Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Pupila PSD Ialomița, condamnată penal

Ghinion politic

Pupila PSD Ialomița, condamnată penal

av. Raluca Enescu: «Vă informez că Sârbu Andra NU ESTE CONDAMNATĂ!»

După exemplul seniorilor, tinerii social-democrați își croiesc și ei drum în viață. Aflată la primii pași în carieră, Andra Sârbu demonstrează că a ales bine partidul din care vrea să facă parte. Și nu-i dezamăgește pe cei care au investit în ea, pardon de expresie.

Un an cu suspendare
Andra Sârbu este una dintre pupilele PSD Ialomița. Gurile rele spun că e o ipochimenuță bună la toate, care s-a pripășit în curtea din spate a filialei social-democrate. Noi, desigur, am crezut doar ce ne spune ea: «Am intrat în TSD din pasiunea pentru politică (...)!». Am crezut, dar nu mai credem... Pentru că, între timp, Andra a fost condamnată penal. Oficial, pentru că a condus sub influența alcoolului. Potrivit sentinței Judecătoriei Slobozia, Andrei Raluca Sârbu i s-a stabilit «pedeapsa de 1 an închisoare (...) pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336, alin. 1 CP, faptă comisă la data de 18.07.2015. În baza art. 83, alin. 1 CP, amînă aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani». Pe durata supravegherii, Andra trebuie să presteze 30 de zile de muncă neremunerată în folosiul comunității, să nu conducă mașina și să plătească 900 de lei cheltuieli de judecată.

Politica fără femei e ca...
Nu fiți nesimțiți! E ca cerul fără soare, floarea fără apă, ca noaptea fără stele... Fix ca în seara aia cînd Andra a fost oprită în trafic și a recunoscut că a băut doar o bere și... Și, spun alții mai avizați ca noi, a adăugat că a îngurgitat și altceva despre care le-a mărturisit anchetatorilor că înghite regulat. Cum adică de ce consumă? Păi, spre exemplu, deoarece atunci cînd ești tînără și faci politică din pasiune, toți boșorogii din partid vor să-și bage nasul în «dorința ta de evoluție pentru construirea unei cariere»... Și dacă te numești Marian, Ștefan, Adrian, Ionuț, Victor, șamd, mai treacă-meargă, că doar nu-ți mută viitorul din loc! Dar cînd ajung toți sărăntocii partidului să te ciupească de perspectivă și tu n-ai încotro și trebuie să zîmbești galeș, o ceva-două pe zi te ajută să vezi totul mai roz, că de-atîta roșu ajungi să o iei razna. Doar că în seara aia a avut fata ghinion, iar polițistul ăla era prost și nu pricepea nimic, degeaba i-a arătat fotografiile ei de pe FB și i-a promis că îi adaugă numele în carnețelul de contacte primit de la TSD. Ăla n-a vrut să priceapă și pace! Dar las că trece și asta, iar munca în folosul comunității o să o facă la școala din Săveni, unde e director fata aia care a învățat cu ce se mănîncă politica ca să nu ți se aplece...

COMUNICAT
CĂTRE,
ZIARUL NDEPENDENT

În atenția dlui redactor-șef Victor –Eugen POPA
Domnule redactor-șef,
Mă adresez dvs cu respectul cuvenit pentru a vă aduce la cunoștință faptul că în ziarul pe care dvs îl patronați a fost publicat un articol defăimător la adresa clientei mele, SARBU ANDRA RALUCA.
În acest articol se informează publicul amator de cancanuri despre faptul că domnișoara Sârbu a fost condamnată cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului.
Vă atașez minuta de pe portalul instanțelor pe care ati avut-o ca sursă de inspirație:

30.09.2016
Ora estimata: 08:30
Complet: Complet 4 penal
Tip solutie:
Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin. 1 și 4 Cpp rap. la art. 336 alin. 1 Cp, cu aplic. art.396 alin. 10 Cpp, stabilește pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei Sârbu Raluca Andra , pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului , prevazuta de art 336 alin 1 Cp, faptă comisă la data de 18.07.2015. În baza art. 83 alin. 1 Cp amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 alin. 1 Cp, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 85 alin. 2 Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui sa respecte urmatoarele obligatii - sa presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile. Desemnează Directia de Administrare a Domeniului Public si Unitatile de invatamant ca entități din cadrul comunității unde urmează să execute obligația de a presta munca neremunerată în folosul comunitățiiș - sa nu conduca autovehiculele prevăzute de art.6 pct.6 din O.U.G. 195/2002, În temeiul art. 404 alin. 3 Cpp pune în vedere inculpatei dispozițiile art. 88 NCp și îi atrage atenția asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere privind revocarea amânării, aplicarea și executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cpp obligă pe inculpata Sârbu Raluca Andra la plata sumei de 900 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2016.
Document: Hotarâre  629/2016  30.09.2016


Vă informez că Sârbu Andra NU ESTE CONDAMNATĂ CU SUSPENDARE, nu este nici măcar condamnată, ci a primit o soluție de NECONDAMNARE (ÎN BAZA ART.83 CP- AMANAREA APLICĂRII PEDEPSEI).
Efectul principal  constă în neaplicarea pedepsei stabilite. Astfel, potrivit art. 90 alin.1 N.C.p., persoanei față de care s-a dispus amînarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvîrșită, dacă nu a săvîrșit din nou o infracțiune pînă la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amînării și nu s-a descoperit o cauză de anulare. În consecință, nu este nevoie de intervenția reabilitării cu privire la o asemenea pedeapsă.
Din minută reiese foarte clar că Sârbu Andra Raluca nu a fost condamnată cu suspendare. Din explicațiile teoretice pe care vi le-am furnizat speram să intelegeți că în mod greșit ați interpretat minuta instanței și că se impune remedierea situației.
Datorită circumstanțelor faptei și a lipsei de pericol social a faptei, Sârbu Andra a fost iertată (exprimîndu-mă în limbaj comun) pentru fapta comisă.
Vă solicităm respectuos să ne oferiți dreptul la opinie și să scrieți un articol corect, care să reflecte adevărul juridic.
Cu mulțumiri și cu speranța de a rezolva amiabil această neînțelegere,
Avocat Raluca Enescu

5 Octombrie 2016, 11:15 (25156 vizualizări - 40 comentarii)

Citiți și:
«Lupii» de Bărăgan de la TSD și TNL

Comentariile cititorilor:


replica:
(23 Noiembrie 2016, 01:44)
Hotarare definitiva la CAB
21.11.2016
Ora estimata: 09:00
Complet: S1 C5 A
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Decis 1743/21.11.2016/În temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge,ca nefondat,apelul declarat de inculpata Sârbu Raluca Andra împotriva sentin?ei penale nr.629 din data de 30.09.2016 pronun?ată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr.2745/312/2016. În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelanta inculpată la plata sumei de 100 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 21 noiembrie 2016.
Document: Hotarâre  1743/2016  21.11.2016
selectia naturala:
(23 Octombrie 2016, 07:35)
Donsoara este un rahat cu ochi de Slobozia zilelor noastre. Totusi cu o treapta mai sus decat fostele fete de la produs maritate cu oligofreni imbogatiti din agricultura. Donsoara are bling bling in dinti si speranta de viata pana la 50 de ani. Sa speram totusi ca va muri neinmultita. Asta este lumea buna a zilelor noastre. O vicontesa de Slobozia. Un sut in groapa si tipat "sparta"
@bogdan:
(11 Octombrie 2016, 02:04)
Domnu Bogdan " care spui ca nu o cunosti ", sa fie sanatoasa ca sta degeaba si ca incaseaza, nu e problema asta. Problema este ca nu poti sa vii cu fetiscane din astea ca partid si sa ne dea lectii de moralitate si sa apara pe strada ca ea e moarta dupa politica si sa o mai si votam " doamne fereste " . PSD -ul trebuie sa promeveze fete , baieti cu o pregatire si cu o imagine frumoasa , de la care sa avem asteptari pe viitor. Pai ce asteptari sa ai de la fata asta, pe care o sa o vedem mai tarziu ca vine si ne cere votul. Asta e problema Bogdanele , pune-ti si tu creierasul ala de incultel la contributie si vezi esenta lucrurilor. Poate sa incaseze si sa faca ce vrea cu viata ei tovarasica Andra, da sa ne lase in pace cu politica. Ca la partid sunt majoritatea cu balele curgand poate trag si ei vre-o partiduta prin birouri, nu se preocupa cu oameni integri sa vina in fata.
mar:
(10 Octombrie 2016, 23:30)
@bogdan. 
prietene, ai dreptate- dacă românii ar munci mai mult, ... bravo ei că nu face nimic,Cred ca in loc de programul de 8 ore pe care il avem majoritatea n-am dori sa stam degeaba si sa incasam niste bani!
înțelegi? nu cred. 
În plus, dacă tu ai comentat e clar că nici tu nu muncești, de ai timp să comentezi și să citești comentarii. 
Dacă ograda e politica, da, ai dreptul să te uiți în ea, pentru motive pe care nu le înșir, că ar trebui să ai logică 
Limba română- ne-am dori (ne- pronume ), n-am dori - nu am dori, (negație) hai, că am rezolvat-o și p-asta. 
Antena 3:
(10 Octombrie 2016, 22:36)
@bogdan. Finalul observațiilor tale de român muncitor: așa crezi că trudește tipa? Nu se poate admite să conduci beată. Femeie, ce spectacol grotesc! Nu că ar fi altfel pt bărbații bețivi dar așa de tânără și atât de imorală...de ce o dați cotită? Sau chiar inculpata se apără pe-aici?!
Bogdan :
(10 Octombrie 2016, 20:34)
:)))) cati prosti pe aici! Desi nu o cunosc mi-a atras atentia cat de imbecili si frustrati sunt unii! Daca romanii ar munci mai mult nu ar mai avea timp sa se uite in ograda altuia! Invatati limba romana! Bravo ei ca nu face nimic! Cred ca in loc de programul de 8 ore pe care il avem majoritatea n-am dori sa stam degeaba si sa incasam niste bani!
Nelu:
(10 Octombrie 2016, 18:13)
@imparțial. Deci, am avut dreptate că are ceva ereditar: băuturică și trândăveală pe banii babacului. Știu că mai are un frate la fel ca ea. @sorin. Nu-i face nimeni reclamă, chiar dacă are multe com. negative!! Nu o va alege nimeni decăt ca chelneriță! N-are omu ce citi altceva in INDEPENDENT!
@Sorin:
(10 Octombrie 2016, 17:11)
@Sorin: din moment ce si tu citesti inseamna ca ti-a captat atentia "aceasta fatuca"! Pastreaza-ti frustrarile pentru tine!
Sorin:
(10 Octombrie 2016, 15:26)
Fiecare comentariu ii creste cota pupezei! Terminati cu subiectul asta fara consistenta! Aceasta fatuca nu este nimic mai mult decat o "secretara" care duce cafele si intretine delegatiile de oaspeti , mai mult nu stie..
Mircea:
(10 Octombrie 2016, 10:47)
@bere fara alcool....nici nu se putea un nick mai nimerit ...insipid, incolor, inodor...asa este comentariul tau...dar ce poti cere unui pupinbasist de la pdl?
Impartial:
(10 Octombrie 2016, 10:25)
Mai oameni buni aceasta domnisoara nu a facut nici Harvardul nici Oxfordul, a fost o fata de bani gata si atat. A cochetat si ea cu Bucurestiul , adica pe la o facultate ca asa e moda. In rest nu a facut nimic , sta pe spatiile lasate de tatal ei si nu a facut absolut nimic. Este si a fost in cautare de barbati cu bani, ca sa isi poate hrani tabieturile, dar nu prea a avut noroc saraca, a dat nu mai peste amarati. S-a inscris in PSD ca aici a avut oportunitati de promovare fiind partidul cu oameni de toate rasele ( numai cameleoni) , azi sunt cu tine, a doua zi te vand. Asa ca Andrusca e o fetita care nu a muncit o zi impreuna cu fratele ei, alt specimen ( tot pe bautura combinata cu bataie are condamnare ) se hraneste cu clubareala si cu mondenitati, doar nu poti vre o casa buna cu ea.
@Nelu:
(9 Octombrie 2016, 18:28)
@Nelu: De la mama ta a invatat ,mizerie de om analfabet! Nici daca te mai nasti de 10 ori nu ajungi la degetul mic al acestei fete! Get a life scursura!
Bere fara alcool:
(9 Octombrie 2016, 18:01)
@ Mircea ,Sunt doar Liviu de la Telemorman  si trasez liniile partidului. Te astept  pe la sediu ca sa-ti reinnoiesti carnetul de membru de partid si platesti cotizatia anuala.Doresc sa te premiez pentru modul in care contracarezi orice vorba sau insulta care strica imaginea partidului  si te sfatuiesc sa mergi in continuare  la securitate ca  sa dai cateva note informative despre dusmanii partidului si ai clasei muncitoare.Spor la treaba,popandaule!
bun e ginu pușcăriu'...:
(9 Octombrie 2016, 17:34)
Hm...cu ce era sa schimbe gustul ciudat ramas? Cu nește gin,racorit cu bere..ca al dracu'barbat...rele arome raspandeste!Hai,ca transpira..era iulie.Ca ii mirosea gura...deh!Vârsta..n-are dinti...Ca avea aceeasi chiloti din 14iulie...nu a dormit acasa,deci il cred...Al dracu politai,daca il chema șefa la ea acasa..ce ar fi facut? Beat..mai uiti de calea spre succes,de povârnișurile molicioase ale libidinoșilor politici...Sigur politaiu era pdl ist...pușcărie imi lipsea...al dracu' radio.."mă iubește femeile.." al dracului Marginean...
Nelu:
(8 Octombrie 2016, 16:18)
@mitu. De la părinții ei.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(213 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(241 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(216 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1075 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(655 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(635 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(691 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1248 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1341 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1310 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1510 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1687 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1813 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2348 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1849 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1595 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1516 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1597 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4067 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2611 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1735 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4316 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1905 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...