Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consilier local, implicat într-o anchetă penală

Se întîmplă la Slobozia

Consilier local, implicat într-o anchetă penală

Noua generație de consilieri locali ai Sloboziei și-a început mandatul cu stîngul. Rafael Gheorghe, unul dintre consilierii ALDE ai orașului, este implicat într-un scandal public, după ce, se pare, ar fi ultragiat un angajat al Poliției Locale. Cazul a intrat în atenția organelor de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia fiind sesizați în baza unei plîngeri...

Filmul unui scandal
Scandalul public iscat de proaspătul consilier local al Sloboziei s-a petrecut cu cîteva zile înainte ca acesta să aibă calitatea oficială de care beneficiază în prezent. Potrivit relatărilor făcute de martori, precum și filmulețului postat pe un site de socializare, Rafael Gheorghe ar fi fost cel care și-ar fi vărsat nervii pe un angajat al Poliției Locale Slobozia, după ce agentul i-ar fi cerut socoteală pentru faptul că ar fi staționat neregulamentar pe bulevardul Matei Basarab. «(...) polițistul local a procedat la interceptarea și identificarea acestuia, motivîndu-și în același timp demersul. În această situație, conducătorul auto a încercat să-și justifice fapta prin care a încălcat prevederile OUG nr. 195/2002 și, dovedindu-se necooperant, a afirmat totodată că nu are actele de identitate asupra sa. În urma unui scurt dialog, în care polițistul local insista în solicitările sale legale, conducătorul auto a încercat să pună autovehiculul în mișcare, situație în care agentul poliției locale, aflat în partea din față lateral-stînga a autovehiculului, prinzîndu-se de acesta, a rămas ferm pe poziție, împiedicîndu-i deplasarea. Ca urmare, conducătorul auto, deschizînd portiera, a coborît din mașină și l-a împins cu mîinile la nivelul pieptului, pe polițistul local, continuînd discuția deja începută...» explică situația Laurențiu Abaza, directorul Poliției Locale Slobozia. Fără a nega cele întîmplate, proaspătul consilier local Rafael Gheorghe precizează faptul că incidentul a căpătat proporții mari în raport cu faptele petrecute, și că, în realitate, se încearcă să i se aducă prejudicii de imagine, din cauza statutului pe care-l are în prezent. «Cum vă explicați faptul că, deși incidentul a avut loc pe 31 mai, eu am primit procesele verbale pe 4 și 7 iunie? De asemenea, cum vă explicați că tocmai la acel moment, Răzvan Nițu, apropiat al PSD, a trecut prin zonă și a filmat totul? Și, în sfîrșit, cum se explică faptul că, deși polițistul local afirmă că a fost luat pe capotă, urma pantofului acestuia este la mine pe portieră? Eu cred că este o înscenare și că angajații Poliției Locale fac exces de zel. Dar toate aceste lucruri urmează să fie demonstrate în instanță...» ne-a declarat Rafael Gheorghe, consilierul local al Sloboziei.

Anchetă la Parchet
Dincolo de declarațiile pro și contra ale reprezentanților Poliției Locale Slobozia și cele ale consilierului acuzat de ultraj, întîmplarea a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Ancheta a fost declanșată în urma unei plîngeri adresată Parchetului. «(...) ca urmare a altercației și a gestului conducătorului auto, polițistul local, prin raportul întocmit, a considerat ca a fost ultragiat, solicitînd depunerea unei plîngeri penale, fapt care s-a și realizat, alături de întocmirea proceselor verbale de constatare pentru faptele de natură contravenționale comise...» mai spune Laurențiu Abaza, directorul Poliției Locale Slobozia. Surse judiciare din cadrul Parchetului Slobozia confirmă existența sesizării penale, însă, deocamdată, deși au trecut aproape 2 luni de la incident, cercetările nu au avut un ritm alert de desfășurare. Singurul element pe care Procuratura îl are în prezent este sesizarea, consilierul local vizat de dosarul penal neavînd în momentul de față vreo calitate procesuală oficială.

28 Iulie 2016, 16:05 (24727 vizualizări - 60 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Paul:
(30 Iulie 2016, 11:22)
UNPR-ISTII POT SPUNE CAT DE MULT A MUNCIT CA DOAR PANA PUTIN INAINTE DE ALEGERI A FOST IN BARCA LOR.CULEGEM CE AM SEMANAT.
anti PSD:
(30 Iulie 2016, 04:31)
Domnule Anti-Prostie cam repede v-ați aprins spre a-l apăra pe dl. în cauză. Iar domnule Ninel când m-am referit la familie nu am luat în calcul familia formată de acesta prin căsătorie ci pur și simplu am amintit aici pe părinții și frații acestuia, care iertat să-mi fie chiar sunt țigani. Iar strategia aceea cu menirea femeii pe lume nu ține de foame în situația dată. Spuneți că instig la ură și mizerie dar întrebarea mea este a semănat cineva fapte bune ca să le putem culege? De obicei culegi ce-ai semănat. Nu vă mai străduiți să îi luați apărarea asta doar daca nu sunteți direct persoana vizată și încercați să vă salvați demnitatea. Wow! Ce cuvânt mare am folosit și eu la adresa domnului consilier - demnitate. Ne împrumutăm la cuvinte și replici dure, urâte chiar aici iar la polul opus orașul nostru se duce de râpă (asta dacă nu s-a dus deja, că mare lucru n-ar mai fi de salvat). Lăsați să fiu eu rasista în viziunea dvs și peste 4 ani să ne rescriem aici și să-mi enumerați faptele de vitejie și realizările domnului consilier. Până atunci toate cele bune că de "Câinii latră, ursul merge" 
carmen adriana:
(30 Iulie 2016, 00:25)
Don Rafael este obișnuit cu tribunalele...de curiozitate dați un search pe google să vedeți în câte procese a fost și este implicat....oricum este ținut în brațe de cumnățelul cu ochi albaștri.(este colaborator/ martor "de serviciu" în flagrantele organizate) ...deci abaza nu are nicio șansă......nu o fi țigan..dar se poartă ca o cioară borâtă.
mircea:
(29 Iulie 2016, 22:51)
si daca este tigan ce? daca face treaba si este om bun este ok...rahatul de patron de la prorent este „ roman„ si este o petarda...
Golgoaza:
(29 Iulie 2016, 22:48)
Daca am fi normali am proceda foarte simplu. DEMIS si numit urmatorul de pe lista. Ar fi un semnal pentru toti ceilalti sa respecte legile si sa nu se creada stapani pe nimic sau ca sunt peste lege. Dar din pacate cei din Slobozia cu nivelul lor cum ajung intr-o pozitie se cred cocalari sefi !!!!! O sa ii urmaresc cu mare atentie de acum incolo evolutia acestui brav consilier sa vedem cat isi merita din banii care ii incaseaza din taxele platite de noi !
eu:
(29 Iulie 2016, 22:39)
Tigani nu e dar cretin ca el nu a fost vreodataunulmai mare ca el dar e titrat are aceiasi facultate ca Ginuca alias Da Li Da
Mare e gradina domnului:
(29 Iulie 2016, 20:29)
Da eu i-am vazut familia.....VA ASIGUR.......NU E TIGAN ....am fost la el acasa ...sta intr-un apartament modest la etajul 4 langa piata in Slobozia are sotie si doi copii deosebiti si se implica sa schimbe ceva in mai bine pentru semenii lui ....Consilier a ajuns pentru ca s-a implicat si a muncit pentru echipa ALDE si vrea un nivel de trai mai bun pentru el si pentru slobozenii lui.....Daca agentul zelos si plin de  functia ce o are, platit din banii nostrii publici, abuzeaza si vrea sa devina erou in acest caz.... a procedat cum l-a dus  capul vrand sa devina victima.....ca nu numai Rafael a avut deaface cu acest agent plin de el ,,,,apropo soferi va place atitudinea politistilor locali din Slobozia ?Care mai e rolul politistilor de la circulatie in orasul Slobozia daca actioneaza astia imbracati de pe strada si devebiti politisti locali la circulatie peste noapte fara sa cunoasca legislatia rutiera si ia masuri .....da el maretul politist local in functie are dreptul sa constate si sa dea amenzi.....
Gică :
(29 Iulie 2016, 20:07)
Nu a apărut la ședința de la consiliul local !
mircea:
(29 Iulie 2016, 19:45)
Adevarul este ca a incerca sa stationezi regulamentar pe b-dul Matei Basarab este o incercare grea, cine nu este sofer nu intelege asta, totusi, as vrea sa ii vad pe acesti politisti locali mai activi nu in parcari, la ciuguleala, ci la magraonii care deranjeaza cartiere intregi cu manelele date la maxim, cu cretinii care cred ca daca implinesc o  varsta trebuie sa terorizeze orasul cu artificii ( apropo, as fi curios daca vreun purtator de sapca comunitara s-a dus le vreunul dintre astia sa ii ceara autorizatia pentru folosirea materialelor pirotehnice), nenea abaza nu este decat un dinozaur uitat in post....sau mentinut...sa propuna consilierul parcari in spic pe Matei Basarab, mult mai ieftine si mai utile decat groapa din centru si inca ceva, doua sensuri giratorii la iesirea de pe pod, spre LIDL si iesirea catre Constanta, poate se aude unde trebuie.
ninel:
(29 Iulie 2016, 15:36)
Anti psd nu te mai preface ca nu  esti rasista ?
Nu e frumos ce faci esti femeie,pentru mine femeia inseamna cel mai frumos lucru din lume pentru ca voi suntati creatoare,dati viata,sunteti purtatoarele de Daruri de la Dumnezeu.
Dar din din contra nu faci altceva decat sa instigi la ura si la mizerie.
lui@ANTI-PROSTIE:
(29 Iulie 2016, 14:43)
Nu fii asa de deranjat de tonul postacilor. Daca te-as ruga sa dai 3-4 exemple de mari beneficii aduse special pt ialomiteni de catre politicienii locali, nu stiu daca gasesti. In schimb dezamagirea este totala si generala. Averile personale sau puscaria sunt marile lor "reusite". De aici reactia omului obisnuit cand vine vorba de cei implicati in politica judetului si nu numai. Pana una alta, politicianul traieste din impozitul si taxele platite de postaci, nu invers! Apoi, nu e obligatoriu sa te faci politician dar,daca te-ai decis, trebuie sa-ti asumi riscul de persoana publica ce urmeaza sa suporte(cel mai adesea)oprobiul public, nu laudele desarte. Numai bine.
PNELIST:
(29 Iulie 2016, 14:02)
Băi, ați uitat ce a făcut Tinel când a fost oprit de poliție pe la Movilița ? De ce lăsați moartă, că ați fost unicii din presă care ați sesizat acest lucru. mai verificați ce s-a întâmplat și informați opinia publică.
ANTI-PROSTIE:
(29 Iulie 2016, 13:09)
articolul este tedentios, afirmatiile comentatorilor-agitatorilor-judecatori-postaci de duzina, arata caracterul acestora in momentul in care formuleaza pareri cu privire la orice persoana defaimata intr-un articol de presa al unui ziar cunoscut in modul in care face senzatie.
presupusa fapta se intampla in campania electorala in care acest om a fost implicat trup si suflet pentru echipa din care face parte, iar atitudinea agentului precum si a altor colegi din politia locala este cunoscuta si de alti slobozeni care au trait pe pielea lor aceeasi situatie , avantajul in fata organelor de ancheta si justitie al d-lui rafael gheorghe fiind acela ca avea 4 (patru) persoane care il insoteau si stiu exact situatia precum si opinia publica ce a intervenit in favoarea acestuia .
cum a ajuns consilier este simplu , prin munca si implicare, iar faptul ca are un temperament care uneori il dezavantajeaza nu arata faptul ca este scandalagiu ( aceasta eticheta e a celor ce o cauta cu lumanarea din orice ), tigan ??? de unde cunoasteti aceste lucruri ? chiar e rasist antiPSD .
are o familie frumoasa si doi copii deosebiti ,un baiat si o fata care a obtinut la evaluare nationala un loc in primii 20 pe judet si este o sportiva merituorie fiind vicecampioana nationala la karate, pentru acesti cunoscatori ce arunca cu noroi - RUSINE.
implicati-va daca va doriti ceva cu adevarat si nu mai puneti paie pe foc . si chiar de ar fi totul asa cum povestiti asa frumos se pare ca uitam a ierta si incerca a ne ajuta sa ne fie mai bine.
o zi buna tuturor
Gică :
(29 Iulie 2016, 10:50)
Nici nu a ocupat bine fotoliul de consilier si se da cocoș y
anti PSD:
(29 Iulie 2016, 04:26)
Sa vezi si sa nu crezi!  Cum Dumnezeule mare a ajuns acest individ consilier local? Tinerii orasului nostru dorm? Nu le pasa? Îl cunosc din copilarie pe acest "scandalagiu". Micile scandaluri de atunci erau pasiunea lui, deci nu ma surpride atitudinea lui prea mult. Lupul isi schimba parul dar naravul, ba! In situatia de fata se chiar potriveste zicala noastra. Cum sa ne lasam orasul condus de astfel de oameni? Ce pretentii sa mai avem? ce sa mai asteptam bun? Nici intr-o suta de ani de acum inainte nu vom reusi sa schimbam imaginea orasului, asta e destul de clar. Incidente de genul acestuia o sa mai tot vedem. Cam asta-i crema sau spuma orasului, borfasi, scandalagii, raufacatori, hoti ..... si ce-or mai fi sau cum s-or mai numi. Eu nu sunt rasista, dar iertata sa-mi fie nedumerirea, ce cauta printre consilierii locali un tigan? I-a vazut cineva familia acestui consiler? Hai, voi cei care-l stiti din copilarie, iesiti aici sa-l demascam!!!!!!!!!!!!!! Caz contrar, nu ne ramane decat sa asteptam ca-n cei 4 ani de mandat sa ne rada in nas ..... 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
369 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 08:05
(675 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, miercuri, 23 octombrie 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a continuat acest demers prin ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 12:30
(998 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,153 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 septembrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 10:20
(5457 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi aplicate la târgurile de toamnă

Pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare, ca urmare a manipulării, depozitării, preparării, expunerii și comercializării produselor alimentare către consumatorul final, în condiții ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 08:50
(1032 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 percheziții la Slobozia într-un dosar de «înșelăciune» și «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 5 percheziții la Slobozia într-un dosar de «înșelăciune» și «evaziune fiscală»

În cadrul operațiunii «JUPITER», sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, marți, ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2024, 08:05
(6297 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii din Ion Roată au oprit în trafic, în comuna Balaciu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 16:10
(479 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Slobozia

Vineri, 18 octombrie a.c., polițiștii au organizat în Slobozia și în comunele arondate o acțiune cu efective mărite, în acest sens acționându-se în zonele în care ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 16:05
(988 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Fetești, depistat cu «substanțe interzise» ascunse în chiloți

Sâmbătă noaptea, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 23,00, echipajul de jandarmi care executa o misiune de verificare a unei săli de jocuri de noroc din Fetești a depistat un tânăr ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 12:10
(2698 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești droguri


AJFP Ialomița: Luni, 21 octombrie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 21 octombrie 2024, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 10:35
(6445 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Amara și Luciu

Case în flăcări la Amara și Luciu

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență generată ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 10:15
(1183 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara Luciu incendiu


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 10:10
(4328 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Fetești

Vineri, 18 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Urziceni, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 10:05
(1576 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Bisericii «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din Slobozia

Hramul Bisericii «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din Slobozia

În perioada 24-27 octombrie 2024, slujitorii și credincioșii Parohiei «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din Slobozia (Șoseaua Nordului, nr. 12) î ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 09:20
(3820 vizualizări - 0 comentarii)


E-mailuri false în numele ANAF

O nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor, persoane fizice, le este transmisă o «notă informativă ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 08:40
(5062 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «furt calificat»

Joi, 17 octombrie 2024, polițiștii din Slobozia au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat» ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2024, 15:00
(980 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 17 persoane audiate pentru port ilegal de «obiecte periculoase»!

IPJ Ialomița: 17 persoane audiate pentru port ilegal de «obiecte periculoase»!

Vineri, 18 octombrie 2024, polițiștii din Fetești s-au sesizat din oficiu cu privire la 17 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, din Fetești și Țăndărei, care ar fi practicat ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2024, 13:00
(1160 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Percheziții ale DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița la domiciliile a doi traficanți de droguri

Țăndărei: Percheziții ale DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița la domiciliile a doi traficanți de droguri

Miercuri, 16 octombrie 2024, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare la Țăndărei. Deschiderile reprezintă o etapă procesuală într-un dosar penal ce ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 16:30
(4524 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Bărbulești

Marți, 15 octombrie a.c., polițiștii din Urziceni, împreună cu cei din Jilavele au organizat în comuna Bărbulești o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 15:40
(2364 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Activități informativ-preventive ale polițiștilor

În cursul zilei de marți, 15 octombrie a.c., polițiștii de proximitate din Urziceni au desfășurat activități informativ-preventive, la Colegiul Național «Grigore Moisil» din municipiul ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 15:35
(598 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Start Campanie de plăți în avans 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în prima zi de debut a Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2024 a fost autorizată la plată suma de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 13:15
(4227 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă parteneriatul cu universitățile de prestigiu din România. Astfel, peste 50 de specialiști în fiscalitate vor susține în fața ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 13:05
(4833 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dosar penal pentru «violență în familie»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 14 octombrie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 29 de ani, din Fetești, ar fi fost amenințată și agresată fizic de concubinul său, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2024, 15:05
(795 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Luni, 14 octombrie a.c., polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2024, 14:55
(858 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 114,71 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 114,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 16:20
(3827 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:40
(768 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Țăndărei

Vineri, 11 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au declanșat la Țăndărei o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:30
(1925 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de Toamnă 2024» la Muzeul Național al Agriculturii

Joi, 17 octombrie a.c., de la orele 11,00, la Muzeul Național al Agriculturii va fi vernisată expoziția «Salonul de Toamnă 2024», eveniment susținut de Uniunea Artiștilor Plastici din Rom ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 11:45
(8022 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Exercițiu militar de mobilizare simultan cu județul Buzău

În perioada 14-18 octombrie 2024 se desfășoară «Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare-MOBEX BZ-IL-24» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 10:45
(3582 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Joi, 10 octombrie 2024, pe banca din fața unui bloc din Fetești, un tânăr de 24 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 11:40
(3318 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenții acordate angajatorilor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește angajatorilor care încadreaza în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 09:00
(1903 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...