti care merge pe premiza ca de Ce Sa le fie la altii bine stai ca ne bagam noi Sa stricam ceva si acolo .....iar de furat taceti draq ca la acel club nu fura nimeni o agrafa de prins actele Asa ca nu Mai aberati pe aici frustratilor....la vestitul oras de langa noi( Calarasi) am vazut ca se Poate orice si Handbal si fotbal ba Chiar si futsal si la un nivel ridicat iar oamenii de acolo s Au strans toti ca vor Sa promoveze in liga 1 si la fotbal iar la noi numai bere in toate la toata lumea....rusine conducatorilor acestui oras ca Asa municipiul de judet Sa nu Ai niste echipe sportive Sa Te reprezinte cu mandrie in Tara......din contra ca si stoica care a stricat fotbalul acum a venit randul Sa si puna si altul amprenta Sa Mai strice ceva.....in loc Sa evoluam noi stricam ce altii Au realizat .
Sport :
(28 Iulie 2016, 02:22)
Marele club sportiv din Slobozia! Mafie și aici? Vai de amărâții de_acolo! Da' este unu Basarab! Ăsta ce sport face că nu s-a mai auzit nimic de el. N-o fi murit!
borisov :
(28 Iulie 2016, 01:14)
la puscarie cu mafia 
altul:
(27 Iulie 2016, 21:41)
Si banii pe care urmeaza sa ii primesti sunt ilegali asa ca ai grija Prepelita si consilierii locali
Eu:
(27 Iulie 2016, 20:10)
Prepeliță la ..brutărie!
tudor65:
(27 Iulie 2016, 17:27)
Dl.Marius Petcu, director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița.
-Nu ati fi curios sa vedeti ce gasesc inspectori de specialitate in firma sotiei dv?
-Nu ati fi curios sa va verifice veniturile dv si familiei cineva de specialitate ,apolitic si nepartinitor?
-Nu vreti ca organele sa faca demersurile necesare pentru a vedea cat ati investit in vila de pe Penes Curcanu?
-Nu credeti ca mafia politica (din care fac parte multi,dv.nu stiu)a stiut si tolerat aceste fapte pe care tardiv le descoperiti dv.(ca institutie).
-Intrebare-Avem sef de institutie publica "descentralizata"la nivelul judetului Ialomita care sa nu fie sprijinit politic ?
Lorett:
(27 Iulie 2016, 15:47)
 Domnule, Prepelita, presimt ca o sa-ti zboare fulgii. Mai presimt ca ITM si Parchetul o sa verifice incadrarile facute de Cristian Obrejan, la orchestra populara pe care, fireste, o conduce.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(1083 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(3569 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(7854 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(6609 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(625 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(5856 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1668 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(6458 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(688 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(2329 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(1081 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(9722 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(1087 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3920 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2567 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(3682 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(4174 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(2032 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1514 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2633 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(970 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(678 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(985 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2500 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1741 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(4168 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2508 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1386 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3292 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...