Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consiliul Local PSD a învins Slobozia

Faceți liniște! Administrația Mocioniu lucrează!

Consiliul Local PSD a învins Slobozia

Joi, 27 octombrie 2016, Consiliul Local Slobozia s-a reunit în cadrul ședinței ordinare lunare. Pe ordinea de zi au figurat 27 de proiecte de hotărîre, însă dezbaterile celor 20 de consilieri locali prezenți s-au concentrat asupra propunerilor făcute de municipalitate ulterior ședinței. Printre acestea se numără intenția de a extinde cimitirul existent, propunerea de construire a unui stadion sintetic sau raportul de audit care vizează neregulile financiare din cadrul Urban SA. Una peste alta, ședința a fost una lucrativă, care demonstrează controlul absolut al majorității PSD asupra activității administrative a Sloboziei...

Avem ce am votat!
Dominate de o majoritate disciplinată (9 consilieri PSD+2 consilieri ALDE și un consilier PI), ședințele Consiliului Local Slobozia au devenit, practic, o formalitate. Indiferent de situație, deciziile administrației Mocioniu sînt consfințite prin vot, iar argumentelor aduse de către consilierii Opoziției li se răspunde, în cel mai bun caz, cu o politețe administrativă condescendentă, menită mai degrabă să sublinieze poziția de forță a PSD în cadrul acestui for legislativ. În aceste condiții, săptămîna trecută, au fost votate pe bandă rulantă 27 de proiecte de hotărîre care au vizat probleme de interes public și administrativ. Printre ele, amintim aprobarea listei de repartiții pentru 7 locuințe ANL; conform listei de priorități existente, o investiție de 15500 de lei pentru extinderea rețelei de gaz în Cartierul «Gării Noi», alocarea a 20000 de lei pentru pictura în frescă a bisericii «Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe» sau proiectele care au vizat actualizarea inventarului domeniului privat al Municipiului Slobozia, acestea din urmă aprobate cu sprijinul consilierilor Opoziției. Prezent la ședință, primarul Sloboziei s-a remarcat prin intervenții punctuale sau replici repetitive, semn că lunile de experiență acumulate în funcție nu au fost inutile. «Vă rugăm să solicitați în scris informațiile de care aveți nevoie! În felul acesta ele vor fi mai clare și vă vor permite să fiți informați corect. Nu avem nimic de ascuns...» a declarat de mai multe ori Adrian Mocioniu drept răspuns la întrebările care i-au fost adresate.

Depozit de compost la Slobozia Nouă Un proiect de hotărîre necesar și util pe care administrația locală l-a susținut se dovedește a fi cel care vizează «Regulamentul pentru depozitarea și compostarea deșeurilor rezultate din creșterea animalelor la Slobozia Nouă». Aprobarea proiectului reprezintă recunoașterea publică a unei situații intolerabile, respectiv a faptului că din 2009 și pînă în prezent, facilitatea existentă nu a fost folosită în scopul pentru care a fost construită. «La această dată depozitul nu este administrat, fapt care este contrar prevederilor legale!» se arată în expunerea de motive a proiectului.  Reamintim că pe islazul municipal de la Slobozia Nouă se află un depozit betonat, abandonat la acest moment, destinat exclusiv colectării gunoiului de grajd și tranformării acestuia în compost. Noul regulament reprezintă un prim pas în legalizarea acestei activități, municipalitatea intenționînd ca, după obținerea compostului, să valorifice acest produs. Pînă la realizarea acestui deziderat drumul rămîne unul lung, iar municipalitatea se confruntă cu decizii discutabile. Una dintre ele ar fi aceea de majorare a tarifelor pentru depozitarea gunoiului rezultat din creșterea animalelor la 8 lei/mc. De asemenea, pentru administrarea depozitului, este necesară angajarea de personal suplimentar... În altă ordine de idei, unii dintre locuitorii Cartierului Slobozia Nouă au sesizat în repetate rînduri faptul că animalele crescute în gospodării provoacă pagube sau disconfort și au cerut aplicarea de amenzi celor vinovați. Indiferent de evoluția acestor situații, inițiativa rămîne una lăudabilă. Pînă la proba contrarie!

Audit intern la Servicii Publice Numirea unui nou director la Servicii Publice SRL nu pune capăt scandalului public în care a fost implicat Ștefan Costea. În cadrul ședinței Consiliului Local, viceprimarul Rudolf Gradea a supus atenției Consiliului Local cererea prin care solicită un audit intern la această firmă. Potrivit cererii, acest audit este unul necesar în condițiile în care deficiențele semnalate de Curtea de Conturi în luna martie 2016 nu au fost înlăturate și «există disfuncționalități în relația cu agenții economici», dar și «sesizări privind activitățile desfășurate în Cimitirul Bora și Slobozia Nouă». Reamintim că fostul director al societății, Ștefan Costea, a fost acuzat că a adus prejudicii de peste 350 mii de lei și că a gestionat deficitar activitățile auto-finanțate. La acest moment acesta ocupă o funcție de administrator în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul». Solicitarea privind auditarea firmei a fost acceptată de către consilierii locali. Mai mult decît atît, aceștia au solicitat municipalității extinderea auditului la nivelul tuturor societăților din subordinea Primăriei Slobozia.

Curtea de Conturi somează Urban SA În cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia au fost prezentate rezutatele măsurilor impuse de Curtea de Conturi Ialomița ca urmare a activității economice defectuoase a SC Urban. Potrivit raportului de fallow-up prezentat, Urban SA nu a demarat procedura de întrerupere a prescripției pentru o serie de debitori, nu a recuperat prejudiciul de 6437 lei generat de acordarea unei indemnizații mai mari de 1% din remunerația directorului general «organelor de conducere și control ale Urban SA» (printre acestea se numără și ex-consilierul local Vasile Zamfir, jurist în cadrul Spitalului Slobozia) și nu a respectat standardele de control intern și managerial prevăzute de legislația în vigoare. Potrivit documentației, la acest moment conducerea societății face eforturi pentru respectarea termenelor stabilite de către Curtea de Conturi și revenirea la normal.

Cimitirul de la Bora s-ar putea extinde O altă dezbatere care a suscitat polemici aprinse a fost cea privind extinderea Cimitirului de la Bora. Potrivit datelor oficiale, la acest moment cimitirul a atins gradul maxim de ocupare, numărul de locuri disponibile reducîndu-se la mai puțin de 100. De asemenea, noul cimitir, care urmează să fie amplasat la granița cu comuna Cosîmbești, nu este funcțional, amenajarea lui fiind estimată la aproximativ 1 milion de euro. În aceste condiții, municipalitatea a propus extinderea cimitirului existent, prin achiziționarea unui teren în imediata vecinătate a Cimitirului de la Bora sau prin resistematizarea spațiului existent în cimitir. În urma dezbaterilor din cadrul Consiliului Local nu s-a ajuns la nici o concluzie, atît consilierii PSD cît și cei ai Opoziției declarîndu-se nemulțumiți de modul în care municipalitatea gestionează această problemă de interes public. Funcționarii Primăriei Slobozia urmează să identifice cele mai bune soluții pînă la următoarea ședință de Consiliu Local, urmînd ca plenul Consiliului să o aleagă pe cea mai avantajoasă.

Stadion sintetic de 500 mii de euro la Slobozia O altă propunere care a generat dezbateri a fost propunerea avansată municipalității de către Federația Română de Fotbal, privind construirea unui stadion cu gazon artificial la Slobozia. Potrivit documentației prezentate, investiția depășește 500 mii de euro, sumă din care municipalitatea va suporta mai mult de jumătate. «Este o propunere care ne onorează... Mi-aș dori ca Slobozia să facă parte din cele 15 orașe din România în care se vor derula astfel de investiții!» a declarat Adrian Mocioniu la prezentarea acestei propuneri. În replică, consilierul PNL Robert Bocu a susținut că municipalitatea ar trebui să fie prudentă și rezervată: «Știm toți că jucătorii și conducerea cluburilor este rezervată atunci cînd se pune problema de a evolua pe terenuri sintetice. În principal, din cauza potențialelor accidente. Poate că ar trebui să nu ne grăbim...» a spus acesta. În cazul în care propunerea înaintată de Federația Română de Fotbal va fi transformată într-un proiect de hotărîre, termenul limită pentru aprobarea acestuia este sfîrșitul anului în curs.

4 Noiembrie 2016, 16:10 (5785 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală
Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia
Consiliul Local a aprobat bugetul Sloboziei pentru 2020

Comentariile cititorilor:


@sandu calapod:
(6 Noiembrie 2016, 21:57)
suntem in asentimentul dvs.,dle sandu calapod, in evul mediu nu se asfalteaza, nici nu se pietruieste, dar nici birurile nu se incaseaza corespunzator unui municipiu! vacile circula libere pe strazi, rup garduri si calca in picioare tot ce intalnesc, dar nu animalele sunt vinovate, un veterinar ar trebui sa stie legile care prevad ca nu se tolereaza asemenea situatii! cartierul acesta e dezastru, mai bine ar fi sa revina la statutul de sat, si-asa locuitorii de bastina traiesc doar din ajutoare sociale, e o masa buna de manipulat in alegeri , nu exista intentia de a se rezolva  ceva pentru fraierii platitori de taxe!
Sandu Calapod:
(5 Noiembrie 2016, 12:34)
Iar ne lansam in investitii fantasmagorice (stadion artificial, master plan de transport, etc.) iar in cartierele municipiului nu suntem in stare nici macar sa pietriuim strazile, retineti SA PIETRUIM, nici macar nu am pretentii de asfaltare. 
Nu il cunosc personal pe primar dar omul dovedeste ca este rupt total de realitatea cotidiana si de necesitatile bazale ale functionarii societatii. Personal l-as vota pe cel care isi va propune ca unic obiectiv pietruire si asfaltare si ridicat gunoi astfel incat orasul sa arate cat de cat igienic si nimic altceva. Daca va reusi sa rezolve lucrurile astea de baza va avea succes 20 de ani de acum incolo. Oare chiar nu are timp 30 de min sa se deplaseze in Slobozia Noua sa vada ce dezastru e pe strazile laturalnice, oare nu are timp sa intrebe 2 - 3 locuitori sa vada ce reclama acestia ca prime necesitati ?
Ii dau un sfat pe care daca il urmeaza ii va aduce succes: PIETRUIESTI SI CASTIGI! Atat si nimc altceva,

'Nielutu de la Gara:
(5 Noiembrie 2016, 11:59)
Dupa ce ne-au otravit apa, psd-istii vor sa ne otraveasca si stadionul. In afara de jucatorii de fotbal si spectatorii care vin si-i urmaresc pe stadion, aici vin zilnic oameni de toate varstele sa faca miscare plus sportivi, atleti care se antreneaza. E pacat sa cheltuiesti o juma' de milion de euro ca sa otravesti un loc  care in esenta lui inseamna, aer liber si natura. Folositi mai bine banii astia in  multe alte locuri care chiar au nevoie sa fie facute,cartiere fara utilitati, strazi neasfaltate, trotuare "valurite" de radacinile copacilor, curatenia orasului, sortarea deseurilor, parcarile auto, fluenta traficului, ingrijirea parcurilor etc ,etc..
Andreea:
(4 Noiembrie 2016, 22:44)
Domnule Mocioniu, faceti studii corespunzatoare, in sensul ca tarile dezoltate din UE nu mai utilizeaza terenurile sintetice pentru ca sunt cancerigene si daunatoare sanatatii sportivilor mai ales cand fac efort si inhaleaza cu putere in plamani noxele emise de suprafetele sintetice si granulele de pe aceste suprafete. Haideti odata sa intram in normalitate, Eu cred ca cel mai indicat e sa emiteci decizii prin care sa fie eradicata nepasare multora fata de gunoaie, selectare deseurilor si colectarea corespunzatoare a lor. Slobozia arata ca o groapa de gunoi nu exista nicun loc unde sa nu fie aruncate zilnic reziduri, pet-uri, hartii dar si mizeriile animalelor de companie.
Gicu Claxon:
(4 Noiembrie 2016, 21:08)
Probabil Mocioniu a fost incantat de gazonul artificial al stadionului din Astana- Kazachstan, unde echipa Romaniei s-a chinuit rau de tot ca sa scoata un egal si sa aiba cat mai putini jucatori accidentati..DIGI.SPORT nota inainte de meci:"Suspiciunile vin din partea Federației Olandeze, KNVB, care a cerut de urgență să se confirme dacă granulele fabricate din cauciucul vechi, care sunt utilizate pentru asamblarea terenului artificial, produc sau nu cancer.
Un asftfel de gazon este cel de pe Astana Arena, acolo unde se va disputa meciul Kazahstan – România, marți, 11 octombrie, de la ora 19:00. "Ca toxicolog, nu aș juca pe un astfel de teren pentru că nu putem face o evaluare corectă asupra riscurilor", a declarat Martin van den Berg, profesor la Universitatea din Utrecht.
Jurnaliștii de la 'Marca' au scris despre demersul oficialilor olandezi, care susțin că rezultatele din 2006 în care s-a mai întocmit un astfel de raport nu au fost detaliate, iar Uniunea Europeană a cerut să se demareze o anchetă la începutul acestui an, urmând ca rezultatele finale să se anunțe în luna noiembrie"..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
294 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Sălcioara, la domiciliile unor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 19:45
(5162 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(7643 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(11282 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(7467 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(15741 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(7969 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10479 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9250 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10346 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10158 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6645 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8755 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4507 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6433 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8085 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1635 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1194 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10090 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4330 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(6756 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3577 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2864 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1061 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1692 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(5933 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1564 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1158 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7722 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...