Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Elevă de 11 ani, moartă în timpul orei de sport

Caz șocant la Școala Nr. 3 Fetești

Elevă de 11 ani, moartă în timpul orei de sport

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au demarat o anchetă in rem privind moartea în condiții suspecte a unei eleve de 11 ani, din Fetești. Fetița a decedat marți, 15 noiembrie 2016, la școală, în timpul orei de sport.

Anchetă în curs Din primele informații, se pare că fetița era afară alături de colegii ei, în timpul orei de Educație Fizică. Din motive necunoscute încă, elevei i s-a făcut rău și-a pierdut cunoștința și a căzut la pămînt. Imediat, profesorul său i-a acordat primul ajutor, efectuînd procedurile de resuscitare. La fața locului a fost solicitată și intervenția Ambulanței, echipajul medical preluînd copila și transportînd-o la spital. Medicii au continuat manevrele de resuscitare însă, din nefericire, inima elevei a încetat să mai bată. Anchetatorii au constituit un dosar penal în acest caz, demarîndu-se cercetări cu privire la moartea în condiții suspecte a fetei.

16 Noiembrie 2016, 15:10 (30300 vizualizări - 29 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Emma:
(21 Martie 2017, 21:15)
Nu stiu cum este acel profesor,dar sigur nu e vinovat el!
Emma:
(21 Martie 2017, 21:13)
Dar fetita ia spui profesorului ca i e rau?Ca nu cred ca profesorul ar fi atat de ,,prost,,sa nu vada.
Cu tot respectul dar nu cred ca e vinovat profesorul.
Emma:
(21 Martie 2017, 21:07)
Ce rau ca exista si cazuri dinacestea!
Domnule Adrian, imi dau seama cat suferiti.Dar nu trebuie sa jigniti profesorul.A facut ce a putut. Imi dau seama ca a gresit fiindca na sunat imediat la 112,dar nu trebuie jignit!
Daca e vinovat sa plateasaca!
Emma:
(21 Martie 2017, 20:55)
Condoleante!!!!☹☹☹☹☹☹☹☹
Emma:
(21 Martie 2017, 20:53)
Pana la urma cine este de vina?Profesorul?Nu prea cred!
Emma:
(21 Martie 2017, 20:51)
Saraca fata!
Condoleante familiei.
Emma:
(21 Martie 2017, 20:47)
Doamne fereste!
Saraca fetita!Era atat de tanara si avea in fata un viitor.
Condoleante familiei!
Vinovatul sa plateasca!
Flori:
(23 Februarie 2017, 13:15)
Doamna Ana daca erai în situatia asta iti garantez ca nu mai comentai asa. Acum 3 saptamani domnul profesor mia luat băiatul de umeri si mi la trântit pe banca din motiv ca nu a încetat sa faca miscare. Daca erai in situatia doamnei Holdea iti garantez ca iti puneai funia de gât si iti aprindeau lumânări la capatai. Femeie incompetentă, am în familie un unchi care a sfarsit tot in genul asta perfect sănătos să innecat cu vomă si nu poti sa imi spui tu ca nu a avut bani de investigatii ca vb aia era viceprimar si cu afaceri mari. Tineti dreq gura daca nu sti ce vb. Vb in necunoatinta de cauza
Tudor:
(21 Noiembrie 2016, 18:21)
Multa lume își da cu părerea sau inventează cauza morții acestei fete!Cunosc familia si fetiță era perfect sănătoasă!Așa ca nu mai inventați voi..Mama fetiței o ducea periodic la medic si nimeni nu i.a găsit nimic,niciodată!
Adrian:
(19 Noiembrie 2016, 01:14)
O sa lupt din rasputeri pentru a face dreptate fetitei mele iar vinovatul va platii pentru asta. Copilul meu a murit cu zile. Nu este posibil asa ceva. Incompetenta face victime iar dumneavoastra, domnule profesor, sunteti un incompetent. Vedeti-va linistit de boala dumneavoastra si lasati si pe altii, mai tineri, sa-si castige painea. Nu va ajunge pensia? Cand vin copiii cu scutiri medicale ii jigniti spunandu-le ca sunt luate pe cafea si ciocolata. Nu mai dati exemplu ca si dvs sunteti bolnav si tot veniti la scoala pentru ca este o mare diferenta: dvs veniti pentru bani pe cand ei vin pentru viitor. Cum pot eu sa-mi las baietelul la ora de sport cand stiu ca fetita mea a murit sub supravegherea dvs. Va gasesc singurul vinovat pentru decesul fiicei mele si va asigur ca dreptatea se va face.
Dana:
(19 Noiembrie 2016, 00:59)
Oameni buni.voi nu aveti copii?.de unde stiti voi ca copilul meu a fost bonlav sau ca nu am avut bani de controale medicale?eu in permanenta imi duc copii la doctor cand sunt bonlavi..sa va fie rusine ca lăsați asemenea comentarii despre copilul meu.fata mea a fost complet santoasa, si cum am luat-o de la soala?daca se intampla copiilor vostri? Ati mai fi dat astfel de comentarii?ganditi-va ca si voi aveti copii, si dupa aceea sa comentați.numai noi stim ce este in sufletul nostru si cat suferim.rusine sa va fie.
Adrian:
(19 Noiembrie 2016, 00:50)
Sunt tatal fetitei. Vreau sa lamuresc pe toata lumea. Fata mea nu a avut anevrism cerebral, nici vreo alta "boala rara" (dupa cum spun unii si altii), era un copil normal. Ultimul control medical a fost facut in octombrie. Si ce daca era plinuta? Cati dintre voi aveti copiii plinuti? Asta nu inseamna ca nu alerga si nu se juca. Cu o seara in urma a inceput sa tuseasca deoarece s-a jucat cu fratiorul ei pe afara pana mai tarziu. A doua zi, cand a mers la scoala era mai bine. Cand a alergat, din cauza frigului (erau 2 grade afara, nu 11 cum spun altii) si a efortului, a tusit pana cand a vomat, innecandu-se totodata cu voma, si a cazut fara suflare (se vede pata unde a cazut) In loc sa sune la 112, domnul profesor a vrut sa-si arate calitatile si talentul sau de "mare destept", incercand sa o resusciteze el. Prima greseala a fost sa intoarca fetita cu fata in sus, a doua a fost ca nu a verificat decongestionarea cailor respiratorii inainte de a incepe respiratia artificiala iar a treia greseala a fost sa aruce apa pe ea si sa o plimbe prin scoala in loc sa sune la 112. Sa-si vada de pensia si de boala lui, sa nu faca armata cu copiii nostrii. Nu mai dati cu presupusul cum ca nu am fi avut bani de controale medicale. De unde stiti? Copiiilor mei nu le-a lipsit nimic niciodata, nu mai vorbiti aiurea, Dumnezeu e sus si vede tot. Dreptatea se va face, va garantez.
martor:
(18 Noiembrie 2016, 20:10)
Nu e vina porfesorului! Eu eram in clasa cu fetita si profesorul ne-a intrebat daca ne e rau sau daca putem sa facem sportul.Nu mai exagerati ca erau 2 grade! Daca era faceam in sala de sport pe care o avem! In plus terenul este mic ca dimensiune si 2 ture de teren ca incalzire nu cred ca e mult. De fiecare data dupa incalzire ne duceam in sala si saream capra. Vreau sa va mai spun ca profesorul nu ne jigneste si sa ne gandim si noi de ce nu ascultam? Un copil care nu si-a apucat  viitorul! Condoleante!
Denisa:
(18 Noiembrie 2016, 18:43)
Toata vina o are profesorul de sport ,odata ce fetita i-a spus ca se simte rau de ce a  obligato sa continuie in frigul acela imens, rusine sa-i fie, el are copii, el stie ce este in sufletul parintilor , vinovatul sa plateasca, dar avand in vedere ca legea este atat de buna si de corupta da dreptate profesorului, nu bietei fetita,mancauar mama eu am o fetita de 11 ani si stiu cum e sa fi mama, numai cate sacrificii , dumnezeu s-o odihneasca-n pace, condoleante parintilor
Larisa:
(18 Noiembrie 2016, 14:25)
Buna ziua, fetita nu a avut anevrism cerebral, era perfect sanatoasa, nu au gasit nimic in neregula la autopsie. Nu se stie cauza mortii, ne tot intrebam de ce? Nimemi nu ne spune nimic.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 10 Sep 2026
196 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:30
(88 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din  cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:00
(115 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(723 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(403 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(716 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1087 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(660 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(740 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(873 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(700 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(768 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(815 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1459 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(1680 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1477 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1374 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(1803 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(1846 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 08:25
(1541 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(3551 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(1888 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(2833 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(2772 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(1804 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2080 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(2948 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(2474 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...