SPORT
Lupte, Campionatul Național de Lupte pe plajă pentru cadeți și juniori
Doi campioni pentru CS Amara
Luptele pe plajă devin deja un portdrapel al sezonului estival în orașul Amara. În perioada 26-28 august 2016, stațiunea balneară a organizat pe Plaja «Zorilor» Campionatul Național de Lupte pe plajă, adresat cadeților și juniorilor. Ziua de sîmbătă, cea în care au intrat cadeții, a fost una de foc pentru sportivii antrenați de Marian Moraru. Aceștia au ieșit din nou în evidență aducînd Amarei două titluri naționale. La 60 kg, Cristian Lungu, campionul național en titre, a plătit în primă fază tribut scăderii în greutate, iar drumul spre finală a fost destul de sinuos. În finală însă, Lungu s-a impus fără drept de apel în fața lui Nicușor Cojocaru, de la Viitorul Vaslui. Al doilea titlu național a fost adus de Cristian Miu, la categoria 70 kg. Acesta l-a învins în finală pe buzoianul Auraș Muscă. Cele două titluri naționale au adus CS Amara pe primul loc în clasamentul pe echipe al cadeților.
30 August 2016, 16:20 (5007 vizualizări - 0 comentarii)
Luptătorii CS Amara, rezultate meritorii la Naționalele de Juniori 4
«Cupa Orașului Amara la lupte libere», a III-a ediție
Sportivii CS Amara, rezultate meritorii la Turneul Internațional «Memorialul Antrenorilor Simon László & Balló Ferenc»
Sportivii CS Amara, rezultate remarcabile la «Festivalul Micul Luptător»









