EVENIMENT
Special
Adolescenta nevăzătoare care îi scrie lui Moș Nicolae
De 19 ani, viața Mihaelei Matei este o luptă. De 19 ani, Mihaela nu cere nimic nimănui. De 19 ani, Mihaela se roagă pentru copilul ei, acum adolescent... Alexandra este nevăzătoare și anul acesta i-a scris lui Moș Nicolae. Dacă ar înțelege lumea asemeni nouă, i-ar cere Moșului un dram de liniște pentru mama ei și sănătate pentru ea. Nu o are... Pentru că viața ei a fost scrisă altfel. Pentru că aripile ei au fost frînte! Alexandra nu poate însă să povestească asta. Poate doar să scrie, cu puțina lumină lăsată ochilor ei: «Dragă Moș Nicolae...».
Drama de a fi mamă Alexandra s-a născut prematur, iar asta a costat-o scump. Are o epilepsie severă, encefalopatie și bolile asociate acesteia... Iar peste toate, vederea i-a fost afectată iremediabil. Mama ei, Mihaela, vorbește greu și cu speranță puțină despre toate acestea: «Sînt 19 ani de cînd luptăm împreună. Uneori, mă ridic dimineața și simt că nu mai am putere. Nu pentru mine, pentru că la mine nu mă mai gîndesc demult... Dar mă gîndesc la ea, la cîte a îndurat... Toată copilăria ne-am petrecut-o prin spitale. Și am luptat pentru fiecare zi bună a ei... Pentru că Alexandra e un copil activ și ambițios, nu o pot lăsa așa. (...) Știm că nu se poate face nimic pentru ea. Nu există, practic, remediu sau o operație care să o poată ajuta. Dar vreau să trăiască pe picioarele ei, să își poarte singură de grijă!». Pentru ca Alexandra să trăiască sănătoasă, Mihaela Matei nu a precupețit niciun efort: «Trăim cu 1500 de lei, banii noștri și pensia bunicii... Din ei trebuie să plătim datoriile casei, să ne hrănim și să avem bani de spital. Alexandra are o rinită cronică. Doar picăturile pentru ea, în fiecare zi, sînt 15 lei... Și ăsta e doar un exemplu. Ca să putem ține boala din scurt, ne-am împrumutat la bănci... Cît ne-am permis, evident... Și în fiecare zi apar nevoi noi. Acum trebuie să mergem la doctor, la control! Peste tot e nevoie de bani, mereu de bani...».
Fiecare zi e o luptă Lîngă ea, Alexandra zîmbește. Are un zîmbet cald și ochii albaștri... E tînără, ambițioasă și neînvinsă. Se trezește la ora 6,00 în fiecare dimineață, se pregătește singură de școală, își ia ghiozdanul pe umăr și își așteaptă mama. Fără ea, nu poate ajunge la Liceul Special «Ion Teodorescu». E prea departe și mama îi poartă grija. Ochii ei nu văd nici a zecea parte din ce văd ai noștri... E diagnosticată cu atrofie optică. Dar asta nu a împiedicat-o să învețe să scrie și să citească! Și nici să meargă la școală. Alexandrei îi place la școală pentru că acolo are colegi și prieteni... E fericită printre ei, printre profesori. Și învață, din toate puterile ei de adolescentă! Îi place Biologia... Îi place să scrie! Pentru a scrie o pagină de caiet, Alexandra muncește 3 ore. Pentru a învăța o lecție, uneori e nevoie de o zi întreagă. «E copilul meu, știu, dar chiar este foarte ambițioasă! Ne facem temele împreună, dar nu vrea să o ajut... Muncește singură, citește singură! Iar cînd obosește, pentru că starea ei nu-i permite să lucreze neîntrerupt, nu are liniște. Se odihnește o jumătate de oră și o ia de la capăt!» ne explică mama Alexandrei. Alexandra tace, pentru că sîntem străini. Și roșește, că prea o laudă mama... Ne arată Carnetul de Note, cărțile de școală... Toate sînt așezate la dungă, fiecare caiet are rostul lui. E mîndră de statutul ei de elevă, iar învățătura e unele dintre puținele ei bucurii.
«Dragă Moș Nicolae...»
Alexandra este elevă în clasa a IX-a. Și, la 19 ani, nu mai crede în Moș Nicolae... Dar îi scrie în fiecare an. Mereu i-a scris. Cînd era la grădiniță o ruga pe mama... O ruga să-i spună că nu e drept să faci crize de epilepsie la numai 2 ani! Și că nu e normal să mergi mereu la spital... Sau să iei mereu tratament, în loc de bomboane... Apoi, cînd a învățat literele alfabetului, i-a scris de una singură. I-a scris de grijile ei de copilă, de durerile insuportabile, de vizitele la spital... Și iar despre crizele de epilepsie. Într-o zi însă, a înțeles că viața ei va fi mereu așa și că Moșul nu o poate ajuta. Atunci n-a mai vrut să îi scrie despre ea. I-a scris ce scriu toți copiii de pe pămînt... Că își dorește jucării și păpuși, că e cuminte și învață bine la școală... Anul ăsta însă, îi scrie pentru că vrea ceva pentru mama! Vrea ca Moșul, dacă există cu adevărat, să o ajute să nu mai plîngă. Să îi aducă bani ca să meargă la spital, deși ei nu-i place acolo, să îi facă grijile mai ușoare... Alexandrei îi place să scrie, chiar dacă nu mai poate vedea liniile care țin cuvintele drepte pe pagină. Dacă n-ar fi fost bolnavă, ar fi vrut să fie scriitoare. Sau poate pictoriță! Și să picteze o lume în care toți copiii au aripile întregi și zboară nestingheriți și fac tot ce-și doresc. O lume la care ea doar visează. «Dragă Moș Nicolae... Eu sînt Alexandra Cristea și îmi doresc ca, măcar o singură zi, mama să nu mai plîngă...».
7 Decembrie 2016, 10:10 (3774 vizualizări - 2 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(10 Decembrie 2016, 17:04)
Si totusi cei cu pensii speciale, citesc si ei articolul acesta ???????
(7 Decembrie 2016, 17:33)
Le cunosc din vedere si aprope in fiecare dimineata le vad cand trec spre scoala !Pe mine m-au consvins ca merita o viata mai buna atat mama cat si copilul !