Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația Mocioniu este funcțională

Prima ședință ordinară a noului Consiliu Local Slobozia

Administrația Mocioniu este funcțională

Joi, 22 iulie 2016, s-a desfășurat prima ședință ordinară a noului Consiliu Local Slobozia. Așteptată de mai bine de o lună, întîlnirea a confirmat noile raporturi de forțe din cadrul forului legislativ local. Reamintim că, în mandatul 2016-2020, în Consiliul Local Slobozia vor activa 9 consilieri PSD, 5 PNL, 2 ALDE, 2 UNPR, 2 PMP și un consilier al Partidului Ialomițenilor. Posturile de viceprimari au fost adjudecate de PSD prin Rudolf Gradea, un apropiat al primarului Adrian Mocioniu și Gabriel Mușat, care a ocupat aceeași funcție și în mandatul trecut. Teoretic, raportul de forțe dintre reprezentanții Puterii (PSD+ALDE) și cei ai Opoziției (PNL+UNPR+PMP+PI) este de 11 la 9. În realitate însă, rezultatul votului este unul deschis, el putînd fi dictat de interesele de moment sau de negocierile dintre fracțiunile politice care compun Consiliul Local.

O ședință de tatonare
Moștenitor al unui oraș falimentar și obligat să se confrunte cu un consiliu eterogen, Adrian Mocioniu a abordat prima ședință ordinară a mandatului său responsabil și deschis dialogului administrativ. După o lună și jumătate de mandat el a descoperit că multe dintre problemele administrative cu care se confruntă orașul sînt insurmontabile la acest moment și că fără susținerea plenului Consiliului Local actul de guvernare administrativă poate fi viciat. În acest context, pe ordinea de zi a Consiliului Local s-a aflat un proiect de rectificare a bugetului care a generat numeroase controverse, o serie întreagă de investiții considerate de către autoritatea locală drept «oportune și necesare», precum și controversatul proiect al finanțării AFC Unirea ’04 Slobozia «cu suma de 1 milion de lei de la bugetul local al municipiului Slobozia». Reținut și extrem de atent la reacțiile consilierilor locali, Adrian Mocioniu a dat asigurări plenului că nu mai este dispus să facă concesii și că nu va permite cheltuirea inutilă a fondurilor publice în mandatul său. Pentru eficientizarea activității, primarul municipiului Slobozia a supus spre aprobare o nouă organigramă și un nou ștat de funcții «ale aparatului de specialitate, direcțiilor serviciilor publice de interes local, respectiv aparatului de lucru al Consiliului Local». Adrian Mocioniu a opinat public că, pentru optimizarea activității Primăriei Slobozia, este nevoie de personal calificat. «Trebuie să dăm o șansă tinerilor și celor care au experiența necesară pentru a ocupa aceste posturi. O administrație performantă se face cu oameni pregătiți. Noua organigramă a fost realizată pentru a permite identificarea acestor oameni și  promovarea lor în funcții...». De asemenea, Adrian Mocioniu a inițiat un alt proiect de hotărîre privind retragerea Municipiului Slobozia ca membru cu drepturi depline din cadrul Asociației FC Unirea ’04 Slobozia. Se pune astfel capăt unui scandal public care durează de mai bine de un an. Per ansamblu, ședința Consiliului Local Slobozia de săptămîna precedentă a fost una lucrativă, care a permis deblocarea parțială a sistemului și susținerea unor investiții al căror termen scadent nu mai poate fi amînat.

Consiliul Local relochează bugetul alocat pentru «groapa lui Stoica»
În cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia, la propunerea primarului Adrian Mocioniu, consilierii locali au acceptat relocarea a 5,6 milioane de lei (din cele 11 milioane alocate anul acesta pentru reabilitarea Pieței Revoluției) pentru realizarea instalației de iluminat public în Cartierul Gării Noi...
O propunere controversată Deși aprobată fără probleme, rectificarea a suscitat dezbateri în cadrul ședinței. Consilierii locali au fost interesați să afle care este resortul acestei decizii și cum va afecta ea finalizarea investiției. Primarul Adrian Mocioniu a precizat că propunerea a fost făcută ținînd cont de estimarea volumului de lucrări care va fi executat pînă la sfîrșitul anului. «Pînă în prezent, constructorul a realizat lucrări de 10% din bugetul alocat pentru anul acesta... Pentru că sîntem în luna iulie, am realizat o estimare realistă (...), fapt care ne-a permis să diminuăm suma alocată acestei investiții!» a precizat Adrian Mocioniu. În cadrul aceluiași proiect, ex-primarul Gabi Ionașcu, consilier local din partea UNPR, a atras atenția asupra faptului că lucrările sînt executate de firme subcontractoare care întîrzie nepermis derularea lucrărilor conform graficului de execuție. «Dacă aveți astfel de informații, vă rog să ni le furnizați. (...) Eu nu am, dar voi cere precizări în acest sens!» a declarat, în replică, primarul Adrian Mocioniu.

Finanțarea pentru ACF Unirea ’04 Slobozia a fost respinsă unanim
Speriați de scandalul finanțării ilegale a ACF Unirea ’04, consilierii locali au respins acordarea unei alocații bugetare de peste 1 milion de lei. Potrivit informațiilor oficiale, banii urmau să fie alocați pentru «sprijinirea și desfășurarea în bune condiții a activității fotbalistice derulate la nivelul municipiului Slobozia».
Cine se frige cu ciorbă... Consilierii locali ai municipiului Slobozia au respins în bloc proiectul privind finanțarea ACF Unirea ’04. Speriați de scandalul declanșat anul trecut de către raportul Camerei de Conturi Ialomița, aceștia nu s-au lăsat convinși nici de argumentele legale și nici de logica administrativă locală. «(...) În condițiile legii, încă din anul 2015 s-a aprobat un contract de finanțare și sîntem în cadrul acestui contract cu această Asociație... Clubul Sportiv Municipal rămîne în continuare în această Asociație, nu există niciun impediment legal pentru aprobarea proiectului...» a declarat Valentin Tudoran, noul secretar al Primăriei Slobozia. Unul dintre cei mai vehemenți opozanți ai validării acestui proiect a fost Gabi Ionașcu. Acesta a reamintit că nici la acest moment nu există un grafic de recuperare a prejudiciului de 1 milion de euro constatat de Camera de Conturi Ialomița, context în care ar fi «periculoasă» aprobarea unei noi finanțări. Proiectul a fost respins cu majoritate de voturi. Reamintim că scandalul milionului de euro investit de administrația locală din Slobozia a ieșit la iveală în martie 2015, cînd Camera de Conturi Ialomița a verificat contabilitatea Asociației Fotbal Club Unirea ’04 Slobozia. Verificarea Camerei de Conturi Ialomița a vizat perioada 2012-2014, iar datele colectate în urma controlului au scos la iveală că în tot acest interval de timp Asociația Fotbal Club Unirea ’04 Slobozia a beneficiat de sprijin financiar provenit din bugetul Primăriei Slobozia în proporție de peste 90%. Primăria Slobozia a contestat Raportul instituției în instanță și a pierdut. În aceste condiții, Asociația Fotbal Club Unirea ’04 Slobozia este obligată să acopere prejudiciul.

ISU cere demolarea clădirilor din vecinătatea Gării Slobozia
În cadrul ședinței Consiliului Local s-a dezbătut și situația celor două clădiri din Gara Slobozia, respectiv o covrigărie și o brutărie. Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cele două clădiri «ar trebui demolate» pentru a permite funcționarea în condiții legale a sediului Gării Slobozia.
Legea impune demolarea Anunțul privind solicitarea ISU de demolare a celor două clădiri aflate în imediata vecinătate a Gării Slobozia a fost făcut de către secretarul Primăriei, Valentin Tudoran. Acesta a explicat că noul sediu al Gării nu poate fi autorizat din cauza existenței acestor două clădiri. «La acest moment, clădirea nu poate fi autorizată din cauza celor două clădiri aflate în imediata vecinătate, respectiv un magazin din stația de autobuz și un spațiu de producție... Autorizarea Gării este condiționată de demolarea celor două clădiri!» a precizat public acesta în cadrul ședinței de Consiliu Local. Extrem de deranjat de situație, consilierul Sorin Brînză, noul șef al Comisiei de Urbanism, a cerut public explicații funcționarilor Primăriei. «De ce nu s-a respectat autorizația de construcție? Ați făcut recepția fără respectarea autorizației?» a întrebat acesta fără să primească un răspuns valid. Pentru soluționarea situației și intrarea în legalitate a noului sediu al Gării, s-a ajuns la concluzia că este necesară demolarea celor două clădiri și despăgubirea proprietarilor. Suma urmează să fie stabilită în urma unui raport de evaluare care va fi întocmit de către autoritățile locale.
Un scandal fără vinovați Reamintim că Independent a sesizat situația adusă oficial săptămîna trecută la cunoștința Consiliului Local încă din luna septembrie 2015. La momentul respectiv precizam că «recepția finală a fost realizată în primăvara anului 2015, în prezența oficialilor instituțiilor publice locale și a constructorilor, proiectantului și funcționarilor ministeriali. Procesul verbal de recepție întocmit atunci confirmă însă faptul că sediul „proaspăt renovat“ nu corespunde normativului P118, care stabilește nivelul de siguranță la foc a construcțiilor. Concret, brutăria și covrigăria amplasate în fața gării se află la mai puțin de 8 metri (distanța minimă prevăzută în normativul P118) de zidul acesteia, fapt care contravine legii și nu permite autorizarea privind securitatea la incendiu și protecția civilă a gării. (...) Pentru remedierea acestui neajuns, susțin surse autorizate, proiectantul are obligația legală să realizeze o serie de „măsuri compensatorii“. Mai exact spus, proiectantul ar trebui să ridice un zid anti-foc, între cele două construcții și clădirea Gării, fapt care ar permite obținerea autorizației de securitate la incendiu și inaugurarea sediului...».
Barul «Atlantic Studio» va fi inclus în PUZ O altă problemă dezbătură în cadrul ședinței a vizat obligativitatea includerii restaurantului «Atlantic» în Planul Urbanistic Zonal. Secretarul primăriei, Valentin Tudoran, a informat plenul Consiliului că proiectele de hotărîre 61 și 62 din 2007, care au vizat aprobarea Planului Urbanistic Zonal, au fost atacate în instanța de contencios administrativ și, potrivit sentinței, administrația publică are obligația de a include această unitate de alimentație publică în PUZ. Reamintim că litigiul dintre proprietarul Atlantic Studio și administrația locală a devenit public pe 3 octombrie 2008, la momentul cînd administrația locală a decis să redeseneze zona Gării în folosul reprezentanților firmei Plus Discount, un investitor privat, prin încălcarea normelor legislative în vigoare. Atunci, Florin Istrate, concesionarul terenului pe care se află barul, a aflat că nu poate construi în spațiul concesionat de el pentru 49 de ani din cauză că «modernizarea propusă nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate...».

Scandalul din Bazarul Municipal continuă
Comercianții din Bazarul Municipal continuă să protesteze împotriva managementului defectuos al directorului Servicii Publice SRL, Ștefan Costea. Prezenți la ședința de Consiliu Local, aceștia au cerut Consiliului Local să ia măsuri pentru remedierea situației.
Cine a greșit, să plătească Un grup de comercianți din Bazarul Municipal au protestat din nou public împotriva deciziei SC Servicii Publice SRL, firmă subordonată Consiliului Local, de recuperare a prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi Ialomița la începutul acestui an. La momentul respectiv, un grup de comercianți au reclamat public majorarea ilegală a tarifelor de închiriere a tarabelor, în condițiile unor contracte valabile pînă în anul 2018. În replică, Ștefan Costea, directorul Servicii Publice SRL a explicat că majorarea este justificată de concluziile unui raport de audit al Camerei de Conturi Ialomița. Potrivit acestora, Servicii Publice SRL a încasat chirii mai mici decît cele stipulate în contractul aprobat de Consiliul Local în februarie 2014. În plenul ședinței, aceștia au reamintit din nou consilierilor locali că nu se fac vinovați de managementul defectuos al directorului Ștefan Costea și că au contracte legale valabile pînă în 2018. «Am fost notificați să dăm banii înapoi. Noi am fost buni platnici și am achitat facturile emise. Nu este vina noastră. Cine a greșit, să plătească!» a explicat din nou unul dintre comercianți. Prezent la ședință, directorul Ștefan Costea a continuat să-și susțină nevinovăția. Primarul Adrian Mocioniu a declarat că va reanaliza situația și va identifica o soluție reciproc avantajoasă. Surse apropiate administrației au confirmat că, în cadrul unei viitoare ședințe a Adunării Generale a SC Servicii Publice SRL, urmează să se dezbată oportunitatea înlocuirii din funcție a directorul Ștefan Costea.

Activitatea DADP va fi externalizată
Potrivit site-ului Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia, această structură a fost înființată în anul 1995 și are 3 secții de producție. Direcția număra, înainte de organigrama aprobată săptămîna trecută, 192 salariați. Adrian Mocioniu intenționează însă să externalizeze o parte dintre serviciile asigurate de această direcție. Potrivit unor surse interne, decizia a fost luată în discuție în contextul în care DADP nu este autorizată legal să participe la licitațiile pentru deszăpezire. De asemenea, edilul local este deranjat de calitatea lucrărilor de asfaltare asigurate și anul acesta cu ajutorul angajaților DADP. Deși nu a fost adoptată, o decizie finală în acest sens este de așteptat ca Adrian Mocioniu să o adopte pînă la sfîrșitul acestui an, printr-un un proiect de hotărîre. Aceleași surse confirmă faptul că, în cazul în care desființarea DADP este mai avantajoasă din punct de vedere financiar pentru municipalitate, primarul Adrian Mocioniu nu va ezita să propună adoptarea acestei soluții.

5 August 2016, 16:25 (5386 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală
Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia
Consiliul Local a aprobat bugetul Sloboziei pentru 2020

Comentariile cititorilor:


gica:
(8 August 2016, 10:08)
Țigania aia de statie din fața gării sigur trebuie demolata si făcută alta. Nu am văzut în nici un oraș asa ceva. Păcat de gara
Cetateanul Turmentat:
(6 August 2016, 21:29)
Mi-am adus aminte de Ginutza pardon Dalidutza cand l-am vazut pe primar :)) transferati-o inapoi la Paznici pe agramata :))))
Vali:
(6 August 2016, 19:07)
Doamne ce mutre de parveniți prin poza asta: e clar ne meritam soarta daca ne conduc astia...si apropo eu nu il inteleg pe domnul ionascu de ce este împotriva sportului cand chiar dansul a fost primul care a înființat clubul sportiv municipal atat handbalul cat si fotbalul....ceva se bate cap in cap ori sunt influente politice prea mari...sa fiți sănătoși dar voi in loc sa faceți cv pentru oras se pare ca încercați sa stricați mai mult....cand se ajunge la ciolan fiecare își vede interesul personal se pare nu contează ce vor cetățenii care iau votat si au avut incredere in ei....
alt cetacean:
(6 August 2016, 15:51)
@Cetatean. Primarul nu face de capul lui. Totul se supune la vot, de consilieri tine finalizarea.. Nici eu nu il inghit pe Ionascu, nici cu o caruta de lamai dar trebuie respectata reprezentarea unor tampiti care l-au votat. Invata sa gandesti democratic. Faptul ca unii alesi au fost realesi iar printre ei se numara un gropar al orasului, denota cat de "bine pregatiti" suntem la capitolul alegeri. In concluzie, faptul ca faci referire la familia primarului, imi spune totul despre tine. Mai pe scurt, esti un prost. Sportul de masa are finantare separata prin institutia abilitata sa o faca. Cat priveste echipa de fotbal, sponsorizare se numeste modalitatea de finantare, ori sa o cumpere cineva. 
un castravete:
(6 August 2016, 13:45)
Costea, semianalfabet si incult, astia sunt oamenii promovati de Stoica!Mai este una in primarie si una pe la stadion, cica sunt juriste......vai mama lor.....nici sa scrie nu sunt in stare.!
PIETAR:
(6 August 2016, 13:28)
Dati l pe imbecilul de costea afara! Vagabondu naibi!
leo:
(6 August 2016, 13:25)
vrei sanatate? fa sport!
haidehaide:
(6 August 2016, 00:19)
Ionascule, dupa ce mi-ai otravit rinichii acum imi otravesti si sufletul...O sa ma rog pentru tine negresit ... Cand il salta autoritatile pe acest incapabil si criminal?????
pro:
(5 August 2016, 23:26)
Ce va mai place sa dati in handbal...... asa aruncati mizerii si despre fotbal,ca sunt mercenari si acum jucam cu cucuiati din deal! Mii de spectatori?Vezi sa nu cazi din pat!

Vrem sănătate și educatie...:
(5 August 2016, 22:38)
Fotbalul este sursa prin care se fura multi bani de către pamblicarii care gestionează fenomenul. NU DATI FRATILOR NICI O CENTIMA! Cine are talent va juca si fara bani iar cine habar n.are nu va performanta nici dacă.l plătești cu aur.
Anonim:
(5 August 2016, 21:34)
Primare țineți promisiunile făcute in campanie nu asculta de gunoiul de Ionascu ai grija de copii sloboziei care vor sa facă performanta
Cetatean:
(5 August 2016, 19:35)
Mocioniule ai uitat ce ai promis în campania electorală. Când va vedeți în funcție va i-a Dumnezeu mințile. Daca nu sprijiniți financiar AFC Unirea uitați de cei aproape 200 de copii de la grupele de juniori, uitați si de singura relaxare a sutelor uneori mii de spectatori care vin la stadion atunci când echipa evoluează acasă. Rușine dl.  Primar. Tatăl tău se răsucește în mormânt pentru uciderea sportului de masa din Slobozia. Apropo Ionascule când ne plătești apa pe care ai otravit_o ca un nenorocit. Nu mai ajunge dosarul ala de la DNA pe rol. Pe vremuri pentru ce ai făcut te împușcă. Asta meritai. Rușine. Bine că pompati miliarde în mercenare le de la Handbal unde avem loc 100 de spectatori.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 26 Iun 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Prinși la volan fără a deține permis

Doi șoferi, unul de 45 de ani și un altul de 25 de ani, conduceau pe șosele din Ialomița fără să dețină permise auto. Ambii s-au ales cu dosare penale. Primul șofer este bărbatul de 45 de ani care, potrivit ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2014, 17:50
(3919 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident rutier din cauza condițiilor meteo

Un șofer, de 41 de ani, din Buzău, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și s-a izbit violent de o altă mașină, condusă de un bărbat, de 34 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2014, 17:25
(6280 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii Rutieri și de Ordine Publică au acționat pe arterele rutiere județene, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor pe linie de circulație rutieră. Astfel, au fost constatate 37 de contravenții ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2014, 16:20
(3230 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Slobozia. Șofer de 88 de ani, ajuns la spital după ce a intrat într-un tir!

Accident rutier la Slobozia. Șofer de 88 de ani, ajuns la spital după ce a intrat într-un tir!

Accident de circulație la intrare în municipiul Slobozia. Un bătrîn de 88 de ani, din Țăndărei, a intrat cu mașina într-un tir și a ajuns la spital. Celălalt șofer, un bărbat de 58 de ani, se urcase la ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2014, 19:25
(4917 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: S-a rătăcit în mijlocul câmpului

Ialomița: S-a rătăcit în mijlocul cîmpului

Operațiune de salvare a polițiștilor, pompierilor și jandarmilor ialomițeni. Forțele de ordine au intervenit pentru a-i da de urmă unui bărbat de 62 de ani care a sunat la numărul de urgență 112 pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2014, 16:20
(2486 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Incendiu din cauza unui coș de fum

Casa unui localnic din Scînteia a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum amplasat necorespunzător. La fața locului s-au deplasat pompierii de la ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2014, 14:40
(4628 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Servicii on-line pentru contribuabilii persoane fizice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost implementat serviciul «Spațiul privat virtual» care constă în punerea la dispoziția persoanelor fizice a unui spațiu ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2014, 13:15
(3331 vizualizări - 0 comentarii)


s-a găsit o carte de identitate!

S-a găsit o carte de identitate,
pe numele de Dumitru Ioana
în zona Magazin Conte-MB.
Titulara o poate ridica
din incinta magazinului!

2 Decembrie 2014, 12:10


Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Pentru intervalul luni, 1 decembrie 2014, orele 14,00-marți, 2 decembrie 2014, orele 22,00, Administrația Națională de Meteorologie a extins Codul Galben de ninsori și viscol, ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2014, 19:00
(5761 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni donează viață

Jandarmii ialomițeni donează viață

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița inițiază, în perioada 2-5 decembrie 2014, o campanie umanitară de donare de sînge, în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Ialomița, sub egida ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2014, 20:10
(7665 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bătrînă de 78 de ani, căzută în casă

Tot joi seara, 27 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,20, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei femei, în vîrstă de 78 de ani, din Fetești. Rudele acesteia au încercat în mai multe rînduri ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2014, 19:45
(4238 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînără accidentată pe trecerea de pietoni

Joi seara, 27 noiembrie 2014, o tînără, în vîrstă de 22 de ani, a fost accidentată de un autoturism pe o trecere de pietoni din municipiul Slobozia. La fața locului s-a deplasat în cel mai scurt timp un ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2014, 19:30
(4739 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Arestări în dosarul de «proxenetism» al procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia

Potrivit unui  comunicat de presă remis publicității de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cei patru suspecți din dosarul de «proxenetism» pe care anchetatorii îl instrumentează ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2014, 19:15
(12021 vizualizări - 11 comentarii)


Slobozia: Cadavrul unui bărbat, descoperit în plină stradă

Slobozia: Cadavrul unui bărbat, descoperit în plină stradă

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2014, în zona bulevardului Chimiei. O anchetă a fost deschisă în acest caz. La fața locului s-au deplasat polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2014, 11:40
(4960 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Bani și automobile de lux, confiscate de la proxeneți

În urma celor 19 percheziții efectuate,  polițiștii au depistat și ridicat în vederea continuării cercetărilor  20000 de euro și 5000 de lei. Totodată, 4 autoturisme de lux au fost indisponibilizate ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2014, 00:23
(9778 vizualizări - 2 comentarii)


Țăndărei: A luat foc încercînd să aprindă soba

Un tînăr, de 28 de ani, din Țăndărei, s-a ales cu arsuri pe 20% din suprafața corpului după ce a încercat să aprindă focul în sobă. Un echipaj SMURD s-a deplasat de urgență la fața locului și, după ce i ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 21:05
(5081 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Proxeneți trimiși în judecată

Procurorii din Slobozia au dispus trimiterea în judecată sub acuzația de proxenetism a inculpaților Doinița Chivuța Manole și Mihai Ciprian Petre. Ambii sînt în prezent arestați preventiv. Cei doi sînt ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 19:55
(4053 vizualizări - 0 comentarii)


«Enel Asistență» pentru toți ialomițenii

În premieră pentru piața energetică din România, Enel lansează, în parteneriat cu Europ Assistance, serviciul «Enel Asistență-un sistem de servicii de asistență care va oferi clienților rezidențiali o experiență ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 19:20
(4469 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Va fi judecat pentru «furt calificat»

Un tînăr a fost trimis în judecată de procurorii din Slobozia după ce inițial a fost arestat la solicitarea acelorași anchetatori, sub acuzația de «furt calificat». El este acuzat că a furat 2000 de lei ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 18:40
(4571 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Autoturism cuprins de flăcări

Un autoturism a luat foc pe raza orașului Amara. Cel mai probabil, flăcările au fost generate de scînteile produse în urma unor lucrări de sudură executate de un cetățean în apropierea autoturismului staționat ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 18:15
(4721 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Urziceni: «Țepuită» la telefon

O femeie, de 52 de ani, din Urziceni a sesizat Poliția cu privire la faptul că a fost victima unei înșelăciuni prin metoda apelului telefonic. Partea vătămată a fost sunată pe telefonul fix de către un ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 17:05
(3918 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Înșelat pentru un loc de muncă

Un ialomițean, de 47 de ani, din comuna Vlădeni, a sunat la Poliție după ce a plătit un comision de 290 de lei pentru a i se facilita obținerea unui loc de muncă în străinătate. Oamenii legii au în această ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 16:20
(5836 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere, 5 victime

Polițiștii Serviciului Rutier investighează modul în care s-au produs recent 3 accidente de circulație. În urma evenimentelor, cinci persoane au fost rănite, avînd nevoie de îngrijiri medicale.
Printre ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 15:40
(4915 vizualizări - 0 comentarii)


Monument de cult, reabilitat cu sprijinul Asociației «Ialomița Vest»

Monument de cult, reabilitat cu sprijinul Asociației «Ialomița Vest»

Biserica din satul ialomițean Hagiești, care poartă hramul «Sfîntul Nicolae», monument de cult ce datează din anul 1703, va intra într-un amplu program de reabilitare. Totul cu ajutorul eforturilor ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 13:40
(4662 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, cu ochii în patru după șoferii contravenienți

Acțiunile polițiștilor de depistare a participanților la trafic indisciplinați au continuat și zilele acestea în Ialomița. Șoferii prinși în stare de ilegalitate au fost trași la răspundere. Astfel, oamenii ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 10:35
(3816 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor pe raza județului

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost în executarea unei serii de acțiuni în ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2014, 09:50
(5232 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie pentru depistarea cancerului de sîn, la Ciulnița și Bucu

Campania de testări gratuite la sate pentru depistarea cancerului de sîn «Ai toate motivele» continuă. La acest sfîrșit de săptămînă, 22-23 noiembrie 2014, carava va fi în localitățile Ciulnița și Bucu ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2014, 11:40
(6390 vizualizări - 0 comentarii)


20 noiembrie-Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

20 noiembrie-Sfîntul Cuvios Grigorie Decapolitul

Azi, 20 noiembrie, calendarul ortodox îl prăznuiește pe Sfîntul Cuvios Grigorie Decapolitul. Sfîntul Grigorie Decapolitul, ales în ceata sfinților lui Dumnezeu, se bucură de o cinstire deosebită printre ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2014, 10:15
(6434 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Copii de 15 și 16 ani, prinși în flagrant la furat

Poliția Slobozia a fost sesizată prin 112 de către un localnic cu privire la faptul că a surprins doi tineri în timp ce încercau să pătrundă în incinta unei firme, situată pe raza muicipiului. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 18:10
(4003 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Prevenirea infracțiunilor comise cu violență, temă propusă elevilor Școlii Ciulnița

În cursul zilei de luni, 17 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni, împreună cu reprezentanții DGASPC, ai Serviciului Probațiune, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, ai DSP Ialomița, ai Asociației ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2014, 17:20
(6848 vizualizări - 6 comentarii)


Ultimele comentarii
laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Vasile în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...