Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Pupila PSD Ialomița, condamnată penal

Ghinion politic

Pupila PSD Ialomița, condamnată penal

av. Raluca Enescu: «Vă informez că Sârbu Andra NU ESTE CONDAMNATĂ!»

După exemplul seniorilor, tinerii social-democrați își croiesc și ei drum în viață. Aflată la primii pași în carieră, Andra Sârbu demonstrează că a ales bine partidul din care vrea să facă parte. Și nu-i dezamăgește pe cei care au investit în ea, pardon de expresie.

Un an cu suspendare
Andra Sârbu este una dintre pupilele PSD Ialomița. Gurile rele spun că e o ipochimenuță bună la toate, care s-a pripășit în curtea din spate a filialei social-democrate. Noi, desigur, am crezut doar ce ne spune ea: «Am intrat în TSD din pasiunea pentru politică (...)!». Am crezut, dar nu mai credem... Pentru că, între timp, Andra a fost condamnată penal. Oficial, pentru că a condus sub influența alcoolului. Potrivit sentinței Judecătoriei Slobozia, Andrei Raluca Sârbu i s-a stabilit «pedeapsa de 1 an închisoare (...) pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336, alin. 1 CP, faptă comisă la data de 18.07.2015. În baza art. 83, alin. 1 CP, amînă aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani». Pe durata supravegherii, Andra trebuie să presteze 30 de zile de muncă neremunerată în folosiul comunității, să nu conducă mașina și să plătească 900 de lei cheltuieli de judecată.

Politica fără femei e ca...
Nu fiți nesimțiți! E ca cerul fără soare, floarea fără apă, ca noaptea fără stele... Fix ca în seara aia cînd Andra a fost oprită în trafic și a recunoscut că a băut doar o bere și... Și, spun alții mai avizați ca noi, a adăugat că a îngurgitat și altceva despre care le-a mărturisit anchetatorilor că înghite regulat. Cum adică de ce consumă? Păi, spre exemplu, deoarece atunci cînd ești tînără și faci politică din pasiune, toți boșorogii din partid vor să-și bage nasul în «dorința ta de evoluție pentru construirea unei cariere»... Și dacă te numești Marian, Ștefan, Adrian, Ionuț, Victor, șamd, mai treacă-meargă, că doar nu-ți mută viitorul din loc! Dar cînd ajung toți sărăntocii partidului să te ciupească de perspectivă și tu n-ai încotro și trebuie să zîmbești galeș, o ceva-două pe zi te ajută să vezi totul mai roz, că de-atîta roșu ajungi să o iei razna. Doar că în seara aia a avut fata ghinion, iar polițistul ăla era prost și nu pricepea nimic, degeaba i-a arătat fotografiile ei de pe FB și i-a promis că îi adaugă numele în carnețelul de contacte primit de la TSD. Ăla n-a vrut să priceapă și pace! Dar las că trece și asta, iar munca în folosul comunității o să o facă la școala din Săveni, unde e director fata aia care a învățat cu ce se mănîncă politica ca să nu ți se aplece...

COMUNICAT
CĂTRE,
ZIARUL NDEPENDENT

În atenția dlui redactor-șef Victor –Eugen POPA
Domnule redactor-șef,
Mă adresez dvs cu respectul cuvenit pentru a vă aduce la cunoștință faptul că în ziarul pe care dvs îl patronați a fost publicat un articol defăimător la adresa clientei mele, SARBU ANDRA RALUCA.
În acest articol se informează publicul amator de cancanuri despre faptul că domnișoara Sârbu a fost condamnată cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului.
Vă atașez minuta de pe portalul instanțelor pe care ati avut-o ca sursă de inspirație:

30.09.2016
Ora estimata: 08:30
Complet: Complet 4 penal
Tip solutie:
Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin. 1 și 4 Cpp rap. la art. 336 alin. 1 Cp, cu aplic. art.396 alin. 10 Cpp, stabilește pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei Sârbu Raluca Andra , pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului , prevazuta de art 336 alin 1 Cp, faptă comisă la data de 18.07.2015. În baza art. 83 alin. 1 Cp amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 alin. 1 Cp, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 85 alin. 2 Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui sa respecte urmatoarele obligatii - sa presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile. Desemnează Directia de Administrare a Domeniului Public si Unitatile de invatamant ca entități din cadrul comunității unde urmează să execute obligația de a presta munca neremunerată în folosul comunitățiiș - sa nu conduca autovehiculele prevăzute de art.6 pct.6 din O.U.G. 195/2002, În temeiul art. 404 alin. 3 Cpp pune în vedere inculpatei dispozițiile art. 88 NCp și îi atrage atenția asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere privind revocarea amânării, aplicarea și executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cpp obligă pe inculpata Sârbu Raluca Andra la plata sumei de 900 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2016.
Document: Hotarâre  629/2016  30.09.2016


Vă informez că Sârbu Andra NU ESTE CONDAMNATĂ CU SUSPENDARE, nu este nici măcar condamnată, ci a primit o soluție de NECONDAMNARE (ÎN BAZA ART.83 CP- AMANAREA APLICĂRII PEDEPSEI).
Efectul principal  constă în neaplicarea pedepsei stabilite. Astfel, potrivit art. 90 alin.1 N.C.p., persoanei față de care s-a dispus amînarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvîrșită, dacă nu a săvîrșit din nou o infracțiune pînă la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amînării și nu s-a descoperit o cauză de anulare. În consecință, nu este nevoie de intervenția reabilitării cu privire la o asemenea pedeapsă.
Din minută reiese foarte clar că Sârbu Andra Raluca nu a fost condamnată cu suspendare. Din explicațiile teoretice pe care vi le-am furnizat speram să intelegeți că în mod greșit ați interpretat minuta instanței și că se impune remedierea situației.
Datorită circumstanțelor faptei și a lipsei de pericol social a faptei, Sârbu Andra a fost iertată (exprimîndu-mă în limbaj comun) pentru fapta comisă.
Vă solicităm respectuos să ne oferiți dreptul la opinie și să scrieți un articol corect, care să reflecte adevărul juridic.
Cu mulțumiri și cu speranța de a rezolva amiabil această neînțelegere,
Avocat Raluca Enescu

5 Octombrie 2016, 11:15 (25361 vizualizări - 40 comentarii)

Citiți și:
«Lupii» de Bărăgan de la TSD și TNL

Comentariile cititorilor:


Oprea:
(5 Octombrie 2016, 22:58)
Dacă conducea sub influența alcoolului nici măcar nu opream la cate tarfe de milițieni sunt în orașul ala care au ajuns la pârnaie sau au suspendare.e clar ca a fost făcută special și pandita ca la vremea respectiva șpagă către miliție era în floare.
Anonimul:
(5 Octombrie 2016, 22:52)
@Vadim mergand pe logica ta penibila, inclusiv tu te-ai nascut intr-o "bula de prostie". Permite-mi sa refuz indemnul tau de pupat in dos "sefii" , datorita carora am "ce pune pe masa". Dupa umila mea parere as zice ca situatia este una de echilibru. Angajatii au nevoie de angajatori si invers, pt ca fiecare sa aiba "ce pune pe masa". Comentariul tau pute de la o posta de frustrat/a cu bani. Nu toti ne-am nascut in familii instarite, si multi nici daca ar vrea nu ar putea sa se ridice, pt ca "e plina piata" de oameni de genul tau care practica metoda sunt baiatul/fata lui tata vreau functie. Mai mult, chiar si tu ai postat anonim, deci faci parte din aceeasi "gloata" . Eu am fost la vot, si degeaba, ca tot "lor" le este bine. Cat despre articolul de mai sus, fapta este regretabila, iar persoana in cauza este implicata in viata politica locala, deci ar trebui sa inteleaga ca va fi in atentia presei, si ar trebui sa aiba mai multa grija. S. Pt ca tu ne-ai dat un indemn,pernite-mi sa iti dau si eu unul: Culca-te la loc epigonule!!!
Dottore:
(5 Octombrie 2016, 21:53)
Fata asta chiar a facut lucrurile astea ? Nu cred, n-o ajuta fata deloc (sunt ironic sa stiti ). Mai Andra, dupa cum ar spune unii de la tv, ASTAZI, NU AI STIL...NE PARE RAU !
Vadim:
(5 Octombrie 2016, 21:45)
Doar frustrații care nu au niciun viitor si au foarte mult timp liber arunca cu pietre si cu vorbe urate despre persoanele de succes din acest oraș frumos ! Toate scursurile societății au acces la aceste articole FALSE pentru ca sunt create de niște oameni nefericiți si doar prin aceasta modalitate au reușit să-și câștige existența ! Daca vreți sa Aflati ADEVARUL ADEVĂRAT faceți un Exercițiu de imaginație si puneți-vă in locul lor ! Știu ca este imposibil pentru ca locul vostru este si va rămâne întotdeauna in anonimat, in fata unui ecran, comentând orice articol online si orice ziar pe care nu-l citeste nimeni, nici măcar voi ! Tu, cel care ai citit aceste rânduri încearcă sa ieși din bula de răutate si de prostie in care ești prins de cand te-ai născut pentru ca ești singurul care te poate ajuta sa evoluezi si sa înțelegi adevarul întotdeauna ! Nici măcar la VOT nu ai fost dar îți dai cu părerea despre toți oamenii care te conduc si datorită lor ai o bucată de pâine !!! Deșteaptă-te Slobozeanule !!!!!
Mihaela:
(5 Octombrie 2016, 20:14)
Vaaai, ce mai subiect interesant!!! Pe bune? Asa, si??? Cine-i Andra??? Ce vreti, fratilor, e om! Sa fim seriosi, uitat-va in oglinda si apoi sa acuzati. Fata asta nu a avut, nu are si nici nu-si doreste o functie in partid. Ce vreti de la ea???
Steff:
(5 Octombrie 2016, 19:40)
Un articol extrem de bun! Fara foc nu iese praf, pardon, fum... Draga Andra, obiceiurile vazute prin filme te strica! Se pare ca ai devenit un sac de nisip in balonul socialist, urmeaza saltul peste bord! Scurta ascensiune ai avut... Poate daca aude penalul Dragnea de tine, vei fi noua Udrea!  Cin' s-aseamana s-aduna... in partide!
dar protejatul ?:
(5 Octombrie 2016, 19:26)
dar penalul fara masura Vlad Neacsu , protejatul unui senator PSD din gh.Lazar, cand o sa ajunga definitiv la puscarie ?  ca acum sa lauda ca a scapat de toate cate avea si o sa ajunga mare si se razbuna pe toti care lau dat in primire la procurori.   poate peste 4 ani o sa fie si el primar ca e om de baza la partidul condus de un condamnat penal
Gina:
(5 Octombrie 2016, 18:42)
Cu ultimul intro al stirii sunteți cam misogini...Nu toate femeile sunt incompetente si nu toți barbații sunt in stare de ceva...
Unul:
(5 Octombrie 2016, 18:04)
Foarte tare......ha,ha,ha....Bun articol!
Hapciu:
(5 Octombrie 2016, 15:09)
Curvăsărie, penali, minciună, corupție...cam asta înseamnă PSD

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(7556 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(4113 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(9913 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(9706 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(5870 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(5936 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(6427 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(6003 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(1184 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(5386 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(5811 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(10720 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(4728 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(5199 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(9818 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(4997 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(5689 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(6380 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(5585 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(5094 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(968 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(6033 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(11223 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(6869 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(7505 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(6867 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(6864 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(5801 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(5322 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...