Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Impostorul politic Pericli are program electoral

Impostorul politic Pericli are program electoral

În timp ce Paros își caută un cuib politic nou, în cel abia părăsit, al PMP, Nicu Pericli își face de cap. Cu o garnitură completă de candidați din care nu lipsesc nici proxeneții, spun gurile rele, Nicu Pericli și-a lansat programul electoral pentru Ialomița în presa locală. Și pentru că știe că hîrtia suportă multe, Nicu Pericli abuzează.

Votează, pentru nebun contează
Deși șansele sale de a obține un fotoliu de deputat în Parlament sînt infime, Pericli este dispus să plătească oricît pentru ele, căci anchetele Parchetului îi tulbură somnul și afacerea NANA pe care susține că a cheltuit sute de mii de euro cu tot cu avizele obținute ilegal. Și pentru că în politică șansele se joacă «programatic», el oferă potențialilor electori un discurs dezlînat, compilat din programul politic al PMP și asumat la persoana I, cum l-au învățat pe el consilierii personali cumpărați «la legătură» de prin presa locală. Pentru a nu fi acuzați de subiectivitate, vă oferim un exemplu concludent: «Ca deputat mă voi strădui dincolo de puterea exemplului personal, să reunesc periodic la o masă valorile ialomițene din țară și din străinătate și să le consult în cadrul unui „Pact pentru Valorile Ialomiței“, menit a oferi sprijin actului de guvernare locală, pentru performanța sa!». Iar aceasta e doar o mostră din elucrubrațiile crase ale programului electoral comandat de Nicu Pericli pentru electoratul captiv al lui Traian Băsescu, pe care îl vizează. Și vă jurăm că ne-am fi văzut de treabă, că doar nu e nici primul, nici ultimul candidat care caută imunitate pentru afacerile sale cu iz penal la adăpostul fotoliului de deputat. Numai că, între două discursuri «de furat» l-am auzit cu urechile noastre spunînd: «Dacă ialomițenii nu mă votează, țara asta nu mai are nicio șansă!». Și ne-am speriat! Drept pentru care ne facem datoria civică de a avertiza public asupra acestei forme de paranoia, altoită cu programul electoral al PMP. Nu de alta, dar mîine-poimîine o să auzim cu toții că deputatul Nicu Pericli, după ce și-a făcut ucenicia lovind șoferii de taxi, bate cot la cot cu Traian Băsescu elevii de generală, invitați cu clasa să viziteze cea mai mare clădire din lume după Pentagon. Să nu ziceți că nu v-am spus!

21 Noiembrie 2016, 09:20 (26290 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Fără «de-alde Agamiță» la PMP Ialomița

Comentariile cititorilor:


mitu:
(21 Noiembrie 2016, 20:46)
VA PROVOC LA UN JOC: Uitati-va ce fata are si hai sa-l comparam cu cineva : eu vad in el cel mai prost om posibil (asta dupa cum arata).
PIMP:
(21 Noiembrie 2016, 18:56)
Un fapt e real, chiar daca trist. Patronul asta de la NIK e cam singurul intreprinzator mai abitir din Slobozia. A avut si are succes in afaceri. E primul care a adus autobuze straine la un standard ceva mai bun, chiara daca toate au fost si sunt SH. Cei de la autogara aveau niste veceuri pe roti pana acum 4-5 ani si daca asta le facea concurenta s-au miscat si ei. Asta a fost un imbold bun ca a indus concurenta. Dar cel mai trist este ca in cei 26 aproape 27 de ani de la rasturnarea dictaturii lui Ceausescu si inlocuirea lui cu alt bolsevic, adica iliescu, in Slobozia nu s-a construit mai nimic, numai s-au daramat cladiri, s-au degradat sau cele vechi au fost reabilitate. Blocurile ANL au fost facute de guverne pe plan local totul e jalnic. Revin culmea cea mai noua si "importanta" se pare este acea autogara NANA (desi nu are nicio firma).         In concluzie acest individ Pericli e cel mai valoros si de succes om al Sloboziei !!!!!!   Eu unul daca asa stau treburile si partidele astea nu au vrut deloc sa se reformeze o sa plec din orasul asta, cum e posibil sa fie pe liste numai jigodii cu fapte penale, care au furat si au mintit ????
Micro:
(21 Noiembrie 2016, 18:50)
S-a adune D.N.A si pe aia de l-au protejat ! Nu exista in Ialomita comuna,sat s-a nu fie asemenea comunei Nana din Calarasi ? Cum putea omul asta s-a aiba imunitate vis a vis de legea civila si penala ? A dat omul bani afara s-a fie protejat ? Cine sunt beneficiarii ? Atatia ani de protectie ? D.N.A umple autobuze intregi de primitori de spagi.
gogu:
(21 Noiembrie 2016, 15:45)
Semi-analfabetul golan, imbogatit prin eludarea legii, mituind in stanga si-n dreapta jinduieste dupa fotoliul de parlamentar...Daca si derbedeul asta ajunge in parlament inseamna ca suntem definitiv pierduti ca natie.
Calator:
(21 Noiembrie 2016, 12:19)
Păi s-l vezi la televizor alături de Ionașcu, altă stârpitură a PSD. când îl blama pe Băsescu de i se înroșea mustața erau, bineînțeles și evident cinstiti ? Uitați-vă când vorbește Ionașcu : la zece cuvinte pronunță evident și bineînțeles. Bineînțeles că a fost comunist, apoi pesedist, apoi, uneperist iar acum se mișcă popular lingând mâna lui Băsescu . Nu io fi rușine de fată, de nevastă, de rude, de prieteni și de cetățeni ? Stai acasă și nu te mai bâlbâi pe la comunistul de Ionescu , care a rămas singur cuc, și la 83 de ani o face pe moderatorul. Nu vă e rușine. ? Chiar crezi că lumea e proastă? auzi, Pericli deputat. și Ionașcu senator. Nu-i nimic  și Nicolae Iorga a fost senator și Goga deputat . HUOOOOOO

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
318 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 92 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 26 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11824, fiind înregistrate 92 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2021, 16:40
(3806 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 35 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 25 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11732, fiind înregistrate 35 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2021, 17:05
(4674 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind definirea tinerilor «NEETs»

Conform noilor modificări legislative, publicate în Monitorul Oficial, vârsta la care tinerii pot fi încadrați în categoria «NEETs» (n.red.: tinerii nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2021, 17:55
(3263 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 84 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 24 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11697, fiind înregistrate 84 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2021, 17:30
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


«Alege siguranța locuinței», campanie preventivă desfășurată de polițiștii ialomițeni

În perioada 23-27 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă campanie de prevenire a furturilor din locuințe. Denumită «Alege siguranța locuinței», campania își propune să informeze populația ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2021, 18:15
(2044 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 70 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 23 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11613, fiind înregistrate 70 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2021, 17:15
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 22 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11543 fiind înregistrate 83 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 16:50
(3688 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: Activitate școlară suspendată din cauza COVID-19 la 43 de clase!

Printr-un comunicat de presă, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că miercuri, 22 septembrie a.c., din cauza valului 4 al pandemiei de COVID-19, la nivelul județului sunt 43 de clase de elevi ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 15:50
(2860 vizualizări - 0 comentarii)


Carnagiu pe DN2: Patru morți în urma unui accident produs între Movilița și Sinești!

Miercuri dimineața, 22 septembrie a.c., în jurul orei 6,45, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină la un accident produs pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. O autoutilitară s-a ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 12:00
(5913 vizualizări - 3 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 62 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 21 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11460 fiind înregistrate 62 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2021, 17:16
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 19 septembrie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii rutieri din Țăndărei, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza localității Săveni, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 16:50
(1761 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 40 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 20 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11398, fiind înregistrate 40 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 16:40
(4026 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni atrag atenția asupra înșelăciunilor

Pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte de înșelăciune prin metoda distragerii atenției, polițiștii ialomițeni atrag atenția cu privire la modul de operare folosit de infractori și recomandă cetățenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 16:25
(3047 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 45 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 19 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11358, fiind înregistrate 45 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2021, 16:50
(6169 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 18 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11313, fiind înregistrate 38 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2021, 17:05
(4067 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 75 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 17 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11275, fiind înregistrate 75 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 16:30
(5153 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără din Fetești, amendată că nu a respectat măsura izolării la domiciliu

Joi, 16 septembrie a.c., au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. O tânără de 22 de ani, din Fetești, a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 14:15
(13611 vizualizări - 1 comentariu)


Beat și fără permis, la volan pe străzile din Urziceni

În noaptea de joi spre vineri, 16/17 septembrie a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din Urziceni au oprit pentru control, pe strada Transilvaniei, un autoturism  condus de un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 13:55
(5109 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, ianuarie-august 2021: 27 de accidente grave, 18 persoane decedate, 19 răniți

În perioada 16-22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, polițiștii rutieri vor acționa în cadrul Proiectului Național «ROADPOL-Safety Days», pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 13:40
(1801 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 751,28 milioane de lei în primele 8 luni din 2021

Printr-un comunicat de presă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița precizează că la bugetul consolidat, în perioada ianuarie-august 2021, s-au încasat venituri în sumă totală de 751,28 ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 12:55
(2713 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt bărbați, reținuți pentru fapte de «furt»

În ziua de miercuri, 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, ce au vizat documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 18:10
(2511 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 30 septembrie 2021, termen limită pentru depunerea Formularul 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 septembrie 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 17:55
(5792 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 16 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11200, fiind înregistrate 22 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 16:50
(1736 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: 18/19 septembrie 2021, Sfințirea Mare a Bisericii Mânăstirii Hagieni

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: 18/19 septembrie 2021, Sfințirea Mare a Bisericii Mânăstirii Hagieni

În zilele de sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie 2021, se va săvârși slujba de târnosire (sfințire) a Bisericii Mânăstirii Hagieni cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae» . La eveniment vor fi prezenți ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 13:20
(8716 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 53,013 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite ca urmare a controalelor

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a efectuat, în luna august 2021, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 20 de inspecții fiscale, 12 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 16:45
(7419 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 40 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 15 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11178, fiind înregistrate 40 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 16:40
(2542 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești, Coșereni, Gârbovi, Amara și Ciulnița. Hoții, în vizor!

În dimineața zilei de miercuri, 15 septembrie 2021, polițiștii ialomițeni au descins la locuințele a 21 de persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale. 10 persoane au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:55
(4271 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Controale la societățile comerciale din zona unităților școlare

Magazinele din curtea școlilor și din zonele adiacente acestora au fost verificate de polițiștii ialomițeni, în vederea prevenirii și combaterii comercializării ilegale de mărfuri alimentare, băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:45
(4776 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția «De la brazdă la cuptor» la Muzeul Național al Agriculturii

La Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va deschide vineri, 17 septembrie 2021, orele 10,00, expoziția «De la brazdă la cuptor», care prezintă principalele etape ale drumului pâinii, începând ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:35
(3621 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de porumb

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de porumb

Marți, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 15,00, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe un teren viran pe raza comunei Mihail ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 12:35
(3286 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...