Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Impostorul politic Pericli are program electoral

Impostorul politic Pericli are program electoral

În timp ce Paros își caută un cuib politic nou, în cel abia părăsit, al PMP, Nicu Pericli își face de cap. Cu o garnitură completă de candidați din care nu lipsesc nici proxeneții, spun gurile rele, Nicu Pericli și-a lansat programul electoral pentru Ialomița în presa locală. Și pentru că știe că hîrtia suportă multe, Nicu Pericli abuzează.

Votează, pentru nebun contează
Deși șansele sale de a obține un fotoliu de deputat în Parlament sînt infime, Pericli este dispus să plătească oricît pentru ele, căci anchetele Parchetului îi tulbură somnul și afacerea NANA pe care susține că a cheltuit sute de mii de euro cu tot cu avizele obținute ilegal. Și pentru că în politică șansele se joacă «programatic», el oferă potențialilor electori un discurs dezlînat, compilat din programul politic al PMP și asumat la persoana I, cum l-au învățat pe el consilierii personali cumpărați «la legătură» de prin presa locală. Pentru a nu fi acuzați de subiectivitate, vă oferim un exemplu concludent: «Ca deputat mă voi strădui dincolo de puterea exemplului personal, să reunesc periodic la o masă valorile ialomițene din țară și din străinătate și să le consult în cadrul unui „Pact pentru Valorile Ialomiței“, menit a oferi sprijin actului de guvernare locală, pentru performanța sa!». Iar aceasta e doar o mostră din elucrubrațiile crase ale programului electoral comandat de Nicu Pericli pentru electoratul captiv al lui Traian Băsescu, pe care îl vizează. Și vă jurăm că ne-am fi văzut de treabă, că doar nu e nici primul, nici ultimul candidat care caută imunitate pentru afacerile sale cu iz penal la adăpostul fotoliului de deputat. Numai că, între două discursuri «de furat» l-am auzit cu urechile noastre spunînd: «Dacă ialomițenii nu mă votează, țara asta nu mai are nicio șansă!». Și ne-am speriat! Drept pentru care ne facem datoria civică de a avertiza public asupra acestei forme de paranoia, altoită cu programul electoral al PMP. Nu de alta, dar mîine-poimîine o să auzim cu toții că deputatul Nicu Pericli, după ce și-a făcut ucenicia lovind șoferii de taxi, bate cot la cot cu Traian Băsescu elevii de generală, invitați cu clasa să viziteze cea mai mare clădire din lume după Pentagon. Să nu ziceți că nu v-am spus!

21 Noiembrie 2016, 09:20 (26501 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Fără «de-alde Agamiță» la PMP Ialomița

Comentariile cititorilor:


!@#$%:
(27 Noiembrie 2016, 12:26)
HUUUUAAAAAA  mafiotilor !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Geo Americanu:
(27 Noiembrie 2016, 04:22)
Ambiție de semianalfabet parvenit de Gigi Lazăr...la fel ca și celălat semidoct senator al pepenilor...cu candidați de-ăștia, activați doar în campanie, o să rămânem pe același ultim-loc economic în țară..
"vai de noi" & gogu:
(25 Noiembrie 2016, 14:42)
......de acord cu voi..................
Mary:
(25 Noiembrie 2016, 13:47)
  Acest "Patrocle" este inventia lu' Ionascu, tolerat de fostul primar caruia nu merita sa ii pomenesc numele.Celor doi fosti primari le-a placut riscul, mersul pe ghiata subtire, spaga. Ce bine pentru ei! 
Calator :
(24 Noiembrie 2016, 23:02)
Transportul local...este o realizare lăudabilă? Ati circulat cu acele masini (ce seamana cu un crocodil) care nu cunosc apa si detergentul, cu bidoane de apa legate la usa din fata..ca sa se poată închide, scaune defecte, anunturi lipite, îngălbenite si mazgalite? Sau cu acele mai mici, unde, atât la urcare cat si la coborâre trebuie sa stai aplecat ca la sfintele moaste? Iar usa se deschide din interior cu ajutorul unui calator, daca ai noroc si se închide prin trantire puternica. Fără sa socotim aerul conditionat (vara) si caldura (iarna) iarna. CONCLUZIA ? Aceasta este cartea de vizita a candidatului!
John:
(23 Noiembrie 2016, 11:54)
Daca va uitati foarte atent la acesti oameni politici ,toti prezinta trasaturi comice,demne de lucrarile lui Caragiale. Sarac-cinstit,modest-orgolios,tanar-nelinistit,curat-murdar,si lista poate continua,intr-un final,cei ce vor fi alesi,vor bate campii ca si predecesorii.Pana la urma,daca tot e o ciorba si-un ciolan,apai de ce sa nu manance si ei :)).Mai satiric,mai in gluma,noi trebuie sa ne facem datoria civica fata de noi si fata de restul cetatenilor slobozeni si sa votam.
Nu cred intr-o asa zisa "mare schimbare" de masa cum toti abonatii politic vehiculeaza.Cert e ca unii se vor mai trezi din somn,altii vor mai fura asa cate-o cireasa de dragul partidului,ramane de vazut.Pana atunci oameni buni,nebuni,mai sanatosi mai vorbareti,mai glumeti,mai realisti,mergeti de votati.
VAI DE NOI:
(22 Noiembrie 2016, 23:06)
Da...am merita acest vitel,dupa cum se uita la poarta noua  Parlamentului,dar totusi sa fim seriosi,stim si noi ca este un incult si un submediocru.....macar de era un om cinstit sau semionest....EL e cel mai bun la batut de taximetristi si tepe 
mitu:
(22 Noiembrie 2016, 20:18)
Mircilulica (sumudica) seman cu sotia ta .Deci sunt .....
Mary:
(22 Noiembrie 2016, 15:20)
Se va confirma regula "prost sa fi, noroc sa ai"
@nenicului cu găina:
(22 Noiembrie 2016, 11:54)
@nenea cu lanțul și găina! Nene, te numesc OMUL LUNILOR NOIEMBRIE ȘI DECEMBRIE! Decorații sau bani de premii, n-am! Bine ai făcut cu listele! Mai aveam îndoieli, să votez, să nu votez...Tu m-ai luminat: NU MERG LA VOT! N-am de ce! Pentru cine? Tot niște tâmpiți vor ieși, cu votul meu sau fără!
Oreo:
(22 Noiembrie 2016, 07:05)
Nu avem destui nenorociți în parlament mai îl trimitem și pe Ionașcu cu Pericle oameni buni nu-i cunoașteți cât sunt de jigodii
bate găina cu lanțul:
(21 Noiembrie 2016, 23:48)
Nu frumusetea este cea care caracterizeaza un om.  Cineva a scris mai devreme ca este un om de afaceri de succes, intradevar asa este. Bravo lui.   Nu voi merge la vot ca nu merita niciunul, dar acum sa imi spuneti si mie ce ganditi cand ii vedeti pe lista de vot pe astia ? -------------------->> PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
SENAT
1. Pavel Marian – Slobozia
2. Petcu Olga – Fetești
3. Potor Alexandru Dănuț – Fetești
4. Vișan Valentina Florentina – Dridu
CAMERA DEPUTAȚILOR
1. Găină Mihăiță – Slobozia
2. Pop Andrei – Slobozia
3. Mușoiu Ștefan – Slobozia
4. Mitran Elena – Amara
5. Alexandrescu Dan Octavian – Urziceni
6. Crunțeanu Daniel Eugeniu – Slobozia

pe astia ----------------------->> PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
SENAT
1. Pocora Cristina Ancuța – București
2. Soare Dragoș – Slobozia
3. Răceanu Gabriel – Slobozia
4. Manea Gigi – Slobozia
CAMERA DEPUTAȚILOR
1. Gheorghe Tinel – Fierbinți Târg
2. Ionescu Aurelian – Urziceni
3. Barcari Rodica Luminița – Fetești
4. Ojog Mihaela Elena – Slobozia
5. Cornescu Ecaterina – Slobozia
6. Vasilescu Constantina – Amara

si pe astia ---------------------------------->> ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR
SENAT
1. Martin Ioan – Slobozia
2. Jercan Elena Ramona – Movila
3. Bâlbâe Ionel – Bordușani
4. Gheorghe Rafael Dănuț – Slobozia
CAMERA DEPUTAȚILOR
1. Florescu Răzvan Adrian – București
2. Gheorghe Stelică – Ciulnița
3. Dima Ion Daniel – Ploiești
4. Gae Ionel – Slobozia
5. Bodeanu Iuliana Alexandrina – Sudiți
6. Andreescu Bogdan – Slobozia

Exact, partidele mari si importante au numai din categoria celor care v-au furat mintit si v-au inselat continuu !!!!!!!
Iuliana:
(21 Noiembrie 2016, 23:43)
Orice psiholog chiar din Slobozia realizează că figura omului acestuia nu este normală. E rătăcit. Privire de om bolnav, puțin zis! Cum să nu judeci și după figură? Nu este urât (ca Martin), este speriat de bombe...
vasile:
(21 Noiembrie 2016, 22:37)
Decat tinel mai bine asta
Mircea:
(21 Noiembrie 2016, 21:10)
@Mitu,nu am nici o nevoie, nu il agreez pe Pericli, de fapt sunt impotriva lui, dar, numeni nu este vinovat de felul cum arata, nici chiar tu, uita-te intr-o oglinda si spune cu ce semeni....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Băuți la volan au provocat accidente

Pe șoselele ialomițene au fost depistați patru conducători auto, cu vîrste cuprinse între 19 și 62 de ani, în timp ce conduceau autoturisme aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2014, 14:25
(4503 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de amploare pe raza comunei Giurgeni

Atît pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, îndreptate împotriva habitatelor piscicole naturale, a transportului și comercializării ilegale a produselor și subproduselor din pește ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2014, 13:05
(5788 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii septembrie 2014, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați un număr de 7242 șomeri, din care 1668 șomeri indemnizați, respectiv 5 ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2014, 12:40
(4713 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Armatei», sărbătorită și la Slobozia

În organizarea Instituției Prefectului Ialomița, a Consiliului Județean Ialomița, a Garnizoanei Slobozia precum și a Primăriei Slobozia, sîmbătă, 25 octombrie 2014, va fi sărbătorită și la Slobozia «Ziua ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2014, 11:20
(5472 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: «Rapsozii la ei acasă»

Printre preocupările permanente ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița se numără și organizarea anuală a unei manifestări legate de inima și sufletul țăranului ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2014, 10:20
(5831 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Bătrîni tîlhăriți de doi tineri. Bătrîna, obligată să întrețină raporturi sexuale orale!

Noapte de coșmar pentru doi soți, de 81 și 82 de ani, din comuna Bordușani. Oamenii au fost tîlhăriți de doi tineri, care le-au furat bijuterii și suma de 700 de lei. Din fericire, autorii au fost repede ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2014, 14:30
(11675 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Campanie de depistare a cancerului la sîn, în mediul rural

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Liga Română de Cancer, alături de reprezentanții caravanei «Împreună pentru sănătatea rurală», vor demara o campanie de testări gratuite în mediul rural pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2014, 13:15
(6456 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie arestată pentru «proxenetism»

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat o femeie, în vîrstă de 45 de ani, din Slobozia, pe numele căreia Judecătoria Slobozia a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2014, 19:05
(7545 vizualizări - 0 comentarii)


Întreg județul Ialomița, zonă de protecție pentru boala limbii albastre la vaci

Ca urmare a confirmării unui număr însemnat de focare de Bluetongue pe teritoriul României, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță proprietarii/deținătorii de rumegătoare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2014, 14:25
(5746 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A furat un cojoc

Jandarmii din cadrul Grupei de Intervenție Fetești care executau duminică, 12 octombrie 2014, misiuni de asigurare a ordinii publice la «Tîrgul de toamnă» din localitate, au fost sesizați, în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2014, 13:10
(4727 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt cojoc


«Cabina actorilor», teatru la Slobozia

Miercuri , 22 octombrie 2014, de la orele 18,00, Casa Municipală de Cultură din Slobozia va fi gazda piesei de teatru «Cabina Actorilor». «Cabina actorilor» este povestea a patru actori care trebuie să ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2014, 11:50
(7811 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul Anual de Carte»: Lansări de volume marca Mihai Vișoiu

«Salonul Anual de Carte», eveniment derulat în cadrul Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» de la Slobozia, îi așteaptă săptămîna viitoare pe cititorii scriitorului ialomițean Mihai Vișoiu pentru a se ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 17:05
(7377 vizualizări - 2 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe pentru accesarea de credite de către crescătorii de bovine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii pentru ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează adeverințe pentru cei care ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 13:15
(8276 vizualizări - 0 comentarii)


«Porți deschise» la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița

Săptămîna viitoare, mai exact marți, 13 octombrie 2014, oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița vor organiza «Ziua Porților Deschise». Prin acest eveniment ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 11:40
(5468 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: O singură zi, două accidente

Într-o singură zi, pe raza localității ialomițene Lilieci s-au produs două accidente rutiere. În urma evenimentelor, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate de urgență la ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 08:20
(6558 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Bărbulești: Prins la volan sub influența băuturilor alcoolice

Un tînăr, de 21 de ani, din Bărbulești s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducînd sub influența băuturilor alcoolice. O anchetă a fost deschisă în acest caz. Tînărul de 21 de ani a fost oprit ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 07:15
(7030 vizualizări - 0 comentarii)


Susține pompierii ialomițeni într-un concurs internațional!

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» din Ialomița participă anul acesta la concursul internațional «Conrad Dietrich Magirus Award». Competiția își propune să ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2014, 14:20
(7260 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Boala limbii albastre se extinde

Oficialii Direcției Sanitară Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță faptul că, la acest moment, pe raza județului incidența cazurilor de «blutongue» a crescut. Astfel, în prezent există ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2014, 10:05
(5439 vizualizări - 0 comentarii)


Penitenciarul Slobozia: Acțiune de reintegrare socială a foștilor deținuți

Reprezentanții Penitenciarului Slobozia vor iniția la începutul săptămînii viitoare o acțiune ce vizează mijloacele prin care pot fi reintegrați în societate foștii deținuți. În cadrul manifestării se vor ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2014, 08:00
(7075 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la suspecți de infracțiuni economice

Poilițiști din cadrul Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR au demarat 54 de percheziții domiciliare, avînd în vizor persoane bănuite de infracțiuni economice. Descinderile s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2014, 10:10
(7952 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

7 Octombrie 2014, 17:55


anunț angajare

Marți, 7 octombrie 2014
(orele 10,00-18,00) și
miercuri, 8 octombrie 2014
(orele 9,00-13,00)

SC TROTA România SRL Cluj
organizează interviuri în București,
Hotel IBIS Gara de Nord, Calea Griviței,
nr. 143, Sector 1, pentru a selecționa
tineri șoferi profesioniști
cu categoriile C+E
,
cu cel puțin 2 ani
de experiență demonstrabilă
pe camion articulat TIR
(cap tractor cu semiremorcă).
Se lucrează numai în echipaj,
pentru efectuarea de
transporturi frigorifice în
Comunitatea Europeană.
După fiecare 2 luni pe comunitate,
se dă o săptămînă de concediu,
firma asigurînd transportul
cu avionul, dus și întors.
Se asigură un minim între
salariul de bază și diurne,
care depinde de categoria
profesională și de vechimea
în firmă și care pornește
de la 1550 euro/lună.

Solicitanții selectați vor susține
o probă practică pentru a se valora
capacitatea profesională.
Informații la tel. 0740/295.418,
numai după trimiterea unui CV
și copii de pe documentele de mai jos,
la [email protected]
-Buletin
-Pașaport
-Permis de conducere
-Cartela tahograf
-Atestat de marfă
-Caziere judiciar și auto
-Caracterizare de la ultimul loc de muncă
A se abține toți cei ce nu întrunesc
condițiile mai sus arătate

7 Octombrie 2014, 07:40


Autospecială nouă pentru ISU Ialomița

Autospecială nouă pentru ISU Ialomița

Vineri, 3 octombrie 2014, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost dotat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă de capacitate mare (9000 l). Achiziționarea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2014, 17:15
(6655 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare antirabică

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță că, în perioada 6.10-16.10.2014, în județul Ialomița va începe campania de vaccinare orală a vulpilor prin distribuție aeriană ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2014, 10:10
(5973 vizualizări - 0 comentarii)


PREVENIREA, «armă» a polițiștilor ialomițeni

PREVENIREA, «armă» a polițiștilor ialomițeni

La începutul acestei săptămîni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au lansat pentru al nouălea an consecutiv campania «Săptămîna Prevenirii Criminalității». La sediul instituției ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2014, 17:30
(6475 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis Salonul Anual de Carte

Miercuri, 1 octombrie 2014, Salonul Anual de Carte din Slobozia și-a redeschis porțile pentru a XXIII-a ediție. Evenimentul este organizat, ca în fiecare an, în incinta Galeriilor de Artă «Arcadia» din ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2014, 16:40
(7348 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Octombrie, luna curățeniei

Autoritățile locale din Slobozia militează pentru un oraș curat. Pentru a evidenția acest aspect au lansat campania civică «Octombrie-luna curățeniei la Slobozia». Municipalitatea speră ca susținătorii ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2014, 15:20
(6031 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată! Anunțuri angajare la Secțiunea Publicitate online!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

30 Septembrie 2014, 18:25


Slobozia: Copil de 5 ani, lovit de mașină

Lăsat nesupravegheat de părinți, un copil de 5 ani a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza municipiului Slobozia. Copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Din datele ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 15:20
(6504 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: 52 mii de lei, valoarea amenzilor aplicate de polițiști

Acțiunile preventive desfășurate de polițiști i-au lăsat fără bani pe ialomițenii contravenienți. Cuantumul sancțiunilor aplicate se ridică la suma de 52 mii de lei. Oamenii legii au demarat acțiuni pe ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 14:30
(5416 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...