Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Festin culinar la «Casa Tudorii»

Într-un județ sărac în evenimente, sărbătoarea anuală de la «Casa Tudorii» devine o pată de culoare necesară și așteptată de către ialomițenii interesați. Anul acesta, evenimentul a ajuns la a VI-a ediție și, în ciuda vremii ploioase, s-a bucurat de o prezență numeroasă și entuziastă. Cele 50 de echipe care au concurat, au prezentat juriului peste 500 de rețete tradiționale (și nu numai!), demonstrînd că merită să fie declarați «urmașii Tudorii». S-a dansat pentru a alunga ploaia, s-a mîncat pînă la sațiu, s-a băut cu și fără măsură.... Dar, mai ales, oamenii s-au bucurat unii de ceilalți și de semnificația unui eveniment cu care au ajuns să se identifice.

Sărbătoare de vreme rea Inventat de ex-președintele Silvian Ciupercă, sub sloganul «Ialomița dintotdeauna pentru totdeauna», Festivalul culinar organizat sîmbătă, 8 octombrie 2016, la Tîrgul de Floci de lîngă Giurgeni, a ajuns la a VI-a ediție. Și, în ciuda unei nopți de ploaie cîinească, cele 50 de echipaje de bucătari înscrise în concurs au oferit celor prezenți peste 500 de rețete tradiționale, de la nelipsita fasole cu ciolan la sărmăluțele de pește și de la murăturile artizanale la dulceața de ceapă roșie. Evenimentul a debutat la orele 11,00, cu nelipsitele discursuri ale politicienilor locali... Dar punctul de atracție al manifestării organizate de Muzeul Județean de Istorie Ialomița l-a reprezentat marșul gărzii de lăncieri a Orașului de Floci. Îmbrăcați în costume de epocă, cei 20 de voluntari înarmați pînă-n dinți au fost aplaudați la scenă deschisă și au făcut deliciul zecilor de copii prezenți, dornici să atingă sau să încerce armele cu care voievodul Mihai a scris, acum mai bine de 400 de ani, istoria acestor locuri și a țării...

Nicio masă fără politicieni Marele absent al întîlnirii a fost președintele Consiliului Județean, Victor Moraru, care, spun gurile rele ale organizatorilor, nu și-a dorit să calce pe cărările bătătorite pînă acum de predecesorul său, Silvian Ciupercă. Au fost prezenți, în compensație, deputatul Marian Neacșu, președinte al PSD Ialomița, prefectul Gigi Petre și, într-o apariție episodică, deputatul PNL Gheorghe Tinel. Fiecare dintre ei a făcut turul standurilor de bucate, s-a lăsat omenit acolo unde a fost invitat și a strîns cîte mîini i s-au întins, în speranța că nu vor fi uitați la alegerile parlamentare din decembrie. «Să ajungeți pînă sus de tot, domnule deputat. Vă votăm!» a ținut să îl asigure șoptit pe deputatul Marian Neacșu unul dintre susținători. În cazul deputatului Tinel, a cărui prezență am ratat-o, consemnăm din declarația publică oficială pe care acesta a făcut-o ulterior evenimentului «Am gustat din brînzeturi, din fasolea cu ciolan și voi servi și din preparatele din pește cu care primarul nostru de la Bordușani, Vasile Bobocel, a venit la Festival!».

Cartea de bucate a... Tudorii Nici vremea și nici politicienii nu au putut însă umbri bucuria unei sărbători pe care, după 6 ediții, oamenii au adoptat-o și o consideră, ignorînd festivismul administrativ și politic, a lor și a celor peste 30 de comunități ialomițene pe care le-au reprezentat la Festival. Fiecare dintre bucătarii prezenți merită o fărîmă de atenție și aprecieri pentru bucatele cu care au concurat. Din păcate, spațiul tipografic e insuficient... Însă Florin Vlad, directorul Muzeului Județean de Istorie și organizatorul principal al evenimentului, promite că pînă la ediția a X-a, rețetele tradiționale prezentate de-a lungul anilor vor fi cuprinse într-o carte de bucate specială: «Acest eveniment confirmă tradițiile culinare ale zonei și reprezintă, într-o anume măsură, mărturii ale originilor noastre, confirmate de vestigiile istorice descoperite aici. Avem în vedere ca pînă la a X-a ediție să culegem și să rînduim într-o carte de rețete culinare, rețetele tradiționale și rețetele care au avut succes de-a lungul acestor ani, bucurîndu-ne în egală măsură și inima și papilele gustative!».

Bucătarii... Tudorii
Școlnicu Alexandra are 16 ani și duce mai departe tradiția lipovenească a comunității din Bordușani. A cîștigat anul trecut cu o supă de pui cu tăiței, de-i zice lapșa, iar anul acesta prezintă juriului sarmalele de pește. «Se fac ca sarmalele românești, numai că-n loc de carne pui pește lipovenesc. Adică orice pește care se prinde în apă, că ăla e cel mai bun!» ne spune ea rîzînd. Nicușor Lefter vine pentru al patrulea an la Festival și gătește nesmintit aceași rețetă. «Tochitură țigănească. Adică multă carne, tăiată mare, ceapă, roșii, cîrnați și... suflet! Că fără el niciun fel de bucate nu ies... Dar secretul de-i așa de bun stă în ceaunul ăsta, lucrat de un bunel de-al meu și lăsat moștenire mie...». Au mai fost bucătari ai Tudorii și Adrian Vlase, elev la școala profesională Grivița, care face cea mai bună plăcintă de gutui și o dulceață de dovleac cu care a cîștigat un premiu anul trecut, și Veronica Fusaru, de la Complexul de Servicii Sociale din Țăndărei, care a reînviat în casă tradiția prăjiturilor buzdugan, ca să fie în ton cu evenimentul... Copiii de la Giurgeni, care au dat dovadă de spirit anteprenorial vînzînd cornulețe la bucată mesenilor... Dar pe noi unii ne-a fermecat pelteaua de gutui a Nicoletei Pleșa, de la Ghimpați, care are livadă și știe meșteșugul țuicii de prune ca nimeni alta. «Facem țuică din orice. Corcodușe, gutui, pere, mere... Dar regina e țuica de prună. Ca asta nu-i alta, orice ai bea. Și eu zic că dintr-asta au cinstit și Mihai și-ai lui ca să aibă brațul tare în luptă și să cîștige atîtea bătălii!» ne-a spus ea mîndră.

11 Octombrie 2016, 15:15 (11199 vizualizări - 18 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Sandu:
(11 Octombrie 2016, 23:55)
Ce altceva putea alege cretinel decat ciolanul???Fie si asezonat cu fasole ca sa avem si explicatia de ce deputatul a fost basinos basist .Putoarea portocalie nu se dezminte,la placinte inainte!La adunat deseuri la manifestarea Let's do it Romania nu a aparut ca era sub prestanta lui de demnitar!Ordinarul corupt, cat mai este tolerat?????
ADRIANA:
(11 Octombrie 2016, 23:24)
Când foamea stă-n gât, nu mai cauți ,,pete de culoare"! Sfidare! Sfidare a foametei din acest județ, asta este circul cu mâncare și alcool! Și se iau cu arcanul bieții elevi care abia au ce mânca acasă, poate! Sfidare! Rușine nu aveți, simț al măsurii, nu! Consider Muzeul Județean o putoare care dă cu parfum peste cct. Opriți această împăunare a unor incapabili! De ani de zile, jigodiilor, sfidați și nu recunoașteți foametea din județul sărac! Rușine! Măcar Primarul nu a fost! Bravo lui! Om cu cap, care nu se prostituează!
Borș:
(11 Octombrie 2016, 22:32)
Fiasco! Bani aruncați! Județ sărac, pată de culoare gri! Cartea de bucate promisă de doctor Săpăligă va fi sigur un obiect de muzeu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Hoț prins cînd dormea în mașina furată

Luni, 9 august, polițiștii au depistat un autoturism care figura în evidențele Poliției ca furat. Furtul a fost anunțat Poliției, duminică, 8 august, de proprietarul autoturismului, un bărbat de 38 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:02
(21683 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoț de mașini


Munteni Buzău: Scandalagii după gratii

După ce luni, 9 august au produs un scandal monstru într-un bar din localitatea Munteni Buzău, doi bărbați de 33, respectiv 34 de ani au fost arestați de polițiștii ialomițeni. Scandalul a fost reclamat ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24753 vizualizări - 1 comentariu)


Șoferi beți la volan

Marți, 10 august, polițiștii au depistat doi conducători auto ce se aflau la volan deși consumaseră băuturi alcoolice. Unul dintre șoferi a fost prins de polițiști în localitatea Maia, testarea indicînd ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24275 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, locul trei la Concursul Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 8-10 august 2010 s-a desfășurat la Tulcea faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(27514 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Fugar prins de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 9 august, polițiști Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu agenții Postului de Poliție Săveni, au desfășurat activități de depistare a unui bărbat de 35 de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(22970 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni arestare


Slobozia: Motociclist sancționat

În cadrul unei acțiuni desfășurate luni, 9 august a.c., în intervalul orar 7,00-10,00 de către polițiștii din Slobozia, pentru disciplinarea participanților la trafic, a fost prins un tînăr, de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 16:59
(23904 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 19:08
(10586 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 18:49
(10013 vizualizări - 0 comentarii)


3 accidente=4 răniți

În cursul zilei de sîmbătă, 7 august a.c., pe arterele județului s-au produs trei evenimente rutiere, în urma cărora patru persoane au fost rănite. Din fericire, în două cazuri, leziunile suferite nu au ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:31
(21008 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 7/8 august a.c., în intervalul orar 22.00-02.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, în colaborare cu agenții Posturilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:26
(16621 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara»

Miercuri, 11 august a.c., Primăria Amara va parafa contractul de lucrări aferent proiectului «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara». Evenimentul va fi organizat la Casa de Cultură «Jan Căciulă ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:26
(20028 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara proiect


Bucu: Pușcăriaș scandalagiu

La doar cîteva ore după ce a fost eliberat din pușcărie, un tînăr a provocat un scandal monstru în localitatea Bucu. Pe scurt, după ce a fost pus în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii de arestare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:09
(21151 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor

Intervenții din cele mai diverse la acest sfîrșit de săptămînă pentru profesioniștii în situații de urgență. Încă de vineri, 6 august a.c., pompierii au acționat în zona de competență la 4 misiuni de acordare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:04
(19286 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Urziceni: A furat din magazin

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme din localitate asupra faptului că o femeie i-ar fi sustras mai multe bunuri din incinta magazinului. La fața locului s-a deplasat operativ ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:50
(16890 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


APIA: Subvenții pentru agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul specific finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și destinat ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:44
(24651 vizualizări - 0 comentarii)


ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

Cruciada prefectului Mădălin Teculescu împotriva beneficiarilor de ajutoare sociale a înregistrat prima victorie. Un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă în 29 de unități administrative ale județului ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 18:13
(18056 vizualizări - 1 comentariu)


Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

În dimineața zilei de miercuri, 4 august a.c., în jurul orei 10.30, pe DN2A, pe raza localității Andrășești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii deplasați la ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:46
(22135 vizualizări - 0 comentarii)


Subvenții pentru motorină

Cererea de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură poate fi depusă în intervalul 9 august-10 septembrie 2010.
Potrivit normelor legale cererea de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:45
(21329 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Țăndărei și Urziceni

Polițiști din Țăndărei au acționat în cursul zilei de miercuri, 4 august, timp de 4 ore, pentru disciplinarea participanților la trafic, verificîndu-se în același timp proveniența autovehiculelor înmatriculate ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:44
(22494 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan a acroșat un biciclist

Miercuri, 3 august a.c., Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DJ102, în afara localității Colelia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a unei persoane. Polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:42
(19095 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cheltuielile la primării, în creștere

Potrivit unei statistici realizate de Prefectura Ialomița în ceea ce privește situația comparativă a cheltuielilor cu «bunuri și servicii» la unitățile administrativ-teritoriale, s-a constatat o creștere ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:45
(20576 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoții fură din apartamente cînd sînteți acasă!

Hoții au inventat o nouă metodă de furt din locuințe. Mai mulți slobozeni au reclamat faptul că din propriile case le-au fost furate bunuri cînd, culmea!, aceștia erau acasă. Noua metodă de tîlhărie a fost ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:00
(17734 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoți


Ialomița: Rata șomajului, în ușoară scădere-10,7%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfîrșitul lunii iulie 2010, în evidențele instituției se aflau nu mai puțin de 11,2 mii de șomeri, dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:00
(9606 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sprijin financiar pentru crescătorii de vaci

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă producătorilor de lapte de vacă din zone ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 15:58
(16140 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:38
(10362 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:28
(9449 vizualizări - 0 comentarii)


Absolvenții 2010 și șomajul

Absolvenții promoției 2010 care nu-și găsesc slujbe pot beneficia de serviciile și facilitățile acordate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița.
În conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:13
(16802 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 67000 de lei și 25 de permise reținute

3 infracțiuni constatate, 306 sancțiuni contravenționale aplicate, 7 certificate de înmatriculare retrase și 25 permise de conducere reținute. Acesta este bilanțul unei serii de acțiuni desfășurate la acest ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:12
(18906 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în Piața Agroalimentară din Slobozia

Vineri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, efective ale Poliției Slobozia, agenții ai posturilor de poliție arondate, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:28
(20955 vizualizări - 0 comentarii)


Ministerul Administrației și Internelor organizează tabere pentru copiii afectați de inundații

Peste 180 de copii care locuiesc în zonele din Moldova afectate de inundații vor participa în perioada următoare la tabere organizate de Ministerul Administrației și Internelor, în spațiile de cazare aflate ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:22
(22823 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...