Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PSD și PNL, de mână la sfintele moaște electorale

PSD și PNL, de mînă la sfintele moaște electorale

Vineri, 4 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu toți preoții Eparhiei și peste 10000 de credincioși au întîmpinat, la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. La procesiune au participat și liderii PSD și PNL Ialomița. Alături de Preasfințitul Vincențiu s-a aflat președintele PSD, Marian Neacșu. În rîndul următor, braț la braț, au însoțit icoana și «moaștele care străjuiesc Mînăstirea din Slobozia» președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru și deputatul PNL Cristina Pocora. Mai leneș din fire, deputatul Gheorghe Tinel s-a alăturat procesiunii din fața sediului PNL. Nici primarul Adrian Mocioniu nu a ratat prilejul de a participa la acest eveniment. Ca o picanterie, merită amintit faptul că parcarea din imediata vecinătate a Mînăstirii «Sfinții Voievozi» a fost evacuată, proprietarii de autoturisme fiind avertizați că «este interzisă parcarea autoturismelor timp de 4 zile». Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mitropolia Clujului a rămas la Mînăstirea Slobozia pînă miercuri, 9 noiembrie 2016.

10 Noiembrie 2016, 14:25 (9843 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Andrei:
(14 Noiembrie 2016, 13:05)
Pana nu trantesc ei mucii in fasole, nu se numesc politicieni. S-au facut de ras si de cacat.
Mircea:
(12 Noiembrie 2016, 19:05)
@Sulică, hopaaa, bag de seamă ca ești foarte interesat de ce și cum scriu, bine mai sulică (cred că incă nu îți este clar de ce îti spun așa) ca sa înțelegi, nu am nimic împotrivă, poti să te duci sa pupi cate moște si icoane o sa vrei, poți să-i pupi pe popi din cap până-n picioare, fă-o, este alegerea ta, eu însă tot spun ca 99% dintre preoți sunt doar hoți in sutane, asta-i parerea mea...
sulicaMircea:
(12 Noiembrie 2016, 17:28)
daca ai dovezi ca "popii fura si fura pe rupte" du-le celor in drept, altfel vei fi judecat drept complice. Daca n-ai, dar simti tu asa o mancarime in limba de mananci rahat despre cine nu-ti place tie, ar trebui sa mergi sa te verifici "pe creer", pt ca e ceva obisnuit ca semi-analfabetii, cu viziuni reduse asupra lumii si vietii, sa se simta complexati la "scufita" de lucrurile pe care altfel  si copiii le pricep..
Pe ei si pe mama lor:
(12 Noiembrie 2016, 16:07)
Aliluia traiasca Mafia,DNA oare știe ca inalții prelatii fac politică si politicieni isi dau mâna si noi prostimea mergem la vot,mai ales astia de la tara,deci popor român ne trebuie o noua revoluție sub o alta formă,domnul Morar si-a dat arama pe fata deci va cocheta cu PNL-ul doamnei Pocora si nea Tinel Gheorghe,schimbari la nivel judetean nu vor avea loc.
Mircea:
(12 Noiembrie 2016, 13:37)
@diferente...daca asa esti trecut in buletin( cred ca ai tai au avut ceva probleme la scufita daca asa te-au trecut in certificat...) o sa iti spun simplu, sulica, ai dat-o repede pe politica, eu am spus daor ca popii fura si fura pe rupte, cu cat sunt mai sus in ierarhia lor popeasca, pe shema BOR-ului cu atat sunt mai hoti si mai parsivi, trebuie sa fi spalat pe creer ca tine sa nu vezi asta...asa ca, du-te linistit si linge moaste ca poate asa ti-o fi mai bine....mai diferente mai...sau sulica....
diferente:
(12 Noiembrie 2016, 12:05)
In cazul lui Teodosie, sentinta inca nu s-a dat, procesul este in curs, asa ca @ Mirceo, doar speculezi ca babele pe margine de sant. Diferenta este ca daca un preot, fie el si inalt cleric, este condamnat, Biserica se va desparti de el. Daca un psd-ist din conducerea locala sau centrala este condamnat, el ramane in fruntea partidului. Vezi Dragnea, Neacsu, Ciuperca si alte cateva sute de fruntasi psd-isti din tara care stau acum, sau vor fi in curand "la umbra". Cat despre bani, da, politicienii sunt cum ai zis,"prea sunt hamesiti dupa bani, prea multa opulenta si nesimtire", de aceea sunt pline inchisorile cu ei.
Mircea:
(12 Noiembrie 2016, 09:32)
Teodosie din Constanta tot conform legii 489/2006 a luat mita si a facot o gramada matrapazlacuri? Tot conform legii banii stransi la asemenea evenimente sunt palmati de mai mairii BOR? Perdeti teren si asta nu pentru ca oamenii nu mai cred in dumnezeu, dimpotriva, cred mai puternic dar din ce in ce mai multi prefera sa renunte la intermediari, adica la angajatii BOR....prea sunt hamesiti dupa bani, prea multa opulenta si nesimtire....
pt@Mircea:
(12 Noiembrie 2016, 02:07)
Pentru a cunoaste mai indeaproape conditiile si limitele legale in care isi desfasoara activitatea cultele din Romania, citeste Legea 489/2006 .
Mircea:
(11 Noiembrie 2016, 20:39)
@eroare...nu-i vorba doar de fatarnicia politicienilor, cu care, intr-un fel sau altul ne-am obisnuit, este vorba de fatarnicia satanelor in sutane, vezi-l pe preafericit ce ochi inchisi si piosi are, zici ca-i bunatatea intruchipata si cand colo....BOR-SRL, cea mai evazionista societate comerciala....
@gamel:
(11 Noiembrie 2016, 20:20)
nu cred ca pentru preoti este o bucurie sa plateasca autocar si sa adune lume pentru o deplasare la o anume data, mai ales ca unii vin de la calarasi.nici modul in care li se impune de conducerea lor sa se manifeste alaturi de politicieni am inteles ca nu le face placere pt. nu e unul normal. Apoi fondurile de la stat oricum nu ajung la ei, ci la conducere, ei doar platesc si trag  ponoasele si refularile sociale ale acestor exagerari.
Totusi e un lucru ciudat. Comentariile sunt impotriva lor si a participantilor simpli, nu impotriva conducerii care transforma aceste evenimente in spectacol. Sa fie dintr-o mentalitate de slugi neputincioase si fricoase ale criticilor, care prefera sa loveasca in cel fara aparare, dar sa nu spuna nimic de cei care impun transformarea evenimentului in show? Sa fie o pactizare a presei care uita sa spuna ca la asemenea evenimente politicienii sunt invitati de onoare si stau in primele randuri nu de preotii din calarasi sau de oamenii veniti de departe?
Dar e mai usor decat sa pui degetul pe rana sa te dai nonconformist luand la misto popa de la tara si omul simplu, ca ei sunt facuti sa ia suturi si nu sunt periculosi.
gigel:
(11 Noiembrie 2016, 18:29)
Moraru a avut bilet de voie sa paraseasca institutia??! :)) O rupe pe munca...
eroare @Bunea:
(11 Noiembrie 2016, 16:38)
Aici nu e vorba despre credinta, ci despre fatarnicia politicienilor care isi aduc aminte de invatatura Bisericii doar cand sunt alegeri. Si atunci, doar de ochii lumii, caci ei in alte parte se inchina. Se inchina partidului, clientelei partidului, afacerilor cu statul, afacerilor necurate in general, apoi se inchina in fata judecatorilor rugandu-se de mila si iertare...
Bunea:
(11 Noiembrie 2016, 15:18)
@gamelă. Grav este că nu doar babele cred in moaște! Sunt tineri îndobitociți, grămadă! Viitorul popilor este asigurat!
T.B.:
(11 Noiembrie 2016, 13:29)
De fiecare data eaceeasi poveste: politicienii, majoritari de felul lor "liber-cugetatori" si atei, se inghesuie la manifestari si procesiuni religioase pt a fi vazuti de multime si de a lasa impresia ca sunt oameni"cu frica de Dumnezeu"..
Ateu:
(11 Noiembrie 2016, 10:58)
"Aliluia, aliluia, Cu mana-n traista altuiaaaa!!"
Cu mana-n traista cui? A noastra, bugetul de stat. Doar nu credeti ca Tinel&Neacsu dau de la ei. Ce naivi sunteti!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5071 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(7862 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(5113 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(5934 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(3910 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2502 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9752 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6527 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3308 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6116 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6229 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4513 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(786 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(7617 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15673 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2936 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(4101 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(4091 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(11205 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(978 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6240 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1333 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6808 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7430 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...