Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

PSD Ialomița a furat startul alegerilor parlamentare

Dragnea a fost aplaudat în lipsă

PSD Ialomița a furat startul alegerilor parlamentare

Joi, 10 noiembrie 2016, președintele PSD Ialomița Marian Neașcu a furat startul campaniei electorale, organizînd în avanpremieră lansarea candidaților PSD pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Marele absent al întîlnirii a fost președintele Liviu Dragnea, așteptat zadarnic de către cei 400 de membri și simpatizanți PSD din Ialomița.

Frica de partid și de stat
«E ca pe vremea lui Ceaușescu!», «Ba, e mai rău!»... Acest schimb de replici, rostit în șoaptă la lansarea candidaților PSD Ialomița pentru alegerile parlamentare, a dat măsura calității organizării evenimentului. Acțiunea s-a petrecut în sala Casei Municipale de Cultură din Slobozia și a reunit în sală peste 400 de oameni. De la primari la activiști de partid consacrați și de la funcționari publici la venetici veniți «să se vadă și să fie văzuți», toți cei prezenți au mimat neconvingător entuziasmul politic specific debutului campaniei electorale. Spectacolul, care poate fi urmărit pe rețelele de socializare, este dovada vie a faptului că, după 27 de ani de democrație politică, sîntem aserviți, alienați și abulici, dispuși la orice compromis pentru siguranța și confortul personal. De la cei 10 candidați prezentați pe scenă și pînă la ultimul figurant electoral, adus cu anasîna pentru a da impresia de «sală plină», toți cei prezenți au dat dovadă de lașitate, servilism împins la extrem și o demagogie greu de suportat, chiar și de urechile noastre îndelung antrenate.

Demagogie politică la 25 de ani
Și pentru ca afirmațiile de mai sus să nu fie taxate drept puncte de vedere personale, vom cita un fragment din discursul lui Andrei Pop, care la numai 25 de ani, candidează pentru un loc «garantat» în Camera Deputaților: «Domnule președinte, dragă familie social-democrată, onorată asistență... (...) Vă sînt dator cu o împărtășire. De ce eu? Eu, pentru că sînt tînăr! Da! Iar să fii tînăr ar trebui să fie o bucurie și o încurajare, nu un impediment, nu un neajuns... Pentru că timpul este prietenul meu, iar orgoliul și frica nu cunosc încă drumul pînă la mine. (...) Sîntem tineri, da! Însă prin sîngele nostru fierbinte pulsează sîngele vostru, amestecat cu dorință, amestecat cu nevoi. Pentru că încă sîntem poporul nevoilor, precum ne numea Mihai Eminescu cu două secole în urmă... Nevoile noastre îmbracă haine vechi și ponosite, care ne-au rămas mici, dar poartă nume de brand-uri universale precum cinste, recunoștință, demnitate și curaj! (...)».

Voturi de la PSD pentru ALDE În timp ce pe scenă candidatul Andrei Pop însuflețea proletar electoratul cu vocabule al căror sens nu îl stăpînește, în dosul scenei activiștii cu ștate vechi împărțeau voturile electoratului. Așa am aflat că, după modelul EBA patentat de Traian Băsescu, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, primarii de nădejde ai Organizației au primit ordin «să rupă» fiecare cel puțin 200 de voturi pentru a conserva cele 9 procente obținute de ALDE la alegerile locale... Deși nu avem o dovadă concretă în sprijinul acestui scenariu, în mai puțin de o lună vom vedea dacă neuronul stingher din capul nostru a înțeles corect această manevră politică făcută cu «poporul nevoilor»...

Neacșu a pierdut Organizația județeană Un alt zvon care circulă tot mai supărător pe holurile Organizației este că «președintele Marian Neacșu a pierdut controlul filialei». Sătui de «pretențiile europene» ale Președintelui Moraru, obligați să trăiască cu bugete «de mizerie», amenințați cu închiderea robinetelor bugetare și transformați în masă de manevră la alegeri, primarii PSD dau semne de nervozitate. Preocupat de propria supraviețuire politică, Marian Neacșu nu mai poate gestiona aceste nemulțumiri. Surse din cadrul Organizației susțin că, după alegerile din 11 decembrie 2016, primarii vor cere să cadă capete. Iar cel mai la îndemînă cap, este cel al Președintelui...

18 Noiembrie 2016, 10:45 (10134 vizualizări - 30 comentarii)

Citiți și:
PSD ocupă și listele parlamentare ale Opoziției
Garnitura parlamentară a PSD se aliniază la start

Comentariile cititorilor:


Ion:
(23 Noiembrie 2016, 23:25)
Andrei Pop se duce la Crunti, Crasani, Batalu si Piersica unde lumea moare de foame cu Audi Q7 model 2016 cu nr. TOW , nici nu stie unde sunt satele acestea , habar nu are de judet, banii lu tasu l au propulsat si binevointa lui Neacsu bineinteles cu un anumit interes.Pare un tip inteligent dar ca el mai sunt 200 in Ialomita si inca 200 peste nivelul lui dar nu au cateva sute de mii de € , costul mandatului eligibil. In hambar in afara de cinste mai facea si altceva, ceva ce multi fac pe acolo, stie el bine....
Andrei Pop:
(22 Noiembrie 2016, 16:21)
Domnule Pop, nu cred ca ti-au ramas mici hainele tinand cont ca faci shopping-spree-uri in tarile calde cu uratenia aia de gagica-ta. Cand te duci in sate la oamenii aia amarati te duci cu porsche-ul sau cu BMW-ul? a, bmw-ul l-ai lovit cand fugeai beat de politie. Cum poti sa vorbesti cu atata nonsalanta prostiile alea? esti penibil din cap pana in picioare, traseist politic, incult incapabil sa isi sustina ideile cu argumente. Nu mai bine iti vedeai de treaba ta la firma lu tacto vitreg? (unde am inteles ca faceai treaba buna, surprinzator!) ce ai de castigat de aici, ce agenda ascunsa ai? Esti un las pupator de funduri care de mic dona banii lu taticu unor grupuri doar pentru apartenenta. Sau ai uitat cand faceai cinste prin hambar sa te ia sub aripa lor? Alt nimeni cu bani care vrea sa ne "reprezinte" din norisorul de puf si bani asigurat de tati. Marsh ba la munca nu la jecmanit poporul.
Adrian:
(22 Noiembrie 2016, 10:42)
Decat haimanaua compromisa de cretinel mai bine oricine
Mircea:
(21 Noiembrie 2016, 21:05)
@sulica(eu), sper ca ai reusit sa te identifici, nu folosesc expersii de mahala, nu sunt psd si nici penedelist, doar votant USL, daca asta iti spune ceva, daca nu, asta e, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere...
Mircea:
(21 Noiembrie 2016, 20:36)
Eu , @mircea,sunt ca postacul psd-ist care evita(mai bine zis e bou cand posteaza), sa foloseasca un limbaj decent, doar injuraturi si epitete de mahala, asa, ca o deformatie profesionala...si sper ca ai inteles din ce am scris eu, altfel "eti"penibil..
si mi se potriveste la mare fix vorba lui stoica....
Mircea :
(21 Noiembrie 2016, 18:03)
@ Rares b, s-ar parea ca ai o problema cu vederea sau procedezi ca madam roberta cand a numarat voturile, nu sunt 99% pensionari, in al doilea rand, iti spun ca nu sunt membrul nici unui partid, nici psd nici penedele, in al treile rad sulica le spun celor care din motive greu de inteles, in momentul in care posteaza un coment, evita sa isi treaca macar prenumele, asa este o deformatie profesionala a lor....si in al patrulea rand, daca atat ai inteles din ce am scris eu, eti penibil...
Mircea:
(21 Noiembrie 2016, 17:57)
Penibil esti tu mai sulica, dar asta e, asa sunt penedeleii, fricosi, se ascund cum pot si improasca cu laturi, alimentul lor de baza....ti se potriveste la mare fix vorba lui stoica....
Rares B:
(21 Noiembrie 2016, 11:39)
Daca va uitati in sala vedeti 99% pensionari , fanii PSD-ului.Probabil ca pe asistatii social nu i-a deranjat chemandu-i la intalnire.Astia ne decid soarta.Apropo mircea,are dreptate radu c si restul.Esti doar un lingau care pupi maini sa mananci si tu o paine si-ti place cu aulica-n gura toata ziua.Nu sunt PNDL-ist cum spui tu dar pot sa spun ca esti penibil , genul psdist-ului care nu recunoaste ca de 27 de ani astia ne-au mancat.De vina e Tinel si cu Basescu pt situatie inclusiv pt calamitatile naturale
Mircea:
(21 Noiembrie 2016, 11:15)
Superb, este un sulica care, din lipsa de idei, din prea putina inteligenta posteaza comentarii folosindu-se de numele meu, tipic psd-ist, ce poti spune unui neica-nimeni?Da-i bataie in "continoare",analfabetule,asta este dovada faptului ca suferi...Asa te invata pe tine condamnatii Neacsu si Ciuperca; chiar esti penibil mai psd-istule!
Mircea:
(20 Noiembrie 2016, 21:48)
Tot pentru sulica, iti doresc din tot sufletul sa ai parte de libertatea de gandire si credinta stramoseasca,mai spui tu ca sunt asistat social...poate te referi la tine mai sulica... no, dar asa va invata tinel si pocora....chiar sunteti penibili mai penedeleilor...pe bune
Mircea:
(20 Noiembrie 2016, 21:43)
Superb, este un sulica care, din lipsa de idei, din prea putina inteligenta posteaza comentarii folosindu-se de numele meu, tipic penedelist, ce poti spune unui neica-nimeni?Da-i bataie in continoare,asta este dovada faptului ca sufera...
Aron:
(20 Noiembrie 2016, 20:15)
Oarbă după psd trebuie puși în basculele de la cargo a lui Ionașcu stropiți cu gpl lui musoiu călcați cu autobuzele lui stoica si îngropați în groapă de la primărie
Mircea:
(20 Noiembrie 2016, 15:36)
., de ce  mi-as lua flegmele? pentru ca sunt psd-istul clasic: semianalfabet, ingust la minte, asistat social, format de mic de catre comunisti sa urasc libertatea de gandirea si credinta stramoseasca. Asta este reactia maimutelor, cand nu sunt de acord cu ceva sau cu cineva :scuip, zgariu, intr-un cuvant, devin violent, refuz sa cred ca orasul poate fi locuit si de altfel de tipi inafara de felul meu, cand cineva are o alta parere decat mine(aici am vrut sa fiu elegant spunand ca as putea avea o parere, de fapt este un exercitiu pe care mintea mea de flegmator de partid nu are cum sa-l faca), este problema mea, de fapt cam asta am facut mereu, am scuipat si apoi, fara nici o jena, am lins unde am scuipat (vezi unirea psd cu pnl, apoi cu alde, eu i-as spune mai degraba inghitirea  alde de catre psd, cu tot cu scuipatori).
Mircea:
(20 Noiembrie 2016, 09:43)
@Radu c., de ce radule mi-as lua flegmele? pentru ca u sunt de acord cu tine? asta este reactia maimutelor, cand nu sunt de acord cu ceva sau cineva scuipa, zgarie, intr-un cuvant, devin violente, refuz sa cred ca orasul este locuit numai de tipi de genul tau, probabil madam gorghiu cu blaga in umbra, tinel si pocora asa va invata....sa scuipati cand nu mai intelegeti nimic, cand cineva are o alta parere decat voi(am vrut sa fiu elegant spunand ca tu ai putea avea o parere, este un exercitiu pe care mintea ta de flegmator de partid nu are cum sa-l faca), este problema voasta, de fapt cam asta ati facut mereu, ati scuipat si apoi, fara nici o jena, ati lins unde ati scuipat (vezi unirea pnl-pdl, eu i-as spune mai degraba inghitirea  peneleului de catre pedele, cu tot cu scuipatori).
Buda si WC:
(20 Noiembrie 2016, 03:25)
Domnule,daca se schimba ceva in judetul asta plin de oameni corupti,sa ma strigati pe strada "cutu cutu,nagrivei",dar sincer nu prea cred,domnu Victor Moraru e prea slab sa faca fata,la administratia,pe care o va pastori 4 ani de acum incolo,degeaba incearca domn Dragnea sa faca campanie in acest judet destul de amarat,unde saracia este la ordinea zilei,si sanatatea in acest judet este la pamant,pentru ca de 10 ani este pastorita de un tenismen,care a obtinut nota slaba,la concursul directorilor de case de sanatate judetene,deci PSD,ar trebui sa se implice mai mult in depolitizarea institutiilor sanitare si pusi oameni competenti,in fruntea acestor institutii,mai ales ca aici in Ialomita Spitalul din Slobozia arata jalnic,si orasul duce lipsa de investitori straini,si locuri de munca. Chestia dureroasa este ca in aceasta campanie dl.Dragnea va sta doi ani cu suspendare ,dar asta este,PSD ar trebui sa faca ceea ce spune,nu doar promisiuni electorale.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
294 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(2632 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(2581 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2797 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2801 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(3034 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(3046 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2395 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2391 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(2101 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(2169 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(2329 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1996 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1984 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(2383 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(2648 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2782 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(4509 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(2179 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(2367 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2745 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(2223 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(2140 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(1484 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(1554 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1945 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(2825 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...