Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Condamnare cu executare în scandalul apartamentului explodat la Slobozia

Condamnare cu executare în scandalul apartamentului explodat la Slobozia

După 5 ani de cercetări și expertize, judecătorii din Slobozia au dat o primă sentință în dosarul apartamentului care a sărit în aer  în primăvara anului 2011, în zona Clubul Tineretului. Nicolae Dobruțchi, proprietarul imobilului, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru «înșelăciune» și «instigare la distrugere». Reamintim faptul că explozia a fost provocată de produse petroliere din categoria benzinelor, iar ginerele lui Dobruțchi și-a pierdut viața.

Haos la Slobozia
În noaptea de 27/28 mai 2011, pompierii, polițiștii criminaliști, dar și medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița au fost solicitați să intervină în urma unei deflagrații produsă la un apartament în zona Clubul Tineretului din Slobozia. În urma exploziei, Alexandru Dobruțchi, un bărbat de aproximativ 30 de ani, a fost aruncat pe geam de la etajul 2 al blocului unde se afla apartamentul, de suflul exploziei. Inițial s-a mers pe ideea că deflagrația s-ar fi produs din cauza unor acumulări de gaze, însă cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că locuința fusese deconectată de la rețea cu cîteva săptămîni în urmă. Victima rezultată în urma tragicului eveniment era ginerele lui Nicolae Dobruțchi, proprietarul casei care a sărit în aer. La cîteva zile după explozie, acesta a murit la Spitalul de Arși din București. În urma decesului, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Procurorii au făcut verificări vreme de cîțiva ani, după care au declinat dosarul către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Dosarul a fost repartizat Danielei Dediu, fostul prim-procuror al instituției, care a reușit să-l pună sub acuzare pe Dobruțchi.

Explozie provocată intenționat
În calitate de proprietar al apartamentului, Nicolae Dobruțchi a fost învinuit de faptul că și-ar fi convins ginerele să incendieze apartamentul pentru a putea pune mîna pe polița de asigurare. În joc erau 450 mii de lei, bani pe care proprietarul plănuia să-i primească de la firma la care își asigurase imobilul. Procurorii au avut indicii că respectiva casă fusese scoasă la licitație de un executor bancar, cu doar o zi înainte de explozie. Cît despre deflagrație, mai multe expertize au confirmat faptul că Nicolae Dobruțchi ar fi folosit produse petroliere de tipul benzinelor. În sarcina inculpatului au fost reținute infracțiunile de «înșelăciune» și «instigare la distrugere». Ancheta s-a finalizat abia anul trecut, în luna februarie, ocazie cu care Dobruțchi a fost trimis în judecată cu cele două capete de acuzare amintite mai sus. Recent, instanța s-a pronunțat cu privire la faptele pe care acesta le-ar fi comis și a dat o primă sentință în acest dosar. Judecătoria Slobozia l-a condamnat pe Nicolae Dobruțchi la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare. De asemenea, el a fost obligat la plata unor cheltuieli judiciare de 10,7 mii de lei. Decizia nu este însă definitivă, ea fiind atacată cu apel la Curtea de Apel București.

11 August 2016, 13:35 (8320 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
11 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru medicul Cristiana Stoian!
Slobozia: Vladimir Neacșu, sentință definitivă. 4 ani și 6 luni închisoare cu executare!
Închisoare cu executare pentru Victoraș «Vivi» Dinescu

Comentariile cititorilor:


neutru:
(7 Septembrie 2016, 04:37)
Sunt unul din cei ce stiu ca Iordache costel din Doja , un mare excroc , a cumparat de la d-ul Dobrutchi un teren de 16000 mp in Brasov si nu a platit acest teren nici pina in 2011 ,dindu-i doar apartamentul incendiat ,cu factura de vinzare ,[ firma lui Iordache fiind proprietara apartamentului dat ] si pe care fara stirea acestuia semnind in fals ,l-a pus gaj la RIB pentru un credit gras ,cu complicitatea directorului [ultrior arestat pentru potlogarii cu credite ,inclusiv un credit urias cu terenul cumparat si neplatit de la Dobrutchi ] Iordache fiind in prezent condamnat la 5 ani pentru furt de produse petroliere .Surprinzator este faptul ca in ancheta si in instanta nu a fost amintit si cercetata suspiciunea ridicata de Dobrutchi , precum ca acest Iordache l-a amenintat cu moartea , in repetate rinduri , daca acesta depune la DNA probele obtinute ,privind furturilor de produse petroliere .Din marturisirea ficei a rezultat ca sotul iei [ decedat ] dupa internarea acestuia in spital ,i-a permis lui Iordache sa intre in locuinta incendiata ,de undre au sustras aceste probe ce-l incriminau si multe bijuterii , furt neanchetat nici de politie nice de judecator [neperitindu-i acestuia probe in aparare ,OARE DE CE ? ]Este interesant daca in apel se face lumina in acest dosar si mai ales dreptate .?
                                                                                                                    
alt curios:
(6 Septembrie 2016, 02:40)
Stiu anchetatorii ca fica lui Dobrutchi traieste la Hunedoara pe picior mare vinzind bijuterii furate de la acesta ?
tot un curios:
(23 August 2016, 15:18)
007 sigur este unul din cei ce au beneficiat de bijuteriile furate de la domnul Dobrutchi .sunt unul din cei ce au vazut acele bijuterii intrucit inainte de explozie am cumparat o bijuterie deosebita de la acesta ocazie cu care am vazut si o vioara stradivarius si un diamant de 38,4 kt .de ce nu a fost cercetat acest furt si a fost trecut sub tacere ?
curiosul...:
(21 August 2016, 22:20)
Cine este acel oo7 nu are nume? Cum arata cv lui?
indignatul:
(18 August 2016, 21:17)
Sunt convins ca stiu cine este 007 . ESTE un jeg uman ce nu se ridica nici la unghia de la piciorul domnului Dobrutchi .Am sa-l ajut sa te demaste si sa platesti pentru laturile ce le-ai aruncat in capul acestui Mare DOMN .Nulitatile vor sfirsi in troaca porcilor acolo unde le este locul .
anonimus:
(18 August 2016, 16:08)
Este atit de joasa speta mirsavia comentariului lui 007 ,ca nu am dorit sa ma cobor atit de jos sa-l comentez dar faptul ca il cunosc pe DOMNUL DOBRUTCHI foarte bine afirm ca ; nu a facut afaceri cu petrol ,terenuri [ avindut doar un teren la brasov unui fin de a lui amza tudor ] sau camatarie ,[a avut case de amanet si magazine AUTORIZATE de comet cu bijuterii ,fiind primul autorizat de BNR ],masina i-a fost furata de politistii care l-au batut pentru ca i-a fotografiat si ascultat punind la cale o nelegiuire,nu apierdut nimic din ce a agonisit prin munca cinstita ,bijuteriile si obiectele de valoare au fost vazute si fotografiate la momentul asigurarii bunurikor in martie 2011 ,probele il asigur pe denigrator ca sunt BETON si chiar daca nu ar fi avut valoare trebuiau admise , iar respingerea lor in apararea acestuia va fi o palma grea pe obrazul celor care au refuzat apararea lui .Pe fica a adus-o de la Hunedoare [ conform afirmatiilor ficei lui ANCA ] intruci socrul acesteia nu ia mai vrut in casa lui intrucit il bateau si ii luau pensia ,fiind muritori de foame in Hunedoara .oo7 poate se gindeste de ce DOBRUTCHI a gasit ascunse in fotoliu ,la momentul evacuarii din bloc ,facturile bijuteriilor ,acte de la masina ,casa si alte bunuri . RUSINE 007 
o batrina :
(18 August 2016, 03:36)
sint o pensionara ce am primit mincare gratis 2 ani de la domnul niki si il blestem in fiecare zi pe judecatorul ce a facut aceasta magarie unui asa om care nu a fost lasat sa se apere de si doresc sa nu le mai moara multi inainte acestora si sa  ajunga ologi la pat
007 cu bun simt:
(17 August 2016, 04:20)
.sunt un pensionar care a primit timp de 16 luni de la dobrutchi , lunar ,zahar ,ulei ,un pui ,un baton de salam , brinza ,lapte si piine ,gratis .din respect pentru el am urmarit sedintele procesului .sigur acest 007 este unul din anchetatori care ar trebui sa stie ca nu a avut afaceri cu petrol ,a fost pacalit de un afacerist cu petrol , care acum este la puscarie , care nu ia platit un teren ce ia fost vindut de acesta ,care are depuse la dosar acte de proprietate ale bijuteriilor .ce au fost vazute si fotografiate de asigurator ,probele respinse ,conform spuselor avocatului acestuia ,au fost inregistrari audio ,martori ,inscrisuri ,care dovedeau ca fica lui a fost determinata de politist t  sasi modifice declaratia initiala la ea in garsoniera si nu la sediul politiei cum este legal ,ca sal invinuiasca pe acesta de instigare ,singura dovada avuta de anchetatori ce a dus la aceasta condamnare abjecta ce nu face cinste anchetatorilor si judecatorului ce a refuzat acestuia sasi dovedeasca nevinovatia .fica lui a fost motivata sa minta ,politistii au fi avut si iei niscai interese [ fica avind bijuterii si risca sa fie condamnata ca si complice cu sotul iei decedat ] .cunosc ca fica a fost adusa de la hunedoara la rugamintea si insistentelor acesteia intrucit aceasta si sotul iei au fost dati afara din locuinta tatalui sotului pentru cal bateau si ii luau pensia 
agent 007:
(16 August 2016, 18:06)
Toti fac comentarii fara a sti cat de putin adevarul, consider ca pedeapsa este fff mica in raport cu faptele. Acest Dobrutchi si-a omorat ginerele si s-a folosit de fiica lui in acest tertip. daca il cunoasteti atat de bine inseamna ca stiti de afacerile cu produse petroliere, terenuri si camatari , unde a pierdut totul , ultimul lucru fiind masina. A incercat sa arunce pisica moarta in curtea anchetatorilor ptr a se disculpa, a incercat sa mituiasca prin interpusi si a folosit ATACUL ca arma defensiva (fiind cea mai buna aparare a lui ). Probele respinse poate erau irelevante in fata datelor culese de anchetatori, iar daca fiica l-a tepuit cu o mare cantitate de bijuterii (le-a vazut cineva in ultimul an inainte de incident ?) inseamna ca o merita fiindca ia omorat sotul(ginerele lui). Intrebati-va de ce ia adus de la Hunedoara cam cu un an inainte de incident si le-a platit chirie la blocul OylCompany ? 
Bond:
(16 August 2016, 02:41)
Ce rusine ,nu este posibil ca unui om sa nu-i fie admise probe in aparare .Fica lui a furat o mare cantitate de bijuterii de la Niky ,pe care le-a impartit cu cei ce au lungit ancheta 5 ani ca in final sa-l scoata vinovat pe pagubit .Colac peste pupaza in ziua procesului cind luiNiky nu i-au fost admise dovezile in aparare acesta a cazut ca secerat fiind luat cu salvarea .Sigur se doreste moartea acestuia .Cese doreste sa se ascunda prin aceasta mirsavie ? RUSINE ! !
pop:
(15 August 2016, 20:05)
Am fost in sala de judecata pe 13.06 cind lui Dobrutchi iau fost refuzate dovezi care il disculpau de invinuiri .Nu am vrut sa cred ca este posibil asa ceva .Sunt convins ca se ascund nereguli ce daca ar fi dezvaluite ar fi o palma pe obrazul anchetatorilr .Rusine anchetatorilor si justitirilor din acest caz .
un observator:
(14 August 2016, 22:14)
de cind este judecatoria slobozia nu au  mai fost    respinse de judecator  probele in apararea invinuitului intrun proces atit de controversat .consider hotarirea judecatorului nelegala .dar probabil sint de ascuns nelegalitati intrucit am inteles ca au fost furate mari valori in bijuterii avind in vedere ca dobrutchi a fost un om bogat fiind primul in slobozia ce a avut magazine in care a vindut bijuterii

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
387 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Luni, 10 martie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 10:40
(7969 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025

La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4815 de șomeri (din care 2140 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2025, 12:00
(4539 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov din județul Ialomița, furnizarea energiei va fi ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 12:00
(2694 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4434 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 16:10
(4054 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3185 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5236 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(2987 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5538 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11348 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3696 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8710 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2383 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(5001 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6759 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3338 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4424 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(4946 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17231 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3908 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4697 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4224 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5411 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7272 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5513 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6412 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5822 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9275 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: L-ați văzut?

IPJ Ialomița: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni efectuează verificări în vederea depistării numitului Victor Ilie, în vârstă de 53 de ani. Oamenii legii au fost sesizați joi, 13 februarie 2025, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 11:30
(4502 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2580 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...