Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Târnosire de biserică, la Slobozia

Tîrnosire de biserică, la Slobozia

Sîmbătă, 22 octombrie, Preasfințitul Vincențiu a oficiat slujba de sfințire a bisericii care poartă hramul «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» și «Sfîntul Ioan Botezătorul» din municipiul Slobozia. Evenimentul, de o mare încărcătură spirituală, a adunat în jurul lăcașului de cult zeci de credincioși.

Cuvinte de binecuvîntare La slujbă au participat preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, Nicușor-Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacucernicul părinte protopop Ionuț Butu, protopop de Slobozia, preacucernicul părinte protopop Marian Pătărlăgeanu, protopop de Fetești și un sobor de preoți și diaconi. Întîistătătorul Eparhiei noastre, urmat de soborul de preoți și diaconi au înconjurat lăcașul de cult și a sfințit lucrările exterioare. Unul dintre cele mai importante momente ale acestei slujbe a fost întocmirea Sfintei Mese, slujbă ce a consacrat altarul de jertfă, pentru a se putea sluji în condiții canonice Sfînta Liturghie, urmat de sfințirea veșmîntului pictural și a catapetesmei.
Preasfințitul Vincențiu a vorbit credincioșilor prezenți la evenimentul religios despre jertfa de sine față de aproapele ca semn al trăirii Cuvîntului Evangheliei Vieții și a mulțumit preoților și credincioșilor care s-au jertfit la ridicarea acestei biserici, dăruindu-ne un nou altar de jertfă și rugăciune în cetatea Sloboziei.
La finalul slujbei liturgice, toți credincioșii au avut binecuvîntarea de a trece prin Sfîntul Altar.

25 Octombrie 2016, 17:50 (11469 vizualizări - 22 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Lucifer:
(27 Octombrie 2016, 10:06)
Cand vine vorba despre o actiune a preacuviosilor totdeauna subiectul sunt banii...insa prostimea intelege greu sau deloc.Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici"
@lucifer:
(26 Octombrie 2016, 23:58)
Amice... esti idiot. Incerci sa deturnezi subiectul discutiei, din cauza celor ca tine exista situatii ca acum.

Speram ca pe viitor independenta ziarului sa fie sinonima si cu obiectivitatea informatiei!
lucifer:
(26 Octombrie 2016, 17:41)
se strange latul si la preacuviosi, buba s-a spart , DNA si-a achizitonat masini de numarat milioanele de euro neimpozitate din cutiile milei plus contravaloarea serviciilor de botez, nunti, inmormantari.Dumnezeu cu mila!
un enorias:
(26 Octombrie 2016, 13:33)
 Ar fi trebuit sa faceti un articol bun, documentat, cu fotografii si chiar video , nu  o enumerare de nume , nu o relatare seaca si fara nici o relevanta pentru enoriasi. Puteati face un scurt istoric al  ridicarii acestei biserici, puteati face o enumerare a celor care au trudit pentru savarsirea acestui lacas: preoti, enoriasi, pictori, e.t.c. Va-ti rezumat la a prezenta o activitate gen -vizita Tovarasului -,ca pe vremuri. Pacat !
vintila:
(26 Octombrie 2016, 12:59)
Preotul Paroh al acestei Biserici , NICOLAE TUDOSE ,impreuna cu preotul  VALENTIN TURCU, au depus Mari eforturi pentru a ridica  acest Lacas. Tocmai pe ei nu ia-ti pomenit in acest articolas de umplutura. Lipsa de profesionalism. Sau rea-vointa.
Mario:
(26 Octombrie 2016, 11:43)
Felicitări pt parintele Tudose Nicolae si părintelui Vali Turcu. Succes
Epic!:
(26 Octombrie 2016, 03:47)
O multime de enumerari, de nume inutile si limbaj de lemn... ceea ce se practica din 2009 incoace. Asta pentru ca atat e viziunea la varf si cine nu e asa nu acceptat.
Totusi, macar in primul comentariu trebuie subliniat: Felicitari Parintelui NICOLAE TUDOSE, un nume care nu a avut loc in articol si ignorat studiat, dar caruia de fapt i se datoreaza tot!


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
206 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6591 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8337 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1675 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1243 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10525 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4439 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(7057 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3696 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2916 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(2055 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1107 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1764 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4284 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(6116 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1602 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1195 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7900 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1402 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1441 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1887 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2051 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1507 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(3734 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(2358 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(5835 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(2314 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(4529 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...