Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consilier local, implicat într-o anchetă penală

Se întîmplă la Slobozia

Consilier local, implicat într-o anchetă penală

Noua generație de consilieri locali ai Sloboziei și-a început mandatul cu stîngul. Rafael Gheorghe, unul dintre consilierii ALDE ai orașului, este implicat într-un scandal public, după ce, se pare, ar fi ultragiat un angajat al Poliției Locale. Cazul a intrat în atenția organelor de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia fiind sesizați în baza unei plîngeri...

Filmul unui scandal
Scandalul public iscat de proaspătul consilier local al Sloboziei s-a petrecut cu cîteva zile înainte ca acesta să aibă calitatea oficială de care beneficiază în prezent. Potrivit relatărilor făcute de martori, precum și filmulețului postat pe un site de socializare, Rafael Gheorghe ar fi fost cel care și-ar fi vărsat nervii pe un angajat al Poliției Locale Slobozia, după ce agentul i-ar fi cerut socoteală pentru faptul că ar fi staționat neregulamentar pe bulevardul Matei Basarab. «(...) polițistul local a procedat la interceptarea și identificarea acestuia, motivîndu-și în același timp demersul. În această situație, conducătorul auto a încercat să-și justifice fapta prin care a încălcat prevederile OUG nr. 195/2002 și, dovedindu-se necooperant, a afirmat totodată că nu are actele de identitate asupra sa. În urma unui scurt dialog, în care polițistul local insista în solicitările sale legale, conducătorul auto a încercat să pună autovehiculul în mișcare, situație în care agentul poliției locale, aflat în partea din față lateral-stînga a autovehiculului, prinzîndu-se de acesta, a rămas ferm pe poziție, împiedicîndu-i deplasarea. Ca urmare, conducătorul auto, deschizînd portiera, a coborît din mașină și l-a împins cu mîinile la nivelul pieptului, pe polițistul local, continuînd discuția deja începută...» explică situația Laurențiu Abaza, directorul Poliției Locale Slobozia. Fără a nega cele întîmplate, proaspătul consilier local Rafael Gheorghe precizează faptul că incidentul a căpătat proporții mari în raport cu faptele petrecute, și că, în realitate, se încearcă să i se aducă prejudicii de imagine, din cauza statutului pe care-l are în prezent. «Cum vă explicați faptul că, deși incidentul a avut loc pe 31 mai, eu am primit procesele verbale pe 4 și 7 iunie? De asemenea, cum vă explicați că tocmai la acel moment, Răzvan Nițu, apropiat al PSD, a trecut prin zonă și a filmat totul? Și, în sfîrșit, cum se explică faptul că, deși polițistul local afirmă că a fost luat pe capotă, urma pantofului acestuia este la mine pe portieră? Eu cred că este o înscenare și că angajații Poliției Locale fac exces de zel. Dar toate aceste lucruri urmează să fie demonstrate în instanță...» ne-a declarat Rafael Gheorghe, consilierul local al Sloboziei.

Anchetă la Parchet
Dincolo de declarațiile pro și contra ale reprezentanților Poliției Locale Slobozia și cele ale consilierului acuzat de ultraj, întîmplarea a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Ancheta a fost declanșată în urma unei plîngeri adresată Parchetului. «(...) ca urmare a altercației și a gestului conducătorului auto, polițistul local, prin raportul întocmit, a considerat ca a fost ultragiat, solicitînd depunerea unei plîngeri penale, fapt care s-a și realizat, alături de întocmirea proceselor verbale de constatare pentru faptele de natură contravenționale comise...» mai spune Laurențiu Abaza, directorul Poliției Locale Slobozia. Surse judiciare din cadrul Parchetului Slobozia confirmă existența sesizării penale, însă, deocamdată, deși au trecut aproape 2 luni de la incident, cercetările nu au avut un ritm alert de desfășurare. Singurul element pe care Procuratura îl are în prezent este sesizarea, consilierul local vizat de dosarul penal neavînd în momentul de față vreo calitate procesuală oficială.

28 Iulie 2016, 16:05 (24449 vizualizări - 60 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Jac:
(2 August 2016, 02:07)
Vai de noi ce patim cand votam liste.Ajung consilieri niste indivizi fara scoala si fara educatie.La ce se pricepe don rafael ma intreb,in afara ca e smardoi?
ptr.mircea:
(2 August 2016, 00:35)
mai mircea ce treaba are coada vacii cu stampila primariei.....cand a avut loc evenimentul Rafael nu era consilier ....a doua problema el a actionat ca cetatean nu era in timpul   exercitarii mandatului de consilier.....e problema lui personala pe care o sa si-o rezolve in instanta ...... nu e o problema publica...ce sa spuna domnul Stelica?Nu e o problema de partid....Rafaele capul sus fruntea-nainte ca noi suntem langa tine.....
mircea:
(1 August 2016, 15:40)
@ sulica(vâvî...), doar un cretin si-ar alege un asemene nick...dar sa trecem peste asta, la obiect, cand am spus ca doamna domn este rasista citindu-i comentul am avut dreptate, daca tu esti atat de  balbait in exprimare si gandire, este problema ta, un sfat util, la primarie sau casa de sanatate, poti sa te inscrii ca fiind handicapat (si crede-ma, nu minti pe nimeni) si iei si ajutor...incearca....
mircea:
(1 August 2016, 14:37)
ar trebui intrebat presedintele partidului, domnul Stelica, ce reactie va avea organizatia fata de aceasta lovitura de imagine. nici nu au aparut bine pe piata si deja au probleme? mai mare rasul! Si le cam strica si alianta cu PSD domnul consilier, asa voalat, cand spune ca "De asemenea, cum vă explicați că tocmai la acel moment, Răzvan Nițu, apropiat al PSD, a trecut prin zonă și a filmat totul?". adica ce vrea sa spuna, ca e mana PSD?
Vâvâvâ punct :
(1 August 2016, 14:18)
Pentru ca esti consilier local nu te conformezi legilor si regulamentelor?De ce sa fie mai presus de lege?Gresesti-platesti!Cu atat mai mult,in campanie ar fi fost ok ca si conduita,comportament si atitudine.Prin fizionomia pe care o"citesc"in foto,omul este direct manelist,zeflemitor,genul de superior,ce aduce cu "mircea",notoriul comentator de serviciu.Vom urmari activitatea acestui "martor"permanent al serviciilor locale,ce se vrea"gigi muschi",cand ii fata vaca si milogul orasului cand ii moare vitelul! Bă "mircea",nici nu sti cat de mic incepi sa fi! "Mihaela,dragostea mea,avem un copil la Slobozia: e "mircea"!!
mircea:
(31 Iulie 2016, 20:38)
@sulica(ratacitului....), bag de seama ca iti este cam frica, tu esti cumva hermafrodit?....daca tot e s-o dam pe mascari BLST tu daca-ti place orice iti place...si mai da o tura pe la pndl pentru inca o serie de pupaturi poate-poate ti-or da ceva de ros....
culae:
(31 Iulie 2016, 17:57)
Rafaele ce au astia cu tine ma ? Ii roade invidia.....?
ratacitului mircea:
(31 Iulie 2016, 17:12)
iar ai zbarcit-o: nu doamna anti-psd a facut precizarile cu "BLST ochii, mircea!"(apropo, vrei sa-ti traduc ce inseamna BLST, sau ai belit ochii din prima de data asta?). Te-ai dezlantuit de pomana, nimeni de aici nu-i cu Tinel sau cu pdl si-ai facut spume pe taste degeaba. Sa stii ca e de la soare! Alta data puneti palarioara si nu mai sta  expus la ultraviolete ca ti se intuneca de tot. Neuronul!
mircea:
(31 Iulie 2016, 16:32)
@sulica-doamna, faptul ca esti femeie nu inseamna ca ideile pe care le promovezi nu sunt rasiste, parerea mea este ca femeile sunt cu mult mai simtitoare si mai analitice decat barbatii, tu esti exceptia care confirma regula, adica esti proasta ca oaia cand trage parțuri mai anti-pesedisto, mai bine du-te le tinel-vantosul, adevaratul cal-troian al pesedistilor in sanul pndeleului, altfel nu s-ar putea explica dezastul acestuli partid strutocamila, ma refer strict la pnl si ultimele alegeri, revin, du-te la tinel si miroase-i vanturile poate poate o sa capeti vreu oscior de ros...bine ca traiesti in vremurile noastre ca daca te-ar fi apucat anii '40, nu m-ar fi mirat sa fii un fel de sora dissel, genul de femeie care-i bagau pe tigani, evrei si pe cei care erau de alta parere sau care erau infirmi si bolnavi, deci, nefolositori, in lagare de concentrare cu finalizare in gropa comuna. Daca tu esti reprezentanta dreptei pnedeliste....sa judece cei care citesc...eu iti spun precum fostul primar Stoica-TNT (pe care nu-l agreez si impotriva caruia am spus multe) Hai sictir!
mircea,BLST ochii! !:
(31 Iulie 2016, 15:29)
sulica mircea, verifica-ti vederea: @anti-PSD este doamna('nu sunt rasista'), nu domn. Ti se intuneca privirea cand vezi ca cineva se declara anti-PSD; iar daca ai fi in "america"( cu a mic, normal la tine) te-ar vana cei din "klan"pt preferintele tale comuniste si pt stalcirea limbii romane..
mircea:
(31 Iulie 2016, 11:19)
@sulica(anti PSD-pro PNDL), cred ca de fapt esti un rasist, daca ai fi fost in america nu ai fi ezitat sa te inscrii in klan...esti foarte periculos domnule si sper ca organele in drept sa se sautoesizeze, sa ceara IP-ul si sa te gaseseasca cat mai repede....
anti PSD:
(31 Iulie 2016, 03:51)
Vis-a-vis de cuvântul țigan, domnule Ion spuneti că nu vă "mișcă" deloc sau că nu vi se mai "mișcă" deloc? Tocmai ce m-am uitat în străfundurile mele cum mi-ați recomandat și ce credeți că am descoperit: ei, bine, am descoperit că nu-mi amintesc să fi întâlnit un ipocrit mai mare ca dumneata. În plus, n-am spus că ar trebui să fie treaba cuiva faptul că sunt sau nu sunt anti PSD, că sunt sau nu sunt rasistă. Afirmați cu atâta tărie că avem primar machedon și că unde ar fi problema. Asta cu primarul machedon e deja altă gâscă într-altă traistă. Și acum, pe bune, unde ai văzut dumneata țigan cu omenie și eu cum de n-am întâlnit? Nouă nu ne rămâne decât să ne răfuim aici folosind tot felul de cuvinte și expresii așteptând ca providența să ne scoată din mocirla în care suntem  de ani buni încoace. Ce-i așa de greu de văzut că ne ducem de râpă cu tot cu primarul machedon, cu tot cu consilierul țigan și ce-om mai avea? 
ion:
(30 Iulie 2016, 17:36)
@anti PSD se pare ca in tineretea ta ai avut o refuiala personala cu '"subiectul". Nu stiu ce ti-a facut sau nu ti-a facut, dar faptul ca tu ne spui noua ca este tigan, nu ne "misca "deloc. Avem viceprimar machedon, care-i problema? Probabil ai fi acceptat orice alta etnie, numai p-asta nu. Eu cred ca nu conteaza etnia ci omenia. Zici ca esti anit PSD. E treaba ta de ce esti pro sau anti. Dar  daca esti nemultuita de vreun partid se datoreaza cumva unei etnii? Eu zic sa te mai luminezi si tu putin si sa te uiti in strafundurile tale mai mult, ca cine stie ce gasesti? S-ar putea sa te surprinda si pe tine!
Rapanduel :
(30 Iulie 2016, 14:39)
O mare nedreptate! Cum sa incerce politaiu' sa opreasca un conducator auto,contravenient?Care este si "sifon"de serviciu in"flagrante"si procese verbale neasumate de nici un martor real?Pentru divorturi,inmormantari si litigii de natura intima,apelati la rafael! Zdreanta de casa a DNA.ului...politiei nationale...De altfel,o rusine a orasului!A circulat cu masina personala doi ani avariata iar legea spune ca poti face asta 30zile maximum. Al dracu rafael,e victima!Nu te mai lauzi ca "ai coaie"? FELICITARI acelui politist local ce si a facut datoria.Un om cinstit ar fi avut un dialog normal cu politistul.Consilierul"scula"...nu! Esti o carpa de "alde"sifon bă raphaele.( nu e nume de rom,e de spaniol)
gigi:
(30 Iulie 2016, 14:22)
Pentru anti-prostie: sigur esti un lingusitor s-au  un pupincurist , probabil lingi si tu la ciolanul domnului Rafael?????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
221 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2025»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:05
(3573 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Moldoveni!

Luni, 2 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 08:45
(5149 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei și Fetești

Percheziții la Țăndărei și Fetești

Joi, 29 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat 6 percheziții domiciliare, în orașele Țăndărei și Fetești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:20
(4036 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Miercuri, 28 mai 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de tip «razie», având ca scop prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, precum și menținerea ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:00
(3076 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

În cadrul campaniei «Săptămâna prevenirii crimialității», polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în cadrul Școlii Gimnaziale «George Vâlsan ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 15:40
(4489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-aprilie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de 27,60 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprlie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 14:00
(4810 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: update orele 15,00-Lucrare programată în localitatea Maia, 28 mai 2025!

Ca urmare a unor dificultăți de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervențiilor până în jurul orelor 21,00. Sunt în continuare afectați de lipsa apei ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2025, 15:30
(4503 vizualizări - 0 comentarii)


Proxeneți din Fetești și Gura Ialomiței, în vizorul DIICOT-Structura Centrală

Procurorii DIICOT-Structura Centrală au organizat 12 percheziții domiciliare într-o cauză penală ce vizează comi­terea infracțiunilor de «proxenetism» și «trafic de persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 11:20
(5851 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se prelungește termenul de depunere al Cererilor de Plată până la data de 13 iunie 2025 inclusiv!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025, a fost prelungit până la data de 13 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 10:25
(7045 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 09:25
(4316 vizualizări - 0 comentarii)


976 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2025

În primele 4 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 976 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 08:15
(5613 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii din Țăndărei au reținut pentru 24 de ore, 5 bărbați din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice» și «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2025, 15:30
(4132 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Concentrație de pesticide peste limita admisă la o probă de banane

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în săptămâna 11-16.05.2025, au fost primite 11 probe de legume și fructe pentru determinarea reziduurilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 14:25
(5368 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia! 

Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile, echipele RAJA Constanța vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de înmagazinare a apei din comuna ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 12:35
(4427 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

34 de percheziții au fost efectuate joi, 22 mai 2025, de către polițiștii din cadrul IPJ Ialomița la locuințele mai multor persoane cercetate pentru «nerespectarea regimului armelor și munițiilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 09:00
(4232 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,23 milioane de lei în aprilie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,23 ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 15:20
(12464 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Duminică, 18 mai a.c., în jurul orelor 20,00, într-o parcare din Slobozia, un tânăr de 21 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 13:20
(5019 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 156,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2025, 12:25
(6159 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 3 ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2025, 14:00
(6212 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Sinistrați din Țăndărei!

Miercuri, 14 mai 2025, în intervalul orar 13,45-17,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Sinistrați, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2025, 14:10
(5552 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Luni, 12 mai a.c., în jurul orei 7,00, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe strada Vatra Nouă, din Jilavele, o autoutilitară cu remorcă. Vehiculul transporta material lemnos, î ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 14:20
(4712 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița se alătură demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului cultural «Noaptea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 12:55
(4351 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 434,07 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna aprilie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 10:25
(9082 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 08:25
(5838 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orei 3,00, pe strada Primăriei, în localitatea Munteni-Buzău, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:30
(5332 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Atenționare privind noi metode de înșelăciune on-line

IPJ Ialomița informează cu privire la apariția și extinderea unei noi metode de înșelăciune on-line, semnalată tot mai frecvent în ultimele săptămâni. Aceasta se desfășoară prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:25
(1086 vizualizări - 0 comentarii)


Controale și amenzi ale polițiștilor ialomițeni

În perioada 10-11 mai a.c., polițiștii din Slobozia au desfășurat acțiuni pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a faptelor stradale, a faptelor antisociale și menținerea climatului de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:20
(6855 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole vestimentare contrafăcute, confiscate

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești au identificat două persoane, de 24 și 26 de ani, care se deplasau cu o autoutilitară pe strada Călărași din Fetești. ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:15
(5036 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără din Slobozia, arestată pentru deținere de droguri

Sâmbătă, 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au pus în executare un mandat de executare a pedepsei, emis de Judecătoria Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:10
(9120 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia droguri


Slobozia: Prinși în flagrant în timp ce vindeau pește ilegal

Slobozia: Prinși în flagrant în timp ce vindeau pește ilegal

Polițiștii au depistat în flagrant delict, la Slobozia, trei persoane, care ar fi transportat cu un autoturism o cantitate de pește, fără a deține documente de proveniență, pe care o ofereau spre ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2025, 14:00
(12525 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia flagrant


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...