Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Sub birul neputinței

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Axiopolis Cernavodă 1-1

Sub birul neputinței

După victoria din Cupă cu Delta Tulcea și succesul concludent cu Petrolistul Boldești din prima etapă a campionatului, cu toții credeam că este posibil ca Unirea să lupte pentru promovare și chiar să o reușească. Acum, cînd ultima suită de rezultate, chiar dacă a fost împănată și cu ceva victorii, tinde să ne contrazică, revenim cu picioarele pe pămînt. Echipa lui Ion Ionescu resimte încă pierderea a patru «piese» de bază... Totodată, tinerii n-au depășit tracul integrării în echipa mare, veteranii par a se plafona, iar implanturile din vară mai au pînă să confirme. Chiar și în aceste condiții, în meciul cu Axiopolis Cernavodă, disputat sîmbătă, 22 octombrie, cîteva sute de slobozeni au arătat că iubesc necondiționat Unirea și astfel această echipă își justifică existența. Meciul a început într-un ritm greoi, plictisitor, ambele echipe părînd că se tem de drumul spre poartă. Practic, prima ocazie adevărată a însemnat deschiderea scorului. În minutul 38, Toma l-a găsit ideal pe Răduca în careul dobrogean, iar fostul buzoian nu a iertat, devenind cu 3 reușite principalul marcator al echipei. Între timp, Bucurică a reușit să-l supere pe Ionescu prin cîteva pase greșite și a fost pentru a doua oară consecutiv schimbat prematur. Repriza secundă a avut mai multă animație. Adăscăliței și Răduca au trecut pe lîngă desprindere, iar în minutul 56 Moldoveanu de la oaspeți a ratat egalarea, mingea trimisă de el lovind bara. La faza imediat următoare, Khalil scapă spre poartă, dar ia la țintă portarul, exasperînd banca tehnică. Macare trimite la rîndu-i în plasa laterală, iar apoi inevitabilul se produce. În minutul 60, oaspeții beneficiază de o lovitură liberă de la 20 de metri de poartă, iar Dogaru șutează impecabil, restabilind egalitatea. Mai departe, istoricul meciului reține doar șuturi lipsite de energie și acțiuni fără orizont în careul dobrogean, în ciuda marcajului lejer aplicat de apărătorii lui Axiopolis. Se termină 1-1, într-un meci în care Unirea a evoluat în următoarea alcătuire: Cristică-Drăguț, Topor, Călin (Teodorescu ’67), Bucurică (Gherasim ’36)-Adăscăliței (Dumitru ’81), Macare, Lemnaru, Toma-Khalil (Marin ’58), Răduca. A lipsit căpitanul Romeo Soare care, în ziua meciului, a intrat în clubul bărbaților însurați. Unirea pierde încă 2 puncte importante și rămîne în zona cenușie a clasamentului. Pentru ca acest proiect «low cost» cu preponderență locală să reușească se pare că este nevoie de multă răbdare...

25 Octombrie 2016, 18:40 (5361 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Suporter:
(28 Octombrie 2016, 23:21)
Atata timp cat se joaca cu fiul managerului , cu Bucurica si Khalil (copilul de suflet al domnului Ionescu) normal ca se pierde sau se face egal.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
306 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști la Mărculești și Urziceni

Polițiștii ialomițeni au emis, în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați, ambii de 48 de ani. În primul caz este vorba despre un bărbat care, pe fondul unui conflict ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 19:05
(9355 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiștii au descoperit peste 2400 de litri de deșeuri periculoase

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice care comercializează și utilizează ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 19:00
(6305 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

Joi, 6 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, precum și pentru prevenirea/depistarea faptelor ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 18:50
(3464 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

Doi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat vineri, 7 octombrie a.c., la competiția de alergare «Ștafeta Veteranilor». Aceștia au intrat ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 18:30
(2869 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 7 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29656, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de joi, 6 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 16:10
(2135 vizualizări - 0 comentarii)


Firmă din Căzănești, amendată cu 50000 de lei pentru că nu deținea autorizație sanitară-veterinară

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că miercuri, 5 octombrie a.c., a fost efectuată o verificare la o firmă din Căzănești care prelucrează produse/subproduse ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 18:55
(4407 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Joi, 6 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29652 , fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de miercuri, 5 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 16:10
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 octombrie 2022, termen limită pentru depunerea a 5 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, că luni, 10 octombrie 2022, este termenul limită de depunere a notificării ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 14:00
(21126 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Porților Deschise» la Biroul Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

În perioada 10-14 octombrie 2022, în intervalul orar 10,00-14,00, la sediul Biroului Teritorial Slobozia al instituției Avocatul Poporului se organizează «Zilele Porților Deschise». Evenimentul este dedicat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 12:45
(9877 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 37 de ani. Astfel, marți, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii slobozeni au fost sesizați cu privire ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 19:15
(11626 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați la volan deși aveau dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați, de 44 și 66 de ani, care circulau pe drumurile publice deși aveau dreptul de a conduce suspendat. Au fost întocmite dosare penale și se efectuează cercetări ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 19:05
(3164 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 5 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29647 , fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de marți, 4 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 16:20
(1632 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în comuna Maia

Accident rutier în comuna Maia

Luni, 3 octombrie a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Maia, în care a fost implicat un autoturism și un ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 18:05
(9760 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia accident


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Marți, 4 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29642 , fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de luni, 3 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 16:15
(2303 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înrolarea în PatrimVen a devenit obligatorie începând cu 01 martie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește autorităților publice, instituțiilor publice sau de interes public că, începând cu data de 1 martie 2022, a devenit obligatorie înrolarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 15:00
(10490 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Mașină implicată într-un accident, victimă rămasă încarcerată

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit luni, 3 octombrie a.c., în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în care au fost implicate două autoturisme, în ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 12:40
(3914 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


AJOFM Ialomița: S-a modificat calculul indemnizației de șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița precizează faptul că au fost aduse modificări importante asupra calculului indemnizației de șomaj, majorându-se baza de calcul a indemnizației ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 12:10
(11649 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru conectarea la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din orașul Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile de marți, 4 octombrie 2022, orele 23,00, până miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 21:05
(2047 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Vestigii istorice vechi de 2000 de ani la Piscul Crăsani

Muzeul Județean Ialomița: Vestigii istorice vechi de 2000 de ani la Piscul Crăsani

Descoperire deosebită a arheologilor Muzeului Județean Ialomița pe șantierul arheologic Piscul Crăsani, aflat pe arealul comunei Balaciu. În cadrul campaniei de cercetare arheologică sistematică din această ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 17:50
(5967 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Logan în flăcări

Slobozia: Logan în flăcări

În municipiul Slobozia, în dimineața zilei de sâmbătă, 1 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. Cauza probabilă de producere ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 17:10
(2199 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Luni, 3 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29623, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de duminică, 2 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 16:50
(1795 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Luciu, Urziceni și Slobozia

Accidente la Luciu, Urziceni și Slobozia

Vineri, 30 septembrie a.c., un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs în satul Luciu. În sprijin a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 14:25
(9096 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publicde Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 octombrie 2022, pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 13:55
(3049 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 2 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29616, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 1 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2022, 16:35
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 1 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29613, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de vineri, 30 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2022, 16:40
(1919 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 30 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29605, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de joi, 29 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 16:15
(1963 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Fetești

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat joi, 29 septembrie a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 15:30
(5701 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


AJFP Ialomița: Comunicarea actelor administrative emise în formă electronică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că au fost modificate prevederile art. 47, alin. (15) din Codul de Procedură Fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:45
(6901 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenție la dioxidul de carbon!

Este culesul viilor, atenție la dioxidul de carbon acumulat în beciurile sau spațiile închise unde mustul este pus la fermentat! În fața butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:30
(3311 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 129,16 milioane de lei pentru sectoarele suin și avicol

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli, crescători ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 18:30
(10313 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...