Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

RĂZBOIUL AUTORIZAȚIILOR DE CONSTRUCȚIE A ÎNCEPUT

Primarul Mocioniu vrea bani pentru bugetul Sloboziei

RĂZBOIUL AUTORIZAȚIILOR DE CONSTRUCȚIE A ÎNCEPUT

După 25 de ani în care la Slobozia a construit «cine ce a vrut», primarul Adrian Mocioniu dorește reinstaurarea legalității în domeniul construcțiilor. În cadrul audiențelor publice săptămînale, el a declarat că vrea să știe cîte construcții ilegale există în Slobozia. Potrivit estimărilor, în cazul autorizării tuturor clădirilor construite în ultimii ani, veniturile la acest capitol bugetar ar crește cu 40%. Primul pas a fost făcut în Cartierul Gării Noi.

Primar nou, politică administrativă nouă
Primarul Adrian Mocioniu a declarat război construcțiilor realizate ilegal. În cadrul audiențelor publice săptămînale, el a susținut că «vremea construcțiilor ilegale a trecut» și că vrea să știe «cîte construcții ilegale există în Slobozia». În acest sens, el a comandat funcționarilor din subordine un raport constatator al tuturor construcțiilor fără autorizație de construcție sau cu autorizație expirată și a promis că va impune respectarea legii în această privință. «Nu este normal să existe construcții fără autorizație sau cu autorizații expirate... Vom aplica amenzi, în conformitate cu prevederile Legii 50, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, obligîndu-i astfel pe proprietari să intre în legalitate!». Prima etapă a acestui demers vizează construcțiile pentru tineri, ridicate în Cartierul Gării Noi. Încă de la începutul săptămînii precedente, funcționarii Primăriei au făcut o trecere în revistă a celor peste 200 de imobile ridicate în zonă pentru identificarea construcțiilor care nu respectă legislația în vigoare. Ulterior, raportul se va extinde asupra întregului oraș, urmînd ca pînă la jumătatea lunii august Primăria Slobozia să aibă o imagine completă asupra situației. Dincolo de respectarea legalității, primarul Adrian Mocioniu este interesat ca în acest fel să majoreze veniturile bugetare. Potrivit estimărilor, în cazul autorizării tuturor clădirilor construite în ultimii ani, veniturile la acest capitol bugetar ar crește cu 40%.

Ilegalitățile pleacă din Primărie
Demersul primarului Adrian Mocioniu nu este nou. O inițiativă similară i-a aparținut ex-consilierului local Mădălin Teculescu, membru în Comisia de Urbanism. În toamna anului trecut, acesta a susținut în plen că Registrul Autorizațiilor de Construcții din cadrul Primăriei Slobozia nu a mai fost completat din anul 2012, fapt care generează pierderi anuale de zeci de mii de lei. «În Registrul Autorizațiilor de construcție de la Slobozia este deranj mare! Pe teren, de foarte mulți ani, nu au mai fost completate actele de trasare a construcțiilor și nici procesele-verbale de recepție parțială sau totală a construcțiilor, la expirarea autorizațiilor. Îmi amintesc că am tot solicitat din 2012 să se clarifice situația unor terenuri, garaje și clădiri și a impozitelor aferente. (...) Oare Curtea de Conturi sau Inspectoratul în Construcții nu au văzut rubricile goale din Registru? Dar rubricile cu numărul chitanței și data, care la fel nu sînt completate?» declara acesta public la acel moment. În răstimpul de 9 luni scurs de la momentul acestor declarații, oficialii administrației locale nu au făcut niciun demers pentru identificarea funcționarilor publici implicați în acest proces de eludare a prevederilor Legii 50. Surse din cadrul Primăriei susțin însă că această metodă de fraudă a fost blocată și că mulți dintre proprietari au fost determinați să-și declare construcțiile sau să ceară reînnoirea autorizației de construcție.

Sprijinim demersul lui Adrian Mocioniu!
După 25 de ani de haos administrativ și edilitar, considerăm demersul lui Adrian Mocioniu drept unul salutar. Mai mult decît atît, am decis să îl sprijinim activ, promovînd o listă de 5 construcții ridicate ilegal în ultimii ani.
-Autogara NANA este cea mai mare dintre construcțiile ridicate ilegal în Slobozia. Aflată la ieșirea din oraș, în imediata vecinătate a benzinăriei Art Oil, clădirea a ajuns dintr-un banal P+1, un ditamai blocul P+3, sfidînd toată legislația din domeniu. Recent, Nicu Pericli, artizanul acestei construcții, a venit la Primărie pentru a-și prelungi autorizația. Da, da, aia pe care n-o găsea Băcanu cînd au venit anchetatorii... Dar stați liniștit, domnule Mocioniu, n-a primit prelungirea, că tuturor le e frică de pușcărie. Așa că puteți cere liniștit demolarea acestei monstruozități arhitecturale, domnule primar!
-Bazarul Municipal este un alt loc unde s-a construit vreme de 2 ani fără autorizații. Și, chiar dacă acum Inspectoratul de Stat în Construcții a găsit o soluție de compromis, problema concesionării terenurilor rămîne, domnule primar! Pentru amănunte, colecția Independent vă stă la dispoziție. Sau, și mai bine, îl chemați la ordin pe Ștefan Costea, că el a încheiat contractele alea...
-Vasile Zamfir este juristul Spitalului Județean și ex-consilier local. În această ultimă calitate, el a s-a extins ilegal în curtea unei viitoarei școli! Din schițele de proiect reiese faptul că juristul Zamfir și-a mărit suprafața concesionată cu 3 metri lungime și alți 3 lățime din terenul aflat în vecinătatea curții sale, destinat pentru construcția unei unități de învățămînt în Cartierul Gării Noi. Dar poate funcționarii dumneavoastră cărora le-ați comandat raportul au descoperit asta, domnule primar, și noi vă plictisim inutil...
-Gogoșeria Floriconstruct e dărăpănătura aia din colțul Spitalului Județean, domnule primar. Ea așteaptă de vreo 5 ani să fie demolată, în sensul acesta existînd și o hotărîre definitivă a instanței. Dacă nu ne credeți, aruncați un ochi pe portalul instanțelor... O veți găsi cu siguranță! Iar informații suplimentare găsiți în arhiva de ziare a Bibliotecii Județene. S-au tăiat păduri tot scriindu-se despre această construcție ilegală...
-Vila de un hectar a lui Dumitru Cristudor, fost procuror șef al DNA este la ieșirea din oraș, către Bucu. Știm că nu vă amintiți, domnule primar, dar vă ajutăm noi... La începutul anului 2008 societății Romagra Impex i s-a concesionat o suprafață de teren de 9320 mp. În 2 ani de la concesionare, firma se angaja să construiască «un complex sportiv de turism și agrement», cu terenuri de tenis moderne și... un hotel! În realitatea anului 2016, nimic din ceea ce s-a trecut în documente nu a fost construit! A apărut doar construcția impunătoare, pe post de casă de locuit, a fostului prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia, Dumitru Cristudor. Ce spuneți? Că a avut autorizație de construcție? Ei, atunci ne iertați, ne-a luat gura pe dinainte!

2 August 2016, 22:10 (17516 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Gardul juristului Vasile Zamfir rămâne în picioare
Primarul Adrian Mocioniu și construcțiile ILEGALE din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Kinder :
(5 August 2016, 13:59)
2004-2006,incepe zarva cu terenuri acordate in Romania.Fara alternative,psd.ul trebuie sa castige electorat si cauta zona de construit.Fara ca nimeni sa vada fizic zona,o firma din Bucuresti incropeste PUZ pentru 240 locuinte.Se acorda parcelele tinerilor ce au depus dosare Lg.15/93 si stupoare:este o zona ce in mod normal nu intrunea conditiile pentru cartier de locuinte.Solul instabil,panza freatica prea ridicata-fosta albie a Ialomitei...Nu.i nimic,mațache si stoica,vajnici daruitori de loturi din partea partidului,repartizeaza fiecarui aplicant parcela.Na,ca unii au sant(3m adancime)..nu-i nimic,bucuria construirii unei locuinte depaseste normativul constructiei cu fundatie solida.Cam asa a fost a doua lotizare.Ca prima a inceput prin 2002..alte 80 case ridicate iar tot omul sanatos la cap,la puterea exemplului a crezut ca va reusi ce facusera aia dinainte...Partz! Partidul nu era pregatit asa ca totul a derivat spre costuri inutile,sperante desarte,incercarea de a vinde macar fundatia ca sa recupereze din cheltuieli...Deci greu! Care a fost greseala tinerilor? Ca au crezut in legile din Romania?? Cum sa iti inchipui ca nu vei reusi sa te mobilizezi in 4ani,pentru ca tocmai primaria ce punea atatea reguli:sa te incadrezi in cerintele Lg.15/93,sa depui proiect in trei luni,sa ridici fundatia,apoi casa la gata in doi ani,tocmai primaria nu se tinea de cuvant si de litera legii? Ce greseala au facut cei peste 200 cetateni?
ecoul catre@yinpnj:
(4 August 2016, 17:44)
"ah ce bine imi pare bai roman prost!  sa te chinuie continuu, zi de zi a vietii tale de idiot ! ce-o mai meriti !" Dupa cum vezi,ti-am respectat ortografia. Acum, ceea ce nu vrei tu sa pricepi este ca aceia pe care tu ii numesti"sobolani ce scancesc din tastaturi" reprezinta doar vreo 15-20 % din totalul votantilor ialomiteni.Ei oricum nu au votat psd-ul. Restul, majoritarii, sunt asistatii sociali, stalpii carciumilor de la sate si orase, marginalizatii de toate felurile si culorile, ratatii etc, clasa de " fani psd-isti" crescuti si dresati cu ajutoare pt a pastra perenitatea regimului rosu in Ialomita.
Pensionar:
(4 August 2016, 17:36)
,,Cartierul tinerilor" este zona ANL?!?! Păi numai, da numai ,,tineri" sunt acolo! Toți și toate răscopții, unii cu vile, care au cerut și case la ANL. Lăcomia și pilăraia! Nu vor cumva cartier rezidențial? Cu ce este restul orașului superior CARTIERULUI TINERILOR?!
camy :
(4 August 2016, 14:56)
Măi tinerilor cu case în cartier...nu vă mai plângeți...stați în ANL-uri și aveți și teren în concesiune...cam multe facilități vreți. Ați votat...acum răbdați...
yinpnj:
(4 August 2016, 13:57)
ah ce bine imi pare bai romani prosti!  sa va chinuie continuu, zi de zi a vietilor voastre de idioti ! ce-o mai meritati ! aveti mereu sansa sa schimbati, da voi nu si nu, pesedeu,pesedeu,parca va face vodoo,parca va pune droguri in apa aia ! sa nu iesiti cu urlete si scandal la birorurile lor, nooooo,stati si scanciti ca sobolanii din tastaturi ! o rasa de imbecili !
cartier si tineri :
(4 August 2016, 11:24)
Deranjant este ca ameninta acei "locuitori",ce au crezut in proiectul de cartier lansat chiar de psd.Credite,au vandut alte locuinte sa fie batjocoriti,culmea,somati de neputinta si minciunile de campanie a trei primari din acelasi partid.
Jurnalijdi:
(4 August 2016, 10:16)
Prostia in toata splendoarea ei, dupa ce primaria a pus in posesie terenuri fara a respecta prevederile legii 15/2003, mai precis faptul ca ar fi trebuit sa existe toate utilitatile pentru a putea pune in posesie terenuri, incearca sa-i forteze pe tineri sa construiasca degeaba, pentru ca n-ai ce sa faci cu o casa, fara utilitati (si mai ales daca nu poti sa ajungi in zona candploua). Domnii jurnalijdi, sa stiti ca nu exista autorizatie de constructie, asta unu, ca doi, daca autorizatia de construire expira, nu sunt sanctiuni legale conform Legii nr.50/91 pentru constructii cu Autorizatie de Construire care nu mai estete valabila, atat timp cat nu se mai construieste. Greu cu boii mici la deal. 
Olaffson:
(4 August 2016, 02:28)
Noul primar cica ajuta tinerii,vrajeala de doi bani.
Nu vedeti ca tanarul primar tot cu batranii lui pensionari si alti hotomani tine.Mocioniu vrea sa tina tineretul in oras doar pe hartia lui electorala,cand colo el incearca sa-i alunge si pe ultimii tineri din Slobozia,care inca mai cred ca orasul acesta are un viitor.Sunt asa revoltat fiindca am un prieten care se tot chinuie de ceva ani sa-si ridice casa in cartierul Tinerilor,iar primaria nici macar strazi nu i-a facut,cand iese din cartier pe timp de primavara sau toamna trebuie sa se incalte cu alti adidasi,fix ca-n Evul Mediu la capitol de noroi.
Mocioniule,sa te vad cand te duci in controale si la marii mahari din oras,incepand cu toate terasele care s-au extins mai mult decat le este permis,si terminand cu vilele de neam prost rasarite prin oras,sa te vad daca ai tupeu sa-i amendezi pe alde Nick Touring si altii.
Dar,cu siguranta nu vei avea tupeu sa-i amendezi,fiindca aia te-au pus pe tine primar.Cand intra astia in biroul tau,tu Mocionule le vorbesti doar cu ''sa traiti''.Pentru urmatorii patru ani ne-am ales cu alt primar marioneta.
proprietar de rate:
(3 August 2016, 20:39)
Pai de prosti o sa platim; ca de strans sa ii dam in judecata, nu vine nici unul! Lasa ca acum o sa venim gramada sa platim impozitele si penalizarile!
Am votat gresit:
(3 August 2016, 19:39)
Ar trebui noi,tinerii din cartierul garii noi care intre timp am devenit batrani sa actionm in instanta primaria ca ne-a facut sa atuncam banii pe un islaz plin de noroi.Sa cerem despagubiri.Nu ne-ati creeat utilitati sa putem locui.E o groapa de gunoi sunt munti de moloz, scaietii au 3 metri. Unde e canalizarea? Unde e firma Concivic care a luat banii si a abandonat lucrarea? Au facut reteaua de canalizare care nici nu este legata de restul orasului. Nu sunt de acord sa construiesti fara autorizatie dar domnule primar cei din cartierul garii noi ar trebui sa fie ultimii pe care ar trebui sa-i amendati. Ar trebui sa fim privilegiati si ar trebui dvs sa faceti compromisuri fata de noi pentru ceea ce ne-ati facut atatia ani si ani! Rusine!
BRÂNZĂ:
(3 August 2016, 19:36)
Domnule doctor -primar Mocioniu.Când  ai făcut campanie electorală ai trecut și pe srada M Sadoveanu. Probabil nu ai văzut că la parterul blocului B1-38 Scara AN există încă o construcție, o magazie care ocupă spațiul verde peste care s-a turnat asfalt. De fapt e o clădire jegoasă geamuri și uși de metal care ne trimite în țigănie. Cădirea ocupă și spațiul aferent blocului pentru care locatarii plătesc  impozit. Și ca să fie treaba fără autorizație a mai făcut și un balcon la intrarea în bloc care e plin de jeg. Rușine. Trimiteți și DADP la Muzeulu Agriculturii unde iedera sufocă brazii. De fapt s-au uscat vreo 6 și au fost tăiați. Brazi de 30 de ani. Aventura continuă. Poate a auzit și veteranul Ștefan , dar mai cu seamă cel cu nume de lactat Așteptăm măsurile că de aceea v-am votat.
PALARE CU TURNULETE??:
(3 August 2016, 19:03)
palatele cu turnulete pt care nu s eplatesc impozite cui le lasi, dle primar???acolo pierderi pt primarie, nu la amaratii aia care si au construit vile si tu ii obligi sa stea in ghetouri
eng:
(3 August 2016, 17:14)
Pe mine ma seaca rau terasa de la Central a tipilor de la Oyl Company,care au manglit o halca mare din zona publica verde a orasului sa aiba dansii unde sa isi soarba ciorba de burta la aer, pe vremea cand Primaria Slobozia avea ochi si contracte numai cu Oyl Company. Vreau sa stiu in ce temei legal s-au suit aia pe domeniul public, in prezent oamenii strecurandu-se cu greu intre terasa si Politia Comunitara-Restaurantul Central.
De asemenea as dori sa dispara floraresele alea de la E14 care nu au ce cauta acolo ,e o ofensa fata de firmele care cheltuie chirii pe spatii inchise ,civilizate ,controlate de ANAF ,cu casa de marcat in regula. gata cu tiganiile astea !
Tânar:
(3 August 2016, 17:14)
 A desfiintat si panoul de cățărare din Orășelul Copiilor. Nu-mi vine sa cred! Aruncam banii pe fereastra.Stoica l-a inaugurat anul trecut. 
Cetatean :
(3 August 2016, 15:48)
Mare nesintit !!! in loc sa-i amendeze pe constructorii care au intirziat lucrarile la utilitati ( daca il lasa Stoica )  ,el vrea sa amendeze pe saracii tineri pacaliti de psd-eii lor ! Asta ati votat , asta avem ! 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 14 Oct 2026
223 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Beat la volan și fără permis, a produs un accident în Slobozia. A fugit de la locul faptei și a fost prins în Țăndărei!

Polițiști din Țăndărei au identificat în trafic, pe raza orașului, un autoturism care fusese implicat într-un eveniment rutier pe raza municipiului Slobozia, șoferul părăsind locul accidentului. Astfel ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 12:34
(9462 vizualizări - 0 comentarii)


Păltiniș: Amărean depistat beat la volan. A refuzat alcooltestul și recoltarea de sînge!

Polițiștii au oprit pentru control în trafic miercuri, 4 ianuarie a.c., pe raza satului Păltiniș, un autoturism, la volanul cărui se afla un bărbat de 41 ani, din orașul Amara. Întrucît emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 12:21
(10908 vizualizări - 0 comentarii)


Minor din Urziceni, prins la volan în Slobozia. A luat mașina tatălui la o plimbare!

Joi, 5 ianuarie a.c., în jurul orei 1.15, o patrulă de siguranță publică a oprit pentru control, în trafic, pe raza municipiului Slobozia, un autoturism condus de un minor, de 17 ani, din Urziceni. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 12:10
(7719 vizualizări - 1 comentariu)


Campanie a Poliției: «Fii precaut. Hoții nu dorm!»

Polițiștii slobozeni au acționat în Piața Agroalimentară și Piața Cuza Vodă, zone în care afluxul de persoane este ridicat, în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuințe «Fii precaut. Hoții ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 12:08
(5354 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Marcarea pentru ouă destinate consumului

Pentru o mai bună informare a opiniei publice și pentru evitarea oricăror confuzii, referitor la marcarea pentru ouă în coajă destinate consumului, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 10:28
(11649 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beat la volan

Joi, 5 ianuarie a.c., în jurul orei 1.30, un tînăr de 29 ani, din Cosîmbești, a fost surprins de polițiști în timp ce conducea un autoturism aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 10:13
(13423 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Joi, 5 ianuarie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii au depistat pe DC1, un autoturism care se deplasa din direcția Frățilești către Săveni. La volan se afla un tînăr, în vîrstă de 22 ani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 10:12
(10428 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Normele de venit pentru 2012 și coeficienții de corecție

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii care își desfășoară activitatea în mod individual că au fost afișate pe site-ul instituției www.dgfpialomita.ro și la sediile ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 07:17
(18180 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: La furat de cai în noaptea de Revelion

Polițiștii au reținut marți, 3 ianuarie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 ore, un tînăr de 20 ani, din comuna Reviga, pentru săvîrșirea infracțiunii de furt calificat. În fapt ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 06:52
(12381 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga furt cal


Pompierul care i-a spulberat pe cei doi tineri la Gheorghe Doja, reținut

Tînărul slobozean de 33 ani, care i-a accidentat spulberat pe cei doi tineri pe o stradă din localitatea Gheorghe Doja în ziua de 1 ianuarie 2012, a fost reținut marți, 3 ianuarie a.c., pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 06:51
(19206 vizualizări - 2 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: Surprinși la braconaj de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat marți, 3 ianuarie 2012, pe linia prevenirii și combaterii braconajului pe fondul cinegetic Sfîntu Gheorghe. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 06:50
(15136 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Modificări la depunerea Declarației 390

Începînd cu data de 4 ianuarie 2012, pentru perioade de raportare începînd cu decembrie 2011, Declarația 390 se va putea depune doar pe noile versiuni de soft, publicate pe portalul ANAF. Depunerea prin ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2012, 06:49
(5052 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: I-a luat foc mașina

Marți, 3 ianuarie 2012, în jurul orei 16,30, un autoturism a luat foc pe raza orașului Amara. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la o fisură a furtunului de alimentare cu benzină. În scurt timp, flăcările ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2012, 10:40
(12477 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Incendiu de la un scurtcircuit

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, mai multe piese de mobilier și diverse materiale textile din locuința unui cetățean din Săveni au fost cuprinse de flăcări. Evenimentul s-a produs ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2012, 10:39
(11399 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


Grivița: Beat la volan, a acroșat un consătean

Duminică, 1 ianuarie 2011, în timp ce un tînăr, de 29 ani, din Grivița, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, a acroșat un pieton care se deplasa pe partea carosabilă. Din accident a ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2012, 13:58
(13847 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Grivița accident


Fetești: I-au dat foc la magazie

Un incendiu la care a fost solicitat sprijinul pompierilor s-a produs în data de 1 ianuarie 2012, în jurul orei 15,00, cînd o persoană rămasă neidentificată a dat foc unei anexe gospodărești a unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2012, 13:52
(12422 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Anunț angajare Germania

Oferim 3000-6000 euro pe lună pentru fete frumoase, între 20-30 ani, pentru muncă erotică legală în Bremen/Germania, într-un club românesc.
Contractul va fi încheiat pe o perioadă de ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2012, 12:52
(13864 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Doi tineri, spulberați de autoturismul unui pompier în noaptea de Revelion. Șoferul, beat la volan, a părăsit locul accidentului și a refuzat să i se testeze alcoolemia!

Doi tineri, un băiat, de 21 ani, și prietena acestuia, de 15 ani, au fost spulberați de autoturismul unui pompier chiar în noaptea de Revelion. Accidentul s-a produs pe o stradă din Gheorghe Doja, șoferul ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2012, 21:16
(104831 vizualizări - 99 comentarii)


Tenis de cîmp: Sorin Iordache și Cristian Andreescu, campioni la Brăila

Începînd cu 27 decembrie, la Brăila s-a desfășurat ultimul turneu de tenis de cîmp al anului 2011 cu participare slobozeană. Turneul a fost de categoria I, de 500 puncte, participarea fiind relativ bună ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2012, 12:49
(21415 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: Suprins la volanul unei mașini cu numere false

Tot miercuri, 28 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Urziceni au depistat pe strada Mihai Viteazul, din localitate, un tînăr de 27 ani care se deplasa la volanul unui autoturism neînmatriculat ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2011, 15:34
(12680 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Petarde și artificii, confiscate de polițiști

În cursul zilei de miercuri, 28 decembrie a.c., polițiștii au confiscat peste 800 de articole pirotehnice deținute ilegal. În urma unor controale efectuate pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu, Gura Ialomiței ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2011, 15:32
(8635 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Arestat pentru că a condus un autovehicul fără permis

Agenți din cadrul Secției de Poliție Rurală Țăndărei au depistat miercuri, 28 decembrie a.c., pe raza comunei Giurgeni, un localnic în vîrstă de 28 ani pe numele căruia Judecătoria Însurăței- Brăila a emis ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2011, 15:31
(13270 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Circula cu numere expirate

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au identificat în cursul zilei de miercuri, 28 decembrie a.c., o autoutilitară ce se deplasa pe DN2A, pe direcția Slobozia-Urziceni. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2011, 15:31
(15822 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Incendiu de la un scurtcircuit

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, mai multe piese de mobilier, aparatură electrică și diverse materiale textile dintr-o locuință din comuna Bucu au fost cuprinse de flăcări. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2011, 15:22
(16673 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale SMURD

Paramedicii din cadrul ISU Ialomița au intervenit în ultimele 24 de ore în cazul a trei persoane care au solicitat ajutor medical. Astfel, echipajul SMURD de la Secția Urziceni s-a deplasat în dimineața ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2011, 15:21
(13076 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Beat la volan, a fost urmărit de polițiști. A refuzat testarea alcoolscop și recoltarea de sînge!

În cursul zilei de sîmbătă, 24 decembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza satului Cegani un autoturism ce se deplasa pe contrasens. Polițiștii au procedat la oprirea regulamentară a autoturismului ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 19:17
(11180 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A intrat cu mașina în pom. Patru victime!

În noaptea Crăciun, 25/26 decembrie a.c., în jurul orei 00.45, un accident s-a soldat cu rănirea a patru persoane. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că în timp ce o femeie, de 2 ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 19:04
(7442 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Poliția Rutieră Ialomița: 9 permise suspendate și amenzi de peste 42000 lei!

În perioada 23-26 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, precum și pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:55
(14672 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: S-a răsturnat cu mașina pe cîmp

Vineri, 23 decembrie a.c., Poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:53
(16096 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Beat la volan

Un bărbat, de 60 ani, din Mărculești, a fost depistat de polițiști luni, 26 decembrie a.c., la volanul unui autoturism deși consumase băuturi alcoolice. Șoferul a fost testat alcoolscop de polițiști, aparatul ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:32
(13070 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...