Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomițenii cumpără, lunar, medicamente de 105 mii de lei

Ialomițenii cumpără, lunar, medicamente de 105 mii de lei

Fără un control eficient în privința consumului de medicamente, industria farmaceutică este într-o plină dezvoltare. Statisticile arată că, lunar, în Ialomița, se cumpără medicamente de 105 mii de lei, fără ca tratamentele să fie prescrise de medici sau incluse pe liste speciale, prin Programe Naționale de Sănătate. Medicii atrag atenția cu privire la faptul că administrarea medicamentelor fără indicațiile unui specialist poate avea consecințe nefaste asupra organismului.

Peste 100 mii de rețete eliberate lunar Potrivit informațiilor publice, în Ialomița sînt eliberate în fiecare lună peste 100 mii de rețete, compensate și gratuite. Pensionarii reprezintă categoria de persoane pentru care se prescriu cele mai multe tratamente, în special pentru afecțiunile cardiovasculare. În medie, pensionarii din județ beneficiază în fiecare lună de pînă la 30 mii de rețete. Restul tratamentelor sînt prescrise pentru bolnavii cronici, cei incluși în Programele Naționale de Sănătate, copii sau adulți. «Într-adevăr, sectorul privind medicamentele generează niște costuri destul de ridicate, dar pe care noi reușim să le acoperim de fiecare dată. Pensionarii reprezintă categoria de persoane pentru care se solicită aceste fonduri și persoanele care suferă de boli rare și sînt incluse pe liste, în Programele Naționale de Sănătate...» explică Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. Potrivit estimărilor, CJAS Ialomița decontează într-o lună 1,5 milioane de lei pentru medicamentele consumate la nivelul județului Ialomița.

Plătim bani grei pentru medicamente Mai mult, oficialii CJAS Ialomița explică faptul că 10% din fondurile direcționate lunar către farmacii reprezintă valoarea medicamentelor pe care ialomițenii și le cumpără singuri, fără ca tratamentele să fie prescrise de medicii specialiști. Concret, locuitorii județului investesc 105 mii de lei, în fiecare lună, pentru achiziția de medicamente. Faptul că ialomițenii au acces facil la medicamente nu ar trebui să mai mire pe nimeni, în contextul în care, legislativ, problema consumului de medicamente este prost gestionată. «Casa Națională de Asigurări de Sănătate a încercat să facă un program prin care să țină sub evidență cheltuielile privind medicamentele procurate de cetățeni fără a avea rețete. Inițiativa a rămas însă la stadiul de proiect și nu se știe cînd va mai fi pusă în practică...» mai spune Mihai Geantă.

Risc pentru sănătate Dincolo de vidul legislativ, accesul facil către medicamente este generat și de numărul mare de farmacii existente la nivelul Ialomiței. Slobozia, reședința județului, dispune de o adevărată rețea de farmacii sau puncte farmaceutice. De la gară și pînă în celălalt capăt al orașului, aflate pe bulevardul central sau ascunse printre blocuri, în municipiu există peste 20 de farmacii sau drogherii. «Administrarea de medicamente fără prescripția unui specialist poate fi periculoasă pentru sănătate...» sînt de părere medicii. «Foarte mulți pacienți preferă să-și cumpere, de exemplu, antibiotice! Administrarea iresponsabilă de astfel de tratamente poate crește rezistența bacteriilor din organism la antibiotice. De asemenea, un alt produs farmaceutic cumpărat fără prescripție medicală sînt pastilele antihipertensive. Oamenii care fac acest gest se supun unui risc, întrucît aceste produse farmaceutice se prescriu diferențiat, de la un pacient la altul» este opinia medicului Mihai Lungu, președintele Asociației Medicilor de Familie Ialomița.

2 Noiembrie 2016, 11:25 (3477 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomițenii au stat peste 100 de ani în concedii medicale
440 de ani de concediu medical în Ialomița
Ialomița are 60 mii de bolnavi cronici

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Șoferi băuți, la volan

Trei șoferi auto au prinși în trafic în acest week-end în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice. Primul dintre aceștia, un bărbat de 61 ani, din Bacău, a fost prins vineri, 9 decembrie, în ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:10
(11722 vizualizări - 1 comentariu)


Jilavele: Hoț prins cu bunurile furate pe bicicletă

Un bărbat, de 47 ani, din Jilavele, a fost prins de polițiști în timp ce transporta pe o bicicletă mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut să o justifice. S-a întîmplat la Jilavele, în noaptea de ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:09
(15869 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Jilavele furt hoț


Țăndărei: Conducea cu permisul suspendat din luna august

Un bărbat de 45 ani, din București, a fost prins de polițiști în timp ce conducea fără permis. S-a întîmplat vineri, 9 decembrie, la Țăndărei, cînd polițiștii au oprit mașina condusă de bucureștean pentru ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:08
(9474 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Toleranță zero față de violență»

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 9 decembrie, la școala cu clasele I-VIII nr. 3 Slobozia, polițiștii de proximitate slobozeni au lansat Proiectul Național «Toleranță zero față de violență». ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:07
(12680 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 70 mii lei, amezi în trafic

Peste 70 mii lei este valoarea sancțiunilor aplicate în acest week-end șoferilor indisciplinați. Polițiștii au aplicat nu mai puțin de 328 de amenzi și au reținut 13 permise de conducere. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:06
(9942 vizualizări - 1 comentariu)


Stelnica: I-au furat bunurile dintr-o magazie

Un tînăr, de 34 ani, din Stelnica, a fost identificat ca fiind autorul principal al unui furt. Infracțiunea a fost adusă la cunoștința polițiștilor de către un bărbat, de 52 ani, din localitate, care a ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:05
(12593 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au furat dintr-o școală

Polițiștii din Urziceni cercetează trei tineri, de 15, 16 și 18 ani, pentru de furt. Cei trei sînt principalii suspecți în cazul furtului unor bunuri dintr-o școală din localitate. Bunurile, în valoare ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:36
(11564 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Băut, la volan

Un bărbat de 59 ani, șofer al unui autoturism, a fost oprit în trafic, la Urziceni, joi, 8 decembrie, de o echipă de Poliție Rutieră, pentru un control de rutină. Pentru că mirosea a alcool, șoferul a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:36
(11478 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 300 kg «guvid de mare», fără documente

Țăndărei: 300 kg «guvid de mare», fără documente

Peste 120 de persoane au fost legitimate, joi, 8 decembrie, la Țăndărei, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din localitate. Oamenii legii au urmărit diminuarea femomenului infracțional dar și disciplina ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:35
(11526 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fier vechi, confiscat

Un feteștean de 23 ani a fost prins de polițiștii din localitate în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, pe direcția Vlădeni-Fetești. În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:33
(9504 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Sărat: Incendiu de la un scurtcircuit

În dimineața zilei de 1 decembrie 2011, prin 112 era anunțată izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Glodeanu Sărat. Pompierii din Urziceni s-au deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 15:35
(11982 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Anunț concurs angajare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița organizează concurs în vederea ocupării funcției publice de execuție temporar vacantă de consilier clasa I, grad profesional superior ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 09:10
(17516 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 32 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 8 decembrie 2011, sînt disponibile doar 32 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 09:06
(13054 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posesorii de arme neletale, de urgență la autorizare

Prin modificarea LEGII nr. 295 din 28 iunie 2004, cu Legea nr. 117 din 27.06.2011, privind regimul armelor si al munițiilor, posesorii armelor neletale (pistoale cu gaze) care dețin certificate de deținător ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:57
(12827 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Locațiile unde se efectuează examene de trichineloză

Avînd în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, cînd în mod normal crește considerabil numărul de procine sacrificate tradițional, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor cu Trichinella Spiralis și pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:32
(14893 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia se pregătește de Sărbători

Slobozia se pregătește de Sărbători

Slobozia se aliniază orașelor țării care marchează Sărbătorile de Iarnă prin împodobirea unui brad uriaș. Bradul slobozean are 10 metri și a fost amplasat zilele trecute în imediata apropiere a magazinului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:24
(11085 vizualizări - 1 comentariu)


Vlădeni: Șofer în numele fratelui

Miercuri, 7 decembrie , polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stelnica au identificat pe raza comunei Vlădeni un autoturism condus de un bărbat din comuna Cogealac-Constanța. Întrucît bărbatul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:18
(13828 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie printre elevi

Forțele de ordine din Fetești au acționat miercuri, 7 decembrie a.c., în zonele unităților de învățământ din municipiu, în cadrul unei acțiuni care a urmărit menținerea ordinii și liniștii publice, precum ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:18
(14995 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Arme neasigurate în gospodărie

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat miercuri, 7 decembrie, pe linia asigurării securității armei și muniției aferente. Într-una dintre acțiuni, la domiciliul unui ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:17
(15999 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sălcioara armă


Manasia: Un bătrîn s-a spînzurat în propria locuință

Un bărbat de 87 ani din Manasia a fost găsit spînzurat în propria locuință, marți, 6 decembrie. Deși au intervenit cu promptitudine, medicii echipajului SMURD Urziceni au au mai putut face nimic pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 18:11
(11468 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Tîrg: I-a luat foc casa de la un aragaz!

Marți, 6 decembrie a.c., o altă tragedie s-a înregistrat la Fierbinți-Tîrg. Casa unui localnic s-a aprins din cauza unui aragaz amplasat necorespunzător. Flăcările au mistuit întreaga bucătărie și aproximativ ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 18:11
(14540 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Nu a respectat indicatorul «Oprire» și s-a izbit de un alt autoturism

Marți, 6 decembrie, la Slobozia, o femeie de 63 ani a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs în timp ce un tînăr, de 24 ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe strada Vînători, din ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 18:10
(11231 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: L-a lovit o autoutilitară

Marți, 6 decembrie a.c., un bărbat de 50 ani, din comuna Ștefan Vodă-Călărași, a fost lovit de un autoturism. Bărbatul ce se deplasa pe partea carosabilă a DN21, din direcția Slobozia către Călărași, s ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 18:08
(11204 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Hoți prinși de polițiști

Șase adolescenți cu vîrste cuprinse între 11 și 18 ani, din Jilavele, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt. Pe numele celor șase, polițiștii rețin săvîrșirea mai multor furturi din locuințe sau ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 17:59
(16412 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:24
(5679 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se depun cererile pentru subvențiile la motorină

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește beneficiarilor interesați că, în cursul lunii decembrie 2011, se depun cererile de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:11
(15550 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Adolescentă dispărută de la domiciliu

Amara: Adolescentă dispărută de la domiciliu

Luni, 5 decembrie, o adolescentă de 15 ani din Amara a fost dată dispărută. Rudele au alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că Daniela Cristina Budu a plecat de la domiciliu și ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:05
(13550 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărută


LAPAR amenință cu acțiuni de amploare

«LAPAR își exprimă indignarea și protestează energic față de bugetul MADR pentru anul 2012, cu susținerea Ministerului Finanțelor Publice și aprobat de Guvernul României transmis Parlamentului pentru dezbateri ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:03
(16907 vizualizări - 1 comentariu)


Anunț angajare

AD GARAGE PROFESIONAL SERVICES angajează mecanic auto și electrician auto.
Salariu atractiv!
Depunerea cv-urilor se face la sediul firmei din str. 1 Mai, nr. 1, cartier ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:02
(14430 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Adolescenți hoți

Doi minori de 13 și 17 ani, ambii din Moldoveni, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt calificat. De fapt, în data de 1 decembrie, Poliția a fost sesizată de către un bărbat de 30 ani, din Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:02
(14008 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni hoț furt


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...