Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

RĂZBOIUL AUTORIZAȚIILOR DE CONSTRUCȚIE A ÎNCEPUT

Primarul Mocioniu vrea bani pentru bugetul Sloboziei

RĂZBOIUL AUTORIZAȚIILOR DE CONSTRUCȚIE A ÎNCEPUT

După 25 de ani în care la Slobozia a construit «cine ce a vrut», primarul Adrian Mocioniu dorește reinstaurarea legalității în domeniul construcțiilor. În cadrul audiențelor publice săptămînale, el a declarat că vrea să știe cîte construcții ilegale există în Slobozia. Potrivit estimărilor, în cazul autorizării tuturor clădirilor construite în ultimii ani, veniturile la acest capitol bugetar ar crește cu 40%. Primul pas a fost făcut în Cartierul Gării Noi.

Primar nou, politică administrativă nouă
Primarul Adrian Mocioniu a declarat război construcțiilor realizate ilegal. În cadrul audiențelor publice săptămînale, el a susținut că «vremea construcțiilor ilegale a trecut» și că vrea să știe «cîte construcții ilegale există în Slobozia». În acest sens, el a comandat funcționarilor din subordine un raport constatator al tuturor construcțiilor fără autorizație de construcție sau cu autorizație expirată și a promis că va impune respectarea legii în această privință. «Nu este normal să existe construcții fără autorizație sau cu autorizații expirate... Vom aplica amenzi, în conformitate cu prevederile Legii 50, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, obligîndu-i astfel pe proprietari să intre în legalitate!». Prima etapă a acestui demers vizează construcțiile pentru tineri, ridicate în Cartierul Gării Noi. Încă de la începutul săptămînii precedente, funcționarii Primăriei au făcut o trecere în revistă a celor peste 200 de imobile ridicate în zonă pentru identificarea construcțiilor care nu respectă legislația în vigoare. Ulterior, raportul se va extinde asupra întregului oraș, urmînd ca pînă la jumătatea lunii august Primăria Slobozia să aibă o imagine completă asupra situației. Dincolo de respectarea legalității, primarul Adrian Mocioniu este interesat ca în acest fel să majoreze veniturile bugetare. Potrivit estimărilor, în cazul autorizării tuturor clădirilor construite în ultimii ani, veniturile la acest capitol bugetar ar crește cu 40%.

Ilegalitățile pleacă din Primărie
Demersul primarului Adrian Mocioniu nu este nou. O inițiativă similară i-a aparținut ex-consilierului local Mădălin Teculescu, membru în Comisia de Urbanism. În toamna anului trecut, acesta a susținut în plen că Registrul Autorizațiilor de Construcții din cadrul Primăriei Slobozia nu a mai fost completat din anul 2012, fapt care generează pierderi anuale de zeci de mii de lei. «În Registrul Autorizațiilor de construcție de la Slobozia este deranj mare! Pe teren, de foarte mulți ani, nu au mai fost completate actele de trasare a construcțiilor și nici procesele-verbale de recepție parțială sau totală a construcțiilor, la expirarea autorizațiilor. Îmi amintesc că am tot solicitat din 2012 să se clarifice situația unor terenuri, garaje și clădiri și a impozitelor aferente. (...) Oare Curtea de Conturi sau Inspectoratul în Construcții nu au văzut rubricile goale din Registru? Dar rubricile cu numărul chitanței și data, care la fel nu sînt completate?» declara acesta public la acel moment. În răstimpul de 9 luni scurs de la momentul acestor declarații, oficialii administrației locale nu au făcut niciun demers pentru identificarea funcționarilor publici implicați în acest proces de eludare a prevederilor Legii 50. Surse din cadrul Primăriei susțin însă că această metodă de fraudă a fost blocată și că mulți dintre proprietari au fost determinați să-și declare construcțiile sau să ceară reînnoirea autorizației de construcție.

Sprijinim demersul lui Adrian Mocioniu!
După 25 de ani de haos administrativ și edilitar, considerăm demersul lui Adrian Mocioniu drept unul salutar. Mai mult decît atît, am decis să îl sprijinim activ, promovînd o listă de 5 construcții ridicate ilegal în ultimii ani.
-Autogara NANA este cea mai mare dintre construcțiile ridicate ilegal în Slobozia. Aflată la ieșirea din oraș, în imediata vecinătate a benzinăriei Art Oil, clădirea a ajuns dintr-un banal P+1, un ditamai blocul P+3, sfidînd toată legislația din domeniu. Recent, Nicu Pericli, artizanul acestei construcții, a venit la Primărie pentru a-și prelungi autorizația. Da, da, aia pe care n-o găsea Băcanu cînd au venit anchetatorii... Dar stați liniștit, domnule Mocioniu, n-a primit prelungirea, că tuturor le e frică de pușcărie. Așa că puteți cere liniștit demolarea acestei monstruozități arhitecturale, domnule primar!
-Bazarul Municipal este un alt loc unde s-a construit vreme de 2 ani fără autorizații. Și, chiar dacă acum Inspectoratul de Stat în Construcții a găsit o soluție de compromis, problema concesionării terenurilor rămîne, domnule primar! Pentru amănunte, colecția Independent vă stă la dispoziție. Sau, și mai bine, îl chemați la ordin pe Ștefan Costea, că el a încheiat contractele alea...
-Vasile Zamfir este juristul Spitalului Județean și ex-consilier local. În această ultimă calitate, el a s-a extins ilegal în curtea unei viitoarei școli! Din schițele de proiect reiese faptul că juristul Zamfir și-a mărit suprafața concesionată cu 3 metri lungime și alți 3 lățime din terenul aflat în vecinătatea curții sale, destinat pentru construcția unei unități de învățămînt în Cartierul Gării Noi. Dar poate funcționarii dumneavoastră cărora le-ați comandat raportul au descoperit asta, domnule primar, și noi vă plictisim inutil...
-Gogoșeria Floriconstruct e dărăpănătura aia din colțul Spitalului Județean, domnule primar. Ea așteaptă de vreo 5 ani să fie demolată, în sensul acesta existînd și o hotărîre definitivă a instanței. Dacă nu ne credeți, aruncați un ochi pe portalul instanțelor... O veți găsi cu siguranță! Iar informații suplimentare găsiți în arhiva de ziare a Bibliotecii Județene. S-au tăiat păduri tot scriindu-se despre această construcție ilegală...
-Vila de un hectar a lui Dumitru Cristudor, fost procuror șef al DNA este la ieșirea din oraș, către Bucu. Știm că nu vă amintiți, domnule primar, dar vă ajutăm noi... La începutul anului 2008 societății Romagra Impex i s-a concesionat o suprafață de teren de 9320 mp. În 2 ani de la concesionare, firma se angaja să construiască «un complex sportiv de turism și agrement», cu terenuri de tenis moderne și... un hotel! În realitatea anului 2016, nimic din ceea ce s-a trecut în documente nu a fost construit! A apărut doar construcția impunătoare, pe post de casă de locuit, a fostului prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia, Dumitru Cristudor. Ce spuneți? Că a avut autorizație de construcție? Ei, atunci ne iertați, ne-a luat gura pe dinainte!

2 August 2016, 22:10 (17543 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Gardul juristului Vasile Zamfir rămâne în picioare
Primarul Adrian Mocioniu și construcțiile ILEGALE din Slobozia

Comentariile cititorilor:


sake:
(3 August 2016, 14:35)
Pisica cu clopotei nu prinde soareci. Incepeti cu maruntisuri ca sa aiba timp aia din lista ziaristului sa traga sfori si sa intre intr-un fel de legalitate. Cand o sa vedem prima demolare, poate atunci sa incepem sa va credem . 
cetatean:
(3 August 2016, 14:24)
Constructiile abandonate din cartierul Pepiniera si terenurile pe care cresc buruieni cat casa cand sunt amendate de primarie, ca dealtfel se plang ca nu au bani.
cartier si tineri :
(3 August 2016, 14:03)
Este corecta decizia de a soma sa se plateasca autorizatiile.Insa in cazul noului cartier de tineri( ce vor iesi la pensie la mutarea in casa noua)toate demersurile si etapele constructiei,de predare a proiectului la"urbanism"in termen,de ridicare a temeliei casei au fost facute de beneficiari conform orarului dat de primarie.Primarul si CL au deturnat fondurile catre aberatii,lasand de izbeliste zona respectiva.De ce dupa cheltuirea unor sume de bani,stat la cozi,incadrarea in termene,sa alergi dupa autorizarea si ridicarea unei case in care nu poti locui? De ce sa investesc primarule in ceva ce doar imi consuma resursele financiare fara a.mi oferi satisfactii imediate,in conditiile grele,de criza economica.De ce?Sa ai tu un raport fara"rubrici libere"? Institutia pe care tu o administrezi ne.a pacalit,din vremea lui ionascu,el aproband terenurile pentru case,apoi a venit stoica,a promis,a plecat,ai venit tu...O stii p.aia: "Vin lupiii."..Cand chiar au tabarat lupii la stana,nu a miscat nimeni un deget.Psd.ul face acelasi joc"Construiti maaaaa...!" ..si..degeaba! Mizerabila logica in somatiile din acel cartier! Esecul proiectului a fost al psd.ului,nicidecum al celor pacaliti!Sa ai norocul sa nu fie uniti,ca nu te vad bine intr.un dialog.Acolo si parinti si bunici au facut eforturi mari,insa tu...familist "egzemplu"..nu intelegi...Un coate goale,terchea.berchea ce adulmeca la fete mai mici cu 15-20ani nu va intelelge cum descriem noi familia!
Alecu A.Alecu:
(3 August 2016, 12:26)
Brutaria de la gara CFR (pentru care gara nu a primit avizul ISU) este legala dl.Mocioniu?

tanar din cartier:
(3 August 2016, 11:48)
dl. primar, o sa incerc sa nu fiu atat de acid precum cei ce au postat inaintea mea, vreau totusi sa va aduc la cunostinta cateva aspecte pe care nu le stiti. Terenurile s-au dat in anul 2008, am fost nevoiti sa construim in maxim 2 ani pentru a nu ni se lua respectivele terenuri, fara NICIO UTILITATE, la momentul respectiv, AM RIDICAT CASE CARAND APA CU BIDOANE SI CONSUMAND SUTE, MII DE LITRII DE COMBUSTIBIL CU GENERATOARELE ELECTRICE. Am platit paznici sa stea peste noapte acolo pentru a nu ni se fura materialele, pentru ca, pana acum cativa ani, nu trecea nici mama politiei locale pe acolo, in primul rand pentru ca nu puteau intra cu masinile din cauza noroiului. Si ne-am chinuit, si am ridicat. Ne-am rupt masinile in hartoapele de acolo, DE MULTE ORI LE LASAM LA CATEVA STRAZI DISTANTA PENTRU CA NU PUTEAM INTRA si ni le rupem in continuare pentru ca, DE MAI BINE DE 8 ANI, PSD-UL NU A AVUT BUNUL SIMT SA BAGE O PIATRA IN ACEL CARTIER, NE-A AMAGIT CU O PANARAMA DE CONCASATA CA SA NE INCHIDA GURA! DL. PRIMAR, CE E ACOLO NU E PIATRA DOMNE',  AI INCREDERE IN MINE DACA NU DORESTI SA TE DEPLASEZI PANA ACOLO! CEL MAI IMPORTANT, CA SA FAC REFERIRE SI LA INITIATIVA DVS DE A MAI COLECTA CEVA BANI DE LA NOI, IN TOT ACEST TIMP, NOI AM PLATIT TAXE SI IMPOZITE ATAT PE TEREN, CAT SI PE CASE (IMEDIAT CE LE-AM PUS ACOPERISURI, CA DE', ASA E LEGEA), FARA SA PUTEM BENEFICIA DE NIMIC! ATENTIE, REPET, IN 8 ANI, AM PLATIT TAXE SI IMPOZITE, CONFORM LEGII, FARA CA VOI SA NE PUTETI OFERI POSIBILITATEA DE A BENEFICIA DE ACELE CASE. VA INTREB, DL, PRIMAR, DE CE SA-MI MAI PRELUNGESC EU AUTORIZATIA DE CONSTUIRE DACA AM PLATIT PANA ACUM DEGEABA? CA SA PLATEST IN CONTINUARE DEGEABA? AM CASA TERMINATA SI VA INTREB, DL PRIMAR, SPERAND SA AFLU UN RASPUNS POATE CHIAR AICI, LA COMENTARII, CUM SA MA MUT DACA NU AM CANALIZARE? OBISNUIESC SA MA SPAL ZILNIC IAR NEVOILE FIZIOLOGICE, ORICAT M-AS STRADUI, NU LE POT TINE IN FRAU ... VA ROG SA IMI SPUNETI, DE CE MI-AS MAI PRE
tineri din cartier:
(3 August 2016, 04:21)
Idioții planetei,bine că ati inceput cu "garii noi",tu-vă muma'n cur sa va f*tem! De la TOATE institutiile s-a recomandat sa NU reinoim autorizatiile,sa le lasam la stadiul de fundatie,ca sa fim cat de cat legali! Zdrentelor,daca va tineati de cuvant cu psd ul vostru de maimutoi,eram deja mutati,cu copaci si gradini ingrijite! Sunteti căcărețele lui stoica?Reminiscente mincinoase? Am investit pe rand vise,bani,sperante si ani din viata noastra acolo,găozarilor!! Ne am indatorat la prieteni,banci,ca sa incercam incadrarea in termenele date de psd!! VOI psd.ul ne ati tinut atarnati acolo,ca am dat bani pe proiecte,impozit anual,cum va permiteti sa lansati amenintari ca veti lua masuri?? Daca pana acum nu a iesit nimeni in strada si v.am crezut,..de data asta loviti in familiile si sanatatea noastra!! Ce sa mai pierdem?? Ne ati batjocorit,mintind cobtinuu,pentru ca nimeni nu era nebun sa cheltuie 400-500milioane vechi sa privim fundatii,ziduri si strazi cu noroi.Nu intra nici o betoniera daca ploua!Daca torni beton,trebuie udat...pe canicula stim ca nu este recomandat sa turnam.Apoi...de ce sa turnam? Sa lasam in paragina peste iarna? Si alta iarna? Ne vom mobiliza si vom adopta sistemul de lupta al lui Stefan! Vom pârjoli,vom otrăvi dar vom invinge! Suntem proști dar mulți! Cand am luat lotul pentru casa era femeia gravida.Acum are 9 ani copilu'!!! Nebunilor! Am crezut in voi!
Cartierul de tineri:
(3 August 2016, 02:49)
Ai inceput cu cartierul de tineri ma nesimtituleeeeeeee. Baga dracu utilitati si tot ce trebuie ca ne chinuim de 10 ani, nu ti e rusine . Platim rate de nu mai stim de unde sa ne imprumutam , pentru ceva care nu folosim . Platim impozite mai imbecilule, nu s-au reinoit autorizatii pentru ca nu aveam cum sa ne mutam, si nu din cauza noastra. Fa cartierul de tineri sa putem duce o viata normala, mai veterinarule , ai ajuns mare scula acum....... O sa vezi tu mai tarziu, de la noi o sa ti se traga....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: O șoferiță neatentă a intrat într-un scuter

Joi, 25 august, la Țăndărei s-a produs un accident de circulație. Conducătorul unui scuter, un bărbat de 53 ani, din localitate, a fost lovit de o șoferiță de 20 de ani, care nu a respectat semnificația ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:30
(6911 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Pește confiscat

Peste 20 de persoane au fost legitimate într-o acțiune organizată joi, 25 august, de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica pe raza localității Bordușani. De asemenea, în cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:30
(9778 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Record! Evaziune fiscală de 35 milioane lei!

Inspectorii fiscali ialomițeni au verificat o societate comercială al cărui sediu se afla, potrivit documentelor, în municipiul Slobozia. Doar că verificările au demonstrat că firma nu funcționa la sediul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:06
(7415 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Rentierii, la viză!

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură amintește persoanelor care au dobîndit calitatea de rentier că trebuie să se prezinte, pînă la data de 29 august 2011, la oricare centru județean API ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:05
(12931 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copii de 11-13 ani, hoți de mașini

Marți, 23 august, un bărbat de 39 ani din Slobozia a sesizat Poliția cu privire la faptul că mașina proprietate personală i-a fost furată de pe raza localității Țăndărei. În scurt timp, polițiștii au găsit ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:04
(8245 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Șofer băut, la volan

Polițiștii Secției de Poliție Ion Roată, au oprit pentru un control de rutină, miercuri, 24 august, o mașină condusă de un tînăr de 25 ani, domiciliat în Gîrbovi. Pentru că mirosea a alcool, conducătorul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:02
(7729 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Braconaj piscicol

Un bărbat de 41 ani din București a fost prins miercuri, 24 august, în timp ce intenționa să pescuiască pe rîul Prahova, în zona podului Leasa, cu o plasă monofilament. Ghinionul bucureșteanului a fost ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:02
(5612 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Doi minori, la furat de cereale din cîmp

Peste 70 de persoane au fost legitimate miercuri, 24 august, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Țăndărei. În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:01
(7765 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Hoți prinși de polițiști

Trei tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 18 ani sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Pe scurt, în data de 20 august, polițiștii au fost alertați de un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 17:59
(6996 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Bărcănești: Infractor încarcerat

Un bărbat de 33 ani din Bărcănești a fost prins miercuri, 24 august, de polițiștii din localitate. Pe numele individului Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 17:58
(8462 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Arestat după ce a furat 9000 lei din casa unei bătrîne

Polițiștii au reușit să prindă autorul unui furt din locuință, petrecut în luna iulie 2011, cînd un bărbat, sub pretextul că dorește să cumpere vin, a sustras din casa unei femei, de 80 ani, din Cocora ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:57
(9253 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora furt arestare


Fetești: Accident provocat de un șofer băut

Un tînăr de 26 ani, din Fetești, a provocat în noaptea de 23/24 august un accident rutier. Șoferul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, a lovit un autovehicul staționat și gardul unui imobil ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:57
(7900 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Slobozia: Hoți slobozeni pe meleaguri brăilene

Marți, 23 august, o patrulă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în zona «Vămă» din Slobozia, un autoturism în care se aflau trei persoane despre care existau suspiciuni că au comis infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(8001 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Vlădeni: La furat de floarea-soarelui

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Stelnica au depistat pe raza comunei Vlădeni o căruță în care se aflau 3 persoane. Imediat după ce au văzut polițiștii, cei 3 au sărit din căruță și au fugit, fiind ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(8906 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 3 tone de grîu, confiscate

Polițiștii feteșteni au organizat marți, 23 august, o acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul cerealelor. Astfel, în urma verificărilor efectuate la o persoană fizică autorizată din municipiul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:55
(9007 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termene pentru depunerea declarațiilor fiscale

Termenul limită pentru depunerea obligațiilor declarative la Fisc a fost stabilit la 25 august 2011. De asemenea, Formularul 112 va fi depus exclusiv online pe site-ul oficial al instituției. Potrivit unei ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:31
(5669 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:19
(6534 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat cu oglinda mașinii

Un biciclist de 63 ani a fost rănit luni, 22 august, într-un accident de circulație, la Slobozia. Biciclistul ce se deplasa pe bulevardul Unirii, la o intersecție s-a dezechilibrat și a fost lovit de oglinda ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:17
(7248 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movila: L-a chemat la muncă și i-a furat 400 lei din casă

Un bărbat de 64 ani din Movila a reclamat polițiștilor luni, 22 august, faptul că din locuința personală i-au dispărut 400 lei. Ancheta ulterioară a polițiștilor a stabilit că autorul era nimeni altul decît ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(5987 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt


Patru Frați: Șofer recalcitrant, autor al unui accident

Un bărbat de 36 ani din satul ialomițean Patru Frați a provocat luni, 22 august, un accident de circulație pe raza localității de domiciliu. Individul conducea un autoturism cînd, într-o curbă, a pierdut ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(7304 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Marți, 22 august, polițiștii feteșteni au prins un trafic un șofer de 59 ani în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice... Bărbatul a fost testat alcooltest, rezultatul indicînd o alcolemie ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(8100 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A furat portofelul taximetristului

Un taximetrist de 53 ani din Țăndărei a reclamat polițiștilor din localitate faptul că a fost victima unui furt. Bărbatul a declarat polițiștilor, duminică, 21 august că, după ce a efectuat o cursă în regim ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:10
(7883 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A murit electrocutat

Medicii Spitalului Spitalului Municipal Fetești au alertat polițiștii cu privire la faptul că un bărbat de 41 ani, din localitate, s-a electrocutat la locuința unui cetățean. În urma verificărilor imediate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:09
(9282 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: 9 sesizări penale pentru patronii ialomițeni

Potrivit unei informări media a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna iulie 2011, organele de control din cadrul DGFP au efectuat un număr de 154 verificări ale bazei de impozitare ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:03
(9225 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de șoferi au rămas fără permise

Peste 310 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în cadrul acțiunilor desfășurate la sfîrșitul acestei săptămîni. De asemenea, 20 de șoferi indisciplinați au rămas fără permise ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(5665 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 7 ani lovit de o mașină

Duminică, 21 august, polițiștii au fost alertați prin 112 despre faptul că pe DN2A, la intersecție cu șoseaua Fetești, s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o tînără de 26 ani, din ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(7047 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident cu un șofer băut

Un bărbat de 43 ani din Sinești a provocat un accident rutier. S-a întîmplat vineri, 19 august, în apropierea localității Sinești, cînd bărbatul nu a respectat semnificația indicatorului «Cedează trecerea ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(7203 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Șofer» fără permis

Sîmbătă, 20 august, polițiștii au oprit pentru control în trafic, la Urziceni, un autovehicul condus de un bărbat de 46 ani, din Bărbulești. În urma verificărilor de rutină polițiștii au constatat că bărbatul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(6205 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Copil de 4 ani pe bicicletă, accidentat

Un șofer de 34 ani a lovit un biciclist în timp ce efectua manevra de mers înapoi fără să se fi asigurat. Incidentul a fost cu atît mai nefericit cu cît biciclistul transporta un minor de 4 anișori. S-a ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:55
(5058 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Căzănești: Șofer băut și fără permis, la volan

Duminică, 21 august, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un conducător autor de 54 ani, pentru un control de rutină. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că individul nu poseda ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:55
(6574 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...