Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Festin culinar la «Casa Tudorii»

Într-un județ sărac în evenimente, sărbătoarea anuală de la «Casa Tudorii» devine o pată de culoare necesară și așteptată de către ialomițenii interesați. Anul acesta, evenimentul a ajuns la a VI-a ediție și, în ciuda vremii ploioase, s-a bucurat de o prezență numeroasă și entuziastă. Cele 50 de echipe care au concurat, au prezentat juriului peste 500 de rețete tradiționale (și nu numai!), demonstrînd că merită să fie declarați «urmașii Tudorii». S-a dansat pentru a alunga ploaia, s-a mîncat pînă la sațiu, s-a băut cu și fără măsură.... Dar, mai ales, oamenii s-au bucurat unii de ceilalți și de semnificația unui eveniment cu care au ajuns să se identifice.

Sărbătoare de vreme rea Inventat de ex-președintele Silvian Ciupercă, sub sloganul «Ialomița dintotdeauna pentru totdeauna», Festivalul culinar organizat sîmbătă, 8 octombrie 2016, la Tîrgul de Floci de lîngă Giurgeni, a ajuns la a VI-a ediție. Și, în ciuda unei nopți de ploaie cîinească, cele 50 de echipaje de bucătari înscrise în concurs au oferit celor prezenți peste 500 de rețete tradiționale, de la nelipsita fasole cu ciolan la sărmăluțele de pește și de la murăturile artizanale la dulceața de ceapă roșie. Evenimentul a debutat la orele 11,00, cu nelipsitele discursuri ale politicienilor locali... Dar punctul de atracție al manifestării organizate de Muzeul Județean de Istorie Ialomița l-a reprezentat marșul gărzii de lăncieri a Orașului de Floci. Îmbrăcați în costume de epocă, cei 20 de voluntari înarmați pînă-n dinți au fost aplaudați la scenă deschisă și au făcut deliciul zecilor de copii prezenți, dornici să atingă sau să încerce armele cu care voievodul Mihai a scris, acum mai bine de 400 de ani, istoria acestor locuri și a țării...

Nicio masă fără politicieni Marele absent al întîlnirii a fost președintele Consiliului Județean, Victor Moraru, care, spun gurile rele ale organizatorilor, nu și-a dorit să calce pe cărările bătătorite pînă acum de predecesorul său, Silvian Ciupercă. Au fost prezenți, în compensație, deputatul Marian Neacșu, președinte al PSD Ialomița, prefectul Gigi Petre și, într-o apariție episodică, deputatul PNL Gheorghe Tinel. Fiecare dintre ei a făcut turul standurilor de bucate, s-a lăsat omenit acolo unde a fost invitat și a strîns cîte mîini i s-au întins, în speranța că nu vor fi uitați la alegerile parlamentare din decembrie. «Să ajungeți pînă sus de tot, domnule deputat. Vă votăm!» a ținut să îl asigure șoptit pe deputatul Marian Neacșu unul dintre susținători. În cazul deputatului Tinel, a cărui prezență am ratat-o, consemnăm din declarația publică oficială pe care acesta a făcut-o ulterior evenimentului «Am gustat din brînzeturi, din fasolea cu ciolan și voi servi și din preparatele din pește cu care primarul nostru de la Bordușani, Vasile Bobocel, a venit la Festival!».

Cartea de bucate a... Tudorii Nici vremea și nici politicienii nu au putut însă umbri bucuria unei sărbători pe care, după 6 ediții, oamenii au adoptat-o și o consideră, ignorînd festivismul administrativ și politic, a lor și a celor peste 30 de comunități ialomițene pe care le-au reprezentat la Festival. Fiecare dintre bucătarii prezenți merită o fărîmă de atenție și aprecieri pentru bucatele cu care au concurat. Din păcate, spațiul tipografic e insuficient... Însă Florin Vlad, directorul Muzeului Județean de Istorie și organizatorul principal al evenimentului, promite că pînă la ediția a X-a, rețetele tradiționale prezentate de-a lungul anilor vor fi cuprinse într-o carte de bucate specială: «Acest eveniment confirmă tradițiile culinare ale zonei și reprezintă, într-o anume măsură, mărturii ale originilor noastre, confirmate de vestigiile istorice descoperite aici. Avem în vedere ca pînă la a X-a ediție să culegem și să rînduim într-o carte de rețete culinare, rețetele tradiționale și rețetele care au avut succes de-a lungul acestor ani, bucurîndu-ne în egală măsură și inima și papilele gustative!».

Bucătarii... Tudorii
Școlnicu Alexandra are 16 ani și duce mai departe tradiția lipovenească a comunității din Bordușani. A cîștigat anul trecut cu o supă de pui cu tăiței, de-i zice lapșa, iar anul acesta prezintă juriului sarmalele de pește. «Se fac ca sarmalele românești, numai că-n loc de carne pui pește lipovenesc. Adică orice pește care se prinde în apă, că ăla e cel mai bun!» ne spune ea rîzînd. Nicușor Lefter vine pentru al patrulea an la Festival și gătește nesmintit aceași rețetă. «Tochitură țigănească. Adică multă carne, tăiată mare, ceapă, roșii, cîrnați și... suflet! Că fără el niciun fel de bucate nu ies... Dar secretul de-i așa de bun stă în ceaunul ăsta, lucrat de un bunel de-al meu și lăsat moștenire mie...». Au mai fost bucătari ai Tudorii și Adrian Vlase, elev la școala profesională Grivița, care face cea mai bună plăcintă de gutui și o dulceață de dovleac cu care a cîștigat un premiu anul trecut, și Veronica Fusaru, de la Complexul de Servicii Sociale din Țăndărei, care a reînviat în casă tradiția prăjiturilor buzdugan, ca să fie în ton cu evenimentul... Copiii de la Giurgeni, care au dat dovadă de spirit anteprenorial vînzînd cornulețe la bucată mesenilor... Dar pe noi unii ne-a fermecat pelteaua de gutui a Nicoletei Pleșa, de la Ghimpați, care are livadă și știe meșteșugul țuicii de prune ca nimeni alta. «Facem țuică din orice. Corcodușe, gutui, pere, mere... Dar regina e țuica de prună. Ca asta nu-i alta, orice ai bea. Și eu zic că dintr-asta au cinstit și Mihai și-ai lui ca să aibă brațul tare în luptă și să cîștige atîtea bătălii!» ne-a spus ea mîndră.

11 Octombrie 2016, 15:15 (12020 vizualizări - 18 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Guse:
(24 Octombrie 2016, 18:20)
@ Nelu. Auditorul cji este prieten de pahar și nu numai cu Săpăligă, doctorul. Vine, așa, ca intre prieteni, ce să verifice? Cristalul e cristal!
Exponat:
(24 Octombrie 2016, 13:42)
CJI in curtea muzeului face orice altceva da nu controale neanunțate și nearanjate! De gura și ochii lumii! Păi?! Să rupă hora intereselor comune?
Nelu:
(24 Octombrie 2016, 02:23)
Contribuabil si Barbu, Interesele sunt ale celor care participa cu servicii la organizare. Sa se faca controale incrucisate intre judete. La noi in oras toti sunt un clan. Se apara unul pe altul, au legaturi profesionale, etc. Stati ca mai este putin pana la Receptia de la 1 Decembrie (daca se mai continua proiectele Ciuperca).Cine sa se sesizeze ? Auditorul CJI este mereu in curtea muzeului.O fi facand controale inopinante? Poate ne spune cineva!!!!
Barbu, cu taxele la zi:
(17 Octombrie 2016, 19:40)
Trebuiesc verificate cheltuielile și eficiența lor! Nu ne mai putem permite hoțomănii de dragul unui bâlci rudimentar. Aude, vede cineva? Cine are interes material cu LA CASA TUDORII?! De ce ne sfidați inteligența? Acolo se repetă anual afacere de milioane. A cui este afacerea?????
contribuabil:
(17 Octombrie 2016, 14:26)
Gura pacatosului, adevar graieste. Oare este cineva care sa citeasca aceste postari. Ele suna a denunturi si nemultumiri la adresa celor care conduc unitati de Stat. Un control se impune pentru a demonta acuzatiile sau pentru a le certifica. Corpul de control sa nu fie din oras pentru ca urbea-i mica si se cunosc intre ei si chiar daca nu se cunosc se apeleaza la terte persoane cu influienta. Nimeni nu este mai presus de lege.
Cristi:
(14 Octombrie 2016, 19:12)
La Groapă nu se mai lucrează da pentru flocăieli au bani! Vă bateți joc jigodiilor dar mult nu mai aveți! Muzeul județean papă sume enorme și nu ne dă de mâncare! Ne trebuie muzeu să facă Vlazii burtă mare! Lingăii.
Liviu:
(13 Octombrie 2016, 18:01)
Bani aruncați in rahat! Ne mai mirăm de ce s-au îngrășat unele oportuniste, dragele de ele! Nu mai are tipa decăt un tur cât butoiu! Restu, istorie! Mănâncă din pomenile de la FLOCI.
Lorett:
(13 Octombrie 2016, 15:45)
Ce zici domnule Obrejan, te identifici cu bani cheltuiti pe bunul plac si justificati in acte cu acte fictive?! Cand iti dai demisia? Sau astepti sa fi demis, ori admis la "facultate".
flamanzila:
(13 Octombrie 2016, 11:28)
cretinel a infulecat numai la toate standurile cu primari pn(d)l.Cum a ajuns la Tandarei a oprit la farmacie si martori oculari declara ca a inghitit triferment+colebil+ mezym forte.Asta fiindca il astepta Turiga la Dridu la o pastrama. Si se mai mira ca nu se poate incheia la geaca...
Nuța:
(12 Octombrie 2016, 20:31)
Banii?! Cât a costat circu? Cât ne-au costat reclamele personale ale lui Vlad Săpăligă și a lui Cucuvea mov? Câți bani s-au dat, în mare, că suma adevărată nu cred să o vom ști noi, inculții!
Andrei:
(12 Octombrie 2016, 16:54)
Bai, sa te chisi in freza! Vorba unui contemporan. Muzeele sa fie trecute pe autofinantare si atunci pot face tot ce vor ele, inclusiv campanie electorala, daca le da mana, pentru mai marii din conducerea judetului, carora acum le pupa inelul. De chiolhane si petreceri cu lautari suntem satui, ca urbea-i mica si se aude totul. Aici sunt banii dumneavoastra! La casa Tudorii. Sunt niste jeguri.
Ion:
(12 Octombrie 2016, 14:00)
Te amesteci în troacă, te mănâncă porcii!
Valea Măcrișului:
(12 Octombrie 2016, 13:37)
Banii erau foarte folositori pentru altceva, mai urgent și vital! Mare porcărie! idioți, susținătorii!
Țăndărei:
(12 Octombrie 2016, 10:43)
Doctorul Săpăligă n-a plătit chermeza din buzunarul lui de om rupt in cr. Banii celor mai săraci sunt la FLOCI. Felicitări Primarului Mocioniu Adrian dacă a lipsit intenționat, dar cred că nu a putut opri panarama LA CASA PUTORII! Prefect? e ca și cum n-ar fi!
Nelu:
(12 Octombrie 2016, 01:58)
@Adriana ai ffff multa dreptate! Daca pana acum a fost un festival colorat in rosu acum Tinel a incercat si el sa dea cu putin galben. Oare cati bani o fi bagat Sapaliga intr-un astfel de BALCI?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Muzeul Județean Ialomița organizează «Noaptea muzeelor la sate»

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 08:00
(3884 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 29 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident petrecut pe șoseaua de centură a orașului. În evenimentul rutier au fost implicate 4 autoturisme și 12 persoane. Victimele au fost monitorizate și evaluate la fața locului, doar o singură persoană fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri suplimentare. ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 15:00
(1818 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 46,44 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 10:40
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Marți, la data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de Ordine Publică și Rutieră au depistat, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:25
(1771 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1369 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2247 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3827 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1114 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 31 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sâmbătă, 31 august  2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(3683 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(21028 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2312 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5508 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3084 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(1005 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(2003 vizualizări - 1 comentariu)


Apartament în flăcări la Țăndărei

Patru echipaje operative de la Stația de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din orașul Țăndărei. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:40
(707 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Miloșești

Vineri, 23 august a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat două ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:35
(1156 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 august  2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 august  2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:55
(3000 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Returnarea ambalajelor SGR

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița aduce la cunoștință tuturor celor care au cerut returnarea garanției de 50 de bani și au fost refuzați faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:40
(674 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, pe raza județului nostru s-au produs 7 incendii, 6 dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:30
(1356 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Movilița. Cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:10
(1155 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Mihail Kogălniceanu

Joi, 22 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut în Cartierul Slobozia Nouă al municipiului reședință de județ, Slobozia. În evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:50
(1972 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA. Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:40
(834 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 700 milioane de lei pentru «Programul pentru școli al României»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 21 august 2024, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea « ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 09:00
(2975 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Cerem, din nou, PSD-PNL să convoace sesiune extraordinară pentru corectarea aberațiilor din legea pensiilor!»

Sute de mii de români care au lucrat zeci de ani în condiții deosebite sau grele de muncă își văd, zilele acestea, când primesc deciziile de recalculare, pensiile micșorate cu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 08:30
(4576 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 august 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

22 August 2024, 15:00
(3720 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 21 august 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română « ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 14:50
(1029 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a efectuat mai multe activități de control la astfel de evenimente. Î ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 13:35
(2621 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,05 milioane de lei în luna iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,05 ...[citește_toată_știrea]

20 August 2024, 11:55
(3565 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Doar 158 de candidați prezenți la sesiunea august 2024 a Bacalaureatului

Luni, 19 august a.c., s-a desfășurat prima probă a examenului de Bacalaureat/sesiunea august 2024, cea de Limba și Literatura Română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 15:05
(5722 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...