EVENIMENT
Administrația Mocioniu lansează un nou concept administrativ
Mobilitate Urbană «second-hand» la Slobozia
Fidel promisiunilor din campanie, Adrian Mocioniu vrea să transforme Slobozia într-un oraș «modern și cochet». Primul pas în această direcție îl reprezintă rezilierea contractului de transport public cu firma Nick Touring și înființarea unui serviciu propriu de transport public. În felul acesta, susține edilul local, se creează cadrul legal pentru aplicarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, care va permite accesarea a 6,2 milioane de euro pentru transportul public. Din păcate, după cum o confirmă și documentele oficiale, viziunea primarului Sloboziei este una «second-hand». Și măcar de-ar fi vorba doar despre atît...
Cu sacul la Planul lăudat
Anul acesta, în luna septembrie, primarul Adrian Mocioniu a organizat o primă dezbatere publică pe marginea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Sloboziei. Documentul cuprinde un portofoliu de proiecte investiționale care urmează a fie realizate în perioada 2017-2030 și care presupun «dezvoltarea orașului într-un mod echilibrat». Valoarea acestor proiecte depășește 40 milioane de euro chiar și în cea mai pesimistă dintre variante... Concret, autoritățile locale propun aproximativ 40 de proiecte edilitare care vizează reconstrucția Sloboziei și transformarea orașului într-unul european. Cel mai spectaculos dintre ele este podul peste rîul Ialomița, în dreptul bulevardului Chimiei, a cărui valoare estimată este de 3 milioane de euro. Alte investiții spectaculoase ar fi achiziționarea de autobuze moderne (6 milioane de euro), o linie de tramvai între Slobozia și Slobozia Nouă (5 milioane de euro), un pasaj rutier subteran (2,5 milioane de euro) sau o serie de piste de biciclete dintre care una ar trebui să lege Slobozia de Amara (2,5 milioane de euro)...
Zilele Nick Touring sînt numărate
Cel mai la îndemînă dintre proiectele enumerate mai sus rămîne cel privitor la transportul public de călători. Marți, 29 noiembrie 2016, în cadrul Consiliului Local Slobozia, serviciul Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Slobozia a prezentat public un raport care confirmă rezilierea contractului cu Nick Touring, începînd cu data de 1 ianuarie 2017. Conform raportului, principalul motiv al rezilierii contractului, de comun acord cu concesionarul acestui serviciu, îl reprezintă nerespectarea condițiilor contractuale. «Acesta și-a exercitat sarcinile de serviciu, conform programului de transport și graficelor de circulație, de la data atribuirii acestuia și pînă în luna iulie 2015. Ulterior acestei date, în mod unilateral, operatorul a modificat programul de circulație prin reducerea numărului de curse (...)» se arată în raport. De asemenea, operatorul Nick Touring nu și-a organizat serviciul propriu de contabilitate pentru a evita «calcularea rentabilității serviciului public de transport local». Și șirul «păcatelor» firmei nu se oprește aici. Dar cauza reală a rezilierii contractelor este alta...
Administrația are mintea odihnită
Așa cum precizam inițial, primarul Adrian Mocioniu vrea să acceseze 6,2 milioane de euro, fonduri europene, pentru a moderniza trasportul public de călători la Slobozia. În lipsa unui serviciu propriu de transport însă, acest deziderat este imposibil de atins. Prin urmare, prin intermediul unui al doilea raport al aceluiași serviciu, Adrian Mocioniu informează Consiliul Local cu privire la intenția sa de a înființa un serviciu propriu de transport de călători. Potrivit documentației, pentru inființarea serviciului este nevoie de 706 lei, cheltuieli de licențiere, 1560 de lei pentru licențele de autobuze, 3200 de lei pentru atestarea șoferilor și, atenție!, 180 mii de euro pentru achiziționarea a 6 autobuze. Însă surpriza de-abia acum urmează. Potrivit aceluiași raport din care am citat, autobuzele de tip urban «cu o capacitate de transport totală de cel puțin 69 de locuri, respectiv 25 de locuri pe scaune și 44 de locuri în picioare» vor fi unele... second-hand! În aceste condiții, recenta declarație publică a primarului Adrian Mocioniu capătă noi valențe: «Planul de Mobilitate Urbană, GAL-ul pe care l-am înființat acum două săptămîni, sînt proiecte care se văd foarte frumos pentru Slobozia și sînt sigur că în anii 2020-2022 vom avea orașul pe care ni-l dorim, un oraș modern și cochet...».
9 Decembrie 2016, 11:15 (11238 vizualizări - 19 comentarii)






Comentariile cititorilor:
(13 Decembrie 2016, 13:26)
mai mircea-Zbarcea, pai nu e de ras ce se petrece in orasul asta in care asfaltul e un lux, dar statuile ne-au dus buhul??tu esti din categoria aparatorilor politicienilor anticetateni?daca tot esti tu asa, un lider de opinie, da-ne macar 2 motive notabile in apararea astora care ne mahnesc...vad ca iti permiti cu impertinenta sa jignesti si tu cetatenii pe aici de parca ai fi o patroana de ziar local care nu da dreptul la postare pe motiv ca e ziarul ei din dotare....
(13 Decembrie 2016, 11:21)
Aveți răbdare cu Mocioniu Adrian! El va face treabă, dar spre finalul mandatului. Acum este confuz și foarte influentabil. Nu așteptați minuni decât dacă posedați sfânta naivitate (prostie!).
(13 Decembrie 2016, 11:14)
Ar trebui o reasfaltare durabilă, nemțească! Rapidă, cu echipă străină, că drumarii noștri sunt bețivi! Nu știu meserie și nu au materiale de calitate, fură tot, înainte de a termina! Străzile și micile bulevarde sunt pline de gropi! Slobozia ar avea nevoie de un drapel personalizat: GROAPA! Să fie înțeleasă, groapa, de fiecare cum vrea. Totul este in GROAPĂ. Dar avem senator pe genialul Ionașcu Gabi....
(12 Decembrie 2016, 20:34)
@ sulica(@calator),muciofaniu si marin, sunteti lamentabili, va dedati la pocirea unui nume crezand ca sunteti foarte destepti si amuzanti...dimpotriva...
(12 Decembrie 2016, 16:08)
El vorbeste despre transport modern ,dar toate strazile orasului sunt brazadate de santuri ,canale si miliarde de gropi.Poate incepe intai cu o reasfaltare generala si pe urma cumpara autobuze ultramoderne cu o suta optzeci de mii de euro lotul de sase :)))) El cumpara autobuze cu 69 de locuri care vor circula pe niste stradute inguste sau blocate de cei care parcheaza cum au chef si pe unde au chef.Mocofaniu ar trebui sa puna Politia Locala la treaba si traficul se va mai descongestiona,degeaba ai autobuze moderne daca nu ai pe unde sa mergi cu ele.
(12 Decembrie 2016, 12:28)
MUCIOFANIU- nu credeti ca se potriveste mai bine??
(11 Decembrie 2016, 22:51)
E mai potrivit numele MOLICIUNE. Să aleagă el!
(11 Decembrie 2016, 22:24)
Gura pacatosului adevar graieste :))) O sa ii schimbam numele din Mocioniu in Mocofaniu ! in veci vecilor AMIN ! De azi inainte primarul Sloboziei o sa se numeasca MOCOFANIU, numele a fost dat de un postac PSD :)))))
(11 Decembrie 2016, 20:56)
firma aia a clocitorilor trebuia demult sa dispara, nu treceti asta la realizari , suntem curiosi cu ce circula concret slobozenii dupa noaptea de revelion cand se intorc acasa bauti si fara bani de taxi...n am inteles nimic din articol, s a realizat ceva pana acum???sau doar il asteapta mocofaniu pe santa claus/??
(11 Decembrie 2016, 10:52)
Frumoasa echipa! Experienta unor oameni care sunt de multi ani in cadrul Primariei si care zilnic cauta solutii pentru rezolvarea problemelor de gospodarie comunala si curajul unui primar tanar de a schimba lucrurile ce treneaza de ani buni in acest oras. Felicitari d-na Ene, felicitari d-na Mihaela!
(10 Decembrie 2016, 15:25)
Cum "atestarea soferilor"?Primaria ca plati soferilor cursul de atestare?? Hai ca e tare!Isi ia atestatul pe banii primariei apoi pleaca.Scoala de soferi o veti plati?Unde depunem cererile? Se vor accesa 6mil eur(~270miliarde) sa circulam cu gioarse sh,ce vor sta in garaje,ca deh,soferii fara experienta le vor exploata aiurea,transmisia va fi manuala si va cadea...Cum? Cel mai important e autobuzul si taman pentru ala se va plati cel mai putin? Restul de bani se sifoneaza pe tampenii?? Degeaba vizitati alte tari psd istilor! Băăă pop! N ai mă in lista de prieteni un owner de bus uri prin Thailanda? Sa va trimita niste "tuk tuk"? Ieftine,rapide,oportune pentru Slobozia! Hai mă,că snt 6mil de euro! .."tuk tuk"...nu v ati gandit??
(10 Decembrie 2016, 12:23)
Pai bine, postacilor psd, tocmai Sibiul l-ati gasit ca exemplu pozitiv intr-ale gospodaririi unui oras? Pai nu era sasul Werner Klaus un venetic, un ne-roman, un ne-ortodox, vorba lui Puie Monta, cel care vindea copii pt organe si -si urmarea doar interesele imobiliare? Ha,ha,ha! Si le mai da si apa buna, nu otravita ca psd in Slobozia. Pai daca apa otravita ne-a dat psd-ul de 7 ani, cum sa rezolve si transportul in comun pe care-l vede doar ca pe o sansa de a mai face o afacere cu mijloacele de transport second-hand si de a pune pe posturi caldute niste trepadusi "calificati" ai partidului? Pe banii slobozenilor, evident..
(10 Decembrie 2016, 09:53)
Ce distractivi sunt baietasii astia, acum compara Sibiul cu amaraciunea de Slobozia. In Sibiu majoritatea voteaza numai anti - comunisti in Slobozia e invers, Ca de obicei faceti tot felul de afirmatii mincinoase la adresa celor care va stau in coaste si incearca sa realizeze si altceve. Asa intelegeti voi democratia ! Suntem satui de minciunile comunistilor care stau la conducerea orasului asta de atatia zeci de ani si fac totul aiurea dupa mintea lor odihnita. acel OREO ilustreaza clar ce pret pune PSD-istii pe cetatenii Sloboziei care vor oameni harnici, corecti si sa munceasca pentru comunitate nu pentru gastile lor de partd (Grupare Infractionala Organizata) "câinii latră ursul merge". . Poate in al 12-lea ceas se mai desteapta lumea si voteaz orice dar impotriva comunistilor !
(10 Decembrie 2016, 07:13)
Pericle să se ducă la pușcărie mai bine banii care îi plătim la maxi taxi să intre în bugetul local dar cu transparenta,decat în buzunar la Pericli !!!ce e greu de înțeles.chiar și cu autobuzele S.H. Pericli ce panarame are . Pericli se crede vedeta că îl are în spate pe BLAGA , așa că lăsați să termine AUTOGARA îi mai trebuie bani...Dar până atunci câinii latră ursul merge.
(10 Decembrie 2016, 00:33)
si in Sibiu transportul este al primariei si merge foarte bine.Nu inteleg, ce va deranjeaza?