Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația Mocioniu încalcă legea

Potrivit Instituției Prefectului Ialomița

Administrația Mocioniu încalcă legea

Controlul de legalitate al Instituției Prefectului Ialomița reflectă încălcarea legislației la nivelul mai multor administrații publice locale. O situație aparte se înregistrează la nivelul Sloboziei, acolo unde administrația Mocioniu încalcă legea pe bandă rulantă. Potrivit informațiilor oficiale, numărul actelor administrative contestate este «sensibil mai mare» decît în perioada anterioară.

Administrația, mai grea decît carnea de porc
O serie întreagă de dispoziții ale primarului Adrian Mocioniu au fost contestate de către Instituția Prefectului Ialomița. În urma controlului de legalitate efectuat de către Serviciul Juridic al acesteia, edilului local i s-a recomandat să revină asupra deciziilor și să îndrepte erorile juridice sau materiale create. Majoritatea dispozițiilor vizează decizii administrative interne, privind numirile în funcție ale unor subalterni, modalitatea de aplicare a unor norme legale sau nivelul de salarizare a unora dintre angajați. Un exemplu care vizează acest ultim aspect îl reprezintă dispoziția nr. 1746, din 30 septembrie 2016, privitoare la avansarea în gradația 1 corespunzătoare tranșei de vechime în muncă de la 3 la 5 ani a domnișoarei Pirpiliu Mihaela Roxana, consilier personal al primarului. Potrivit dispoziției primarului, domnișoarei consilier i s-a majorat «eronat» salariul de încadrare, fapt care contravine legislației în vigoare. Un alt exemplu privind modul în care edilul Adrian Mocioniu își desfășoară mandatul îl reprezintă încălcarea dispozițiilor legale privitoare la organizarea concursurilor din cadrul instituției (n.red.: dispozițiile 1277 și 1278 din 19 august 2016). De asemenea, Adrian Mocioniu se face vinovat de interpretarea eronată a unor reglementări legale referitoare la păstrarea și utilizarea sigiliului cu stema României. Astfel, constată funcționarii Instituției Prefectului Ialomița, «conducătorul autorității publice, respectiv primarul, și nu alte persoane cum în mod eronat a fost reglementat în cuprinsul dispoziției (viceprimari, funcționari publici din conducere), poate delega atribuțiile persoanelor care dețin ștampile/parafe avînd inscripționat specimen de semnătură! (...)». Și exemplele pot continua, căci șirul dispozițiilor contestabile este lung și diversificat. Referitor la această situație, primarul Adrian Mocioniu a declarat: «Dacă cineva a greșit, trebuie luate măsuri... Vom analiza situația și vom proceda în consecință!». (sic!)

Hotărîri «după ureche» în Consiliul Local
Situația se repetă și în cazul a peste 20 dintre hotărîrile de Consiliu Local adoptate în plen la propunerea primarului Adrian Mocioniu. Deși, în acest caz, responsabilitatea deciziilor este împărțită cu secretarul Primăriei, Valentin Tudoran, problema de fond rămîne. Printre exemplele demne de consemnat se numără Hotărîrea nr. 29, din luna septembrie 2016, privind regulamentul de tăiere/toaletare a arborilor și arbuștilor, care nu respectă Legea 46/2008 privind Codul Silvic, Hotărîrea 40, din aceeași lună, privind darea în administrare a serviciului de salubrizare pe timpul iernii, care nu respectă legea serviciilor comunitare de utilități publice sau Hotărîrea nr. 20, din luna august, privind normativele proprii de cheltuieli pentru consumul de carburanți și cheltuielile de protocol. Referitor la această ultimă hotărîre, reamintim că, la momentul respectiv, Consiliul Local a aprobat o cotă de carburanți pentru Primăria Slobozia de peste 3000 de litri anual, generînd nemulțumiri din partea consilierilor Opoziției. Pentru a justifica această cantitate, Adrian Mocioniu a declarat în plenul ședinței că cifra este estimativă și că această cotă nu va fi consumată inutil. În urma controlului de legalitate al Instituției Prefectului s-a constatat însă că numărul de autoturisme de care beneficiază Primăria Slobozia și instituțiile din subordine se ridică la 14, în condițiile în care, potrivit OG din 2001, «norma privind dotarea cu autoturisme pentru consiliile locale ale municipiilor reședință de județ este de 5 autoturisme». Șirul hotărîrilor contestate în urma controlului de legalitate al Instituției Prefectului poate continua... Referitor la toate aceste proiecte de hotărîre, unul dintre viceprimarii Sloboziei, Gabriel Mușat a declarat: «Relația dintre Primăria Slobozia și Instituția Prefectului nu este una de subordonare. Ei pot avea un punct de vedere, noi altul... În cazul în care nu cădem de acord, avem posibilitatea de atac în instanța de contencios administrativ!».

Administrațiile rurale încalcă legea cam la fel Situația de la Slobozia se repetă în întreg județul. Numărul proiectelor de hotărîre sau al dispozițiilor administrative contestate este însă sensibil mai mic. În topul administrațiilor locale care, în interpretarea Instituției Prefectului, legea a fost încălcată, conduc detașat comunele Ciulnița, Albești și Platonești. Oficialii Instituției Prefectului Ialomița vor centraliza datele colectate de-a lungul anului, privitoare la starea de legalitate a administrației locale, și le vor face publice în cursul lunii decembrie 2016.

29 Noiembrie 2016, 19:25 (12997 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu
«Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu

Comentariile cititorilor:


Veterinar :
(30 Noiembrie 2016, 14:41)
Administratia Mocioniu se îndreaptă rapid spre....penal. Veterinar arogant dirijat de aripa tantareasca a famigliei PUIA, Mocioniu va claca sigur în maxim un an. Si MORARU la fel....
Steff:
(30 Noiembrie 2016, 13:28)
Doamna Raton, D.ra Roxana Pirpiliu , D.ra AndraSarbu , D.ra Valentina Zamfir, D.ra Luminita.... Clica e mare taticule , se pare ca e un partid ce promoveaza valorile sexului frumos...  Deci au o calitate: nu sunt misogini domnule! Cat despre statisticianul Pirpiliu se spune ca nici media aritmetica nu stie sa o faca...
contribuabil:
(30 Noiembrie 2016, 13:11)
Pazea ! Aista-i doar inceputul, si cate-o sa mai fie !!!! Veti vedea , lucrurile stau foarte prost, din pacate, indiferent cine va veni la putere, deoarece nu exista legislatie, iar cea care este , nu se respecta si nimeni nu ia vreo masura .
Mary:
(30 Noiembrie 2016, 12:44)
 Domnul prefect sa isi faca ordine-n ograda propie. Sa dea afara toti angajatii cu diplome obtinute fraudulos in cadrul facultatilor fantoma, neacreditate, deoarece acesti angajati sunt incadrati si platiti ca avand studii superioare. Acest lucru se numeste FURT. Asemenea stare se ragaseste si in cadrul Primariei Slobozia si Consiliul Judetean.
Marin:
(30 Noiembrie 2016, 12:09)
Dl. Tudoran Valentin plecase din Slobozia! S-a reîntors la ,,locurile crimelor?" Era ceva jurist. Tudoran! Mare om, mic caracter! Sau a plecat și a lăsat urme din in-competența sa?
Jantea Gheorghe:
(30 Noiembrie 2016, 10:46)
Dacă nu stiti, domnisoara Pirpiliu a fost secretara d-lui Pavel si pentru serviciile facute s-a hotărât avansarea ei. Fratele domniei sale este o alta eminenta cenusie, Dl.Pirpiliu de la statistică. Tot PSD-ul Ialomita este o clica care a acaparat aparatul de stat de aici.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2755 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3429 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2753 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2867 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(2968 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3240 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(3944 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3740 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3661 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2758 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3294 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3092 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3075 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(2885 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3358 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2422 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1462 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2199 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(2980 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2520 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3557 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2815 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(2866 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3100 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(6708 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3357 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(2823 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(3422 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...