Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Haos la concursul directorilor de școli

Candidații au criticat organizarea testării

Ialomița: Haos la concursul directorilor de școli

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți în școli și grădinițe a aprins spiritele la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia, locul unde s-a desfășurat testarea. Atît candidații, cît și membrii comisiilor de evaluare au criticat maniera în care Ministerul Educației a decis să organizeze acest concurs. «Ne țin ca pe proști pe la uși, iar subiectele au fost aiuristice!» au declarat unii dintre candidați, la ieșirea din sălile de examen.

Evaluare cu probleme
După 8 ani, Ministerul Educației a decis să organizeze un nou concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți în cadrul instituțiilor de învățămînt. Proba scrisă a testării s-a desfășurat miercuri, 12 octombrie 2016. Potrivit informațiilor, în Ialomița s-au înscris 128 de candidați, care au susținut examenul scris la Colegiul Național «Mihai Viteazul» din Slobozia. Deși oficialii din Minister și-au dorit ca testarea să se desfășoare în condiții excelente, transpusă în practică metodologia a iscat discuții aprinse printre candidați și reprezentanții comisiilor de evaluare. Toți au fost nemulțumiți de subiecte și de faptul că au fost nevoiți să aștepte minute bune pentru a nota fiecare candidat înscris pe listă. «Noi am fost programați să intrăm la ora 16,15... Nu ni s-a spus cum s-a făcut această programare. Nu ne convine să venim tocmai la Slobozia și să stăm o zi de pomană și să pierdem timpul!» ne-a declarat Constantin Vlad, reprezentant al comisiei de evaluare din cadrul Școlii Gimnaziale Maia.

Subiecte ambigue
Nemulțumiți au fost și candidații, care au criticat subiectele și faptul că au avut la dispoziție prea puțin timp pentru a se pregăti. Profesor de istorie la Școala Gimnazială Borănești, Ion Pană explică faptul că subiectele care trebuiau rezolvate au fost depășite. «Nu am avut timp să mă pregătesc, iar itemii pe care i-am avut de rezolvat nu au nicio legătură cu ceea ce trebuie să facă un director de școală!» ne-a declarat Ion Pană.

12 Octombrie 2016, 19:30 (13440 vizualizări - 40 comentarii)

Citiți și:
Ialomița are 85 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli
Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița
Doar 40% dintre candidații înscriși au promovat concursul de directori ai școlilor ialomițene

Comentariile cititorilor:


Sandu:
(13 Octombrie 2016, 15:55)
Dacă așa concurs o fi fost și la inspectorii școlari, vai de capu satului! Mare păcăleală! Nu vă mai văitați de starea școlii românești!
Test pentru director:
(13 Octombrie 2016, 15:37)
CE ARE MĂGARUL MEREU? a. funcție; b.gradație; c. nesimțire; d. catedra asigurată.
Titi:
(13 Octombrie 2016, 15:29)
Pentru dl. prof. Ion Pană, Borănești. Nu au fost întrebări care necesitau neapărat studiu. Test psihologic. Despre ,,ce au toți măgarii"...
Gică cel Isteț:
(13 Octombrie 2016, 15:14)
Ăsta nu a fost concurs. Nu suntem toți proști și nu ne îmbătăm cu apă rece. A fost un fel de închidere de gură: uite, ia de la Minister! Director patru ani, cel mai lider de școală! A dat și a luat concursul!
Ghici ciupercă...:
(13 Octombrie 2016, 14:45)
Ce concurs!...Pentru fixarea gradului de handicap? Bătaie de joc! Ei vor fi DIRECTORII de școli, licee și colegii! 4 ani! Cel puțin 40 dintre întrebări, stupide. Mă miram să facem alegeri bune, prin "concurs"!!!! Cei care nu au răspuns măcar la aceste întrebări trebuiesc internați urgent!
Experiență:
(13 Octombrie 2016, 13:10)
Nu politicul singur e vinovat! Oamenii sunt prost pregătiți. Și părinții, și cadrele didactice! Nu se poate face nicio alegere; cei care mai sunt in stare, nu sunt acceptați sau nu se bagă din scârbă! Nu politicianul este unica și cea mai importantă cauză a dezastrului!
cititor:
(13 Octombrie 2016, 12:52)
nu inteleg victimizarea asta colectiva a celor care ar trebui sa fie dornici sa demonstreze ca sunt profesionisti in management! concursul trebuia sa se dea online si abia atunci erau admisi profesionisti! dupa proba scrisa s-au refacut grilele ca sa iasa punctajul?...ce scandal, ce galagie, dar multi  au stat pe post bine mersi fara concurs, doar numiti pe anumite considerente, nu spun care....in toate domeniile se da concurs, de ce ar face exceptie tocmai invatamantul??? unii ocupau postul de ani buni, n-ar fi trebuit sa fie asa o jale ca nu au timp sa pregateasca ceea ce trebuia deja sa fi stiut ca pe apa!
.
lui @abces:
(13 Octombrie 2016, 12:05)
Nu doar ca mananci rahat galben cu polonicul dar  mai si strigi ca e bun. Ialomita a fost, este si va fi pt mult timp un judeti rosu prin excelenta, alaturi de Teleorman, Mehedinti si Vaslui. Adica intre ultimile judete(la toate capitolele) ale tarii.
abces:
(13 Octombrie 2016, 08:26)
Sa vadem cum umbla Cretinel la influenta si aranjaza numai directoru de scoala nunai unul si unul. Galbeni toti. P.N.l.isti sadea dar fara nimic in tartacute. Cine crede ca acest concurs este pe bune. Cand in sectiile de politie. Politistul aduna probe sa ajute infractorul. In parchete, procurori care fac investigatii pentru a investiga si aduna probe impotriva partii vatamate. Cine crede ca examenul va fki unul corect. Cand in localitatile din vestul judetului Primarul pnl face preziuni si trafic de influenta pentru mentinerea aceluiasi director care de-a lungul timpului a bajocorit invatamantul local, a adus la disperare zeci de coppii si de parinti. Vedeti transportul scolar facut de firmele unde primarul are interese. Ialomita acaparata de ciuma galbena a pnlisitor
PROFESOR:
(12 Octombrie 2016, 22:05)
Dați punctajele obținute de fiecare! Ce mari subiecte grilă au primit? Dacă au intrat pe serii, subiectele au fost diferite? IȘJ abia a afișat dosarele admise/ respinse. Nu mai zic că GRADAȚIILE DE MERIT, 2016, nu au fost afișate. De ce, sunt și de-alde Dincă Nicușor admiși pe-acolo? Că una ca Lepădătescu M. care este chiar ,,metodistă"....ce să mai vorbim! Domnilor și doamnelor inspectori, ați scăpat frâiele! Nu aveți habar ce lecții fac, ce plângeri au diriginții din partea elevilor și părinților, legate de cei pe care dv. îi "gradați"!! N-au ajuns părinții încă la IȘJ? De fraieri ce sunt! Poate acum cu noul Statut...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(2788 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2985 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3602 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2832 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2943 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(3039 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3567 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(4147 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3859 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3848 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2910 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3434 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3320 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3162 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(3194 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3470 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3345 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2675 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1593 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2295 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3178 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2644 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3784 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2919 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3015 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3225 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(7024 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3639 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3056 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...