Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Învățământul ialomițean susține elevii cu Cerințe Educative Speciale

Învățămîntul ialomițean susține elevii cu Cerințe Educative Speciale

În Ialomița, există aproximativ 900 de copii care au Cerințe Educative Speciale, 700 dintre ei frecventînd cursurile din școlile publice. Pentru aceștia, marea provocare o reprezintă integrarea în sistemul de Educație. Specialiștii din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ialomița susțin că eforturile în această direcție sînt permanente și implică atît autoritățile, cît și profesorii sau părinții. Cea mai mare provocare o reprezintă însă schimbarea mentalităților și acceptarea de către fiecare dintre noi că alături de ceilalți copii, în școli, există și elevi «speciali». Camelia Lascu, noul președinte al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ialomița, a explicat într-un interviu acordat ziarului nostru pașii care trebuie îndepliniți pentru facilitarea accesului la învățămînt a copiilor cu Cerințe Educative Speciale.

-Cîți copii cu Cerințe Educative Speciale (CES) există la nivelul județului Ialomița?
-Din datele pe care noi le avem, la nivelul județului există în momentul de față 739 de elevi, în învățămîntul special 103, iar în învățămîntul la domiciliu 55...
-Este o cifră care ar trebui să ne îngrijoreze?
-N-aș putea să apreciez acest lucru, dar pot să spun că numărul acestor copii este destul de ridicat. În fiecare an descoperim între 100 și 150 de noi cazuri de copii care au nevoie de condiții educative speciale!
-Cu ce fel de probleme medicale se confruntă?
-Dincolo de diferite forme de handicap fizic, mulți dintre ei au probleme care intră în spectrul autist sau asociate autismului. Există și cazuri de ADHD...

Procedura prin care copiilor cu Cerințe Educative Speciale li se facilitează accesul la Educație este destul de elaborată. Ca să meargă la școală, ei au nevoie de un certificat care să le ateste problemele medicale, document ce este obținut în urma unor evaluări și consilieri, care implică mai multe instituții publice.

-Cum au acces la Educație acești copii?
-Integrarea lor în sistem se face după obținerea certificatului prin care li se atestă faptul că ei au nevoie de condiții educaționale speciale. Acest document se obține în urma unei evaluări făcute de o comisie, alcătuită din mai mulți experți ai mai multor instituții publice... Este valabil timp de 4 ani, cît durează un ciclu de învățămînt. La finalul unui ciclu, evaluarea se reia pentru integrarea elevului în următorul ciclu. Evaluarea se realizează, evident, doar cu acordul familiei și părinților copilului!
-Cum funcționează această comisie?
-În componența acestei comisii intră reprezentanți ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ialomița, ai Direcției Generale de Asistență Socială, ai Școlii pentru Învățămînt Special, precum și ai Consiliului Județean Ialomița. Fiecare dintre acești membri este calificat să aibă opinii cu privire la eliberarea acestor documente.
-Ce alte facilități mai acordă elevilor respectivele certificate?
-De exemplu, Guvernul a decis să ofere de anul acesta sprijin financiar și elevilor cu Cerințe Educative Speciale care frecventează învățămîntul de masă... Cel mai important rol în integrarea copiilor cu Cerințe Educative Speciale în sistemul de Educație revine însă școlii. Profesorii sînt cei care identifică și recomandă familiei faptul că elevii au nevoie de o evaluare, elaborînd în același timp și un plan privind maniera în care trebuie să ajute, din punct de vedere educațional, integrarea în clasă a copiilor cu Cerințe Educative Speciale. Mai mult, statul organizează, prin intermediul Casei Corpului Didactic, o serie de programe de formare pentru cadrele didactice...
-Cum susține și identifică școala acești copii?
-Totul începe cu testele de evaluare inițială, la fiecare început de an școlar. Pe baza rezultatelor, cadrele didactice descoperă nevoile copiilor. Apoi construiesc acest program de intervenție personalizată, care să corespundă fiecărui elev din clasă. În cazul celor care au nevoie de condiții educative speciale, cadrele didactice discută cu părinții și le recomandă o consiliere.
-Sînt pregătiți profesorii să facă față acestor aspecte?
-Evident, pentru că există o serie de cursuri în acest sens. Ele se organizează în fiecare an la nivelul Casei Corpului Didactic.
-Cum reacționează părinții în momentul în care primesc o astfel de recomandare?
-Părinții conștientizează și înțeleg această situație. Ascultă sfaturile profesorilor atunci cînd li se comunică «v-aș recomanda să vă duceți la un specialist». Atunci părintele merge mai departe și caută să-și ajute copilul...
-Care este, dacă putem spune așa, prețul succesului în urma tuturor acestor demersuri?
-Prețul succesului este atunci cînd acești acest copii sînt integrați în învățămîntul de masă. Mulți nu știu despre ce este vorba, au tot felul de închipuiri, devin sceptici. Toți trebuie să înțeleagă faptul că și acești elevi, să le spunem speciali, vor să învețe și trebuie să-i ajutăm să o facă. Deși pare greu de crezut, avem multe exemple prin care ni s-a demonstrat faptul că acești copii au fost acceptați și integrați în cele din urmă.

27 Noiembrie 2016, 17:20 (6987 vizualizări - 25 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mamica:
(9 Decembrie 2016, 10:34)
Dar, ce ziceți de d-na doctor Neațu Roxana care nu prea da pe la cabinetul stomatologic al SC. 3? Si ia un salariu frumos!! Are cabinet particular și vine după-amiaza, mai bine zis nu vine cu săptămânile. Asistenta se da drept doctorita și deși cabinetul a fost dotat cu scaun nou nu știe nimeni ce și cum... Nimeni nu controlează cabinetele școlare și cand vin se anunță vizita. Sa vedeți ce de fișe are! Copilul meu a fost obligat de asistenta sa vina în vizită sa se uite asistenta în gurița lui să-i facă fisa și uite cum se lucrează la școală.
Kebene forte:
(4 Decembrie 2016, 22:24)
@revoltat. Părinții idioți sunt cei care au copiii la fel! Simplu, te simți din această categorie? Să-ți fie de bine! Pe ei, pe mama lor de idioți! Nu există vaccin contra idioților, să-i sterilizeze!
intrebare:
(4 Decembrie 2016, 22:22)
pentru Sebastian: exista parinti care nu doresc sa stie carte copiii lor? Iti dai seama ca sunt copii idioti? Nu stii ce vorbesti, nu te supara! Copiii sunt copii, sunt viata noastra, trebuie ajutati si sprijiniti, unii mai mult, altii mai putin, ca nu sunt toti la fel. Dar sa nu-i traumatizam pentru dezideratul SCOALA SI REZULTATE CU ORICE PRET!
cadru didactic:
(4 Decembrie 2016, 18:21)
La unele clase s-au ales anumiti parinti pentru a purta discutii cu ARACIP-ul, parinti apropiati de cadrele didactice. De ce? Au ceva de ascuns? Sigur ca da. Daca alti parinti ar fi participat la discutii cu aceste comisii, ar spune neajunsurile constatate si s-ar putea declansa niste eventuale verificari iar rezultatele si concluziile in unele cazuri ar fi alarmante. Astfel, an de an se regasesc aceiasi parinti iar cei indezirabili sunt inlocuiti cu altii obedienti.
revoltat:
(4 Decembrie 2016, 18:05)
Sa-ti bata tie copilul, IONUT POPESCU, daca asa te cheama si daca ai copii desi nu cred. Frumoasa conduita: auzi "pe ei, pe mama lor"! Cine esti de faci parintii idioti? Un handicapat. Cum sa lovesti elevii??? Deci, asa MIHAI EMIL, cine oi fi, bate-i in continuare.
o mama:
(4 Decembrie 2016, 17:46)
Poate saracii parinti mediteaza copii pentru a putea face fata exigentelor impuse de cadrul didactic care - dupa cate am auzit, nu prea lucreaza dupa manuale pe care le considera slabe si incomplete, lucrand mai mult dupa "auxiliarele" impuse de acesta.
Cetățean :
(4 Decembrie 2016, 12:54)
Valabil proverbul: dacă un nebun aruncă in baltă o piatră, o mie de înțelepți nu o pot scoate.
Ionel Popescu:
(4 Decembrie 2016, 10:20)
@interesat,@curios...și alții care cer NUME. Dați-l și pe al vostru. Lucrați voi ca modele, și pe urmă pretndeți! Părinții sunt vinovați că spun minciuni și sunt reduși! Ce fel de copii au? ,,Meditații cu jumătate de clasă"? Bă,ești prost? Bă, ești nebun? Cine le dă banii pentru ,,meditații" la 0-4??! Măcar să vi-i bată ca lumea, că idioți mai sunteți! Bate-i nene, dă-le tare și părinților, Beton! Eu ți-aș acorda GRADAȚIE necondiționat, fără dosar! EMIL MIHAI, nu te lăsa,tată! Nu te coborî la nivelul STELUȚELOR! Pe ei, pe mama lor (mai ales...pe ea)!
interesat:
(4 Decembrie 2016, 01:55)
Despre ce dracu invatator tot pomeniti? Spuneti numele in clar, poate se sesizeaza cineva si se deplaseaza la clasa respectiva si chestioneaza elevii, binenteles nu de fata cu acesta. Copii daca prind curaj spun adevarul! Si eventual daca vreun parinte si-a luat copilul si a plecat la alta clasa sau la alta scoala poate e cineva curios sa-i intrebe motivul transferului.
curios:
(4 Decembrie 2016, 01:49)
pentru "mama de alt copil": deci, daca vine acasa copilul tau si iti spune ca invatatorul l-a facut "tampit" tu ce faci, te muti imediat la alta scoala, nu? Si acest cadru didactic scapa bine mersi. Nu intelegi ca nu are dreptul sa vorbeasca urat si sa atinga elevii? Ba mai mult, te informez ca si in timpul meditatiilor pe care le face cu aproape jumatate de clasa continua sa loveasca copiii. Misto, nu!? Parintii il platesc sa-i mediteze copiii si acesta in timpul meditatiilor le mai articuleaza cate una dupa ceafa. Iar copiii care apoi au refuzat sa mai faca meditatii din acest motiv, pac... " insuficient" in carnet si catalog! Frumos, nu? Mai taci daca nu stii despre ce vorbesti.
Catrina:
(1 Decembrie 2016, 13:30)
Copiii seamănă cu părinții, părinții cu bunicii! Trei generații in urmă sunt stricate! Din ele fac parte și profesorii. Excepțiile sunt rare, pe toate palierele. Părinții și copiii tâmpiți! Rar, altfel!
Mama de alt copil:
(1 Decembrie 2016, 02:38)
Pentru mama de elev: dacă copilul este tâmpit, înseamnă ca e cu CES!?!? Sunt scoli speciale pentru tampiti. Învățătorul se chinuie cu ei, lucrează cu toți. Dacă te deranjează învățătorul, de ce ai alergat sa-l înscrii la el? Si de ce nu pleci cu tot cu copil, dacă nu esti mulțumită de scoala 3?
Stefy:
(30 Noiembrie 2016, 14:00)
Cum sustine invatamantul ialomitean copii cu CES? Cu nimic! Adica cadrele didactice nepregatite sa adopte o programa speciala , scoli fara profesori de sprijin, implicare zero din partea CJRAE si a ISJ... Copii nu au nicio sansa...aceasta este realitatea...invatamantul nu mai este pentru educatie, stim cu toti lucrul acesta. Copii speciali nu sunt facuti la betie, sunt copii tinuti de o mana de mamici deosebite ,iar de cealalta de Maicuta Domnului!
@nicu:
(29 Noiembrie 2016, 21:47)
D-nei Lascu îi face plăcere să se audă vorbind, în rest ...nimic! Să spună concret cum s-au implicat dumneaei &echipa CJRAE în sprijinul copiilor CES.
MAMĂ:
(29 Noiembrie 2016, 15:39)
@tata. Și dacă ești ,,de acord", ce faci pentru copilul tău? Mulți sunt ,,de acord" și-atât! Facem și noi ceva? Dăm pe față marile porcării din școli sau ne este frică? De acord?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Un polițist la fiecare școală

Peste 200 de polițiști ialomițeni vor participa în cele 120 de unități de învățămînt la deschiderea noului an școlar. «Zona unităților de învățămînt va fi supravegheată de patrulele de siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:48
(17931 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-au intoxicat în pivniță cu monoxid de carbon rezultat din fermentarea mustului. O femeie a murit!

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon rezultat din fermentarea mustului. Tragedia s-a petrecut la Fetești, în cartierul Fetești-Gară, vineri, 10 septembrie. Proprietarul, în vîrstă de 62 de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:29
(11974 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești tragedie


13 septembrie-Ziua Pompierilor se desfășoară la liceul «Al. I. Cuza»

În fiecare an, la 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița sărbătorește Ziua Pompierilor din România. Pentru că anul acesta sărbătoarea coincide cu ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:15
(10594 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă reclamă evaziunea fiscală: «În Port la Constanța ajung prin Ialomița, în fiecare noapte, sute de mii de tone de cereale!»

Joi, 9 septembrie, după-amiază, autoritățile locale și județene s-au întrunit în ședința lunară de lucru a Colegiului Prefectural. De această dată lucrările Colegiului s-au axat pe infracționalitatea înregistrată ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 06:14
(19630 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bucu, Ograda și Colelia

Trei incendii la gospodăriile populației s-au petrecut în cursul zilei de miercuri, 8 septembrie a.c., începînd cu ora 10.15, cînd la dispeceratul Inspectoratului s-a anunțat faptul că anexa unei gospodării ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 13:18
(19782 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o stație de irigații

Marți, 7 septembrie, în jurul orei 16.30, jandarmii grupei de intervenție Urziceni, aflîndu-se în patrulare pe un tronson al conductelor magistrale de transport produse petroliere din zona comunei Lilieci ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 13:03
(18374 vizualizări - 0 comentarii)


Instalarea noului preot la Armășești

Instalarea noului preot la Armășești

Duminică, 5 septembrie 2010, preacucernicul părinte Stancu Bogdan Ionuț, protoiereu de Urziceni, a participat în comuna Armășești la slujba de instalare a noului preot paroh, Munteanu Cristian Ionuț. La ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:55
(25287 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Bătrînă dispărută de la domiciliu, găsită în mai puțin de patru ore de la sesizare

Miercuri, 8 septembrie, la ora 16.00, agenții Postului de Poliție Maia au fost sesizați de către un localnic de 57 de ani, despre faptul că mama sa, în vîrstă de 87 de ani, diagnosticată cu amnezie temporară ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:51
(18146 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia dispărută


Furturile de pe cîmp, în atenția polițiștilor

În cursul nopții de 8/9 septembrie a.c., efectivele Biroului de Ordine Publică Fetești, în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Ialomița și Inspectoratului Județean ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:49
(15312 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Țăndărei

În cursul zilei de ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au organizat și executat o acțiune ocazie cu care a fost prins și reținut un bărbat de 37 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:47
(20776 vizualizări - 3 comentarii)


350 de carnete reținute ca urmare a consumului de alcool la volan

În primele opt luni ale anului 2010, în urma acțiunilor desfășurate de polițiști pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului, au fost reținute 350 de permise de conducere. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:45
(17569 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare a Finanțelor

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița reamintește contribuabililor, persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:44
(17792 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei șoferi beți la volan depistați doar în 24 de ore!

În numai 24 de ore, polițiștii ialomițeni au depistat trei șoferi băuți la vola. Astfel, miercuri, 8 septembrie a.c., în jurul orei 6.20, un echipaj de poliție rutieră aflat în serviciul de supraveghere ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:43
(15837 vizualizări - 0 comentarii)


1 Septembrie 2010 la Urziceni

1 Septembrie 2010 la Urziceni

1 Septembrie este începutul anului bisericesc. Dacă în anul trecut această sărbătoare a fost prăznuită la Urziceni în Catedrala orașului, anul acesta slujba s-a săvîrșit la biserica Volna- Adormirea Maicii ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:40
(19719 vizualizări - 0 comentarii)


Tenisul MAI s-a încheiat

Etapa finală a Campionatului de Tenis de Cîmp, organizat de Ministerul Administrației și Internelor, și-a deschis porțile în cursul dimineții de marți, 7 septembrie, la orele 9,00, la Baza Sportivă Tenis ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:46
(19361 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț la 11 ani!

O tînără de 24 ani, din Ograda, a reclamat Poliției din Țăndărei că persoane necunoscute i-au furat, în urmă cu aproximativ un sfert de oră, o bicicletă, pe care o lăsase nesupravegheată în spatele unui ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:43
(20956 vizualizări - 0 comentarii)


Infractoare încarcerată

În cursul zilei de luni, 6 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Urziceni au identificat și reținut o femeie în de 36 de ani, din București, domiciliată fără forme legale în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:40
(15880 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: infractor arestat


Slobozia: Hoț de găini prins în flagrant

Marți, 7 septembrie, prin 112, Poliția a fost sesizată de un cetățean despre faptul că a observat un bărbat care încearcă să fure păsări din curtea unei locuințe de pe Strada Orion, din Slobozia. Deplasîndu ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:38
(15749 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu gaze cumpărat din Bulgaria și introdus ilegal în România

Marți, 7 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor care dețin arme ilegal. Cu ocazia acțiunii, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:37
(19345 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Danemarca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 30 locuri de muncă în Danemarca, pentru ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 13:10
(17933 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 19:35
(10287 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 19:18
(8212 vizualizări - 0 comentarii)


Infracționalitate, cereale și școli, teme în ședința Colegiului Prefectural

Joi, 9 septembrie, în sala de ședințe a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița se va desfășura ședința de lucru a Colegiului Prefectural Ialomița. Lucrările vor debuta cu ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:32
(19863 vizualizări - 0 comentarii)


Agricultorii încetează protestele

La începutul săptămînii, luni 6 septembrie, s-a desfășurat întîlnirea Comitetului de Criză, denumit strategic «Salvați Agricultura». Scopul întrunirii l-a constituit evaluarea situațiilor de protest înregistrate ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:31
(17874 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: LAPAR protest


Pompierii ialomițeni în competiție sportivă

În perioada 8-10 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș este gazda fazei naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. La competiție va ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:28
(17007 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Reținut pentru 24 de ore după ce, beat la volan, a omorît o femeie și a părăsit locul accidentului

Polițiștii ialomițeni au declanșat în după amiaza zilei de duminică, 5 septembrie a.c., ample operațiuni pentru identificarea în trafic a unui autoturism al cărui șofer, implicat într-un eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:15
(20292 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permise sau conducînd mașini neînmatriculate

Sîmbătă, 4 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat și oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un tînăr de 22 de ani din ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:13
(14885 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Miloșești

Joi, 9 septembrie 2010, ora 11.00, la Biblioteca Comunală din Miloșești se va inaugura oficial un nou serviciu de bibliotecă, în cadrul programului «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Să reamintim că programul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:07
(20706 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrîn de 79 de ani, rănit în accident

Sîmbătă, 4 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, Poliția a fost sesizată prin 112, de către un conducător auto, despre faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Chimiei, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:05
(15327 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Gîrbovi: A dat cu spatele și a intrat în stîlp

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.30, pe DJ203 B, în comuna Gîrbovi, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Victima, în vîrstă de 28 de ani, șoferul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:03
(20321 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gîrbovi accident


Ultimele comentarii
Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...