Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fiscul ialomițean, lăsat fără căldură în prag de iarnă

Licitație blocată

Fiscul ialomițean, lăsat fără căldură în prag de iarnă

Legislația stufoasă din domeniul achizițiilor publice dă peste cap activitatea din instituțiile statului. În Ialomița, din cauza procedurilor anevoioase, angajații Administrației Finanțelor Publice Ialomița sînt nevoiți să își desfășoare activitatea în frig. Asta pentru că demersul autorității superioare de a achiziționa două centrale termice care să încălzească birourile instituției a eșuat. Potrivit normelor, achiziția s-a efectuat în urma unei licitații publice organizate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești. Licitația a fost contestată însă, o altă instituție urmînd să se pronunțe dacă respectiva contestație este justificată sau nu. În cazul în care avizul este negativ, procedurile de achiziție și scoatere la licitație trebuie reluate, vechile centrale putînd fi schimbate abia la anul...

O procedură încurcată
În august 2016, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești și-a manifestat intenția de a achiziționa 5 centrale termice noi, pentru 4 dintre sediile instituțiilor din subordine. Două dintre echipamente ar fi trebuit să ajungă la Slobozia, la sediul Administrației Finanțelor Publice Ialomița. Pentru înlocuirea instalațiilor de căldură învechite, DGRFP Ploiești a pus la bătaie 552 mii de lei. În urma licitației, cîștigătoare ar fi fost declarată o societate comercială din București, însă procedura a fost contestată de un alt participant. Astfel, achiziția și montarea echipamentelor termice a fost blocată. Mai grav este că, în ciuda temperaturilor care scad pe zi ce trece, situația nu a fost remediată. Cel mai probabil, echipamentele vor ajunge abia la primăvară, dacă reprezentanții Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), instituție cu atribuții în remedierea acestor probleme, vor considera că într-adevăr au fost deficiențe cu privire la modalitatea în care a fost organizată licitația de către DRGFP Ploiești.

«Ne descurcăm cum putem»
Între timp, oficialii Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița apelează la soluții de avarie. Cea mai la îndemînă dintre acestea o reprezintă reparația provizorie a vechilor echipamente de încălzit. Deși mizează pe priceperea instalatorilor, șeful Fiscului ialomițean susține faptul că, în urma acestor lucrări, centralele termice vor funcționa doar la jumătate din capacitate. «Facem tot posibilul să rezolvăm cît mai repede această situație. Cum? Foarte simplu! Reparăm ce s-a stricat, din banii noștri. Cu toate acestea, recunosc faptul că, deși reparate, centralele acestea vor funcționa la jumătate din capacitate. Ne descurcăm cum putem! Tot e ceva decît nimic, pînă la urmă...» ne-a declarat Gheorghe Dorobăț, directorul executiv al Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița.

28 Noiembrie 2016, 09:50 (4600 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


un nimeni:
(29 Noiembrie 2016, 13:48)
Of , doamne, ce sa mai zici si de dl Pavel ca nu a mai putut face nimic pt infractorii astia, care atarnau la puliticul de azi , de , asta-i viata , il plange aia mica a lui Robe si a lu mama ZINA pe Neacsu . Bai , fratilor care sunteti, trezitiva , ca mai e putin si- l ia si pe mai marele om de afaceri 'BRUZLI '   - I. T. M- ule sesizeazate din oficiu si controleaza punctele de lucru a lui Bruzli la GH. LAZAR la pavaje  , la spital  si-n multe alte locuri , ca lucreaza cu oameni neangajati, oameni la negru .... d-le MARIUS striga poporul sa iei masuri  !!!!!Saracul de BRUZLI NU MAI ARE NICI PERMIS DE COND ia fost ridicat pt alcool !!!!!!
Lorett:
(29 Noiembrie 2016, 13:38)
Se incalzesc cand incaseaza stimulentele de mii de lei. ... cata mizerie!! Nici doctorii nu au salariile lor. 
puscasu marin:
(29 Noiembrie 2016, 02:28)
Facem tot posibilul sa rezolvam cat mai repede aceasta situatie. Cum?.....Majoram taxa de mediu...
G:
(28 Noiembrie 2016, 15:48)
O, ce veste mi-ii-nu-naa-aa-tăăăă...!!
sorin:
(28 Noiembrie 2016, 14:46)
Ce ma bucur!  Sa vada si ei ce inseamna : ineficienta, proceduri, termene, asteptari, protocoale, birocratie, hartii, incurcaturi, ca numai asta fac ei toata ziua!  Sper sa tremure toata iarna, poate asa nu o sa mai fie somnolenti la ghiseu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Instituția Prefectului Ialomița informează

Având în vedere prevederile Legii nr. 1/2017, privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, începând cu data de 1 februarie 2017 se elimină următoarele ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2017, 17:50
(5471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Depunerea Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabililor interesați că, pentru veniturile realizate începând cu 1 ianuarie 2016, Formularul 205 «Declarația informativă privind impozitul ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2017, 15:50
(3012 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria protejează dreptul la libera exprimare și la libertatea de întrunire

În contextul desfășurării pe raza municipiului Slobozia a unor adunări publice și pentru clarificarea unor aspecte referitoare la activitatea instituției, Jandarmeria Ialomița face următoarele precizări ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2017, 14:40
(6517 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Un bărbat, de 38 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice deși consumase anterior băuturi alcoolice. Șoferul a fost testat alcoolscop ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2017, 11:15
(3684 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Informare pentru deținătorii de bovine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță crescătorii și deținătorii de bovine că, în perioada februarie-martie 2017, desfășoară prin medicii veterinari de liberă practică ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2017, 10:05
(5417 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări la Codul Fiscal începând cu 1 februarie 2017

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce în atenția contribuabililor interesați principalele modificări aduse Codului Fiscal precum și Codului de Procedură Fiscală, modificări ce se aplica ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2017, 14:30
(5486 vizualizări - 0 comentarii)


Dat în urmărire națională, arestat la Amara

Luni, 30 ianuarie 2017, polițiștii din Amara au organizat o acțiune pentru localizarea și reținerea persoanelor urmărite în temeiul legii. Au fost intensificate activitățile investigative, reușindu-se localizarea ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2017, 12:50
(5916 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat din magazin

Polițiștii slobozeni au fost sesizați luni, 30 ianuarie a.c., de angajatul unei societăți comerciale din localitate cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin. În urma sesizării, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2017, 11:35
(4164 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive

Luni, 30 ianuarie a.c., polițiștii rutieri au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2017, 10:10
(3708 vizualizări - 0 comentarii)


Protest la instanțele din Ialomița. Grefierii au intrat în grevă de avertisment

Personalul auxiliar din cadrul celor 4 instanțe din Ialomița s-a alăturat luni, 30 ianuarie 2017, protestelor inițiate la judecătoriile din Capitală și Curtea de Apel București, de la sfârșitul săptămânii ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2017, 13:58
(6922 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 11000 de lei, 4 permise suspendate

Miercuri, 25 ianuarie 2017, polițiștii rutieri au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2017, 10:45
(5123 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în județul Constanța. Comandantul Bazei Aeriene 86 Fetești, rănit!

Comandantul Bazei Aeriene 86 Fetești «Gheorghe Mociorniță», generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, a fost rănit într-un accident produs miercuri, 25 ianuarie 2017, în jurul orei 12,30, pe DN22C ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2017, 16:10
(8145 vizualizări - 1 comentariu)


  Iazu: Tânără de 29 de ani, rănită într-un accident rutier

Iazu: Tânără de 29 de ani, rănită într-un accident rutier

O mașină în care se aflau trei persoane a fost implicată marți, 24 ianuarie 2017, într-un accident rutier, în zona localității Iazu. În urma impactului, o tânără de 29 de ani a fost rănită. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2017, 14:00
(6746 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Iazu accident


Oamenii prinși sub nămeți, salvați de militarii Bazei Aeriene 86 Fetești

Nu doar drumarii s-au luptat cu viscolul din ultimele două săptămâni, ci și militarii Bazei Aeriene 86 Fetești. Aceștia au desfășurat mai multe acțiuni de deszăpezire, în zona de Est a județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2017, 10:20
(5530 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică

Printr-un comunicat de presă, ENEL Distribuție Dobrogea anunță că luni, 23 ianuarie 2017, în intervalul orar 8,00-16,00, localitatea Gârbovi va fi afectată parțial de întreruperi ale energiei electrice ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2017, 19:15
(5691 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Efective suplimentare de polițiști în stradă

În perioada 20-24 ianuarie 2017, peste 100 de polițiști vor acționa zilnic, suplimentar față de cei care se află în dispozitivul curent de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2017, 18:10
(3422 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Noii agenți de poliție au depus jurământul

IPJ Ialomița: Noii agenți de poliție au depus jurământul

În cursul zilei de joi, 19 ianuarie 2017, la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a avut loc ceremonialul depunerii jurământului de credință de către cei 56 de agenți de poliție angajați din sursă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2017, 18:05
(5489 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Bătrân, mort într-un incendiu

Giurgeni: Bătrân, mort într-un incendiu

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Țăndărei au interveni în seara zilei de miercuri, 18 ianuarie 2017, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuință din comuna Giurgeni. La scurt timp ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2017, 23:00
(5381 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Atenție! Drumuri Naționale închise în Ialomița!

Miercuri dimineața, 18 ianuarie 2017, Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță că autostrada A2 București-Constanța rămâne închisă, din cauza ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2017, 09:05
(4744 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Reviga, reținut pentru «furt din locuință»

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Grivița au identificat principalul bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt dintr-o locuință din localitatea Reviga, în persoana unui tânăr, de 19 ani. ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 16:15
(4584 vizualizări - 0 comentarii)


Furturi din magazine, la Urziceni și Fetești

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 16 ianuarie 2017, de angajatul unei societăți comerciale din localitate, cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 16:10
(4186 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: NU se mai plătește taxa de cazier judiciar

Începând cu 1 februarie 2017, se elimină taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. Prin ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 16:05
(6057 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Confirmare a unui caz de influență aviară

DSVSA Ialomița a notificat confirmarea unui caz de Influența Aviară (Gripa Aviară), tulpina H5N8 (înalt patogenă) la o lebădă de iarnă, care a fost găsită pe malul lacului Mostiștea în imediată apropiere ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 15:10
(5428 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia, Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia, Asociația «Sculptor marinar Laurențiu Macarie», TRUICART Events și Dan Tudor Truică-curator, au ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 10:40
(3930 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Accident mortal la Cotorca

ISU Ialomița: Accident mortal la Cotorca

Pompierii din cadrul Detașamentului Urziceni și paramedicii SMURD au intervenit sâmbătă, 14 ianuarie 2017, pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier, petrecut în zona localității Cotorca ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2017, 18:30
(11932 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfârșitul lunii decembrie 2016, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7514 șomeri, din care 1721 șomeri indemnizați, respectiv 5793 șomeri ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2017, 13:10
(3788 vizualizări - 1 comentariu)


anunț

FIRMĂ DE PAZĂ
angajează
AGENȚI DE SECURITATE
pentru gardare transport feroviar,
cu sau fără atestat
Relații la tel. 0766/095.031,
de luni până vineri,
intervalul orar 9,00-17,00

13 Ianuarie 2017, 10:20


Ialomița: Femeie cu afecțiuni psihice, dispărută

Ialomița: Femeie cu afecțiuni psihice, dispărută

Polițiștii din Ialomița caută o femeie, de 44 de ani, care a plecat de acasă și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informații care să conducă la găsirea femeii sunt rugați să sune la numărul ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2017, 19:40
(4221 vizualizări - 2 comentarii)


Bărbat din Amara, arestat la Grivița după ce a furat o mașină

Polițiștii cercetează un bărbat din orașul Amara, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și refuz de recoltare sau sustragere de la prelevarea de probe ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2017, 17:40
(5430 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Selecție pentru studenții care doresc să lucreze ȋn Germania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2017, 14:25
(5109 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...