Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: A început epurarea directorilor de școli

Ialomița: A început epurarea directorilor de școli

Din toamnă, 16 școli din Ialomița vor avea directori noi. Deși politizarea unităților de învățămînt este tot mai evidentă, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița susțin faptul că motivele care au generat aceste schimbări nu au implicații de natură politică. «Este vorba despre probleme de management sau de situații în care unii directori au refuzat să asigure manageriatul!» explică Luminița Barcari, șefa Învățămîntului ialomițean. Raportul cu privire la noile numiri a fost înaintat deja Ministerului Educației.

Predare de ștafetă în școli Mobilizarea în fruntea unităților de învățămînt a oamenilor loiali partidelor politice este o practică veche care se petrece în fiecare toamnă. Din septembrie 2016, în Ialomița, 16 nume noi de directori vor conduce tot atîtea unități de învățămînt din județ. În ciuda acuzațiilor legate de încercarea de a politiza actul educativ, oficialii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița susțin faptul că motivele care au generat înlocuirea directorilor sînt cu totul altele. În primul rînd este vorba despre noi numiri în cadrul unităților școlare ai căror directori s-au pensionat. Este cazul Școlilor Gimnaziale Nr. 3 Slobozia sau Movilița. De asemenea, un alt motiv îl reprezintă refuzul directorilor de a mai asigura manageriatul școlilor în viitorul an școlar, 2016-2017. Această situație se regăsește în cadrul a 7 dintre unitățile de învățămînt care din toamnă vor avea șefi noi. Un exemplu în acest sens este Școala Gimnazială «Spiru Haret» Țăndărei, a cărei directoare a refuzat să-și mai dea acordul cu privire la continuitatea în funcția de conducere. De asemenea, în alte 5 situații, schimbările au fost generate de slabele performanțe manageriale de care au dat dovadă directorii în cursul anului școlar trecut. De notorietate este scandalul iscat la Școala Gimnazială Vlădeni, acolo unde directorul nu a putut gestiona situația creată după ce unul dintre profesori a fost prins furînd cornurile împărțite elevilor. «Încă de la revenirea mea în fruntea Inspectoratului Școlar au existat astfel de discuții legate de schimbările pe criterii politice și tot de atunci am explicat că nu voi face acest lucru! Situațiile care au generat schimbările de anul acesta țin de probleme de management sau de faptul că unii directori au refuzat să mai asigure continuitatea funcțiilor. Vă asigur că noii directori respectă toate condițiile prevăzute de lege privind desemnarea lor!» a declarat Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

30 August 2016, 13:20 (14444 vizualizări - 32 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Dinu :
(30 August 2016, 22:21)
Prof. Cilibeanu Valentin nu mai este director?!! Vai de Steluțele lui.... Școala 3 fără Cilibili? Când i se va dezveli statuia?! Călare sau....
Lucru manual:
(30 August 2016, 21:30)
Directorii care acceptă fără concurs directoratul au interese! Directorii care acceptă să fie directori de școli au mari interese personale. Directorul de Sc 3 Slobozia și-a făcut plinu! Pensie lungă! IȘJ, mai sunt directori de schimbat! Știu, nu acceptă cine poate, acceptă cine vrea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19106 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18825 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20021 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20798 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19978 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20658 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20311 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20714 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19695 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19761 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...