REPORTAJ
Meșteri în toate timpurile
Invazia capitalismului după 1990 dar și evoluția tehnologiei moderne a făcut ca meserii precum cea de cizmar, ceasornicar sau depanator radio-tv să pară astăzi desprinse dintr-o altă epocă. Chiar și la Slobozia, în urmă cu mai bine de 30 de ani, atelierele meșterilor musteau de clienți. Cei cîțiva meseriași pe care orașul îi mai are duc o viață modestă, trăind cu amintirea unor timpuri care nu se vor mai întoarce niciodată... Dar buchisesc în continuare!
Povestea aparatelor abandonate
Cu diploma în buzunar, în 1978, Dumitru Stănescu intra în cîmpul muncii devenind unul dintre zecile de depanatori radio-tv ai Sloboziei. Astăzi, în oraș, meseriașii din generația sa pot fi numărați pe degete. «Mai sîntem cîțiva în tot orașul. Toate școlile s-au închis și nu se mai fac meseriași așa cum am prins noi...» spune meșterul cu regret. După 40 de ani, pe Dumitru Stănescu îl găsim însă la aceeași masă de lucru, unde își omoară orele rămase pînă la închidere cu un aparat de radio defect. Dacă în trecut lucra pînă după miezul nopții ca să onoreze toate comenzile pe care le primea din partea clienților, atelierul unde s-a format ca meseriaș s-a transformat într-un depozit de televizoare și radiouri abandonate. Înșirate într-o încăpere îngustă, zeci de aparate TV sau radio stau așezate unele peste altele, singura lor utilitate fiind piesele pe care le au sub carcasă. «Oamenii care s-au săturat să le mai țină prin casă vin să le aducă aici și mă roagă să le țin aici, ca să scape de ele. Eu le primesc pentru că unele dintre ele sînt bune pentru piese. Mai iei un tranzistor, mai o diodă, le înlocuiești și-ți faci treaba cu ele...» spune meșterul. Cu trecerea timpului, oamenii care își aduceau aparatele la reparat s-au rarefiat ca aerul din vîrful munților. Meșterul a trebuit să se conformeze și să onoreze puținele comenzi pe care le primește. «Nu mai sînt clienți ca în trecut, iar acum reparăm tot ce oamenii doresc. Ba o telecomandă, ba un fir întrerupt la o lampă. Trebuie să răspundem nevoilor și cerințelor...» ne spune Dumitru Stănescu.
Omul care repară timpul
Absolvent al unei școli de mecanică fină, Gheorghe Ciobanu profesează încă meseria de ceasornicar. Evident, adaptată nevoilor vremurilor actuale. Ca el mai sînt doar cinci meseriași în toată Slobozia... Timpurile în care potrivea la cheie orologiile cu mecanisme sofisticate din oraș au apus. Acum clienții care îi trec pragul atelierului său au alte nevoi. «Mai schimbăm cîte o curea, mai punem cîte o baterie... Totul este mai mult electronic și nu prea ai ce să faci acestor ceasuri. Foarte rar mai vine cîte cineva cu un ceas vechi, pe care vrea să i-l repar. Sînt foarte bucuros cînd trebuie să fac acest lucru...» ne spune meseriașul. Încorsetat de brusca schimbare adusă de tranziție, ceasornicarul a trebuit să se adapteze. Pe lîngă micile reparații pe care le face ceasurilor, el realizează și chei. Mai mari, mai mici, pentru mașini sau sisteme sofisticate de închidere, Gheorghe Ciobanu a devenit cunoscut în toată Slobozia datorită noii sale îndeletniciri. «Efectiv a trebuit să ținem pasul cu vremurile și să ne adaptăm. A fost așa ca o gură de aer pe care am primit-o, pentru că, după cum vedeți și dumneavoastră, noi, meseriașii din trecut, nu mai sîntem la modă...» spune ceasornicarul.
Ion Jantea și ghetele de aur
Aproape de poarta Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia, atelierul de reparat încălțăminte în care lucrează Ion Jantea așteaptă cu ușa larg deschisă clienții slobozeni. Meseriașul spune că în trecut clienții erau amatori să-și facă încălțări pe comandă, însă astăzi puținii oameni care-i mai trec pragul vin să își repare vechile perechi de pantofi sau ghete. Aproape că a și uitat cît timp a trecut de cînd cineva i-a solicitat să-i facă o pereche nouă de pantofi. «Nici nu mai știu cît timp a trecut de la ultima pereche de încălțăminte pe care am făcut-o pe comandă, așa cum eram noi obișnuiți... Să tot fie, cred, vreo 15 ani de atunci... Nu mai avem căutare la clienți. Nevoile oamenilor s-au redus la mici reparații...» spune meșterul. În trecut, atelierul său avea suficienți angajați ca să onoreze toate solicitările venite din partea clienților. Regula de aur era ca toate încălțările realizate să corespundă standardelor de calitate. În caz contrar, meșterul care greșea modelul era serios tras la răspundere. «Astăzi toată lumea se mulțumește cu ce găsește prin magazine sau prin second-handuri, apoi apelează la noi ca să reparăm ce au făcut alții greșit...» mai spune meșterul.
30 August 2016, 11:05 (4757 vizualizări - 1 comentariu)
Comentariile cititorilor:
(9 Februarie 2017, 15:29)
Dar pe mine știu că m-a jumulit bine unul din meșterii ăștia!
Pentru un amărât de contact slăbit a trebuit să scot din buzunar 70 de lei noi. Radioul meu se oprea dacă-i atingeam cablul de alimentare. Așa că ieri l-am luat la subraț și, fără să reflectez prea mult, am dat fuga la Feroviaru, la atelierul de depanat chestii din astea. Îi zic meșterului ce cred că are, dumnealui îl măsoară cu un aparat ce-l avea pe masă și mă contrazice. Nu-i de la contact, intră curent în el, zice. Păi, atunci ce are ? Nu știu, trebuie desfăcut și văzut. Zic ok, vi-l dau pe mână. Meșterul, te costă 20 de lei verificarea. După asta te sun și-ți spun cât te costă reparația. Decizi dacă mi-l lași să-l repar. Îi dau numarul de telefon și numele. Ah, ești băiatul lui Radu ? Îl știu pe taică-tu, am copilărit împreună. Și eu tot de aici din sat sunt. Îmi iau la revedere și plec. Mă sună azi de dimineață - e gata radioul. Poți să treci să-l iei. Trec pe la 11. Întreb cât face, cu gândul că-i plătisem deja cel puțin jumătate din manoperă ieri, cănd îi achitasem 20 lei ca să se uite la el. 50 de lei, zice. Vă mai dau 30, deci. Nu, aia a fost verificarea, 50 de lei e manopera. Am plătit și am plecat. Nu i-a înlocuit nici o piesă, doar i-a lipit un contact. Ce n-am reușit să înțeleg e pentru ce am mai plătit 20 de lei. Nu era normal să intre costul examinării aparatului în costul și așa exorbitant al manoperei ?
Asta în condițiile în care pentru lipit și cusut o cizmă am plătit de curând 20 de lei. Și unde mai pui că cizma e mai dificil de cârpit.
Asta e! Sunt meșteri și meșteri, după cum sunt clienți și clienți; unii mai fraieri, alții mai ai dracu', care cer și chitanță. Eu n-am cerut, dar nici dumnealui nu mi-a oferit. Probe n-am. Încercați, oricum. Sau mai degrabă mergeți în bazar. E infinit mai rentabil.