Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consilier local, implicat într-o anchetă penală

Se întîmplă la Slobozia

Consilier local, implicat într-o anchetă penală

Noua generație de consilieri locali ai Sloboziei și-a început mandatul cu stîngul. Rafael Gheorghe, unul dintre consilierii ALDE ai orașului, este implicat într-un scandal public, după ce, se pare, ar fi ultragiat un angajat al Poliției Locale. Cazul a intrat în atenția organelor de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia fiind sesizați în baza unei plîngeri...

Filmul unui scandal
Scandalul public iscat de proaspătul consilier local al Sloboziei s-a petrecut cu cîteva zile înainte ca acesta să aibă calitatea oficială de care beneficiază în prezent. Potrivit relatărilor făcute de martori, precum și filmulețului postat pe un site de socializare, Rafael Gheorghe ar fi fost cel care și-ar fi vărsat nervii pe un angajat al Poliției Locale Slobozia, după ce agentul i-ar fi cerut socoteală pentru faptul că ar fi staționat neregulamentar pe bulevardul Matei Basarab. «(...) polițistul local a procedat la interceptarea și identificarea acestuia, motivîndu-și în același timp demersul. În această situație, conducătorul auto a încercat să-și justifice fapta prin care a încălcat prevederile OUG nr. 195/2002 și, dovedindu-se necooperant, a afirmat totodată că nu are actele de identitate asupra sa. În urma unui scurt dialog, în care polițistul local insista în solicitările sale legale, conducătorul auto a încercat să pună autovehiculul în mișcare, situație în care agentul poliției locale, aflat în partea din față lateral-stînga a autovehiculului, prinzîndu-se de acesta, a rămas ferm pe poziție, împiedicîndu-i deplasarea. Ca urmare, conducătorul auto, deschizînd portiera, a coborît din mașină și l-a împins cu mîinile la nivelul pieptului, pe polițistul local, continuînd discuția deja începută...» explică situația Laurențiu Abaza, directorul Poliției Locale Slobozia. Fără a nega cele întîmplate, proaspătul consilier local Rafael Gheorghe precizează faptul că incidentul a căpătat proporții mari în raport cu faptele petrecute, și că, în realitate, se încearcă să i se aducă prejudicii de imagine, din cauza statutului pe care-l are în prezent. «Cum vă explicați faptul că, deși incidentul a avut loc pe 31 mai, eu am primit procesele verbale pe 4 și 7 iunie? De asemenea, cum vă explicați că tocmai la acel moment, Răzvan Nițu, apropiat al PSD, a trecut prin zonă și a filmat totul? Și, în sfîrșit, cum se explică faptul că, deși polițistul local afirmă că a fost luat pe capotă, urma pantofului acestuia este la mine pe portieră? Eu cred că este o înscenare și că angajații Poliției Locale fac exces de zel. Dar toate aceste lucruri urmează să fie demonstrate în instanță...» ne-a declarat Rafael Gheorghe, consilierul local al Sloboziei.

Anchetă la Parchet
Dincolo de declarațiile pro și contra ale reprezentanților Poliției Locale Slobozia și cele ale consilierului acuzat de ultraj, întîmplarea a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Ancheta a fost declanșată în urma unei plîngeri adresată Parchetului. «(...) ca urmare a altercației și a gestului conducătorului auto, polițistul local, prin raportul întocmit, a considerat ca a fost ultragiat, solicitînd depunerea unei plîngeri penale, fapt care s-a și realizat, alături de întocmirea proceselor verbale de constatare pentru faptele de natură contravenționale comise...» mai spune Laurențiu Abaza, directorul Poliției Locale Slobozia. Surse judiciare din cadrul Parchetului Slobozia confirmă existența sesizării penale, însă, deocamdată, deși au trecut aproape 2 luni de la incident, cercetările nu au avut un ritm alert de desfășurare. Singurul element pe care Procuratura îl are în prezent este sesizarea, consilierul local vizat de dosarul penal neavînd în momentul de față vreo calitate procesuală oficială.

28 Iulie 2016, 16:05 (24839 vizualizări - 60 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Zorro:
(3 August 2016, 10:02)
Don Rafael cum de ai plecat de la UNPR asa pe graba?Le-a fost jena sa te treaca pe loc eligibil?Ai vrut cu orice pret consilier indiferent al carui partid?
anti PSD:
(3 August 2016, 03:56)
"CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTII DE GRIJA ALTUIA"  Domnule Culae, daca va alaturati prostilor de care vorbiti, chiar nu conteaza daca mai sesizam sau nu dezacordul, proverbul suna doar asa: "Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia"
anti PSD:
(3 August 2016, 03:47)
Loțiunea pentru față LARA este recomandată pentru toate tipurile de ten (mai ales celui de culoare neagra), fiind ideală pentru curățarea și tonifierea zilnică a  tenului. Frustrarea mea nu era dimensiunea acea de 20 cm de care amintiti ci faptul daca sa v-o recomand sau nu aceasta lotiune. Chiar nu conteaza unde v-o aplicati domnule/doamna LARA. Si garantat din 5 miscari pe secunda veti reusi. Ce veti reusi? Este surpriza sezonului .......
STOP, MIRCEA!:
(3 August 2016, 01:44)
MĂI, MIRCEA, MRCEA...OPREȘTE-TE, OBSEDATULE! TU EȘTI CHIAR NEBUN? STOP! MAI PLEACĂ, LA DRACU, LA MUNTE, LA MARE, LA POKEMONI, LA MUNCĂ, LA CĂPȘUNI....
CULAE:
(3 August 2016, 01:37)
catre toti postacii d-acia..... un vechi proverb romanesc spune.....CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTII DE GRIJA ALTUIA......aviz amatorilor......
gogu-alt martor incident:
(2 August 2016, 23:12)
Se vede Rafaele ca postezi pe aici cu diferite nickname-uri. Si se mai vede ca nu ai bun simt. De fapt, ceva normal la tine
mircea=mrcea dixit:
(2 August 2016, 22:44)
"Imi cer scuze ca am mancat o litera la 'mrcea',  doar un cretin si-ar alege un asemene nick".

mircea:
(2 August 2016, 22:10)
@sulica(lui”mrcea), imi cer scuze ca am mancat o litera, probabil din cauza vitezei, n-am facut-o intentionat, nu , nu sunt tigan dar stii cum se spune, nimeni nu este perfect, eu ii desconsider doar pe prosti si pe cei neducati care cred, asa cum am mai spus ca noanta pielii defineste comportamentul...in rest sa auzim numai de bine...apelativul „sulica” este pentru cei care evita sa-si scrie prenumele, chiar si cu litere mancate...sper ca ai inteles!
LARA:
(2 August 2016, 19:22)
Anti psd cred ca ai o frustrare , cam 20 cm , 5 miscari pe secunda , ceva garantat. Ai pierdut cam mult !
cetatean ingrijorat:
(2 August 2016, 17:52)
Mircea, aici iti dau dreptate! Omul nu trebuie judecat dupa culoarea pielii sau etnie. Faptele vorbesc pentru fiecare in parte si judecata sa se faca dupa fapte!
martor incident:
(2 August 2016, 14:42)
totul e o nebunie , multi frustrati, invidiosi si care isi dau cu parerea , printre ei si ceva cunoscatori de POLITICHIE , care nu urmaresc decat sa distruga.
voi va puteti mandri de ceea ce sunteti acum ?
cel fara de pacat sa arunce primul cu piatra.
cel mai important aspect este acela ca la solicitarea contravenientului rafael de a fi mentionat in procesul verbal cele patru persoane ce il insoteau ca martori , de fata fiind abaza si marchidan, paznicul local mitache a refuzat inscrierea fapt care a dus la refuzul semnarii procesului cu solicitarea de ai fi comunicat, iar faptul ca abaza spune ca acest individ a bruscat militianul este o minciuna.
ps pentru fizicieni , actiunea de a impune respectul cu forta duce la reactiunea de a combate, iar daca este nevoie voi depune si eu marturie alaturi de ceilalti. in rest totul e o barfa pentru a dezbina si a conduce din umbra ....cine are interesul!!! asa ca .....BLST ochii , iar cei ce vorbesc de rau isi arata adevaratul caracter ei fiind TIGANI, SMARDOI , SIFOANE sau alte cate si mai cate....cred fiind in anumite momente langa subiect ....oamenii adevarati stau in banca lor!!!   
prcea:
(2 August 2016, 14:26)
@mrcea, tu nu poți fi@mircea! Al doilea, nu era chiar așa bătut in cap! @mrcea, dacă tu ești țigan, care-i problema? Țiganii sunt oameni și ei! Unii chiar știu carte și au obraz!
lui"mrcea":
(2 August 2016, 12:02)
 deci cum ziceai tu, 'mrcea'? "Doar un cretin si-ar alege un asemene nick.." Acum , apropo de tigan, 'mrcea': si tu esti rasist, caci daca iti ca esti tigan sadea, o sa incepi sa injuri, semn ca nu vrei sa fii confundat cu un  tigan pt ca, in sinea ta, ii desconsideri pe co-etnicii nostri la fel ca toti ceilalti romani care simt ca acest apelativ i-ar jigni..
mrcea:
(2 August 2016, 10:01)
@cetatean ingrijorat, nu sunt consilier, daca a facut ceva sa raspunda, eventual sa fie dat afara din partid, ce m-a deranjat a fost faptul ca unii de pe aici au spus ca a procedat asa pentru ca este tigan, ori asta mi s-a parut a fi o mare prostie, eu stiu ca felul in care se comporta un om in societate tine de educatie nu de culoarea pielii, nu-i asa?
cetatean ingrijorat:
(2 August 2016, 03:08)
Mircea asta de tot ii iei apararea consilierului, nu cumva esti chiar el? Omul era in momentul faptei era in campanie ptr o functie publica. Deci stia deja ca exista posibilitatea sa devina persoana publica, asa ca trebuia sa respecte legile tarii, functionarii publici aflati in timpul serviciului. Chiar daca nu era consilier atunci, acum este si are o problema ca este cercetat penal intr -o speta ce priveste o institutie subordonata CL Slobozia. Mai mult decat atat, e o chestie de onoare si respect fata de cetateni ca seful pe linie de partid sa reactioneze si sanctioneze astfel de iesori in decor. Avem exemplul acelui membru PNL din Bistrita Nasaud exclus din partid si toate functiile publice din cauza unei spete similare. Acolo era vorba de o disputa cu o persoana fizoca, d-apoi aici ca e vorba de un functionar al statului...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 14 Oct 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni preventive ale Poliției

În cursul zilei de marți, 20 iulie a.c., efective din cadrul Poliției Slobozia au organizat și executat acțiuni atît în mediul urban, cît și în cel rural. Astfel, s-a acționat în Piața Agroalimentară, ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:15
(20467 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: Tînăr înecat în Ialomița

Un tînăr de 16 ani a dispărut marți seară, 20 iulie a.c., în jurul orei 19.30, în apele rîului Ialomița, la nu mai mult de o zi după ce trupul unui băiat de 13 ani a fost recuperat din Dunăre. Tînărul a ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 12:03
(14756 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 18:20
(10594 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 18:06
(10904 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Anunț angajare

SC ELCASIO scoate la concurs posturi de
1. agenți vînzări (cu și fără experiență)
2. merchandiser
• Pachet salarial atractiv
CV-urile pot fi depuse la sediul firmei din Slobozia, șos. Brăilei ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 17:58
(21552 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-a trezit cu hoții în casă

În timp ce dormea în propria-i locuință, un bărbat din Fetești s-a trezit, la miezul nopții, cu hoții în casă. Speriat, bărbatul a început să țipe în momentul cînd un tînăr îi furase de pe noptieră telefonul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:38
(21452 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Slobozia: La volan, fără permis

Luni, 19 iulie, polițiștii slobozeni au depistat în trafic o mașină la volanul căreia se afla un tînăr, de 28 ani, ce nu deținea permis de conducere. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal, fiind ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:37
(19196 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fetiță de 7 luni, rănită într-un accident rutier

La începutul săptămînii, luni 19 iulie, în apropierea municipiului Fetești s-a produs un accident de circulație în urma căruia o persoană a fost rănită. Polițiștii feteșteni au stabilit că în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:37
(18315 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Bordușani: Hoț minor prins de polițiști

În cursul dimineții de luni, 19 iulie, polițiștii din Bordușani, au fost sesizați de patronul unui magazin din localitate despre faptul că în noaptea ce tocmai trecuse, hoții îi furaseră trei țevi PVC. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:36
(17445 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani hoț


Fetești: Prădată de hoți la Maternitatea Spitalului

O femeie internată la Maternitatea Spitalului din Fetești a reclamat polițiștilor faptul că i-a fost furată o borsetă ce conținea o sumă de bani și documentele personale. Incidentul s-a petrecut week-end ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:56
(13446 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Se fură capace de canalizare

Un tînăr de 19 ani a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fure trei capace de canalizare. Evenimentul s-a petrecut la Urziceni, duminică, 18 iulie, cînd un echipaj de siguranță publică l-a depistat ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:54
(18810 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Adolescentă dispărută de acasă

Slobozia: Adolescentă dispărută de acasă

După ce săptămîna precedentă o minoră din Fetești a fost dată dispărută și găsită de polițiști pe litoral, sîmbătă 17 iulie, o altă adolescentă a pus pe jar polițiștii. Mama copilei, o femeie, de 51 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:52
(15498 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Evaziunea fiscală, în atenția polițiștilor

La sfîrșitul săptămînii precedente, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au dispus începerea urmăririi penale în patru dosare, reprezentanții unor societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:49
(12405 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Beat pe scuter, victimă a unui accident

Sîmbătă seara, 17 iulie, în jurul orei 22,00, în orașul Amara s-a produs un accident rutier. Victima, conducătorul unui moped, a fost transportată la Spital, dar fiindcă starea de sănătate a fost apreciată ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:47
(11823 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Fetești: Ajutoare pentru sinistrații din Săucești-Bacău

Primăria municipiului Fetești a organizat, la inițiativa primarului localității, Gheorghe Catrinoiu, o acțiune de strîngere de ajutoare în vederea sprijinirii persoanelor afectate de inundații din comuna ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:28
(10581 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au încercat să-și dea foc în fața sediului Prefecturii Ialomița!

Luni, 19 iulie a.c., în jurul orelor 12.00, două persoane, un bărbat și o femeie, ambele din comuna Manasia, au încercat să-și dea foc în fața sediului Prefecturii Ialomița. Subofițerul de serviciu și-a ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 14:22
(17524 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Copil de 13 ani, înecat în Borcea

La mai puțin de o săptămînă după ce un tînăr de 22 de ani și-a găsit sfîrșitul în apele rîului Ialomița, un băiat de numai 13 ani a dispărut în condiții asemănătoare. Din spusele martorilor, sîmbătă, 1 ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 12:56
(16325 vizualizări - 0 comentarii)


SMURD Urziceni: Intervenții la Coșereni, Fierbinți și Lilieci

Paramedicii de la Detașamentul Urziceni au fost solicitați și au intervenit în cursul zilei de duminică, 18 iulie a.c., la trei situații de urgență. În primul caz, echipajul SMURD s-a deplasat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 12:50
(18437 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la mînăstire

Un călărășean de 25 de ani a fost depistat de polițiști, ulterior constatîndu-se că tînărul a furat obiecte de cult de la o mînăstire de pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Tînărul a fost găsit în ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2010, 15:15
(23995 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei hoț


«Municipii în Siguranță» (2)

Acțiunea «Municipii în Siguranță» a continuat și vineri, 16 iulie a.c., în intervalul orar 20.00-23.00. Așadar, la nivelul municipiului Slobozia au fost desfășurate efective ale Inspectoratului Județean ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2010, 15:14
(14862 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taxiurile, la control

Slobozia: Taxiurile, la control

În plină amiază, vineri, 16 iulie, polițiștii ialomițeni au descins într-o amplă acțiune în majoritatea stațiilor de taxi din Slobozia. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:24
(21815 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat la mare iar familia a dat-o dispărută

O fată de 14 ani, din Fetești, a fost depistată de polițiști pe raza orașului Mangalia. În ceea ce o privește pe Maria-Mădălina Păpureanu, numele fetei, familia acesteia sesizase Poliția în legătură cu ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:20
(21595 vizualizări - 0 comentarii)


«Municipii în Siguranță»

Efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate, în cursul zilei de joi, 15 iulie a.c., în executarea unor acțiuni în sistem integrat cu efective ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:11
(19799 vizualizări - 0 comentarii)


A fost găsit tînărul înecat în Ialomița

Pompierii au găsit trupul tînărului de 22 ani înecat miercuri, 14 iulie, în rîul Ialomița. Reamintim că băiatul a dispărut în apele rîului în zona barajului Dridu, după ce a vrut să se scalde. Poampierii ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 11:26
(20178 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii pot solicita adeverințe pentru credite bancare

Fermierii pot obține de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură necesare pentru accesarea creditelor bancare. Documentele pot fi solicitate de către beneficiarii plăților pe suprafață care ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 11:23
(22424 vizualizări - 0 comentarii)


Încă un tînăr înecat în Ialomița

Pompierii militari de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița acționează pentru căutarea trupului neînsuflețit al unui tînăr, de 22 de ani, din Tisău-Buzău, care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2010, 13:51
(21216 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Aproape 10000 de cereri pentru motorină subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorina cu acciză redusă trebuie să depună, la Centrele Județene APIA, cererea ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2010, 13:45
(18118 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fetiță lovită în plin de o mașină

Slobozia: Fetiță lovită în plin de o mașină

Miercuri, 14 iulie, în jurul orelor 18,10, în plin centru al orașului Slobozia s-a produs un accident rutier. Victima, o fetiță de 12 ani, a încercat să traverseze strada, prin loc nepermis și fără să se ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 18:23
(17624 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Hagieni: Remorci pline cu grîu, răsturnate în rîul Ialomița

Un tractor și două remorci agricole s-au răsturnat în rîul Ialomița, în zona localității Hagieni. Tractoristul, un bărbat de 45 ani, din Țăndărei, conducea ansamblul de vehicule agricole încărcate cu grîu ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:24
(23457 vizualizări - 4 comentarii)


Bordușani: Doi copii încercau să vîndă un LCD furat

Doi minori din Fetești sînt cercetați de polițiștii din localitate, fiind suspecții principali în comiterea unor furturi dintr-o locuință ai cărei proprietari sînt plecați din țară. Polițiștii au luat urma ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:23
(18898 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani hoți


Ultimele comentarii
Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...