Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Marin Constantin se întoarce la Consiliul Județean. Sau nu!

PSD Ialomița contestă numirea în funcție a subprefectului

Marin Constantin se întoarce la Consiliul Județean. Sau nu!

Surse apropiate Instituției Prefectului Ialomița susțin că «rocada subprefecților» nu ar fi fost posibilă fără acordul tacit al PSD Ialomița. Considerat «eminența cenușie» a Organizației PSD în mandatul președintelui Ciupercă, Marin Constantin a căzut, încet-încet, în dizgrație. Potrivit legii, acesta ar trebui să revină acum pe funcția de consilier pe care o ocupa în cadrul Consiliului Județean Ialomița. Președintele Victor Moraru a declarat public că Marin Constantin a solicitat revenirea pe post, însă pînă la acest moment nu a fost luată o decizie... «Studiem legalitatea acestui demers. Dacă e posibil, nu avem nimic împotrivă!» a declarat el. Reamintim că, pentru a putea fi numit în funcția de subprefect, Marin Constantin a fost angajat, prin concurs, în cadrul Consiliului Județean. Maniera de organizare a concursului a fost contestată public la momentul respectiv, numirea în funcția de subprefect fiind considerată ilegală.

PSD Ialomița contestă numirea în funcție a subprefectului
La cîteva ore de la învestirea în funcție, subprefectul Tonița Manea a fost contestat public în cadrul unei conferințe de presă. Marian Neacșu, președintele PSD Ialomița, a declarat că nu este normal ca a doua funcție publică în ierarhia aparatului prefectural să fie deținută de ruda unui candidat...
Ipocrizie politică La cîteva ore de la învestirea în funcție a subprefectului, PSD a organizat o conferință de presă. Deși scopul oficial al conferinței a fost lansarea programului național pentru sănătate, miza locală a conferinței a reprezentat-o punerea sub semnul întrebării a numirii în funcție a Toniței Manea. «Oare, este normal ca a doua funcție publică în ierarhia aparatului prefectural să fie deținută de ruda unui candidat? Mai ales că ea se va ocupa de buna desfășurare a alegerilor...» s-a întrebat, aparent candid, Marian Neacșu. Poziția lui Marian Neacșu a fost dublată de cea a senatorului Marian Pavel, prezent la conferință. «Voi face o interpelare în Parlamentul României. Nu este normal ce se întîmplă! Discutăm despre soțul candidat și soția care organizează alegerile... S-au dat niște telefoane, probabil s-au făcut niște intervenții... Cum se face la acest nivel... Adică la PNL!» a declarat acesta. Indiferent de declarații și avertismente, numirea subprefectului este, deocamdată, una temporară. În cazul în care PSD va forma Guvernul, victoria de la acest moment a PNL în Ialomița va rămîne doar una de palmares.

10 Noiembrie 2016, 12:55 (7453 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Marin Constantin a rămas fără funcție. Tonița Manea, noul subprefect al județului Ialomița!

Comentariile cititorilor:


pas cu ghinion:
(13 Noiembrie 2016, 10:09)
Cat timp a facut parte din comisia judeteana legea 18/1991 asta cu fosti si actualii cata lume a nenorocit cand validau in comisie toate hotiile primarilor si secretarilor din ialomita. Prefectura nu are geamuri cati ani de puscarie ar trebuii pentru cumatrul din poza. La fel si seful lui cam toata cloaca.Cu Gigi in cap de linie ca sa nu dau cu piatra direct in capul marelui autointitulat jurist care acum la batranete sa gandit el sa faca marlani fraieri macar de le faceau pentru ei.Eu consider ca mai intai ar fii trebuit o cura de 4 5 ani pe la puscarie ca sai ierte dumnezeu pacatele.
Paraschiv:
(12 Noiembrie 2016, 17:27)
Nu stiu de ce PSD ul se mai ambitioneaza sa fac altceva decat ceea ce trebuie ca oricum nu a pierdut nimic cu plecarea celui din fotografie de la prefectura. Si poate o femeie la functia de subprefect face mai multe decat a facut individul.
Gina:
(10 Noiembrie 2016, 23:26)
Cumatrul din fotografie nu merita nici apa cu sare in ochi!!! La cat de aparator al primarilor penali este ! Daca ma dezlantui se rupe in doua. Ceapa degerata valoreaza mai mult decat decat acest odios personaj.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 02 Sep 2026
368 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2389 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(3922 vizualizări - 3 comentarii)


Traian: Reținut pentru «amenințări» aduse concubinei

Miercuri, 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din Traian, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 14:00
(2199 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost demarată autorizarea la plată pentru ajutorul financiar «Bunăstarea Animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor care au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a)-Plăți în favoarea bunăstării porcinelor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 13:10
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat vineri, 21 martie 2025, două percheziții domiciliare, la Țăndărei, într-un dosar penal ce vizează ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:40
(2112 vizualizări - 2 comentarii)


Alexeni: Reținut după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 44 de ani, din Alexeni, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști pe numele său ca urmare a faptului că și-ar ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:30
(3357 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Percheziții la hoți din case

Polițiștii din Stelnica au efectuat 4 percheziții domiciliare la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri dintr-o locuință. Două persoane au fost conduse la sediul Poliției, una dintre acestea fiind ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2025, 16:05
(1498 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi după depistarea de pesticide expirate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat controale pe linia substanțelor și produselor pentru protecția plantelor la mai multe societăți comerciale, în baza ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 16:20
(2682 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița intensifică acțiunile de control în perioada Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează consumatorii de pe raza județului cu privire la faptul că, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 14:30
(4152 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Joi, 20 martie 2025, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Astfel, Stația de Pompare Dridu nu va putea funcționa ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 13:05
(1231 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2025 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 12:50
(2812 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Deficiențe la aproape jumătate dintre vehiculele verificate de RAR

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 09:10
(2183 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată aferente anului 2025 pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 30 mai inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2025, aferente sesiunii 4/ ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 16:05
(1971 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generala Antifraudă Fiscală transmite «scrisori de informare/notificare-închiriere spații cazare regim hotelier»

În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Direcția Generală Antifraudă Fiscală transmite, atât prin ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 11:55
(2989 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 21 martie 2025, termen final de primire cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, se depun cererile de acordare a unui sprijin financiar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:20
(3159 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 3,70 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma controalelor în februarie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna februarie a.c., 30 inspecții fiscale (18 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:05
(5190 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sistemul «E-Sigur», operațional

Începând cu luna martie 2025, Sistemul «E-Sigur» a devenit operațional și în județul Ialomița, având ca scop principal prevenirea și reducerea accidentelor de circulație ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 12:00
(4749 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În februarie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de peste 6,10 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna februarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 09:30
(3327 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 297,054 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând de joi, 13 martie 2025, plata ajutorului de stat la motorina utilizată ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2025, 16:35
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, la data de 11 martie ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:30
(3756 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Stelnica, în data de 11 martie a.c., în jurul orelor 19,00, au efectuat semanal de oprire unui vehicul ce circula pe strada Bărăganului din localitatea Bordușani. Î ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:25
(1636 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 127,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 127,80 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:40
(4371 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:35
(3111 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni,10 martie 2025, a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) aferente sectoarelor vegetal ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 16:05
(4621 vizualizări - 0 comentarii)


182 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în luna ianuarie 2025

În luna ianuarie 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 182 de persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:50
(3535 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-07 martie 2025, în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:35
(4362 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 10:30
(3043 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Fidelis», dobânzi de până la 7,80%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că cea de a doua ediție a Programului «Fidelis» din 2025, ce se va desfășura între 7 și 14 martie a.c ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 09:25
(2439 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 74 de fermieri ialomițeni au depus cereri pentru acordarea subvențiilor destinate sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 3-6 martie 2025, prin Centrele APIA, s-au primit cereri de acordare a unui sprijin financiar de urgență în agricultură ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:40
(2821 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Joi, 6 martie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat activități preventive în cadrul a trei unități de învățământ din reședința județului. Este vorba despre Școala Gimnazială ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:20
(3303 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorin în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița joaquin în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Incomod în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marean în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Jan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Irina S în «Cetățeanul de Onoare» al comunei Săveni, Cristina Drugă scrie istorie pentru canotajul românesc: «Dublă» de aur și un nou record mondial la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam! Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! puscasu’ marin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...