Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Spitalul Orășenesc Țăndărei, model de bună practică

Uneori se poate

Spitalul Orășenesc Țăndărei, model de bună practică

Sănătatea ialomițeană se chinuie să reziste în fața haosului din sistemul medical românesc. Din cele 4 spitale ale județului, doar unul a reușit să depășească și să gestioneze corespunzător iminentele probleme financiare. Este vorba despre Spitalul Orășenesc Țăndărei, unitate medicală care în anul 2011 a fost închisă de Ministerul Sănătății, fiind considerată neperformantă. În prezent, reprezentanții Spitalului Țăndărei au reușit să facă economii suficiente încît își pot permite să achiziționeze aparate medicale cu fonduri proprii.

Sănătate în cifre
În anul 2011, Spitalul Orășenesc Țăndărei a fost inclus pe lista Ministerului Sănătății privind unitățile medicale neperformante și închis. El a fost redeschis în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, iar la 4 ani distanță de la acel moment reprezintă un model pentru alte spitale care se chinuiesc să facă față problemelor financiare. Cu un buget anual de aproximativ 1 milion de lei, alcătuit din fondurile alocate de Consiliul Local Țăndărei și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Spitalul Orășenesc Țăndărei a reușit să cheltuie banii acordați cu responsabilitate și să termine anul trecut cu un plus bugetar de 600 mii de lei. Potrivit reprezentanților unității medicale, rețeta succesului o reprezintă achizițiile de medicamente și produse medicale. «Am discutat cu fiecare medic specialist din cadrul spitalului nostru și am decis să achiziționăm medicamente la cel mai mic preț, dar cu aceeași substanță activă. Se găsesc pe piață astfel de produse, important este ca ele să fie căutate cu atenție...» explică Maria Constantin, managerul Spitalului Orășenesc Țăndărei. Lunar, unitatea sanitară externează între 200 și 250 de pacienți.

Fonduri pentru investiții
În prezent, la Spitalul Orășenesc din Țăndărei își desfășoară activitatea 111 angajați, 10 dintre ei fiind medici rezidenți în ultimul an. Cei 600 mii de lei economisiți vor fi investiți în perioada următoare pentru a atrage la Țăndărei alți specialiști. Astfel, cu acești bani se vor achiziționa aparate medicale pe care viitorii specialiști să le folosească cu încredere. «Dorim să ne modernizăm laboratorul de analize, să achiziționăm un ecograf mai performant, dar și un ventilator pentru Camera de Primiri Urgențe și unul pentru Secția Terapie Intensivă. Sînt convinsă că fondurile vor fi suficiente pentru a ne rezolva toate necesitățile!» mai spune Maria Constantin, managerul Spitalului Orășenesc Țăndărei. Cu o istorie de peste 100 de ani, instituția se află pe lista obiectivelor de patrimoniu a Ialomiței și deservește un număr de peste 40 mii de oameni din zona de Est a județului.

Dezastrul din spitale Nu la fel de bine se descurcă din punct de vedere financiar celelalte spitale din Ialomița, mult mai mari decît cel din Țăndărei. Cele mai multe probleme le are Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unitate care a beneficiat de fonduri consistente din partea Consiliului Județean Ialomița și care, la finalul lunii iunie 2016, se afla în pragul falimentului, înregistrînd debite de peste 1,2 milioane de lei. Cele mai multe dintre datorii vizau facturile neachitate către furnizorii de medicamente. În situații similare se află și Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești sau Spitalul Municipal din Urziceni. Cele două unități medicale au acumulat de asemenea datorii la plata furnizorilor. O altă problemă a celor 3 spitale o reprezintă și lipsa medicilor specialiști din cauza căreia spitalele din Slobozia, Fetești sau Urziceni nu pot deconta de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița serviciile medicale oferite pacienților. O statistică a CJAS Ialomița arăta faptul că cele 3 unități medicale pierd lunar cîte 40 mii de lei prin incapacitatea decontării serviciilor medicale.

20 Septembrie 2016, 20:35 (7216 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Consilierii locali din Țăndărei au aprobat lista de investiții a spitalului din localitate
Construcția Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Țăndărei, aproape de final
Spitalul Orășenesc Țăndărei, tot mai aproape de inaugurarea Ambulatoriului integrat
Proiect de 2 milioane de euro la Spitalul Orășenesc din Țăndărei
Proiect de modernizare a Spitalului Țăndărei

Comentariile cititorilor:


Bisturiu psd:
(21 Septembrie 2016, 17:40)
Spitalul judetean Slobozia, supranumit 'abatorul', e plin de datorii, de mizerie si de incompetenta; ii lipsesc dotarile elementare, medicamentele,40% din totalul necesar de medici si asistente. Dupa zeci de ani de "shmenegement" psd, partid care vine sa cerseasca acum voturile celor  care au fost tratati ca sacii la moara pe holurile spitalului, dupa ce au platit CAS 40 de ani..
Bisturiu:
(21 Septembrie 2016, 00:27)
Spital inchis impotriva tandarenilor de Gheorghe Tinel si pedelistii care acum va cersesc voturi!Nu uitati!!!
Gigica :
(20 Septembrie 2016, 22:33)
Nu mai laudati spitalul Tandarei ca au angajat la UPU o duduie grasa si proasta, sotie pe fost politist. Acest personaj e asa de batut in cap incat dai si fugi. Nu se inghite cu nimeni ca refuleaza a prostie. Aceasta hahalera trebuie evaluata si dusa la garla .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 02 Sep 2026
337 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Minor de 15 ani din Manasia, reținut pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 19 iunie 2024, polițiștii din Urziceni au depistat un minor de 15 ani, din comuna Manasia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Cercetările oamenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:55
(6715 vizualizări - 2 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Joi, 20 iunie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, a organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:00
(13323 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 10:05
(9407 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 48,281 milioane de euro pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 17-19 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 239,990 milioane de lei (48,281 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 09:15
(3679 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 610,67 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna mai 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 23 de inspecții ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 11:20
(11419 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movilița și Ciulnița

Accidente la Movilița și Ciulnița

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 09:40
(9666 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 18 iunie 2024, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română «Donează sânge, salvează o viață!». ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 14:45
(6028 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor la nivelul Gospodăriei de apă din localitatea Fierbinți-Târg, furnizorul de energie electrică va î ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 13:55
(13818 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2024

La sfârșitul lunii aprilie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4095 șomeri (din care 1911 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 08:55
(14095 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 6,59 milioane de lei, în luna mai 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,59 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 15:55
(10763 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se primesc Cereri de finanțare pentru schema de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că începând de luni, 17 iunie 2024, se depun cererile de finanțare pentru accesarea schemei de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:40
(12121 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,28%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2024

La sfârșitul lunii martie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4197 șomeri (din care 1945 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:35
(11417 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

În după-amiaza zilei de duminică, 16 iunie a.c., în jurul orei 14,05, Detașamentul de Pompieri Slobozia și Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:30
(9702 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 97 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 12-14 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală 97,132 milioane de lei (19,531 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:25
(2604 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false în numele ANAF

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor persoane juridice le este solicitată «lista entităților externe ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 09:10
(5699 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești luni, 17 iunie 2024!

În vederea executării unei lucrări programate de pe strada Plevnei din municipiul Fetești, din județul Ialomița, echipele RAJA Constanța vor sista luni, 17 iunie 2024, furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 16:40
(13108 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 141,50 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna mai 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 141,50 milioane lei de lei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:40
(12140 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin financiar pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților promoției 2024 cu o serie de măsuri active menite să faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:00
(6695 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Smirna. La locul solicitării au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:40
(7320 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Smirna incendiu


 Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în localitatea Sărățeni. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:30
(5554 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru 24 de ore

Miercuri,12 iunie 2024, polițiștii din Fetești, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus reținerea pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 16:40
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a încheiat campania de depunere a Cererilor de Plată 2024

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură aduce la cunoștința opiniei publice că miercuri, 12 iunie 2024, s-a încheiat campania de primire a Cererilor de plată aferente anului 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 13:00
(18028 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 25 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de impozit pe profit că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data de ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 10:30
(10544 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Încep concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează vineri, 14 iunie 2024, etapa județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 09:30
(12016 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui feteștean

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 10 iunie 2024, cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de concubinul său, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:30
(27176 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 10 iunie 2024, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale și ale autoturismului ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:05
(2488 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Moldoveni!

Joi, 13 iunie 2024, în intervalul orar 08,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 08:40
(6612 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 26 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat marți, 11 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 26,29 milioane de lei din Fondul European de Garantare ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 15:10
(7943 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: «Ziua Eroilor»

Joi, 13 iunie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean Ialomița, organizează o serie de evenimente legate de sărbătorirea «Zilei Eroilor». ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 09:45
(4058 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare penale pentru «violență în familie» și ordine de protecție emise, la Urziceni și Săveni

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 47 de ani din Urziceni ar fi fost agresată fizic de cumnatul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:45
(10020 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorin în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița joaquin în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Incomod în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marean în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Jan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Irina S în «Cetățeanul de Onoare» al comunei Săveni, Cristina Drugă scrie istorie pentru canotajul românesc: «Dublă» de aur și un nou record mondial la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam! Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...