Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, CS Popești Leordeni-Unirea Slobozia 0-3 (la masa verde)

Punct cadou de la doamna doctor

Sîmbătă, 29 octombrie 2016, la orele 15,00, spectatorii așteptau fluierul de start al partidei dintre CS Popești Leordeni și Unirea Slobozia, una dintre cele mai interesante ale etapei. Jucătorii, oficialii și arbitrii erau cu toții la datorie. Cu o singură excepție: doamna Aurelia Radu, medicul delegat al echipei ilfovene, care se pare că a fost reținută de alte evenimente și nu și-a mai făcut apariția la stadion... Conform regulamentului, arbitrul a așteptat pînă la 15,17 minute ca lucrurile să intre în normal, după care a fluierat finalul jocului, victoria fiind atribuită la masa verde Unirii Slobozia. Așadar, fotbaliștii lui Ion Ionescu s-au întors din Ilfov cu 3 puncte obținute, fără a se dezechipa. Unirea are în acest moment 14 puncte și se află la 3 lungimi de ultima treaptă a podiumului, ocupată chiar de CS Popești Leordeni. Vineri, 4 noiembrie, orele 14,00, la Slobozia vine Înainte Modelu. Călărășenii au fost performerii ultimei etape, după ce au trecut cu 14-1 de Arsenal Malu.

Satelitul a făcut scor la Reviga A doua echipă a Unirii, angrenată în campionatul Ligii a V-a, s-a deplasat duminică pe terenul Voinței Reviga. Jucătorii antrenați de Enache Costea s-au impus clar, învingînd cu un categoric 8-0. Mihăiță Năstase a marcat 4 goluri, Anton-3, iar a opta reușită i-a aparținut lui Iftinca. Tinerii slobozeni au evoluat în următoarea formulă: Chițoiu-Andrei, Drezaliu (Iftinca), Florea, Marin, Săvescu (A. Ilie), Lemnaru, Ene, Alexandru (M. Ilie)-Anton (Sava), Năstase.

2 Noiembrie 2016, 13:45 (3702 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

CONPET SA anunță finalizarea lucrărilor proiectului «Prestare servicii de proiectare și execuție lucrări în vederea realizării obiectivului înlocuire fire de legătură traversare Dunăre C1-C2 și Brațul Borcea C3-C4», evenimentul fiind marcat luni, 3 aprilie a.c., la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 16:55
(12428 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Scânteia și Grivița, un bărbat a ars de viu la Cocora!

Incendii la case din Scânteia și Grivița, un bărbat a ars de viu la Cocora!

Sâmbătă, 1 aprilie a.c., în jurul orei 2,00, Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 14:20
(11746 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 14:10
(6071 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 187,24 milioane de lei la bugetul general consolidat, în primele două luni ale anului 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a cuantificat, de la începutul anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 187,24 milioane de lei, cu 7, ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2023, 17:00
(10604 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni, în primul trimestru al anului 2023

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni, în primul trimestru al anului 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în primul trimestru al anului 2023, 1387 de misiuni de ordine publică. Din numărul total al acestor, 1171 de intervenții au vizat menținerea ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2023, 14:15
(11348 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 30 martie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi Ședința Colegiului Prefectural ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 16:30
(5964 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Camion răsturnat în șanț

Coșereni: Camion răsturnat în șanț

Miercuri, 29 martie a.c, pe DN2A, în zona localității Coșereni, polițiștii și pompierii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 13:00
(12431 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Peste 1600 de elevi înscriși la simularea examenului de Bacalaureat

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la simularea examenului de Bacalaureat au participat 1660 de elevi de clasa a XII-a. Testarea s-a desfășurat în perioada 27 ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 11:20
(19835 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției rabiei la animale

În vederea realizării eficiente a programului de control, supraveghere și monitorizare a rabiei pentru apărarea sănătății publice și a sănătății animale, DSVSA Ialomița a efectuat, împreună cu reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 19:20
(16471 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 1,367 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 15:05
(11914 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ministerul Finanțelor susține donarea de sânge, prin Programul «FIDELIS»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prima ediție din acest an a Programului «FIDELIS»-Titluri de Stat pentru populație va conține o tranșă specială dedicată ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 13:50
(12095 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic»

Slobozia: S-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic»

Sâmbătă, 25 martie a.c., în cadrul Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» s-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic», ce are ca scop educarea elevilor în ceea ce privește legislația ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 17:30
(11330 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu durere în suflet și nemăsurată tristețe anunțăm dispariția prematură a tatălui și soțului nostru drag, ing. VALENTIN CILIBEANU, director adjunct la RAJA Constanța și fost director al ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 15:05
(11311 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii «DR06-Bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de marți, 28 martie 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii «DR06-Bunăstarea animalelor», care intenționează ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 13:30
(9946 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ambulanță răsturnată pe șosea

Urziceni: Ambulanță răsturnată pe șosea

Luni, 27 martie a.c., pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație cu implicarea unei ambulanțe care se deplasa în regim prioritar spre Spitalul Municipial din Urziceni și un autoturism ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2023, 18:10
(6146 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 30 martie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 martie 2023, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2023, 14:15
(11286 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Luni, 27 martie 2023, echipele RAJA Constanța vor executa operațiuni de reabilitare la nivelul sistemului de alimentare cu apă în orașul Căzănești. Pentru realizarea acestor lucrări, se va sista furnizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2023, 20:25
(5174 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a încheiat restaurarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae»

Slobozia: S-a încheiat restaurarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae»

Depus pentru finanțare în anul 2017, proiectul privind restaurarea și conservarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae» Slobozia s-a încheiat vineri, 24 martie a.c., o dată cu recepția obiectivului. Lăcașul de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 17:00
(8291 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de manifestări dedicate ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 16:00
(10194 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista seminariilor web pentru luna aprilie, publicată pe portalul ANAF

ANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica «Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor», lista seminariilor web care se vor desfășura în luna aprilie 2023. Preponderent, temele din luna ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 13:40
(11470 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Comerț ilegal cu animale, la Slobozia

Miercuri, 22 martie a.c., pe raza municipiului Slobozia a fost identificat un bărbat, domiciliat în județul Brăila, care transporta ilegal animale (5 porcine, 2 cabaline). În urma extinderii verificărilor ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 13:30
(10293 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge în comunitățile rurale din Ialomița

În perioada 27-31 martie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul Mobil de Instruire a Populației pentru Răspuns la Situații de Urgență vor fi prezente în județul Ialomița, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 12:40
(9284 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni prevenitve desfășurate de polițiști

Slobozia: Acțiuni prevenitve desfășurate de polițiști

Miercuri, 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Poliției Transporturi Ialomița au desfășurat activități informativ ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2023, 16:40
(11425 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de recrutare în liceele din județ

IPJ Ialomița: Campanie de recrutare în liceele din județ

În perioada 22-24 martie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează o serie de activități de promovare a profesiei în rândul elevilor aflați la final de ciclu liceal. Astfel, peste ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2023, 16:30
(14482 vizualizări - 0 comentarii)


Rași: Autobuz ce transporta muncitori, răsturnat în șanț

Rași: Autobuz ce transporta muncitori, răsturnat în șanț

Miercuri, 22 martie a.c., în zona localității Rași, un autobuz ce transporta muncitori, pe ruta Călărași-Buzău, s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. În mijlocul de transport se aflau 41 de ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2023, 09:30
(14140 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Peste 2000 de elevi au participat la simularea Evaluării Naționale

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul județului nostru, simularea Evaluării Naționale s-a desfășurat în 78 de unități școlare, înregistrând 2265 de elevi înscriși ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2023, 18:30
(16536 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 27 martie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, luni, 27 martie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații fiscale: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2023, 12:30
(13999 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, reglementată de HG nr.1179/2 ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 19:10
(13178 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Număr unic la dispoziția tuturor clienților

RAJA Constanța: Număr unic la dispoziția tuturor clienților

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 17:15
(13070 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Spațiul Privat Virtual, obligatoriu

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară o ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 13:40
(11012 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...