Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Atac opac

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Astra II Giurgiu 0-1

Atac opac

Unirea Slobozia se află într-o perioadă a căutărilor, iar conducerea tehnică pare să bîjbîie după un atacant pentru a-și desăvîrși construcția. Nu l-a găsit la meciul cu satelitul campioanei Astra, disputat sîmbătă, 17 septembrie 2016, și continuă să surprindă discrepanța dintre meciurile amicale și cele oficiale în privința randamentului acestui compartiment. În meciul cu Astra II, Unirea a fost învinsă din fașă, iar scuzele pentru această înfrîngere sînt relativ subțiri. Absențele din varii motive ale lui Toma, Drăguț sau Teodorescu nu pot constitui o justificare. Nici lipsa de experiență a echipei noastre. Adversara Unirii a venit la Slobozia cu un lot de 18 jucători, cel mai vîrstnic dintre ei fiind Cristian Cioran, 24 de ani. La randamentul scăzut al echipei o contribuție ar fi putut avea absența de pe bancă a antrenorului Ion Ionescu, suspendat după ce a fulgerat la Tunari în direcția arbitrilor. Aceasta însă nu poate constitui o acuză pentru «principalul de conjunctură» Enache Costea, cel care și-a îmboldit cît a putut elevii spre o evoluție cît mai bună. Referitor la Costea, acel «Hai, băieți, ne trezim și noi?!» strigat către uniriști în minutul 25 spune multe despre evoluția acestora. Galben-albaștrii au rămas în amorțire după fluierul de start, ceea ce a permis jucătorului Astrei, Mădălin Răileanu să perforeze încă din minutul 3 plasa porții lui Cristică. A urmat o lungă perioadă de uluială, cînd jucătorii noștri s-au străduit în zadar să găsească drumul spre poartă în pădurea de tricouri albe a oaspeților. «I-a numărat cineva pe ăștia de la Astra? Pentru că par vreo 15-16...» spunea un mucalit din tribună. Abia în ultimele 25 de minute Unirea pune probleme serioase la poarta lui Nedelcovici. Macare ratează țința în două rînduri, iar tînărul Săvescu face ca mingea să pupe bara în minutul 87. Unirea a avut totuși și plusuri, iar aici îl putem remarca pe Mihai Adăscăliței, cel care a surprins plăcut prin ruperile de ritm și centrările pe care le-a oferit, și căruia, în minutul 76, i-a fost refuzat un penalty. Și tot la plusuri se încadrează și portarul Iosif Cristică, a cărui intervenție excelentă la șutul lui Valentin Gheorghe a limitat proporțiile înfrîngerii. Astfel, echipa antrenată de eroul Rapidului de la Donețk, Marius Măldărășanu, învinge Unirea cu 1-0. Echipa noastră se prăbușește pe locul 6, dar este abia începutul campionatului și ierarhia este foarte strînsă. Totuși, dacă vrem să fim la final cel puțin pe podium, nu ne mai putem permite luxul de a pierde puncte în acest mod. Iar cei care trebuie să-și revină primii sînt atacanții!
Unirea a evoluat în următoarea formulă: Cristică-Călin, Topor, Soare, Bucurică-Macare, Adăscăliței-Dumitru (Marin, ’22), Răduca, Gherasim-Khalil (Năstase, ’46) (Săvescu, ’68)

Au părăsit și Cupa
Tabloul principal al Cupei României rămîne pentru încă un an doar un vis pentru Unirea Slobozia. În cadrul acestei competiții, echipa noastră a evoluat la mijlocul săptămînii trecute contra divizionarei secunde CS Afumați. După o primă repriză plictisitoare, a urmat o a doua în care Unirea a fost superioară adversarei. Khalil și Răduca în două rînduri au ratat ocazii mari de gol care, în cele din urmă, conform clișeului, s-au răzbunat. Jucătorul împrumutat de Afumați de la Dinamo, Valentin Costache, a împins în poartă (’87) balonul centrat de pe dreapta la o fază care i-a prins nepregătiți pe apărătorii slobozeni. Așa s-a scris istoria acestui meci și a participării echipei noastre în Cupa României, în sezonul 2016-2017. Cu Ion Ionescu pe bancă, Unirea va juca sîmbătă, 24 septembrie 2016, în deplasare, contra Viitorului 2 Constanța.

20 Septembrie 2016, 20:05 (6508 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Recolta Gheorghe Doja confirmă forma bună și obține «o victorie de moral»
Încrederea primelor puncte

Comentariile cititorilor:


haidehaide:
(24 Septembrie 2016, 22:26)
viitorul II-Unirea 3-0!suntem pe antepenultimul loc in clasament...
gore:
(23 Septembrie 2016, 21:34)
Pana cand e finatata echipa? Te pomenesti ca din retur ne uitam pe dolce la dunarea calarasi...Ionascule, doar nu crezi ca scapi dupa ce ai aruncat milioane pe o apa nepotabila, (incapabilule, ar trebui sa fii cuzat de genocid!!!), daca urli sa nu se mai sustina Unirea!
Fost jucator:
(23 Septembrie 2016, 13:12)
Nu mai comparați situația cu cea care am promovat in liga a 2 ,atunci era un lot valoros si alte condiții financiare mult mai bune,acum baietii nici nu joaca pe prime de joc si nici salariile nu sunt unele cu pretenții pentru promovare asa ca eu cred ca sunt pretenții mari si bani putini pentru ce se vrea, dar asa este la Slobozia lumea sa învățat cu rezultate ca atunci cand băteam Rapidul pe unde il prindeam si care rapid ?acela care avea in componenta numai jucatori de liga 1 si antrenor Vio moldovan,asta asa pentru cei ce va dați cu părerea pe aici dar nu știți dedesubturile echipei..
pt olaffson:
(23 Septembrie 2016, 11:10)
Juniorii cu pile joacă!!!!!! Restul viseaza sa intre in grațiile celor care fac echipa.
unu care stie:
(23 Septembrie 2016, 00:32)
Ilie, te cunosti de la o posta cand scrii pe aici!
pro si contra:
(22 Septembrie 2016, 18:14)
Eu zic ca acum cu noii oameni din conducere avem ceva sperante ! Sunt tineri,au experienta fotbalistica si idei bune pentru viitor ! Cuvantul de ordine este acum RABDARE
Olaffson:
(22 Septembrie 2016, 15:36)
@suporter
Omule,inainte de a comenta priveste situatia in ansamblu si invata regulamentul,nu sariti imediat cu gura .In primul rand au intrat pe teren cei numiti de tine fiindca ei sunt juniorii nostri la nivel local,si pentru ca regulamentul FRF iti impune sa joci cu 3 juniori,iar Unirea incearca sa se descurce doar cu ce are pe plan local.Daca erau mai multi bani la club,stai tu linistit ca poate aduceau si alti juniori din alte parti,dar nu vine niciun junior la Slobozia pe saracia actuala de la club,juniorii foarte talentati merg la echipele de liga 2,sau chiar in prima liga.
Apoi,uitati-va la lotul Unirii cat de subtire este,daca  au lipsit 3-4 piese de baza,imediat s-a vazut.
Cam astia sunt jucatorii pe care ii avem,sa-i sustinem cum putem.Deocamadata este doar etapa 3,mai au timp sa revina.Cheia promovarii este la ei,daca bat la Viitorul se redreseaza.
Suproter:
(22 Septembrie 2016, 11:54)
Culeg roadele muncii depuse, domnii ce se ocupa de destinele echipei. 
unu din galerie:
(22 Septembrie 2016, 07:02)
orasul asta nu merita prea mult fotbal , nu merita galerie la fotbal , nu merita mai nimic , primeste atat cat merita si cat interes arata . . .pentru aia 100-200 de insi care inca mai vin la meciuri . . .restul unde sunt ? stie cineva ca petrolul in liga 5 are 5-6 mii de fani pe meci ? sau otelul sau poli ? noi nu suntem macar 500 in liga 3 , si pentru aia care vin,sa ma arate orice prost cu degetul ca ma plateste primaria sa cant ? hahah , si apropo nu va faceti iluzii ca echipa poate promova anul asta  . . .sanatate tuturor
Suporter:
(21 Septembrie 2016, 23:24)
Ce va vaitati Unirea Slobozia , n-aveti atacant pe Khalil ? Nu-i copilul de suflet al domnului Ionescu ? Domnul manager Lemnaru nu si-a bagat fiul in teren la meciul asta? Multa sanatate domnului Prepelita ! 
Messi:
(21 Septembrie 2016, 12:24)
Ziceti mersi ca mai avem echipa...Ca dragii nostri consilieri respinsesera finantarea....cum de s-or fi razgandit?
pro si contra:
(21 Septembrie 2016, 12:15)
Asta cu galeria e doar asa de paravan ! Ne lipsesc multe altele ...
haidehaide:
(21 Septembrie 2016, 00:33)
Ne lipsesc foarte mult si inimosii baieti din galerie nu numai atacantii,clarviziunea si daruirea in joc...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 28 Sep 2026
352 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Acțiuni polițienești pe timp de noapte

Duminică, 28 august, polițiștii ialomițeni au desfășurat în intervalul orar 01,00-04,00, o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În cadrul activităților, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 13:50
(5253 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: Soțul gelos și-a luat la bătaie consoarta

Jandarmii din cadrul Grupei de Intervenție Slobozia au fost sesizați vineri, 26 august a.c., în jurul orei 7.30, pentru a interveni în vederea aplanării unui scandal între doi soți din Slobozia Nouă. Deplasîndu ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 12:06
(10033 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: 15 plase de pescuit confiscate

Vineri, 26 august, la Andrășești, patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 21 și 35 ani, au fost prinși de polițiști cu ustensile de pescuit ilegale. Cei patru se deplasau cu un autovehicul în portbagajul ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 12:04
(8992 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 80 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 30 august 2011, sînt disponibile 80 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 12:03
(7364 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cereale fără documente, confiscate

Un bărbat de 33 ani din comuna ialomițeană Gura Ialomiței a fost prins de polițiști vineri, 26 august, pe raza comunei Făcăeni, în timp ce transporta cu o autoutilitară, peste 2,7 tone de semințe de floarea ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 12:01
(10140 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, la concurs

Marți, 30 august, la Bacău, debutează faza națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. La competiția desfășurată în perioada 30 august-2 septembrie este prezent și lotul ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 12:00
(10969 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: La volan, cu probleme la mașină sau fără permis

O patrulă de siguranță publică a oprit pentru control duminică, 28 august a.c., pe DC51, în apropierea Halta Fundata, un autoturism, condus de un bărbat de 59 ani, din orașul Căzănești. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 11:59
(6551 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Bătrînă tîlhărită în propria casă

O bătrînă de 77 ani din Alexeni a trecut prin clipe groaznice după ce un individ a intrat peste ea în casă pentru a fura. Hoțul a reușit cu violență să fure bătrînei mai multe bijuterii și bani.
Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:32
(8263 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Descinderi în cartierul Bora, amenzi la Grivița și lemne confiscate la Fetești

Polițiștii slobozeni au descins joi, 25 august, în cartierul slobozean Bora. Astfel, în cadrul acțiunii au fost legitimate 70 de persoane și controlate 57 de autovehicule. De asemenea, polițiștii au descins ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:31
(13393 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: O șoferiță neatentă a intrat într-un scuter

Joi, 25 august, la Țăndărei s-a produs un accident de circulație. Conducătorul unui scuter, un bărbat de 53 ani, din localitate, a fost lovit de o șoferiță de 20 de ani, care nu a respectat semnificația ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:30
(6904 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Pește confiscat

Peste 20 de persoane au fost legitimate într-o acțiune organizată joi, 25 august, de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica pe raza localității Bordușani. De asemenea, în cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:30
(9737 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Record! Evaziune fiscală de 35 milioane lei!

Inspectorii fiscali ialomițeni au verificat o societate comercială al cărui sediu se afla, potrivit documentelor, în municipiul Slobozia. Doar că verificările au demonstrat că firma nu funcționa la sediul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:06
(7411 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Rentierii, la viză!

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură amintește persoanelor care au dobîndit calitatea de rentier că trebuie să se prezinte, pînă la data de 29 august 2011, la oricare centru județean API ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:05
(12923 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copii de 11-13 ani, hoți de mașini

Marți, 23 august, un bărbat de 39 ani din Slobozia a sesizat Poliția cu privire la faptul că mașina proprietate personală i-a fost furată de pe raza localității Țăndărei. În scurt timp, polițiștii au găsit ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:04
(8234 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Șofer băut, la volan

Polițiștii Secției de Poliție Ion Roată, au oprit pentru un control de rutină, miercuri, 24 august, o mașină condusă de un tînăr de 25 ani, domiciliat în Gîrbovi. Pentru că mirosea a alcool, conducătorul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:02
(7722 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Braconaj piscicol

Un bărbat de 41 ani din București a fost prins miercuri, 24 august, în timp ce intenționa să pescuiască pe rîul Prahova, în zona podului Leasa, cu o plasă monofilament. Ghinionul bucureșteanului a fost ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:02
(5610 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Doi minori, la furat de cereale din cîmp

Peste 70 de persoane au fost legitimate miercuri, 24 august, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Țăndărei. În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:01
(7756 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Hoți prinși de polițiști

Trei tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 18 ani sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Pe scurt, în data de 20 august, polițiștii au fost alertați de un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 17:59
(6988 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Bărcănești: Infractor încarcerat

Un bărbat de 33 ani din Bărcănești a fost prins miercuri, 24 august, de polițiștii din localitate. Pe numele individului Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 17:58
(8444 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Arestat după ce a furat 9000 lei din casa unei bătrîne

Polițiștii au reușit să prindă autorul unui furt din locuință, petrecut în luna iulie 2011, cînd un bărbat, sub pretextul că dorește să cumpere vin, a sustras din casa unei femei, de 80 ani, din Cocora ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:57
(9217 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora furt arestare


Fetești: Accident provocat de un șofer băut

Un tînăr de 26 ani, din Fetești, a provocat în noaptea de 23/24 august un accident rutier. Șoferul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, a lovit un autovehicul staționat și gardul unui imobil ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:57
(7897 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Slobozia: Hoți slobozeni pe meleaguri brăilene

Marți, 23 august, o patrulă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în zona «Vămă» din Slobozia, un autoturism în care se aflau trei persoane despre care existau suspiciuni că au comis infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(7997 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Vlădeni: La furat de floarea-soarelui

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Stelnica au depistat pe raza comunei Vlădeni o căruță în care se aflau 3 persoane. Imediat după ce au văzut polițiștii, cei 3 au sărit din căruță și au fugit, fiind ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(8893 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 3 tone de grîu, confiscate

Polițiștii feteșteni au organizat marți, 23 august, o acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul cerealelor. Astfel, în urma verificărilor efectuate la o persoană fizică autorizată din municipiul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:55
(9003 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termene pentru depunerea declarațiilor fiscale

Termenul limită pentru depunerea obligațiilor declarative la Fisc a fost stabilit la 25 august 2011. De asemenea, Formularul 112 va fi depus exclusiv online pe site-ul oficial al instituției. Potrivit unei ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:31
(5658 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:19
(6529 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat cu oglinda mașinii

Un biciclist de 63 ani a fost rănit luni, 22 august, într-un accident de circulație, la Slobozia. Biciclistul ce se deplasa pe bulevardul Unirii, la o intersecție s-a dezechilibrat și a fost lovit de oglinda ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:17
(7242 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movila: L-a chemat la muncă și i-a furat 400 lei din casă

Un bărbat de 64 ani din Movila a reclamat polițiștilor luni, 22 august, faptul că din locuința personală i-au dispărut 400 lei. Ancheta ulterioară a polițiștilor a stabilit că autorul era nimeni altul decît ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(5981 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt


Patru Frați: Șofer recalcitrant, autor al unui accident

Un bărbat de 36 ani din satul ialomițean Patru Frați a provocat luni, 22 august, un accident de circulație pe raza localității de domiciliu. Individul conducea un autoturism cînd, într-o curbă, a pierdut ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(7299 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Marți, 22 august, polițiștii feteșteni au prins un trafic un șofer de 59 ani în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice... Bărbatul a fost testat alcooltest, rezultatul indicînd o alcolemie ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(8095 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Sorinb în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Campion în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene @Bozo în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! @asigurat în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! curios în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bobiță în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții un alt cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...